Tag Archive: Pierre Lemaitre



Primele două romane din seria Verhœven, scrisa de Pierre Lemaitre, sunt acum in librarii si pe site-ul nostru. Descopera cele doua volume cu actiune socanta si imprevizibila care te vor prinde cu siguranta in lumea sclipitorului inspector Camille Verhœven. Dupa ce am publicat Irène, in aceste zile am scos din tipare Alex, iar volumul cu numarul trei, Camille, este si el în curs de publicare.

ireneIrène

Încă de la prima crimă, înfiorătoare şi derutantă, poliţistul Camille Verhœven înţelege că acest caz nu seamănă cu niciunul de până acum. Şi are dreptate. Alte crime ies la lumină, oribile… Presa, judecătorul, prefectul se dezlănţuie curând împotriva aşa-numitei „metode Verhœven”. Pe comandantul Verhœven nu-l sperie provocările, dar aceasta îl va lăsa absolut singur, faţă în faţă cu un asasin care pare că a premeditat totul. În cel mai mic detaliu.
Când Irène, soţia sa însărcinată, dispare, Camille realizează că nici viaţa lui personală nu va scăpa teribilului spectacol în regizarea căruia criminalul a pus atâta pricepere, după toate regulile artei…

„În Irène, violenţa atinge cote nebănuite,iar scriitura viguroasă e pe măsura intrigii. Cu acest roman, Pierre Lemaitre aşază genul poliţist pe raftul cu literatură de cel mai înalt nivel.” – Washington Post

alexAlex

E frumoasă. Intransigentă. Misterioasă. De ce ar trebui să moară? Cine o cunoaşte cu adevărat pe Alex? E frumoasă. Atrăgătoare. Oare din cauza aceasta a fost răpită şi sechestrată în condiţii inumane? Dar atunci când poliţia găseşte în sfârşit locul în care femeia a fost ţinută prizonieră, Alex a dispărut. Alex, mai inteligentă decât torţionarul său. Alex, care nu uită nimic şi nu iartă pe nimeni.

O cursă nebunească pentru supravieţuire ce duce la aflarea unui adevăr înfricoşător.

Pierre Lemaitre s-a dedicat scrisului după o lungă carieră ca profesor de literatură. Romanele sale noir au mare succes de public şi de critică, multe fiind şi premiate: Travail soigné (Irène) – Prix Cognac 2006, Robe de marié (Meilleur Polar Francophone 2009), Cadres noirs (Prix Le Point du Polar européen 2010)La revedere acolo sus (Ed. Trei, 2014) i-a adus Premiul Goncourt în 2013. ” – The Guardian

 

Reclame

”Franţa nu-şi uită supravieţuitorii pentru că aşa vrea. Ci pentru că n-are putere să se mai ocupe şi de ei, pentru că nu-i poate ajuta să revină în societate. Dezastrul a fost prea mare, după Primul Război Mondial a urmat criza, ţara a fost ruinată de efortul militar, ca să mai vină şi cinci milioane de foşti soldaţi să întrebe noi ce facem acum? Nici statul nu mai ştia ce să facă cu ei”, povestește Pierre Lemaitre, laureatul Premiului Goncourt 2013 pentru romanul La revedere acolo sus.

 

Iată câteva răspunsuri din interviul acordat pentru România literară:

 

Generaţia pierdută…

Da, e expresia inventată de Gertrude Stein pentru Hemingway şi ceilalţi americani la Paris. Generaţia asta pierdută, inclusiv în America, îşi trage rădăcinile din primul război mondial.

 

La revedereRealitatea pe care o povestiţi îmi evocă mai degrabă urmările războiului din Vietnam, cu militari incapabili să se mai adapteze la viaţa obişnuită, decât pe cele ale Primului Război Mondial. Cum rescrie istoria recentă perspectiva noastră asupra momentului 1918?

Istoricii francezi au împrospătat, în ultimele decenii, viziunea pe care o aveam despre Primul Război Mondial. Războiul despre care povestea tatăl meu nu mai seamănă cu ce ştiu eu azi că a fost. Instrumentele de analiză, de înţelegere s-au modernizat. Istoricii au început să se intereseze de viaţa cotidiană, de provenienţa socială a soldaţilor…

 

La petite histoire, Şcoala Analelor…

Da, Şcoala Analelor a înnoit o istorie care era pronunţat evenimenţială. Esenţială pentru cartea mea a fost abordarea lui Bruno Cabanes, care spune că războiul nu se încheie brusc, ca să-i urmeze pacea, ca şi cum ai întoarce un comutator. Dimpotrivă, există un continuum, o perioadă de trei-patru ani de tranziţie, dominată de derută, de doliul pe dos. Doliul normal presupune să reînveţi să trăieşti în absenţa cuiva pe care l-ai iubit. Doliul acesta, de după război, e exact contrariul. Să te reobişnuieşti să trăieşti în absenţa a ceva ce ai detestat, un doliu foarte complicat, care răneşte fibra societăţii. A fost o perioadă de turbulenţe, până prin 1922, în care Franţa a trebuit să accepte, să negocieze la nivel intelectual, cultural, această reintrare în normalitate.

 

Dar istoria literară? Ea ce rol a jucat în roman? Cum vă raportaţi la marii maeştri?

Am predat mulţi ani literatură. Aşa că, vrând-nevrând, sunt prizonierul unor referinţe culturale. Nu pot să le ignor. Nu m-au influenţat, însă, cine ştie ce aceia care au scris despre Primul Război Mondial, fiindcă subiectul meu nu este războiul, ci urmările lui. Am vrut să povestesc cât de greu reîncepi să trăieşti după ce războiul s-a terminat. Mă simt mult mai apropiat de secolul XVI spaniol, de tradiţia romanului picaresc, de Lazarillo de Tormes. Am căutat un tip de erou pe care să-l pot folosi ca să-mi spun povestea. M-a interesat eroul care-şi riscă excluderea, aflat pe marginea prăpastiei, care trebuie să devină necinstit ca să rămână în angrenajul social.

 

Vivere pericolosamente…

Da, vine un moment în care, ca să supravieţuieşti, trebuie să te porţi ca şi când morala n-ar exista. Altfel, mori. Cam ca Figaro al lui Beaumarchais. Romanul picaresc e marele roman al excluderii. Cartea mea se ocupă de riscul excluderii celor care s-au întors din război.

  

 


Pierre Lemaitre, laureat al Premiului Goncourt în anul 2013, a vizitat România, pentru a lansa romanul „La revedere acolo sus“. O explicație pentru acest titlu a oferit-o într-un inedit interviu pentru România Liberă:

 

De ce se numeşte cartea dvs. “La revedere acolo sus”?

P.L.: Înainte de a începe să scriu romanul, am citit o carte care era o colecţie de scrisori redactate de soldaţi în timpul războiului. Unele erau scrise într-un mod inteligent, aparţinând probabil unor intelectuali, dar cele mai multe scrisori erau ale unor ţărani sau ale unor oameni simpli, care scriau într-o franceză elementară, dar care spuneau lucruri foarte sensibile. Am descoperit astfel scrisoarea unui băiat pe nume Jean Blanchard. Nu avea un vocabular bogat, deci e posibil să fi făcut parte dintre oamenii săraci. El urma să fie împuşcat. Cu o zi înainte de execuţie, îi scria soţiei sale o scrisoare extrem de emoţionantă, în care îi spunea: “La revedere acolo sus, draga mea soţie, unde sper că Dumnezeu ne va reuni”. Mi-am spus atunci că acesta trebuie să fie titlul cărţii mele în onoarea tuturor “Jean Blan­chard-ilor” din ambele tabere care au luptat în Marele Război.

 

La revedere

   


Grupul Editorial Trei sărbătoreşte 20 de ani la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014, în perioada 28 mai – 1 iunie 2014, cu lansări de carte şi noutăţi editoriale.

Cărţi editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing au reducere de până la 30%. De asemenea, peste 50 de titluri vor avea un preţ promoţional de 10 lei. 
Ne găsiţi la Romexpo, în pavilionul C1, standul A16.

Sperând să vă deschid apetitul, iată un TOP 15 al celor mai proaspete apariții din primăvara editorială (catalogul cu toate noutățile, aici: catalog_TREI_bookfest_2014).   

  

1-Bookfest2014            

15. Oraşul abisului de Alaistair Reynolds, carte galonată cu Premiul British SF Association 2002. Oraşul Abisului a cunoscut o utopie de 200 de ani, o „Belle Epoque“ în care tehnologia a avansat până la un stadiu în care implanturile şi nanotehnologia făceau nemurirea viabilă. Apoi a sosit Epidemia Fuziunii….

14. Spune-mi adevărul, doctore!. Răspunsuri uşor de înţeles la cele mai importante şi mai dificile întrebări legate de sănătate de Dr. Richard Besser cu Jeanne Besser. Zdrobind 68 de mituri medicale, autorul răspunde la chestiuni de tipul: Telefoanele mobile cauzează cancerul? Pot să răcesc dacă stau în ploaie? Băuturile carbogazoase îngrașă?… și câte și mai câte!

13. Operaţiunea Serüven. Doi diplomaţi turci la Paris de Stanislas Pierret & Arnaul Littardi. Intriga e cam așa: Ahmed şi Sinan, doi diplomaţi recunoscuţi şi apreciaţi, sunt trimişi în misiune la Paris, pentru a organiza un gradions eveniment cultural de sărbătorire a aderării la UE, eveniment sabotat în mod tragic-comice de potrivnicii aderării. Și la Bookfest, se lasă cu un eveniment (de lansare)!

12. Reţete împotriva îngrijorării. O abordare prin joc a anxietăţii şi fricii copiilor de Lawrence Cohen. O carte scrisă de autorul Rețetelor de jocuri care spune că a constatat ”o creştere semnificativă a numărului de copii care au venit la terapie din cauza fricii, anxietăţii, îngrijorării sau perfecţionismului” și care crede că am putea vorbi chiar de o epidemie…

11. Să nu te întorci niciodată! de Lee Child. „Nimeni nu-l egalează pe Reacher, un împătimit al acţiunii şi al situaţiilor periculoase. Deviza lui: M-am antrenat să transform frica în agresiune.“, scrie Kirkus Review. Versiunea cinematografică a seriei Jack Reacher a fost lansată în decembrie 2012, avându-l pe Tom Cruise în rolul principal.   

  2-Bookfest2014

  

10. De la Filosofie la Psihanaliză & retur. Dialoguri cu Vasile Dem. Zamfirescu consemnate de Leonid Dragomir. ”A relaţionat tensionat cu pater-ul simbolic şi de substituţie care a fost Noica. A învăţat germana şi, deşi a tradus din Immanuel Kant, a făcut-o ca un preambul la tălmăcirea marilor texte din Freud şi Jung. A ales etica în locul logicii şi psihanaliza în detrimentul ontologiei. Exact pe dos de cum ar fi preferat conu’ Dinu”, îl descrie Observatorul cultural pe ”eroul” acestei istorii intelectuale.

9. Locuri întunecate de Gillian Flynn (pe care o știți deja din Fata dispărută). „Plasat într-un decor sumbru din Midwest, romanul descrie existenţa sordidă a indivizilor lipsiţi de moralitate într-un stil la fel de fascinant precum cel al lui Truman Capote în Cu sânge rece.”, aprecieză Daily Mail.

8. De 19 ori Katherine de John Green. După Căutând-o pe Alaska, autorul vine cu o nouă poveste plină de umor și de replici deștepte. ”Umorul nebun emană de pretutindeni, de la discuţiile între adolescenţi la observaţiile erudite.“, recenzează teenreads.com. E o carte în care personajul principal vrea să demonstreze Teorema Fundamentală a Previzibilităţii Katherinelor. Hm!

7. Douăzeci şi patru de teste despre iubire şi sexualitate de Louis Janda. Care sunt ingredientele necesare pentru formarea unui cuplu armonios? Ce fel de prejudecăţi pun în pericol împlinirea sexuală? Și cum pot fi prezise şansele pentru o relaţie durabilă? Aflați răspunsurile completând cele 24 de teste (validate științific) propuse de psihologul american.

6. Terapia prin Cioran. Forţa gândirii negative de Horia Pătraşcu. ”Cartea explică într-o manieră convingătoare aproape inexplicabilul: cum îşi obţine gândirea negativă, reprezentată, printre alţii, de Cioran, efectul pozitiv, precum şi modul în care gândirea pozitivă, la modă astăzi, îşi ratează scopul de a învinge depresia”, observă psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu.   

 3-Bookfest2014

  

5. La revedere acolo sus de Pierre Lemaitre, un autor care știe toate trucurile pentru a te prinde în lațul său narativ. „Povestitor înnăscut, Lemaitre conduce abil firul acţiunii şi răsturnările de situaţie. Fiind totodată un omagiu adus lui Dumas şi Balzac, se citeşte pe nerăsuflate”, scrie Les Echos.

4. Românii la psiholog: Interviuri cu psihologi şi psihoterapeuţi consemnate de Iuliana Alexa. Redactorița-șefă de la ediția românească a revistei Psychologies discută despre cuplu, maturizare, parentaj și psihoterapie cu 27 de nume importante ale psihoterapiei românești (Ion Vianu, Irina Holdevici, Vera Șandor, Diana Vasile), dar, ca un bonus, și cu 9 somități din Occident (Franz Ruppert, Nossrat Pesseschkian etc.).

3. Fiul cel bun de Pascal Bruckner. Un surprinzător roman-confesiune: în fiecare seară, sub privirea iubitoare a mamei, ”fiul cel bun” se roagă la Dumnezeu ca tatăl lui să moară. De ce? Pentru că este un soţ violent şi pervers, un antisemit patologic. Fiul său va face totul pentru a nu-i semăna.Va fi studentul lui Jankelevitch şi al lui Barthes, un tată iubitor şi un scriitor de succes…

2. Minţi conducătoare. Istorii de viaţă ale liderilor mondiali a celebrului psiholog american Howard Gardner. Lucrarea psihologului de la Harvard nu este o banală carte despre leadership, ci o abordare nuanțată a traseului, charismei și influenței mai multor lideri ce-au marcat secolul XX: Margaret Mead, J. Robert Oppenheimer, Papa Ioan al XXIII-lea, Martin Luther King Jr., Margaret Thatcher, Mahatma Gandhi etc.

1. EPIC. Legende fantasy de John Adams. Aveți acum traducerea unei antologii de zile mari cu nume impresionante. „O vitrină excelentă a tot ce are mai bun literatura fantasy actuală“, punctează Publishers Week. Îi veți regăsi aici pe George R. R. Martin, Terry Brooks, Ursula K. Le Guin, Robin Hobb, Orson Scott Card, Tad Williams ş.a. Cu acest volum (și cu alte două la fel de noi – vezi aici), Editura Trei lansează o nouă colecție de literatură FANTASY 🙂  

 


Nu rata întâlnirea cu Pierre Lemaitre joi, 15 mai 2014, ora 18.30, la Librăria Cărtureşti-Verona!

La revedereÎntr-o Franţă traumatizată de război, care-şi numără cei un milion şi jumătate de morţi, doi supravieţuitori ai conflagraţiei pun la cale o escrocherie la nivel naţional de un cinism absolut.
 Primul Război Mondial s-a încheiat — Albert şi Édouard, doi soldaţi ale căror vieţi au fost definitiv distruse, îşi dau repede seama că ţara nu mai are nevoie de ei.
 Franţa îşi glorifică morţii, pe când supravieţuitorii, eroii anonimi sunt daţi uitării. 
Albert, funcţionar timid, şi Édouard, artist extravagant, vor riposta în felul lor inedit la ignoranţa şi dispreţul unei societăţi aflate în degringoladă.

La revedere acolo sus este o frescă necruţătoare, uimitoare prin construcţia şi puterea sa evocatoare.
 În atmosfera crepusculară a unui viitor care întârzie să se arate, populată de paiaţe amărâte şi de laşi ajunşi eroi peste noapte, Pierre Lemaitre descrie imensa tragedie a acestei generaţii pierdute cu un talent şi o măiestrie impresionante.

„O evocare fără concesii a unei Franţe oarecum ruşinate de supravieţuitorii generaţiei pierdute. Lemaitre mitraliază, măştile cad.” – Le Figaro

”

 „Găurind pământul, obuzul a dezgropat una dintre nenumăratele mârţoage moarte care putrezesc pe câmpul de bătălie şi i-a zvârlit lui Albert capul. Iată-i faţă în faţă, tânărul bărbat şi calul mort, mai că nu se-mbrăţişează. Prăbuşirea i-a îngăduit lui Albert să-şi elibereze mâinile, dar pământul e greu, foarte greu, îi comprimă pieptul. Încetişor, începe iar să respire sacadat, plămânii lui nu mai pot. Lacrimi încep să-i umple ochii, dar izbuteşte să şi le reţină. Îşi spune că dacă plânge înseamnă că a acceptat să moară.”

Pierre Lemaitre s-a dedicat scrisului după o lungă carieră ca profesor de literatură franceză şi americană. Romanele sale noir au avut mare succes de public şi de critică, multe fiind şi premiate: Travail soigné (Prix Cognac 2006), Robe de marié (Meilleur Polar Francophone 2009), Cadres noirs (Prix Le Point du Polar européen 2010). La revedere acolo sus i-a adus în 2013 Premiul Goncourt, cea mai importantă distincţie literară din Franţa. La Editura Trei, de acelaşi autor, a apărut Alex, roman din seria Verhœven, distins cu Crime Writers Association International Dagger Award.


Au revoirEditura Trei publică în nou an Premiul Goncourt din 2013, „Au revoir là-haut“, de Pierre Lemaitre, dar şi alte volume de excepţie: „Limonov“, de Emmanuel Carrere, „Povestea unei fete care a supravieţuit holocaustului. Jurnal“ (1938-1945), de Helga Weissová, „Neînţelegere la Moscova“, de Simone de Beauvoir, „Povestea lui Hanna Yacub“ (The Druze of Belgrade), de Rabee Jaber –  Premiul internaţional Booker pentru romanul arab 2012.

***

Romanul „Au revoir là-haut“, de Pierre Lemaitre, care a câştigat Premiul Goncourt în 2013, descrie, dincolo de răzbunarea a doi oameni distruşi de un război inutil şi crud, modul tragic şi ironic în care poate fi sfidată societatea, statul, familia, morala patriotică – toate acestea fiind responsabile pentru situaţia celor doi protagonişti. Într-o Franţă traumatizată de urmările războiului care îşi numără cei un milion şi jumătate de morţi, cei doi supravieţuitori, Albert şi Edouard, pun la cale o escrocherie de anvergură naţională de un cinism absolut. Pierre Lemaitre a mai fost tradus la Trei cu volumul „Alex“, „un roman poliţist a cărui intrigă diabolică se construieşte din impasuri aparent fără ieşire”. (L’Humanite)

 ***

„Limonov“, de Emmanuel Carrere – The European Literature Prize 2013 / Premiul Renadot 2012. Limono nu este doar un personaj de ficţiune. El există: a fost bandit în Ucraina; idolul underground-ului sovietic în Moscova lui Brejnev; vagabond, apoi majordomul unui miliardar în Manhattan; scriitor la modă în Paris; soldat rătăcit în războaiele din Balcani şi, în sfârşit, în imensa debandadă din Rusia postcomunistă, bătrân şef carismatic al unui partid al tinerilor revoltaţi. El se consideră erou, alţii cred că este un ticălos. O viaţă periculoasă, ambiguă: un adevărat roman de aventuri, nu numai despre Rusia, ci despre istoria noastră de după Al Doilea Război Mondial.

 ***

„Povestea unei fete care a supravieţuit holocaustului. Jurnal“ (1938-1945), de Helga Weissová. Născută în acelaşi an ca şi Anne Frank, Helga a fost trimisă împreună cu părinţii săi în lagărul de la Terezin în 1941. A început să scrie acest jurnal la vârsta de 11 ani. Jurnalul conţine descrieri ale vieţii din lagăr şi desene ale autoarei de la acea vreme. La 15 ani a fost mutată, împreuna cu mama sa, în lagărul de la Auschwitz. În momentul în care au ajuns aici, victimele au fost din nou sortate: la stânga erau trimişi cei care mergeau la cuptoarele de incinerare, la dreapta cei care supravieţuiau. Se pare că însuşi Menghele a făcut sortarea. În februarie 2014, Helga va împlini 90 de ani.

***

malentendu„Neînţelegere la Moscova“, de Simone de Beauvoir. Scrisă în 1965, această nuvelă de mari dimensiuni al lui Simone de Beauvoir a fost redescoperit după moartea autoarei în 1986. Este povestea unui cuplu francez care călătoreşte în Rusia în perioada Răzbiului rece şi care îşi înfruntă spaimele provocate de înaintarea în vârstă. O meditaţie despre declin şi solitudine, cu ecouri autobiografice.

***

„Povestea lui Hanna Yacub“ (The Druze of Belgrade), de Rabee Jaber -Premiul internaţional Booker pentru romanul arab 2012. După Războiul Civil din 1860 din Munţii Liban, un număr de luptători care făceau parte din comunitatea religioasă a druzilor sunt forţaţi să plece în exil. Ei călătoresc pe mare spre Cetatea Belgradului la graniţa cu Imperiul Otoman. În schimbul eliberării unui membru al comunităţii, ei îl iau cu ei pe Hanna Yacoub, un bărbat creştin din Beirut. Vânzătorul de ouă a avut ghinionul de a se afla în port în momentul plecării druzilor. Un volum despre aventura lui Hanna Yacub şi a druzilor din Belgrad în Balcani şi despre lupta lor pentru supravieţuire.

(Sursă: Adevărul)

Luni, revin cu alte tilturi din zona ”psi” 🙂


Scriitorul Pierre Lemaitre a fost recompensat cu Premiul Goncourt pe 2013, cel mai prestigios trofeu literar francez, pentru volumul Au revoir là-haut. Bestsellerul său, Alex, a fost tradus și în limbă română, fiind publicat de Editura Trei.

Romanul Au revoir là-haut [La revedere acolo sus], apărut la Editura Albin Michel, spune povestea unei generaţii pierdute, demobilizaţii din Primul Război Mondial, sacrificaţi de o Franţă vlăguită după patru ani de oroare în tranşee. Cartea a fost recompensată de membrii juriului Goncourt, în al doilea tur de scrutin, cu şase voturi contra patru, informează Mediafax, citată de Cronica Română.

Pierre Lemaitre, născut pe 19 aprilie 1951, la Paris, este un romancier şi scenarist francez. Romanele sale au fost traduse în peste 20 de limbi străine.

(Sursă: Cronica Română)

***

Și câteva gânduri despre romanul tradus la Ed. Trei, ALEX, preluate din ”Revista de suspans” (nr. 1 din 2012):

alexPierre Lemaitre are aceeaşi compasiune faţă de criminali şi de victimele lor pe care am întâlnit-o la Simenon – o întristare în faţa împrejurărilor care îi fac pe unii oameni să-i omoare pe alţii şi o înţelegere care nu te face neapărat să ierţi, dar măcar să-ţi pară rău după viaţa pe care unii dintre ei ar fi putut să o ducă. Ce are în plus e o aplecare mult mai serioasă spre literatură – cei cărora le place să citească cărţi multe şi diverse vor recunoaşte împrumuturi delicate dintr-o seamă de scriitori clasici şi moderni, un dar pentru remixare şi o tehnică superioară celei a lui Simenon.

Mulţi cititori ar putea însă să respingă romanul acesta pentru că e, în parte cel puţin, deosebit de brutal. La asta autorul răspunde, în mod destul de tipic franţuzesc, cu o interogare asupra rostului romanului poliţist – trebuie el să traseze o limită a acceptabilului? Să umanizeze crima? Să exorcizeze barbaria din societate? Nu dă şi răspunsurile, rămânând ca fiecare cititor să aleagă cât şi ce poate suporta să citească.

Eu una am trecut peste teama şi greaţa date de unele scene şi am fost mulţumită că am făcut-o – sfârşitul romanului e cu adevărat frumos, deşi foarte întunecat. Sper să am ocazia să citesc în româneşte şi alte cărţi ale lui Lemaitre, a fost pentru mine una dintre revelaţiile literaturii de suspans citite anul acesta.

La Paris. Într-o cuşcă suspendată


Avem două urgenţe, începe Camille să explice echipei sale. Mai întâi, să alcătuim portretul lui Trarieux, înţelegându i viaţa. Acolo vom da de urma fetei şi, poate, îi vom afla şi identitatea. Fiindcă prima problemă e că nu ştim nimic despre ea, nici cine este şi nici, mai ales, de ce a fost răpită. Ceea ce ne aduce la al doilea punct: singurul fir de care dispunem şi de care am putea trage sunt contactele cunoscute ale lui Trarieux care apar în telefonul lui şi pe computerul fiului, de care s a folosit şi el. Deja lucruri vechi de mai multe săptămâni, dacă e să ne luăm după arheologi, dar asta e tot ce avem.

Puţin, adică. Unicele certitudini din acest moment sunt alarmante. Nimeni nu poate spune ce avea Trarieux de gând să-i facă fetei după ce a închis o în cuşca suspendată, dar, din moment ce e mort, fără îndoială ostatica nu mai are mult de trăit. Nimeni nu le spune pe nume pericolelor care o pândesc, dar ştiu cu toţii că ele se cheamă deshidratare, inaniţie, moarte lentă. Ca să nu mai pună la socoteală şi şobolanii. Marsan intervine cel dintâi. E specialistul care va juca rolul de intermediar între brigada Verhœven şi echipele tehnice care lucrează la dosar.

Chiar dacă o găsim vie, spune acesta, deshidratarea va lăsa sechele neurologice ireversibile. Riscaţi să găsiţi o legumă.

Fragment din:

A zis-o fără mănuşi. Şi are dreptate, se gândeşte Camille. Eu n-aş fi îndrăznit, fiindcă mi s ar fi făcut frică şi dacă mi-e frică n-o pot găsi pe fata asta. Se scutură.

Ce e cu camioneta? întreabă.

 A fost periată la milimetru astă noapte, răspunde Marsan, consultându-și notițele. S-au găsit fire de păr și sânge, dispunem prin urmare de ADN-ul victimei, dar, cum nu e în fișierele noastre, nu i-am aflat idenitatea. 

Portretul-robot?

Trarieux avea în buzunarul interior al hainei o fotografie a fiului său, făcută la un bâlci. Lângă acesta se află o fată pe care o ţinea de gât, dar fotografia s-a îmbibat de sânge şi, oricum, nu era făcută de foarte aproape. Cum fata era cam grasă, nu putea fi sigur că era vorba despre aceeaşi persoană. Imaginile din telefon sunt mai grăitoare.

Ar trebui să obţinem un rezultat convenabil, explică Marsan. Telefonul e de proastă calitate, dar se distinge bine figura, din mai multe unghiuri, adică în mare e tot ce ne trebuia. Îl veţi avea după-amiază.

Şi analiza locului îşi va avea importanţa sa. Atâta doar că fotografiile sunt luate de aproape, de foarte aproape, şi se văd puţine detalii legate de locul în care a fost închisă tânăra. Cei de la Criminalistică le-au scanat, au făcut măsurători, analize, proiecţii, cercetări…

Natura clădirii încă rămâne necunoscută, comentează Marsan. În funcţie de ora la care au fost făcute fotografiile şi de calitatea luminii, avem certitudinea că orientarea e către nord-est. Lucru foarte obişnuit. Imaginile nu oferă nicio perspectivă, nicio profunzime, prin urmare este imposibil să evaluăm dimensiunile încăperii. Întrucât lumina cade de sus, putem estima înălţimea tavanului la circa patru metri. Poate ceva mai mult, nu avem de unde să ştim. Pardoseala e din beton şi, cu siguranţă, sunt scurgeri de apă. Cum toate fotografiile sunt făcute în lumină naturală, poate că nu există alimentare cu energie electrică. În privinţa materialelor utilizate de răpitor, ţinând cont de cât de puţine lucruri se văd, nimic notabil. Lada este din lemn nefasonat, obişnuit, scândurile sunt prinse cu şuruburi simple, inelul de inox de care e agăţată e unul standard, ca şi frânghia care se poate observa, din cânepă, fără nimic special. Cum şobolanii nu sunt animale de crescătorie, cred că este vorba, mai degrabă, despre o clădire dezafectată, goală.

Data şi ora la care au fost făcute fotografiile dovedesc că Trarieux se ducea pe acolo de cel puţin două ori pe zi, adaugă Camille. Perimetrul se limitează, deci, la suburbii.

Cei din jur îl aprobă din cap. Camille îşi dă seama că toată lumea ştia deja ceea ce tocmai a spus. O clipă, se imaginează acasă, cu Doudouche, şi nu mai are niciun chef să rămână aici. Ar fi trebuit să accepte să i treacă lui Morel cazul când acesta s-a întors din deplasare. Închide ochii. Îşi revine.

Louis propune ca Armand să întocmească o descriere a locului pe baza elementelor de care dispun şi să o difuzeze peste tot în Île de France, insistând asupra caracterului urgent. Camille se arată de acord, da, desigur. Dar să nu îşi facă iluzii. Informaţiile sunt atât de succinte încât ar putea corespunde cu trei imobile din cinci — după informaţiile obţinute de Armand de la prefecturi, în regiunea pariziană, există şaizeci şi patru clasificate deja drept „terenuri virane cu scop industrial”, fără a pune la socoteală alte câteva sute de imobile şi clădiri dezafectate.

Nimic pentru presă? întreabă Camille, uitându se la Le Guen.

Faci mişto?

%d blogeri au apreciat asta: