Tag Archive: Lawrence J. Cohen



Cu multe titluri noi şi aşteptate de iubitorii de carte şi cu reduceri substanţiale (30% reducere la noutăţile editoriale şi cărţi la preţul fix de 10 lei), Grupul Editorial Trei s-a aflat şi la împlinirea a 20 de ani de la înfiinţare aproape de cititorii săi.

002_targ

La Bookfest 2014, cele mai vândute cărţi din colecţiile de literatură au fost:

Colecţia Young Fiction Connection s-a bucurat de un mare interes din partea adolescenţilor, cele mai căutate volume fiind:

Dintre titlurile publicate în colecţiile de psihologie, foarte apreciate de cititori au fost:

Vânzările Grupului Editorial Trei în cele cinci zile de târg au fost cu 10% mai mari faţă de ediţia precedentă a acestui eveniment.

Târgul de carte Bookfest 2014 a fost un bun prilej de a ne reîntâlni cu cititorii noştri şi de a le oferi cărţi interesante, care suntem siguri că le vor face mai frumoasă apropiata vacanţă de vară.

    


Grupul Editorial Trei sărbătoreşte 20 de ani la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014, în perioada 28 mai – 1 iunie 2014, cu lansări de carte şi noutăţi editoriale.

Cărţi editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing au reducere de până la 30%. De asemenea, peste 50 de titluri vor avea un preţ promoţional de 10 lei. 
Ne găsiţi la Romexpo, în pavilionul C1, standul A16.

Sperând să vă deschid apetitul, iată un TOP 15 al celor mai proaspete apariții din primăvara editorială (catalogul cu toate noutățile, aici: catalog_TREI_bookfest_2014).   

  

1-Bookfest2014            

15. Oraşul abisului de Alaistair Reynolds, carte galonată cu Premiul British SF Association 2002. Oraşul Abisului a cunoscut o utopie de 200 de ani, o „Belle Epoque“ în care tehnologia a avansat până la un stadiu în care implanturile şi nanotehnologia făceau nemurirea viabilă. Apoi a sosit Epidemia Fuziunii….

14. Spune-mi adevărul, doctore!. Răspunsuri uşor de înţeles la cele mai importante şi mai dificile întrebări legate de sănătate de Dr. Richard Besser cu Jeanne Besser. Zdrobind 68 de mituri medicale, autorul răspunde la chestiuni de tipul: Telefoanele mobile cauzează cancerul? Pot să răcesc dacă stau în ploaie? Băuturile carbogazoase îngrașă?… și câte și mai câte!

13. Operaţiunea Serüven. Doi diplomaţi turci la Paris de Stanislas Pierret & Arnaul Littardi. Intriga e cam așa: Ahmed şi Sinan, doi diplomaţi recunoscuţi şi apreciaţi, sunt trimişi în misiune la Paris, pentru a organiza un gradions eveniment cultural de sărbătorire a aderării la UE, eveniment sabotat în mod tragic-comice de potrivnicii aderării. Și la Bookfest, se lasă cu un eveniment (de lansare)!

12. Reţete împotriva îngrijorării. O abordare prin joc a anxietăţii şi fricii copiilor de Lawrence Cohen. O carte scrisă de autorul Rețetelor de jocuri care spune că a constatat ”o creştere semnificativă a numărului de copii care au venit la terapie din cauza fricii, anxietăţii, îngrijorării sau perfecţionismului” și care crede că am putea vorbi chiar de o epidemie…

11. Să nu te întorci niciodată! de Lee Child. „Nimeni nu-l egalează pe Reacher, un împătimit al acţiunii şi al situaţiilor periculoase. Deviza lui: M-am antrenat să transform frica în agresiune.“, scrie Kirkus Review. Versiunea cinematografică a seriei Jack Reacher a fost lansată în decembrie 2012, avându-l pe Tom Cruise în rolul principal.   

  2-Bookfest2014

  

10. De la Filosofie la Psihanaliză & retur. Dialoguri cu Vasile Dem. Zamfirescu consemnate de Leonid Dragomir. ”A relaţionat tensionat cu pater-ul simbolic şi de substituţie care a fost Noica. A învăţat germana şi, deşi a tradus din Immanuel Kant, a făcut-o ca un preambul la tălmăcirea marilor texte din Freud şi Jung. A ales etica în locul logicii şi psihanaliza în detrimentul ontologiei. Exact pe dos de cum ar fi preferat conu’ Dinu”, îl descrie Observatorul cultural pe ”eroul” acestei istorii intelectuale.

9. Locuri întunecate de Gillian Flynn (pe care o știți deja din Fata dispărută). „Plasat într-un decor sumbru din Midwest, romanul descrie existenţa sordidă a indivizilor lipsiţi de moralitate într-un stil la fel de fascinant precum cel al lui Truman Capote în Cu sânge rece.”, aprecieză Daily Mail.

8. De 19 ori Katherine de John Green. După Căutând-o pe Alaska, autorul vine cu o nouă poveste plină de umor și de replici deștepte. ”Umorul nebun emană de pretutindeni, de la discuţiile între adolescenţi la observaţiile erudite.“, recenzează teenreads.com. E o carte în care personajul principal vrea să demonstreze Teorema Fundamentală a Previzibilităţii Katherinelor. Hm!

7. Douăzeci şi patru de teste despre iubire şi sexualitate de Louis Janda. Care sunt ingredientele necesare pentru formarea unui cuplu armonios? Ce fel de prejudecăţi pun în pericol împlinirea sexuală? Și cum pot fi prezise şansele pentru o relaţie durabilă? Aflați răspunsurile completând cele 24 de teste (validate științific) propuse de psihologul american.

6. Terapia prin Cioran. Forţa gândirii negative de Horia Pătraşcu. ”Cartea explică într-o manieră convingătoare aproape inexplicabilul: cum îşi obţine gândirea negativă, reprezentată, printre alţii, de Cioran, efectul pozitiv, precum şi modul în care gândirea pozitivă, la modă astăzi, îşi ratează scopul de a învinge depresia”, observă psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu.   

 3-Bookfest2014

  

5. La revedere acolo sus de Pierre Lemaitre, un autor care știe toate trucurile pentru a te prinde în lațul său narativ. „Povestitor înnăscut, Lemaitre conduce abil firul acţiunii şi răsturnările de situaţie. Fiind totodată un omagiu adus lui Dumas şi Balzac, se citeşte pe nerăsuflate”, scrie Les Echos.

4. Românii la psiholog: Interviuri cu psihologi şi psihoterapeuţi consemnate de Iuliana Alexa. Redactorița-șefă de la ediția românească a revistei Psychologies discută despre cuplu, maturizare, parentaj și psihoterapie cu 27 de nume importante ale psihoterapiei românești (Ion Vianu, Irina Holdevici, Vera Șandor, Diana Vasile), dar, ca un bonus, și cu 9 somități din Occident (Franz Ruppert, Nossrat Pesseschkian etc.).

3. Fiul cel bun de Pascal Bruckner. Un surprinzător roman-confesiune: în fiecare seară, sub privirea iubitoare a mamei, ”fiul cel bun” se roagă la Dumnezeu ca tatăl lui să moară. De ce? Pentru că este un soţ violent şi pervers, un antisemit patologic. Fiul său va face totul pentru a nu-i semăna.Va fi studentul lui Jankelevitch şi al lui Barthes, un tată iubitor şi un scriitor de succes…

2. Minţi conducătoare. Istorii de viaţă ale liderilor mondiali a celebrului psiholog american Howard Gardner. Lucrarea psihologului de la Harvard nu este o banală carte despre leadership, ci o abordare nuanțată a traseului, charismei și influenței mai multor lideri ce-au marcat secolul XX: Margaret Mead, J. Robert Oppenheimer, Papa Ioan al XXIII-lea, Martin Luther King Jr., Margaret Thatcher, Mahatma Gandhi etc.

1. EPIC. Legende fantasy de John Adams. Aveți acum traducerea unei antologii de zile mari cu nume impresionante. „O vitrină excelentă a tot ce are mai bun literatura fantasy actuală“, punctează Publishers Week. Îi veți regăsi aici pe George R. R. Martin, Terry Brooks, Ursula K. Le Guin, Robin Hobb, Orson Scott Card, Tad Williams ş.a. Cu acest volum (și cu alte două la fel de noi – vezi aici), Editura Trei lansează o nouă colecție de literatură FANTASY 🙂  

 


Am scris această carte pentru că văd în cabinetul meu din ce în ce mai mulţi copii care se luptă cu anxietatea.

De asemenea, mai văd anxietate şi când vizitez şcolile, apoi aud despre mai multă anxietate a copiilor când discut cu grupurile de părinţi. Părinţii sunt, şi ei, mai anxioşi. De fapt, sintagma de „părinte elicopter“ a intrat în vocabular pe când scriam această carte. Mulţi dintre colegii mei relatează acelaşi lucru — o creştere semnificativă a numărului de copii care au venit la terapie din cauza fricii, anxietăţii, îngrijorării sau perfecţionismului. Cred că ar fi potrivit s‑o numim epidemie.

În timpul unei convorbiri cu părinţii la o şcoală elementară, am auzit despre copii cărora le era prea frică de apă ca să înoate sau chiar să facă o baie fără un enorm consum emoţional; copii prea speriaţi de a face vreo greşeală, ca să se descurce bine la şcoală; copii care nu voiau să încerce nimic nou; copii paralizaţi şi de cele mai simple alegeri, cum ar fi cu ce să se îmbrace ca să meargă la şcoală; şi copii care nu suportau să fie într‑o altă încăpere decât aceea unde se aflau părinţii, nici măcar ca să se ducă la baie.

  Nu uitați de lansarea de vineri:

poster-cohen 

 

Niciunul dintre copiii aceştia sau din familiile lor nu era înscris într‑un program de terapie — deşi eu împărţisem numeroase cărţi de vizită! O educatoare cu îndelungată experienţă mi‑a spus că, de zeci de ani, le povestea basme copiilor. Dar, de curând, în fiecare grupă avea cel puţin un copil care nu suporta să asculte poveştile, aceleaşi dintotdeauna, pentru că erau prea înfricoşătoare. O profesoară la gimnaziu mi‑a mărturisit că un părinte stăruise ca lucrările copilului să nu fie corectate cu cerneală roşie, pentru că aceasta îl făcea prea nervos.

Nimeni nu ştie de ce anxietatea infantilă este în creştere, dar printre cauzele probabile sunt competitivitatea crescută la şcoală, stresul crescut de acasă, părinţii copleşiţi şi ritmul general al vieţii. Mulţi părinţi se simt neputincioşi când copiii lor devin anxioşi, mai ales când încercările de a‑i linişti nu dau rezultat. E o luptă grea. Sunteţi frustraţi, mânioşi şi îngrijoraţi de viitorul copiilor voştri. Vedeţi cum anxietatea, frica şi îngrijorarea le limitează vieţile şi îi împiedică să fie fericiţi. Vreţi să‑i ajutaţi. Din fericire, puteţi să‑i ajutaţi, în moduri la care probabil nu te‑ai gândit niciodată.

Va exista întotdeauna loc pentru profesioniştii în sănătate mentală, mai ales în tratarea anxietăţii severe, dar lucrarea mea este destinată părinţilor, pentru a o folosi cu copiii lor. Chiar dacă aveţi un copil într‑un program de terapie, puteţi folosi aceste tehnici de joc şi de expresie emoţională acasă, în plus faţă de ceea ce se întîmplă la cabinet. Eu sunt un mare adept al terapiei — cu asta mă ocup —, dar terapiei îi lipseşte puterea relaţiei părinte‑copil, care poate fi o resursă importantă de vindecare şi schimbare. Majoritatea abordărilor anxietăţii infantile îi lasă deoparte pe părinţi, ceea ce eu cred că este o mare greşeală. Abordarea din această carte pune parentajul în centru. Sper că ea va îmbunătăţi relaţia cu copiii voştri, care ar putea fi chinuiţi de anxietate. Veţi găsi, de asemenea, un ajutor pentru propria anxietate — dacă, din întîmplare, suferiţi de aşa ceva.

Fragment din Introducerea lui Lawrence J. Cohen la cartea

Reţete împotriva îngrijorării. O abordare prin joc a anxietăţii şi fricii copiilor

 


Psihologul american Lawrence J. Cohen, autorul excelentei cărți Rețete de jocuri (în engl: Playful Parenting) a participat săptămâna trecută la o întâlnire cu cititorii bucureșteni, eveniment organizat la Librăria Cărturești-Verona, împreună cu Parentime (organizație unde, în week-end, psihologul a susținut o serie de workshopuri).

Dacă n-ați avut cum să ajungeți la aceste evenimente, vă propun mai jos un fragment dintr-un interviu realizat de HotNews, precum și o filmare de la lansarea cărții Rețete de jocuri, preluată de pe Psihoterapie.net (aici găsiți și partea de Q&A a lansării, iar aici, cuvintele introductive din partea editurii și a Parentime).

  

Ce inseamna Playful Parenting? Exista reguli?

Prima regula este sa te distrezi. Scopul principal este sa interactionezi cu copilul si sa creezi o legatura apropiata, pentru ca totul decurge dintr-o legatura puternica intre parinte si copil. Copiii care se simt in siguranta si se simt iubiti sunt mai fericiti, au rezultate scolare mai bune si leaga prietenii mai usor. De aceea, principalele lucruri pe care cladim sunt apropierea si interactiunea cu copilul. Cele mai bune doua modalitati de a dezolta legatura dintre parinte si copil sunt iubirea si afectiunea, precum si intampinarea nevoilor lui prin joc. Ceea ce este foarte greu pentru noi ca adulti, pentru ca am uitat sa ne jucam, suntem prea seriosi. Una din primele reguli este sa nu te ingrijorezi daca nu mai arati demn sau serios, poti sa te prefaci ca te impiedici si cazi, te prostesti, vorbesti cu voci diferite. Poti alerga dupa copil, cazi in ultimul moment si nu il mai prinzi si el rade.

Dar a fi parinte nu inseamna tot timpul numai ras. O parte din Playful Parenting este tocmai faptul ca nu toate momentele inseamna joaca. Uneori copilul este trist si trebuie sa il linistesti in bratele tale si pe masura ce creste trebuie sa il asculti si sa fii atent la nevoile lui.

Copilul plange pe strada sau in magazin pentru ca vrea ceva chiar acum, o jucarie, o bomboana. Ce putem face in aceasta situatie? Exista vreun truc magic?

Primul lucru pe care ar trebui sa-l facem este sa ne amintim cum a fost pentru noi cand eram copii. Copiii nu au banii lor, nu au control asupra a ceea ce se intampla, trebuie sa astepte ca noi sa spunem da sau nu. Si este greu. Imagineaza-ti ca mergi pe strada si trebuie sa ceri permisiunea cuiva sa cumperi ce iti doresti. Ar fi frustrant. De aceea trebuie sa intelegem ca este normal ca un copil sa fie frustrat pentru ca nu el are controlul pentru a decide. Acesta ar fi primul lucru, empatia.

Trucul meu magic atunci cand trebuie sa spunem ‘nu’ este sa spun ‘iti doresti sa-l fi avut’.

De multe ori, ca parinti, credem ca trebuie sa spunem fie un nu, hoatarat si gata: ‘Nu este nu si nu mai vreau sa mai aud despre asta’, fie spunem: ‘Sigur, nu fi suparat, nu mai plange, nu plange, iti voi cumpara ce vrei’. Ne este teama de sentimentele copiilor nostri. Daca spunem da, vrem sa spunem da pentru ca este un da sincer, nu pentru ca ne e teama ca ei vor incepe sa planga.

Vrem sa se opreasca din plans si fie spunem: ‘taci din gura si nu mai plange’ sau spunem: ‘te rog, nu plange, te rog, nu plange’. Amandoua situatiile sunt la fel, chiar daca par opuse si inseamna ca plansul este ceva ingrozitor. Plansul nu este ceva atat de ingrozitor. Este o modalitate de a ne exprima sentimentele. Multi adulti spun ca au avut o repriza de plans si apoi se simt mai bine.

  

 

Sursă videoclip: Psihoterapie.net 

   

Trebuie sa ne gandim bine ce decizii luam ca parinti si ce decizii ii lasam pe copii sa ia, pentru ca sunt fiinte umane si trebuie sa-i tratam cu respect si demnitate si trebuie sa ajunga sa ia singuri decizii. Familiile vor trasa linia in diferite locuri in acest caz. Daca este ceva ce chiar nu pot avea, magazinul e inchis sau chiar spui nu, atunci e un moment bun sa spui ‘stiu ca iti doresti sa mergi acolo’, ‘ti-ai dori ca bunica sa nu fie bolnava sa o putem vizita’, ti-ai dori sa stai acasa cu mine’. Ne este teama sa punem aceste lucruri pentru ca acestea l-ar face pe copil sa planga si mai mult si, uneori, chiar asa se intampla. Dar acum plang pentru ca se simt intelesi si este diferit fata de momentul in care copilul plange si se simte singur si neinteles si crede ca tie nu iti pasa de el. Si cred ca acest lucru este cel mai important. Nu au o nevoie primara profunda de bomboana, dar au o nevoie profunda sa fie auziti, sa fie intelesi. Si nu e un lucru rau ca vor bomboana.

Exista parinti care se simt vinovati din cauza ca nu au timp sa se joace cu copiii lor. Unii parinti cand ajung acasa dupa serviciu le cumpara copiilor cate un mic cadou pentru a compensa faptul ca nu petrec suficient timp cu ei. Ce le-ati spune acestor parinti?

Adevaratul cadou de care au nevoie copiii nostri suntem noi. Nu au nevoie de mai mult junk. Au nevoie de timpul nostru si de atentia noastra. Nu stiu daca aveti in Romania expresia ‘quality time’ este un lucru important in Statele Unite. Eu reformulez si spun ca copiii au nevoie de o atentie speciala de calitate din partea noastra. Ce inseamna acest lucru? Nu au nevoie de atentia noastra 24 de ore pe zi. Este un lucru bun pentru ca nici nu o pot avea. Nu au nevoie de inca un cadou, de un bilet la un spectacol. Au nevoie sa ne inchidem telefonul si calculatorul si sa fim cu adevarat atenti la ei si sa fim entuziasmati.

Fragment dintr-un interviu acordat pt. HotNews.

      


Prietena mea, Carla, m-a sunat să-mi ceară ajutorul în pri­vin­ţa fe­ti­ţei ei, Isa­do­ra, care, la un­spre­ze­ce luni, su­fe­rea de o an­xie­ta­te de se­pa­ra­re ex­tre­mă.

   

Ţipa chiar şi la gân­dul de a fi lă­sa­tă cu alt­ci­ne­va în afa­ră de mamă, in­clu­siv cu ta­tăl sau cu bu­ni­ca ei, pe care îi iu­bea. Plân­gea tot tim­pul cât lip­sea mama, nu doar câ­te­va mi­nu­te. I-am spus Car­lei că voi mer­ge să le dau o mână de aju­tor. Ea ru­ga­se pe ci­ne­va să se ocu­pe o vre­me de bă­ia­tul ei mai mare; la în­ce­put am dis­cu­tat câ­te­va mi­nu­te, în timp ce Isa­do­ra şe­dea pe po­dea şi-mi arun­ca pri­viri pre­ca­u­te.

Am su­ge­rat să ve­dem ce se în­tâm­plă dacă în­cerc s-o iau în bra­ţe pe Isa­do­ra. Ca şi cum m-ar fi în­ţe­les, fe­ti­ţa a în­ce­put să se fo­ias­că şi să se cea­ră în bra­ţe­le ma­mei. I-am fă­cut semn Car­lei s-o ia în bra­ţe, iar Isa­do­ra s-a agă­ţat strâns de ea, arun­cân­du-mi o pri­vi­re mâ­nioa­să foc. Am în­tins mâna şi am atins foar­te uşor, abia per­cep­ti­bil, blu­za Isa­do­rei. Fe­ti­ţa a în­ce­put să plân­gă; a plâns tare, vre­me de o ju­mă­ta­te de oră sau mai mult, cu ca­pul în­gro­pat la piep­tul Car­lei. Din când în când ri­di­ca pri­vi­rea, mă ve­dea că-i ating în con­ti­nua­re blu­za şi-şi re­lua plân­sul. Pă­rea să-şi îm­pin­gă mama cu o mână şi să se aga­ţe de ea cu cea­lal­tă — un ti­par foar­te des în­tâl­nit.

I-am su­ge­rat Car­lei să în­cer­ce în con­ti­nua­re să inițieze un con­tact vi­zu­al cu Isa­do­ra şi să-i vor­beas­că pe un ton blând. Car­la a spus că fe­ti­ţa nu plân­ge nici­o­da­tă în fe­lul aces­ta cu ea şi că pro­ba­bil asta se în­tâm­plă în lip­sa ei. I-am spus: „Nu chiar. De data asta are po­si­bi­li­ta­tea să te aibă şi să nu te aibă în ace­laşi timp, ceea ce se de­o­se­beş­te foar­te tare de a fi cu tine sau a fi pă­ră­si­tă de tine“.

  

REMINDER: Faceți cunoștință cu autorul !

Editura Trei și Parentime vă invită MÂINE (joi, 4 octombrie, ora 18.00), în libraria Cărturești -Verona, la evenimentul de lansare a cărții: Rețete de jocuri.

  

Ve­deţi, în cea mai mare par­te a tim­pu­lui, Isa­do­ra fie era cu mama şi to­tul era bine, fie fără mama şi to­tul era groaz­nic. Nu pu­tea să ob­ser­ve alţi oa­meni, nici mă­car pe cei de care era apro­pia­tă, dacă mama nu era în preaj­mă. Nu pu­tea să vadă de­cât că nu e mama. Cu nimeni alt­ci­ne­va nu se cui­bă­rea în bra­ţe ca să plân­gă, des­căr­cân­du-şi sen­ti­men­te­le de du­re­re, ci se îm­po­tri­vea la ori­ce ali­na­re şi ţipa. Când eu am tras-o foar­te blând de blu­ză, în­de­păr­tând-o pu­ţin de mamă, Isa­do­ra pu­tea s-o aibă pe mama în con­ti­nua­re şi, tot­o­da­tă, să-şi des­car­ce fri­ca des­păr­ţi­rii de ea.

Spre sfâr­şi­tul re­pri­zei de plâns am în­tre­bat-o pe Car­la care cre­de că e mo­ti­vul la­cri­mi­lor. Mi-a po­ves­tit cum, la scurt timp după naş­te­re, la spi­tal, Isa­do­ra a fost lua­tă de lân­gă ea pen­tru o pro­ce­du­ră me­di­ca­lă. Po­ves­tind, Car­la a în­ce­put să plân­gă, iar Isa­do­ra s-a oprit din plâns ca să pri­veas­că la­cri­mi­le ma­mei — alt ti­par des în­tâl­nit. Ţi­nând-o strâns în bra­ţe, Car­la i-a spus cât de mult o iu­beş­te, cât de fri­că i-a fost la spi­tal şi cât de greu îi vine s-o dea alt­cui­va în bra­ţe. După ce s-au oprit amân­două din plâns, au ră­mas în­tr-o îm­bră­ţi­şa­re foar­te re­la­xa­tă, pri­vin­du-se adânc în ochi.

Isa­do­ra chiar s-a ui­tat la mine cu afec­ţiu­ne, deşi încă nu voia să vină la mine. Când i-am atins ia­răşi blu­za, s-a mul­ţu­mit să lase ca­pul pe umă­rul ma­mei şi să mă pri­veas­că vi­să­toa­re. În vi­zi­te­le ul­te­rioa­re însă şi de atunci în­co­lo, s-a pur­tat foar­te afec­tu­os cu mine, lă­sân­du-se dez­mier­da­tă. An­xie­ta­tea de se­pa­ra­re i s-a re­dus de atunci sem­ni­fi­ca­tiv şi Isa­do­ra n-a mai ur­lat când era lă­sa­tă cu ta­tăl sau cu bu­ni­ca.

Aceas­tă oră de plâns n-a fost în nici­un caz joc, în sen­sul dis­trac­ţiei — şi to­tuşi, în­tr-un fel, a fost joc. M-am ju­cat că o des­prind de mamă, în loc s-o iau de lân­gă ea cu ade­vă­rat.

  

Fragment din cartea Rețete de jocuri  

   


Editura Trei si Parentime va invita joi, 4 octombrie, ora 18.00, in libraria Carturesti -Verona, la evenimentul de lansare a cartii: Retete de jocuri.

Vor vorbi:
Lawrence J. Cohen
Iulia Zamfir
Victor Popescu

Poza coperta (accepta imaginile in mailul tau pentru a o putea vedea)  

RETETE DE JOCURI

Autor: Lawrence J. Cohen
Traducere din engleza de Anacaona Mindrila-Sonetto
Nr. de pagini: 384
Pret: 39.00 Ron
Colectia: Psihologie Practica
Editura TREI


De ce si cum sa te joci cu copilul tau

„Retete de jocuri” a fost laureata cu Medalia de aur a NAPPA (National Parenting Publications Awards) in anul 2001.

Multi dintre noi consideram ca parentajul tine numai de temele pentru acasa, de chestiunile organizatorice si de antrenamentele de fotbal si nu gasim prea multa bucurie in legaturile noastre de familie. In aceasta carte, Lawrence Cohen ii incurajeaza pe parinti sa lase „seriozitatea” deoparte, pentru a-si regasi copilul, si apoi demonstreaza concret cum se poate face acest lucru. Potrivit autorului, copiii de toate varstele au permanent nevoie de legaturi apropiate, de sentimentul sigurantei si de atasament, iar interactiunea prin joc cu parintii lor este o cale importata de a dezvolta legaturi de acest fel.

Lawrence J. Cohen, Ph.D., este psiholog specializat in jocul copiilor, terapia prin joc si parentaj. El sustine ateliere de parentaj prin joc pentru parinti, profesori si profesionisti din domeniul ingrijirii copiilor.
Dr. Cohen a scris impreuna cu Michael Thompson si Catherine O’Neill Grace cartile: Best Friends, Worst Enemies si Mom, They Are Teasing Me.


Jo­cul e mo­da­li­ta­tea co­pi­i­lor de a ne po­vesti de­spre via­ţa lor. Ju­când ceea ce vor ei, aşa cum vor ei, îi as­cul­tăm cu ade­vă­rat.

Ni s-a în­tâm­plat tu­tu­ror să vrem să spu­nem cui­va ceva, iar acea per­soa­nă să ne în­tre­ru­pă în­tru­na, să schim­be su­biec­tul sau să ne spu­nă ce să fa­cem ori ce să sim­ţim. De­tes­tăm acest lu­cru, şi to­tuşi aşa ne pur­tăm mai me­reu cu co­piii. Le spu­nem: „De­test jo­cul ăsta“ sau pre­luăm con­du­ce­rea jo­cu­lui, ară­tân­du-le cum tre­buie ju­cat co­rect. Nu e cea mai bună ma­nie­ră de a arun­ca o pri­vi­re în via­ţa co­pi­i­lor noştri, de a ve­dea ce gân­desc şi simt cu ade­vă­rat. Asta o pu­tem face ju­cân­du-ne cum vor ei, în con­di­ţi­i­le ale­se de ei.

Fragment din:

De­si­gur că, îna­in­te de a pu­tea să ju­căm ori­ce vor ei, tre­buie ca, în pri­mul rând, să ne ju­căm cât de cât cu ei. Din pă­ca­te, când spu­nem „Nu vreau să mă joc“, co­piii in­ter­pre­tea­ză asta drept: „Nu vreau să vin lân­gă tine, în lu­mea ta“. Şi atunci nu-i de mi­ra­re că ne spun: „Nu vreau să merg la şcoa­lă“, „Nu vreau să merg la mă­tu­şa Mar­ga­ret“… Co­pi­lul spu­ne pur şi sim­plu că nici el nu vrea să in­tre în lu­mea noas­tră. Cu cât in­trăm mai mult în lu­mea sa, cu atât va fi mai co­o­pe­rant când îl vom târî după noi în lu­mea noas­tră.

Şi nu mer­ge nici să stăm ca niş­te mo­mâi în timp ce el se joa­că, ori­cât de mult am vrea acest lu­cru după o zi grea. Co­pi­lul are ne­vo­ie să fim par­ti­ci­panţi ac­tivi la joc, aşa cum as­cul­ta­rea ne­ce­si­tă aten­ţie. Nu ne îm­păr­tă­şim gân­du­ri­le cele mai in­ti­me oa­me­ni­lor care pri­vesc în gol în timp ce vor­besc cu noi, se uită me­reu la ceas sau schim­bă în­tru­na su­biec­tul. Poa­te fi di­fi­cil să par­ti­ci­paţi ac­tiv la joc şi tot­o­da­tă să vă lă­saţi că­lău­ziţi de co­pil. Asta poa­te pre­su­pu­ne ca, dacă sun­teţi afa­ră şi ju­caţi bas­chet, voi să fiţi re­cu­pe­ra­to­rii en­tu­ziaşti ai min­gii şi să-i daţi co­pi­lu­lui min­gea ca să mai în­cer­ce o dată arun­ca­rea, în loc să vă mân­driţi cu pro­pri­i­le arun­cări de trei punc­te (ex­cep­tând si­tua­ţia în care co­pi­lul vrea să ară­taţi ce pu­teţi sau să fa­ceţi toa­te efor­tu­ri­le ca ad­ver­sari, caz în care vă con­formaţi).

La ate­lie­re le cer une­ori pă­rin­ţi­lor să-mi spu­nă ce le pla­ce să facă mai mult de­cât ori­ce pe lume. La fie­ca­re răs­puns re­plic: „Plic­ti­si­tor… O tâm­pe­nie… Scâr­bos… Ci­ne-ar vrea să facă aşa ceva?… Glu­meşti?“ şi aşa mai de­par­te. Îna­in­te să mă lin­şe­ze, le ex­plic de ce i-am pro­vo­cat şi i-am in­sul­tat în fe­lul aces­ta. Cred că, fără voie, le trans­mi­tem per­ma­nent co­pi­i­lor acest me­saj.

Mi-am dat sea­ma în­tr-o zi, cu o re­ve­la­ţie şo­can­tă şi du­re­roa­să, că, atunci când îi spun fiicei mele: „De­test să mă joc cu pă­pu­şi­le Bar­bie“, de fapt îi spun: „Ceea ce-ţi pla­ce să faci mai mult ca ori­ce pe lume e un lu­cru care mie îmi pare plic­ti­si­tor, stu­pid, se­xist şi o pier­de­re de timp“ — nu toc­mai me­sa­jul pe care vrea cu ade­vă­rat să-l trans­mi­tă un tată iu­bi­tor (şi psi­ho­log care lu­crea­ză cu co­pii). Aşa­dar, am în­ce­put, aşa cum am de­scris în ca­pi­to­lul an­te­rior, să mă joc cu ea cu pă­pu­şi­le Bar­bie şi am gă­sit îm­pre­u­nă o mo­da­li­ta­te de a face jo­cul amu­zant şi nu chiar aşa de groaz­nic.



Aşa cum am vă­zut, co­piii abor­dea­ză de­se­ori în joc te­me­le im­por­tan­te pen­tru ei.

În cea mai mare par­te din timp, acest lu­cru se în­tâm­plă spon­tan şi au­to­mat. De fapt, s-ar pu­tea să nu re­u­şiţi să pu­neţi ca­păt unei teme, chiar dacă v-aţi să­tu­rat de ea — de exem­plu, umo­rul „de toa­le­tă“, agre­si­vi­ta­tea sau po­veş­ti­le de dra­gos­te. Al­te­ori însă, o temă im­por­tan­tă poa­te fi evi­ta­tă sau ne­gli­ja­tă, iar adul­tul poa­te să re­a­ni­me jo­cul prin in­tro­du­ce­rea ei.

Nu ui­taţi s-o fa­ceţi cu de­li­ca­te­ţe — ca de fie­ca­re dată când pre­luaţi con­du­ce­rea în joc. Dacă o temă in­tro­du­să de voi nu duce ni­că­ieri, aban­do­naţi-o. Aceas­tă idee e si­mi­la­ră cu teh­ni­ca te­ra­pe­u­ţi­lor, care spun: „N-ai vor­bit de­loc în ul­ti­ma vre­me de­spre mama ta…“

Fragment din:

Cu co­piii e şi mai uşor. După câ­te­va luni de te­ra­pie am aflat că Ra­mon, clien­tul meu de zece ani, avea pro­ble­me cu dor­mi­tul în pro­priul pat. El nu men­ţio­na nici­o­da­tă su­biec­tul. Ne ju­cam cu per­ne, aşa că am in­ven­tat un joc, spu­nând că tre­buie să am per­ne­le ca să mă simt în si­gu­ran­ţă şi să adorm. Jo­cul i-a plă­cut gro­zav. Nan­cy, o fe­ti­ţă de vâr­stă pre­şco­la­ră, nu voia să vor­beas­că de­loc de­spre pro­ble­me­le ei cu edu­ca­ţia sfinc­te­ria­nă. Ca ur­ma­re, ori de câte ori ne ju­cam de-a casa, pu­neam per­so­na­je­le in­ter­pre­ta­te de mine să ca­u­te baia ori să aibă di­ver­se ac­ci­den­te. În­tr-o du­pă-a­mia­ză, mă ju­cam cu o fe­ti­ţă de şase ani şi cu mama ei la un ate­lier de joc adre­sat fa­mi­li­i­lor. Aveam im­pre­sia că mama se poar­tă ex­ce­siv de pro­tec­tor cu fe­ti­ţa, fă­cân­du-şi griji că se va lovi. Fe­ti­ţa voia să dea curs pro­pri­i­lor im­pul­suri, dar voia şi să-i facă ma­mei pe plac, iar ten­siu­nea re­zul­ta­tă de aici îi în­gre­u­na mult jo­cul.

Am în­ce­put să mă ţin după fe­ti­ţă prin ca­me­ră, spu­nând: „O, nu! Doar n-o să mergi, nu? E atât de pe­ri­cu­los! Doar n-o să-ţi pui ro­le­le? O, nu, sunt atât de în­gri­jo­rat, nici nu mă pot uita!“ Ast­fel per­so­ni­fi­cam şi exa­ge­ram în­gri­jo­ra­rea. Aceas­tă ca­ri­ca­tu­ră blân­dă a ati­tu­di­nii ma­mei le-a fă­cut pe amân­două să râdă. Fe­ti­ţa a în­ce­put să se joa­ce cu tot mai mul­tă în­cre­de­re în sine, cu­ra­joa­să şi în­drăz­nea­ţă, dar de­loc ne­cu­ge­ta­tă, în timp ce eu con­ti­nuam să-mi ma­ni­fest groa­za pre­fă­cu­tă.

Dacă mă opream un mi­nut, ea spu­nea: „Hei, Lar­ry, ui­tă-te, o să sar de pe sca­u­nul ăsta pe sal­tea!“ Re­cep­ţio­nam su­ges­tia şi o im­plo­ram să nu sară, în timp ce ea râ­dea şi să­rea. Aş fi pu­tut să mă re­zum la a-i su­ge­ra ma­mei să se ţină mai la o par­te, să nu mai stea me­reu pe ca­pul fe­ti­ţei, dar acest lu­cru pu­tea să spo­reas­că în­cor­da­rea amân­du­ro­ra. Nu cred că fe­ti­ţa ar fi pu­tut să se ara­te la fel de aven­tu­roa­să, în con­di­ţii la fel de si­gu­re.

Citește și: 

Jocul cu ”Mingea Sentimentelor”

%d blogeri au apreciat: