Tag Archive: familie



PerversiuneaÎn cartea sa Perversiunea. Forma erotica a urii, Stoller ajunge la concluzia ca nu putem sa intelegem „sexualitatea umana normala daca nu intelegem mecanismul pervers” (pag. 159), atrage atentia psihoterapeutul Cristiana Alexandra Levitchi în recenzia de pe blogul personal. Iată un fragment:

Mecanismul pervers este ca un simptom. Insa sunt importante si celelalte simptome care il acompaniaza pentru a observa tabloul bolii. Autorul il aduce in discutie pe Devereux (pag. 158) care spune ca in preludiul oricarui act sexual exista mecanisme perverse.

Citeste si:

De ce exhibiționiștii se lasă prinși de poliție?

 

In carte este ilustrat cazul unei cliente care intra prin efractie in diverse case (nu orice fel de case, ci doar cele care ii dau impresia de camin) printr-un mod in care se mimeaza un act sexual. Clienta se imbraca masculin si se comporta in mare parte ca un barbat. Dupa ce fura un obiect din camin, ea cauta un barbat „capabil” sa ii ofere un act sexual la limita violului. Se lasa posedata insa ea alegea si controla situatia. In acest caz este vorba despre un mod indirect de a primi iubire din partea tatalui, despre modul la fel de indirect prin care ea ajunge sa isi ofere gratificatii. Ea „fura” iubirea pe care nu a primit-o in copilarie (o copilarie in care mama a fost perceputa ca rece). Nu intamplator dupa fiecare furt merge intr-un restaurant si isi cumpara profiterol. A invatat in copilarie ca nu poate „avea” ceva decat daca fura acel ceva.

Autorul conchide ca, atata timp cat va exista familia, va exista si perversiunea. Perversiunea conserva placerea, familia, societatea si specia (v. pag. 283). Daca familia nu va mai sta la baza societatii, atunci ceea ce consideram azi pervers va capata un alt sens.

   

Cititi intreaga recenzie pe blogul psihoterapeutului Cristiana Alexandra Levitchi

  


Rulada de carne tocata. Dan pregatise rulada de carne tocata. Folosise reteta mamei lui, acoperind rulada cu sos de rosii Heinz si asezand carnea cu trei catei de usturoi zdrobit. A facut si cartofi la cuptor si o salata de spanac proaspat ca sa insoteasca rulada. Si cumparase o sticla de vin rosu australian — Jacob’s Creek— despre care mi-a spus ca „tipul de la supermarket a zis ca e «foarte băubil»“.

— Asta-i o mare lauda de la un tip de la supermarket, am spus. Chiar apreciez ca te-ai ostenit atata…

— M-am gandit ca trebuie sa sarbatorim ca am pus mana pe slujba.

— Da, cred ca merita sa sarbatorim.

— Si stiu ca la sapte ai chestia cu lectura cu Lucy…

— Mai e o ora pana atunci, daca rulada e gata…

— Va fi gata in cincisprezece minute.

— Minunat! Deschidem vinul?

A luat sticla, a desurubat capacul si a turnat vin in doua pahare. Mi-a intins unul si am ciocnit.

— Pentru noua ta slujba, am spus.

— N-am crezut niciodata ca am sa toastez pentru o slujba la magazie.

Cinci zile— E o slujba de administrator.

— Ajutor de administrator.

— Totusi e un post de management.

— La magazie.

— Dan…

— Stiu, stiu. Ne va usura mult situatia.

— Si va duce si la alte lucruri pentru tine. Sunt sigura ca e doar o solutie temporara…

— Te rog sa nu mai tot incerci sa ma faci sa ma simt mai bine.

— Ar trebui sa incerc sa te fac sa te simti mizerabil?

M-am dus la el si l-am cuprins in brate si l-am sarutat direct pe gura si i-am soptit:

— Te iubesc.

In loc sa ma sarute si el, a lasat capul in jos.

— E dragut ce spui, a zis el in cele din urma.

Am pus un deget sub barbia lui si am vrut sa-i ridic capul, dar el m-a dat la o parte.

— Trebuie sa vad ce fac cartofii, a spus.

Am ramas pe loc, amortita. Poate trimiteam eu semnalele gresite. Poate spuneam incontinuu lucruri pe care el le interpreta ca fiind critice sau depreciative sau…

— Am facut ceva care te-a suparat? m-am auzit intreband cu glas tare.

Dan a inchis usa cuptorului, s-a indreptat de spate si m-a privit uimit.

— Am spus eu asta?

— Ai impresia ca nu te sustin indeajuns sau ca transmit un fel de…

— De ce aduci asta in discutie?

— Pentru ca…pentru ca…

Cuvintele mi-au ramas in gat, deoarece se intreteseau cu un hohot de plans.

— Pentru ca… ma simt pierduta.

Ce a spus el apoi a fost… sa zic asa, „incredibil“; asta este singurul cuvant care mi-a venit in minte.

— Asta nu-i vina mea.

Acum hohotele de plans n-au mai ramas in gat. M-am asezat pe un taburet, plangand. Tot ce tinusem in frau saptamani intregi, luni intregi, a rabufnit brusc intr-un plans cu suspine.

Atunci a intrat Sally.

— Inca o seara fericita acasa, a spus ea.

— N-am nimic, n-am nimic, am spus, fortandu-ma sa nu mai plang.

— Bine-nteles ca n-ai. Nici tata nu are nimic. Si ne iubim toti. Si totul e grozav. Si, apropo, sar peste cina.

— Dar tatal tau a pregatit o rulada de carne minunata.

— De cand e rulada „minunata“? Oricum, tocmai am primit un telefon de la Brad. Parintii lui s-au hotarat sa ia cina in seara asta la Solo Bistro in Bath si m-au intrebat daca vreau sa vin si eu.

— E cam tarziu pentru asta, a spus Dan.

— De ce, ma rog? a intrebat Sally.

— Pentru ca cina ta e in cuptor.

— Am sa mananc maine resturile.

— Scuze, dar nu-ti dau voie, a spus Dan.

— Nu-i corect! a spus Sally.

— Pacat ca tu crezi asta.

— Haide, tatat— Solo Bistro e un restaurant grozav…

— Nu stiu, ca n-am mancat niciodata acolo.

— Asta pentru ca in ultimul an si jumatate ai fost somer si amarat si…

— Sally…, am spus.

— Pai, asta-i adevarul… si tu stii ca asa e, mama.

Tacere.

Dan s-a aplecat incet si a bagat la loc cartofii in cuptor. Apoi, indreptandu-se, s-a intors cu spatele la fiica lui si i-a spus:

— Daca vrei sa mananci cu oamenii aia, du-te.

Fragment din Cinci zile de Douglas Kennedy

 

 


VinovatulVinovatul tratează o problemă foarte sensibilă în societatea noastră de astăzi: conflictele dintre copii, care degenerează în acte violente.

În parcul Barnard a fost găsit mort un băiețel. Cu această frază explozivă, Lisa Ballantyne își începe romanul care analizează această problemă, din păcate, din ce în ce mai des întâlnită în zilele noastre. Din cauza faptului că, în perioada când se presupunea că ar fi avut loc crima, victima – Benjamin Stokes – a fost văzută în compania lui Sebastian, un copil cu câțiva ani mai mare, cu care se juca de multe ori, acesta din urmă a fost acuzat de oribila faptă.

Cartea descrie practic procesul juridic în care avocații lui Sebastian încearcă să-i dovedească nevinovăția. Problemele pe care le pune pe tapet autoarea însă, fac până la urmă din verdict un subiect adiacent, neimportant. Probleme mult mai spinoase se nasc în mintea cititorului: este normal ca un băiețel de 10 ani să fie judecat aproape în aceleași condiții ca adulții? Este normal ca depoziția unui singur martor, care suferă de miopie, să fie suficientă pentru punerea sub acuzare a minorului? Este, posibil ca, în cazul în care se dovedește vinovăția copilului, aceasta să poată fi pusă pe seama instabilității familiale? Chiar și în cazul în care i s-ar dovedi nevinovăția, este societatea pregătită să treacă peste acuzații și să-i permită reintegrarea? Cât timp și în ce fel îl va urmări acest proces pe minor? Cât de mult trebuie să ne supraveghem copiii pentru a putea declara cu mâna pe inimă că nu i-am neglijat? Toate acestea și mult mai multe sunt, de fapt, subiectul romanului de față.

Analiza în sine este făcută prin alternarea capitolelor care tratează acest subiect – al procesului – cu unele care descriu copilăria unuia dintre avocații copilului acuzat. (…)

Confruntarea prezentului cu trecutul, prin alternarea capitolelor ale căror șarade se dezleagă reciproc, problemele morale pe care le ridică, alături de capacitatea autoarei de a crea personaje puternice, distincte, fac din romanul Vinovatul, unul care ascunde mult mai mult decât lasă să se ghicească la început.

Citiți întreaga recenzie pe BookBlog.


Cat dureaza pasiunea intr-un cuplu? Cel mult trei ani, spun studiile. Si ce faci cand se stinge flacara iubirii? Cum iti mai faci timp pentru perechea ta cand vine copilul? Ce faci cu relatia care s-a transformat intr-o rutina fada?

Afla de la psihologi cu experienta cum poti mentine o casnicie sigura, calda si aducatoare de impliniri. 

In perioada 31 martie – 4 aprilie, te invitam in Libraria Carturesti-Verona din Bucuresti la intalnirile Fii bine cu tine in cuplu. Incepand de la orele 18.30, de luni pana vineri, vei putea afla de la psihoterapeutii invitati cum sa te certi„ca la carte”, ce sa faci cand infidelitatea se strecoara in cuplu, cum sa cultivi o relatie durabila, cum sa impaci rolul de parinte cu cel de partener romantic si in ce fel poti sa vorbesti cu umor despre capriciile iubirii.

Fii bine cu tine in cuplu este un eveniment organizat de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT) in colaborare cu Editura Trei si Librariile Carturesti. Invitatii sunt psihologi si psihoterapeuti, membri ai ISTT.

Intrarea la evenimente este libera, iar cartile de psihologie ale Editurii Trei sunt incluse in promotia 2+1 in libraria Carturesti Verona.

  

550x143px

  

PROGRAM EVENIMENTE  – Libraria Carturesti Verona / Bucuresti

Bogdan Ion: Cearta in Cuplu – Cum sa te certi ca la carte. In zilele noastre, unele cupluri se lasa sufocate de certuri ce scapa de sub control si le erodeaza bucuria de a fi impreuna, in vreme ce altele se pierd in distanta ce apare atunci cand membrii cuplului evita sa se certe, desi traiesc disensiuni importante in relatie. Descopera cum poti aspira spre un echilibru mai bun in cuplu, certandu-te „ca la carte”.
Data: 31 martie (luni) – ora 18.30

Carmen Ragea – Cuplul „in gluma”. De ziua pacalelilor, iti propunem, intr-o formula jucausa, cateva opinii si sugestii despre relatia in cuplu, despre „mecanica” relatiilor romantice si despre cum poti discuta cu zambetul pe buze despre dificultatile casniciei de zi cu zi.
Data: 1 aprilie (marti) – ora 18.30

Monica Lespezanu – De la doi la trei… o poveste provocatoare. Afla in ce fel vei reusi sa-ti asumi cu brio rolurile concurente de parinte, respectiv de partener. Participa la o discutie despre provocarile la adresa cuplului in momentul venirii pe lume a unui copil.
Data: 2 aprilie (miercuri) – ora 18.30

Diana Vasile – Poveste cu sfarsit neasteptat. Credem adesea ca relatia de cuplu, mai ales daca presupune si casatorie, reprezinta o relatie fara sfarsit. In realitatea relationala, ea are un sfarsit, chiar mai multe… Iata o tema care te invita la reflectie, la flexibilitate in gandire si comportament, precum si la o dezvoltare personala si relationala!
Data: 3 aprilie (joi) – ora 18.30

Diana Frazzei – Despre incredere si tradare in cuplu. In asteptarea weekendului, va fi bine-venita o discutie despre cum se impaca dorinta de libertate cu nevoia de apropiere si de siguranta. Afla cum poti sa construiesti o relatie de durata si daca mai exista viata de cuplu dupa tradare.
Data: 4 aprilie (vineri) – ora 18.30

  


Luca Niculescu (Digi TV): În Franţa are loc o dezbatere foarte aprinsă privind căsătoria între homosexuali. Au loc manifestări importante de ambele părţi, am impresia că mai ales din partea celor care se opun acestui proiect de lege. Sînteţi pentru această opoziţie?

Pascal Bruckner: Consider că opoziţia faţă de căsătoriile între homosexuali nu prea are de-a face cu homosexualitatea, este vorba, mai degrabă, de o opoziţie de ansamblu, la adresa guvernului lui Hollande. Cred că aici se amestecă mai multe lucruri. Pentru dreapta, care se dezintegrează, este o modalitate de a-şi strînge trupele, iar în spatele opozanţilor căsătoriilor gay se află opoziţia Bisericii Catolice, care se află în plină criză. Ştiţi că francezii nu prea mai merg la slujbă, numărul de preoţi este în scădere, Biserica Catolică traversează o criză de vocaţie, iar sosirea a cinci milioane de cetăţeni musulmani pe teritoriul francez a avut asupra catolicilor şi protestanţilor efectul unei bîte în moalele capului, iar în prezent reprezintă un moment de trezire. Căsătoriile între homosexuali sînt, pentru creştini, un pretext pentru a-şi reanaliza concepţiile, pentru a se remobiliza, pentru a fi mîndri de identitatea lor, pentru a spune că ne aflăm în faţa unei religii foarte demonstrative, foarte agresive şi vizibile, foarte practicante – islamul – şi este momentul ca şi noi, catolicii, să strîngem rîndurile şi să fim împreună în mod public. Consider că povestea căsătoriilor gay nu este altceva decît o ocazie de conjunctură pentru ca cele două tabere – Dreapta şi Biserica Catolică – să se reafirme ca atare.

Casatoria din dragosteDeci nu credeţi că opoziţia faţă de căsătoriile gay este puternică în sine?

Nu. Oricum, legea va fi adoptată, ea există deja în unele state europene, iar după instituirea căsătoriilor gay va trebui să ne gîndim la divorţul pentru homosexuali. Faptul că homosexualii se căsătoresc nu schimbă cu nimic instituţia căsătoriei, care este în criză de vreo 40 de ani. Oricum, mariajul pierde teren în Franţa, francezii se căsătoresc din ce în ce mai puţin, ei recurg tot mai mult la PACS – un pact de uniune civilă: oamenii trăiesc în uniune liberă, în concubinaj, iar legea le oferă aproape aceleaşi avantaje ca oamenilor căsătoriţi, mai puţin pe plan fiscal: pot avea copii, pot beneficia de alocaţii. Căsătoria ca instituţie se află în criză profundă. După cum am scris într-o altă carte, căsătoria din zilele noastre se bazează doar pe iubire, ea nu mai este sacră, ca odinioară, în ţările de tradiţie catolică, deci nici căsătoriile între persoane de acelaşi sex nu se vor sustrage acestei evoluţii. Aşadar, homosexualii şi lesbienele se vor căsători, după care vor divorţa, vor avea loc procese, litigii, avocaţii se vor îmbogăţi un pic mai mult.

Prin urmare, cei mai cîştigaţi vor fi avocaţii. În prezent, adevăratul trio adulterin nu mai este format din amant, soţ şi soţie, ci din soţ, soţie şi avocat. Avocatul este amantul ambelor părţi şi se va îndrepta către partea care îl va plăti mai bine. Căsătoriile între homosexuali nu vor schimba radical nici familia, nici căsătoria. Trăim un fenomen foarte paradoxal în ţările occidentale, la fel şi în România. Pe de o parte, avem o valorizare extremă a familiei pe care am ales-o, ne adorăm copiii, copiii sînt regii societăţii, vrem pentru copiii noştri cea mai bună soartă posibilă, iar pe de altă parte, căsătoria ca instituţie pierde teren, oamenii se separă, divorţează, formează alte familii, deci nu trăim momente de decadenţă – cum spun pesimiştii sau conservatorii –, trăim, dimpotrivă, un moment de recompunere a formelor familiale; însă – contrar a ceea ce auzim adesea, – familia este cea care triumfă în prezent, numai că această familie se bazează nu pe legături de constrîngere, ci pe legături de dragoste, de aceea este dificil să locuieşti cu persoana iubită. Pentru că ne iubim, iar în ziua în care nu ne mai iubim, uniunea se distruge – şi aceasta este marea provocare a secolului următor.

Deci trebuie să consolidăm dragostea, dacă ea este liantul dintre oameni…

Exact, trebuie să luptăm pentru a consolida dragostea. Problema care se pune şi care se punea deja pe vremea strămoşilor noştri este următoarea: se poate clădi o uniune durabilă numai pe dorinţă şi pasiune? Oare nu trebuie introduse în cadrul căsătoriei sau al cuplului elemente pe care noi, oamenii moderni, le îndepărtăm cu oroare – cum ar fi interesul economic, interesul financiar, avînd în vedere că un cuplu este o mică entitate economică? Dacă eşti sărac, dragostea dispare foarte rapid, trebuie să-ţi poţi creşte copiii sau să închiriezi un apartament convenabil, să duci o viaţă decentă, să-ţi poţi permite să pleci în concedii, călătorii, dar trebuie să integrăm elemente realiste, şi cum am putea, dacă ne-am bucurat atît de mult să ne debarasăm de ele, pe motiv că sînt nişte idei învechite din secolul al XVIII-lea, al XIX-lea? Cred că asta a fost prostia eliberării sexuale, un scriitor libertin chiar o afirmă. Da, a fost prostia acelor ani cînd nu aveam pe buze decît cuvinte ca poftă, dorinţă sexuală, pasiune şi cred că în prezent ne dăm seama că n-o să mai ajungem în vremurile anilor ’60, cu emanciparea femeilor, cu eliberarea moravurilor. Nu prezintă interes să revenim în trecut, dar vom tempera acest progres prin reintegrarea elementelor care erau considerate pînă în prezent tabu. Rolul banilor, de exemplu. Foarte puţini vorbesc despre această temă. Protestantismul este religia banilor. Anglo-saxonii adoră banii. Mai este şi diferenţa de roluri economice în cuplu. Ce se întîmplă în cuplu cînd femeia cîştigă mai mult decît bărbatul şi are o poziţie socială mai avantajoasă? Este o situaţie foarte dificilă, care se vede în cazul femeilor politice de anvergură din Franţa – soţul lor abia dacă există. Aceasta este o recompunere a rolurilor tradiţionale, care o să fie pasionant de analizat în anii care vin.

Şi credeţi că această recompunere va avea loc în 10-15 ani?

Cred că este deja în curs. Nu este vorba despre decadenţa familiei – a tradiţionaliştilor, aşa cum se spune –, ci familia se reconstruieşte pe noi baze, poate peste 12-15 ani chiar vom asista la renaşterea dragostei, probabil că va fi un fenomen minoritar, rezervat celor puţini şi fericiţi, snobilor şi nobililor care vor regăsi plăcerea mulţimilor. Doar snobii se vor mai căsători. Nimic nu este decis definitiv, de aceea nu sînt pesimist nici în ceea ce priveşte familia, nici căsătoria, nici Europa, pentru că trebuie să ne păstrăm sîngele rece pe timp de criză. Panica înseamnă să cădem iremediabil tocmai în ceea ce vrem să evităm.

Citiți întregul interviu în Dilema Veche

Fii propriul tău doctor!


„Ghid homeopatic pentru familie” (Lifestyle Publishing, 2012) se supune preceptelor eticii contemporane, conform căreia pacientul este responsabil de sănătatea sa. Nici un medic nu poate să înţeleagă mai bine decât pacientul, „din interior”, nuanţele durerii de cap sau repercusiunile pe care diverse alte simptome fizice le au asupra stării lui psihice. Iată de ce pacientul poate încerca, fără niciun risc, medicamentele homeopatice în micile suferinţe ale vieţii cotidiene. Totuşi, medicul trebuie să decidă care este modalitatea cea mai adecvată de a trata boala declarată, boala cronică sau repetitivă, simptomul în raporturile sale cu ştiinţa medicală. Pentru că el este acela care stăpâneşte de fapt cunoaşterea medicamentelor de uz homeopatic, a modului lor de acţiune şi reacţie şi a regulilor de prescripţie a acestora.
Cititi intregul articol scris de Sebastian Eduard in Jurnalul national.

Este dis-de-dimineață și ziua încă se îngână cu noaptea. Priscilla Zimmer își trezește familia pentru a putea începe excursia cât mai devreme. Aceasta este prima lor zi de concediu; urmează să conducă până în statul învecinat și să viziteze tot felul de locuri pe drum. Călătoria o să dureze vreo două zile.

Gideon, soțul ei, nu se trezește cu ușurință, așa că Priscilla deschide toate luminile și dă drumul și la televizor, după care se duce să trezească și copiii. Hilda, fiica ei, s-a trezit deja și stă pe marginea patului. Priscilla zâmbește în sinea ei; se gândește cât de nerăbdătoare trebuie să fie Hilda să plece în excursie. Rudy doarme încă, dar se trezește imediat ce a intrat mama în cameră.

În timp ce ies cu mașina de pe alee, Gideon își dă seama că nu și-a luat geanta de voiaj și se duce să și-o ia. Și în sfârșit mașina demarează! Priscilla a marcat toate locurile interesante pe hartă și a pregătit gustări pentru toată lumea (ce le place lor mai mult, căci doar sunt în vacanță!) și ține harta în mână, pentru a-l putea ajuta pe soțul ei să se orienteze.

Pe măsură ce se luminează de ziuă, în mașină încep să se încingă spiritele. În spate, Hilda este scoasă din minți de neastâmpărul lui Rudy. Rudy și-a pus căștile la urechi și ascultă muzică, dar a dat sonorul atât de tare încât Hilda aude tot. Fredonează, bate tactul și dansează pe banchetă. Rudy mai are și cărți de colorat, jocuri de puzzle și un joc electronic lângă el, care alunecă încontinuu peste Hilda. Hilda a încercat să pună o pernă între ei, însă aceasta e o barieră aproape inexistentă.

Și pe bancheta din față spiritele sunt încinse. Gideon n-a reușit să facă la dreapta, deși Priscilla i-a indicat deja de două ori acest lucru. Gideon a decis că acest ocoliș trebuie considerat o aventură și s-a apucat să îi explice ce priveliști interesante au văzut datorită acestor mici greșeli. Priscilla pe de altă parte a început să se îngrijoreze că vor sosi cu întârziere datorită erorilor făcute și este supărată și din cauza traficului pe care trebuie să îl suporte din acest motiv. Tensiunea crescândă din partea copiilor n-o ajută deloc pe Priscilla și aceasta simte că mai are puțin și își pierde cumpătul, pentru că Gideon pare netulburat.

    

„În această carte vom explora un mod unic de a ne înţelege pe noi înşine şi pe cei din jur: prin intermediul simţurilor. Studiile care ne ajută să înţelegem reacţiile la senzaţiile din viaţa de zi cu zi adaugă o nouă dimensiune înţelegerii comportamentului uman.” – Winnie Dunn, specialistă în neuroștiințe

   

Oricât de incredibil ar părea, familia Zimmer a plănuit cu mare bucurie acest concediu și s-a delectat citind despre locurile pe care urmau să le viziteze și pe care și le-au ales cu grijă. Procesul descoperirii informației a fost mai ușor pentru ei decât această primă parte a călătoriei. În timpul perioadei de pregătire, membrii familiei s-au arătat mai toleranți în legătură cu locurile pe care urmau să le viziteze și cu modalitatea de a ajunge acolo.

  • Hilda s-a dus la bibliotecă, unde s-a putut refugia într-un colțișor și citi în liniște despre atracțiile turistice.
  • Rudy a navigat pe Internet și a trimis sms-uri prietenilor, a găsit niște forumuri interesante în care a pus întrebări despre locurile pe care voia să le vadă.
  • Priscilla a citit pliante în timp ce familia ei se pregătea să își înceapă ziua. Când intra însă Rudy în bucătărie trebuia să se întrerupă, așa că i-a luat vreo două săptămâni să citească tot.
  • Gideon a ascultat discuțiile și comentariile celorlalți în fiecare seară după cină.

Sună cumva cunoscut? Când membrii familiei se duc cu toții în concediu să petreacă timp împreună și să se relaxeze, nu este întotdeauna așa de simplu. Dacă ne uităm la această situație dintr-o perspectivă senzorială, începem însă să pricepem ce se întâmplă. În prima fază, în care s-au făcut pregătirile, fiecare membru al familiei a putut să își controleze modalitatea de informare și de pregătire, fiind astfel în stare să răspundă propriilor nevoi senzoriale în timp ce își imaginau vacanța favorită. Cu toate acestea, când au început călătoria, s-au văzut nevoiți să împartă același spațiu închis.

Priscilla este Sensibilă; ne dăm seama că e ușor copleșită (ca atunci când este distrasă de sosirea lui Rudy în bucătărie, când o obosește traficul sau când îi aude pe copii ciorovăindu-se). Ea încearcă să se descurce în așa fel încât să nu se lase copleșită (punându-și la îndemână hărțile și gustările), însă strategia ei nu are întotdeauna efect. Hilda se lasă și ea ușor copleșită, însă în calitate de Reticentă, se retrage. Ea a reușit să își găsească un loc izolat în care să citească despre excursie, dar din păcate în mașină nu are cum se retrage din calea fratelui ei. Rudy, care este Căutător, e plin de energie, iar Hilda de-abia poate să îi țină piept. Gideon este Privitor și pare tot timpul relaxat, netulburat de ce se petrece în jur, cel puțin așa îl văd alții. El nu detectează experiențele senzoriale prin care trec cei din jurul lui. Acesta este un lucru bun, căci în acest fel nu se lasă distras când conduce, însă acest lucru îl împiedică și să fie atent când e momentul să intre pe șoseaua care trebuie.

Este probabil o idee mai bună ca Rudy să se așeze el în față lângă Gideon. Giumbușlucurile lui nu vor fi luate în seamă de tatăl său, ba chiar s-ar putea să îl ajute pe acesta să se concentreze mai bine în timp ce conduce. Este util și dacă Gideon interacționează cu fiul său. Pentru că acest lucru le permite Priscillei și Hildei să își creeze un colțișor liniștit. În acest fel ele nu mai trebuie să fie atât de active și pot să se retragă într-un spațiu distinct și confortabil. Rudy poate primi sarcina de a urmări indicatoarele și a-i atrage atenția tatălui lui când trebuie să vireze. Aceste modificări minuscule sunt indicate pentru a le da membrilor familiei ocazia să înceapă mai fericit această îndelung așteptată călătorie în care să poată petrece timp împreună.


Acum vine ziua primului interviu cu întreaga familie. Să spunem că va fi un interviu cu copii foarte mici. Cum îi va ţine terapeutul sub control? Cum va preveni el situaţia în care aceştia produc anarhie în procesul terapeutic? Voi încerca să generalizez principala mea abordare terapeutică.

     

  1. Am descoperit că un terapeut are foarte puţine probleme de control dacă îşi asumă în
    mod activ responsabilitatea procesului terapeutic. Dacă ştie cum să facă asta, copiii răspund la fel de prompt ca şi părinţii lor.
  2. Există, desigur, câteva probleme legate de control. Patty vrea să lovească radiatorul. Johhny doreşte să se ducă mereu la toaletă sau la ţâşnitoare. Amândoi îşi întrerup constant părinţii, îl întrerup pe terapeut şi se întrerup unul pe altul, într-o cursă nebună pentru monopolizarea undelor sonore.
  3. Politica mea generală este, desigur, să îi las pe părinţi să intervină și să impună controlul. Mama şi tatăl sunt cei care răspund cererilor şi stabilesc limite pentru comportamentul copiilor lor. La urma urmelor, dacă eu aş prelua acest rol aş pierde chiar oportunitatea pe care o caut, oportunitatea de a observa cum îşi exercită mama şi tatăl funcţiile parentale.
  4. Totuşi, îmi asum responsabilitatea de a comunica clar regulile de comportament care se aplică pe terenul meu, cabinetul de terapie. Nimeni nu are voie să lovească sau să se joace cu microfonul sau cu echipamentul de înregistrare, de exemplu. Nimeni nu are voie să distrugă niciun scaun, nicio jaluzea, faţă de masă etc. Nimănui (inclusiv părinţilor) nu îi este permis să vorbească pentru alţii. Fiecare trebuie să vorbească astfel încât să poată fi auzit. Fiecare trebuie să facă în aşa fel încât să fie posibil pentru ca ceilalţi să fie auziţi. Voi spune „Mă dor urechile” sau „Trebuie să vorbiţi pe rând ca să pot să îmi fac treaba.”
  5. După cum am sugerat deja, este foartă puţină nevoie de control dacă terapeutul transmite clar, chiar de la început, că el se îndreaptă într-o anume direcţie. Copiii pot fi prinşi în procesul terapeutic; ei pot deveni la fel de absorbiţi în acest proces şi ca părinţii lor.

    

Fragment din volumul Terapia familiei de Virginia Satir

   

 


Stelian Țurlea publică în Ziarul de duminică (suplimentul cultural al Ziarului Financiar) o cronică la proaspătul roman ”Dezmierdare de catifea”, scris de Eric Fottornio (cel ce vă zâmbește din poză), fost redactor-șef de la cotidianul ”Le Monde”.

”O carte ce începe ca o melodramă şi sfârşeşte ca un roman negru”, spune cronicarul.

 

Incendiu memorabil 

(…) Eroul romanului, Felix Maresco, de vreo patruzeci şi ceva de ani, este agent de asigurări, bine văzut, ajuns chiar şef în meseria sa. Un incendiu în care dispare o tânără mamă cu fiul ei de trei ani (au reuşit să fugă cu câteva clipe mai devreme şi au dispărut pur şi simplu) şi mai ales ancheta în care el se angajează îi amintesc de sfârşitul tragic al propriului său fiu, Colin, tot de trei ani, mort într-un accident de maşină.

  

Tatăl travestit

Cartea e rememorarea vieţii cu Colin. Mama l-a abandonat tatălui la naştere, dar a revenit după trei ani şi a pretins să-l împartă cu acesta, fiecare petrecând cu copilul câteva zile la rând. Felix, care nu şi-a cunoscut niciodată tatăl, nu i-a ştiut nici măcar numele, îşi aminteşte cum, în perioada în care a avut singur copilul în grijă, a fost nevoit să-i fie şi tată, şi mamă. Nebun după copilul său, n-a ştiut cum să reziste cererii acestuia de a-şi vedea mama („Je veux maman!”) şi a recurs la deghizări, la început fără chef, stângaci, apoi din ce în ce mai abil, pentru a-l convinge şi a suplini lipsa – îşi punea perucă, se epila, se îmbrăca în rochii şi fuste, purta sutien, folosea rujul „Dezmiedare de catifea”.

 

Grotesc și maternitate

Băieţelul trăia pe rând când cu tatăl, când cu mama, mergeau chiar pe stradă sau la spectacole. Felix inventase o familie. Toate întâmplarile par, inevitabil, groteşti, imorale, dar Fottorino convinge că erau făcute din iubire. Credibil. „Sfârşisem prin a deveni o mamă”; mai mult: „Sfârşisem prin a deveni o mamă fericită”! Este Felix un om normal? Ce înseamnă să fii un om normal, mai cu seamă când e vorba de iubirea pentru un copil?

Citește mai departe aici.

%d blogeri au apreciat: