Tag Archive: carturesti



Miercuri, la Săptămâna PSI pentru părinți, vor fi cinci ateliere extrem de interesante despre divorț, creativitate, adolescență, comunicare și întoarcerea la propria copilărie.

Atelierele vor fi găzduite de rețeaua Librăriilor Cărturești și vor începe de la orele 18.00. Accesul este liber, iar cărțile de parentaj și psihologie a copilului de la Editura Trei vor putea fi cumpărate cu o reducere de 25% în toată săptămâna, în toate librăriile Cărturești (inclusiv prin librăria online).

Iată și programul din cele cinci orașe:

  • Adolescentii si sexulBrașov: Profesor universitar la Universitatea ”Transilvania”, psihologul Marcela Rodica Luca va aduce în discuție o temă delicată și deloc de neglijat în cuplurile în care apar rupturi: Divorțul – act responsabil din partea părinților.
  • Iași (Palas): Sînziana Băltățescu îi așteaptă pe părinți la un atelier despre Ce și cum îi comunic copilului meu. Pare o bagatelă să vorbești cu un ”micuț”, dar suntem oare tot timpul conștienți de mesajele pe care le trimitem și de ce anume (și cât) receptează el din ce-avem noi de zis?
  • Timișoara (Mercy): Psihoterapeutul Ali Baeram va vorbi cu părinții despre turbulenta etapă a emancipării și a hormonilor rebeli: Adolescentul între criză și întrebări. (Iar o temă la care se va ajunge cu siguranță privește educația sexuală – temă tratată și într-o carte destul de nouă de la Trei: Adolescenții și sexul)
  • Cluj (Iulius Mall): La curent cu ultimele cercetări din psihologia dezvoltării, Laura Visu-Petra ridică problema creativității, nu doar la cei mici, dar și la cei mari: Putem învăța să fim creativi? Despre beneficiile unei copilării prelungite.
  • București (Verona):  Autoare a unor inedite cărți de psihologie motivațională, psihoterapeuta Cristiana Levițchi îi va invita pe părinți să se întoarcă în timp la vremea când au fost și ei copii: Propria copilărie și meseria de părinte. 

         




Doresti sa devii un parinte mai eficient? Vrei sa te antrenezi in arta de a fauri oameni? Te intrebi cum poti folosi limbajul secret al jocurilor, pentru a-ti cunoaste mai bine copiii? 



Vino, intre 17 si 23februarie, la Saptamana Psi pentru Parinti si afla de la psihologi pasionati cum ii poti sprijini pe cei mici sa creasca increzatori in sine si sa se integreze mai bine in familie. De asemenea, daca ai probleme cu un adolescent rebel, poti afla cele mai bune cai pentru a discuta despre sexualitate sau despre problema jocurilor video.



Creste si tu odata cu cei mici, redescopera bucuria jocului si a creativitatii participand la atelierele Saptamanii Psi pentru Parinti, eveniment coorganizat de Editura Trei si Librariile Carturesti. Cei mai buni specialisti in parentaj si in psihologia copilului te asteapta in Bucuresti, Iasi, Cluj, Brasov si Timisoara in perioada 17-23 februarie.

Intrarea la evenimente este libera, iar cartile de psihologia copilului si parenting ale Editurii Trei vor avea in aceasta perioada o reducere de 25% in reteaua Librariilor Carturesti.

PSI-Slider-525x300px

PROGRAM EVENIMENTE BUCURESTI – Libraria Carturesti Verona

1. Copilul – simptomul familiei. Invitat: Irina Petrea

Data : 17 februarie (luni) – ora 18.00

2. Relatia parinte – copil din perspectiva constelatiilor de familie. Invitat: Ion Bucur

Data : 18 februarie (marti) – ora 18.00

3. Propria copilarie si meseria de parinte. Invitat: Cristiana Levitchi

Data : 19 februarie (miercuri) – ora 18.00

4. Ce inseamna o mama buna? Invitat: Rodica Matei

Data : 20 februarie (joi) – ora 18.00

5. Parintele eficient – cum ne petrecem timpul de familie? Invitat: Miruna Patrascu

Data : 21 februarie (vineri) – ora 18.00

  

PROGRAM EVENIMENTE CLUJ NAPOCA – Libraria Carturesti (Iulius Mall)

1. Cum sa am rabdare cu nerabdarea copilului meu. Invitat: Gabriela Hum


Data : 17 februarie (luni) – ora 18.00

2. 9 modalitati practice prin care sa cresti un copil increzator in sine. Invitat: Alexandra Gorea

Data : 18 februarie (marti) – ora 18.00

3. Putem invata sa fim creativi? Despre beneficiile unei copilarii prelungite. Invitat: Laura Visu Petra

Data : 19 februarie (miercuri) – ora 18.00

  

PROGRAM EVENIMENTE TIMISOARA – Libraria Carturesti – Mercy

1. Adolescentul intre criza si intrebari. Invitat: Ali Baeram

Data : 19 februarie (miercuri) – ora 18.00

2. Arta de a fauri oameni – Psihologia familiei. Invitat: Emese Terezia Gubranszki

Data : 21 februarie (vineri) – ora 18.00

3. Profesia de parinte si reperele ei de aur. Invitat: Anca Munteanu

Data : 22 februarie (sambata) – ora 11.00

          

PROGRAM EVENIMENTE IASI – Libraria Carturesti – Palas

1. Ce si cum ii comunic copilului meu. Invitat: Sinziana Baltatescu

Data : 19 februarie (miercuri) – ora 18.00

2. Tipuri de parinti – Tipuri de copii. Invitat: Cristian Petrescu

Data : 20 februarie (joi) – ora 18.00

3. Ce inseamna sa fii un parinte bun ? Invitati: Nicoleta Dumitru & Andreea Muraru

Data : 21 februarie (vineri) – ora 18.00

   

PROGRAM EVENIMENTE BRASOV – Libraria Carturesti

1. Computerul si jocurile video. Invitat: Laura Teodora David

Data : 17 februarie (luni) – ora 18.00

2. Divortul – Act responsabil din partea parintilor. Invitat: Marcela Rodica Luca

Data : 19 februarie (miercuri) – ora 18.00

3. Adolescenta: iesirea din labirint. Invitat: Aurel Ion Clinciu

Data : 20 februarie (joi) – ora 18.00

4. Universul sexual al copiilor. Invitat: Bebe Mihaescu

Data : 21 februarie (vineri) – ora 18.00

  


În prima zi (4 noiembrie) a celei de a cincea ediții a Săptămânii Psi, vă așteptăm la discuții despre rolurile pe care le jucăm zi de zi, despre autenticitate și despre acceptarea bazată pe înțelegere. Începând de la orele 18.00, la Librăriile Cărturești, dezbaterile se vor desfășura cam așa:

  • MorenoLa Timișoara (Mercy): Psihoterapeutul Ali Baeram va discuta dintr-o perspectivă analitic-existențială despre ÎNȚELEGERE, ACCEPTARE ȘI RESEMNARE. O temă pe care o puteți aprofunda, printre altele, în scrierile psihologice ale lui Irvin Yalom.
  • La Brașov: Profesor universitar la Universitatea ”Transilvania” și specializată în psihologia personalității și a muncii, Marcela Rodica Luca va discuta despre EXPRESIILE EMOȚIONALE ÎNTRE AUTENTICITATE ȘI MINCIUNĂ. Vă reamintesc că marele specialist în minciuni și expresii faciale, Paul Ekman, este tradus cu trei titluri la Ed. Trei (cel mai recent este ”Emoții date pe față”).
  • La Cluj (Iulius Mall): Specializată în psihoterapie pozitivă, Gabriela Hum vă propune să revedeți care sunt ale voastre ROLURI PE SCENA VIEȚII, dar și care vă sunt SURSELE DE SPONTANEITATE. O carte esențială pentru acestă temă este cea lui Moreno: Scrieri fundamentale. Despre psihodramă, metoda de grup şi spontaneitate.

Vă așteptăm! Intrarea este liberă.  

  


affleck-rosaDe la frustrarea lui “Ți-am spus eu?” la certurile legate de bani, de la experiențele banale comune interpretate complet diferit și până la neputința acumulată ori discursurile paralele, Fata dispărută e un raft enorm de pe care doi oameni care trăiesc împreună își pot alege simptomele cunoscute.

Așa că nu ajută să te apuci de lectura asta, dacă tocmai te-ai certat cu partenerul.

(…)

Fata dispărută vinde o poveste despre manipulare, despre căsnicii eșuate și crimă. Despre minciunile pe care ni le spunem singuri, despre felul în care ne “împachetăm” și imaginea pe care o “vindem” celorlalți. Și despre ce anume rămâne după ce ai rupt ambalajul.

Critica de specialitate a apreciat mai mult primele două cărți ale lui Flynn (Sharp Objects/ 2007 și Dark Places/ 2010), dar Fata dispărută a fost extrem de bine primită de public. A vândut peste 2 milioane de exemplare în mai puțin de un an și, în curând, va fi și film.

Casa de producție a lui Reese Witherspoon și 20th Century Fox au cumpărat drepturile, Gillian Flynn scrie deja scenariul, David Fincher a fost anunțat drept regizor, iar Ben Affleck și Rosamund Pike (foto) ar urma să joace în rolurile principale.

Fata disparutaÎntre timp, editorul nu se sfiește să anunțe că succesul lui Gone Girl marchează un moment important din punct de vedere editorial: o modificare în apetitului cititorilor, de la chick lit către female noir.

Lăsând deoparte grija editurilor pentru gustul publicului feminin, nevoia de a împărți literatura pe sexe de cumpărători sau de a urmări trenduri, mi-au plăcut întotdeauna o carte polițistă ori un film care să mă țină în priză.

   

Fragment din cronica Iuliei Verbancu de pe blogul Cărtureștilor

  


Joel7. Joël Dicker reușește să fie un narator pe gustul cititorilor elevați, dar care prinde excelent și printre adolescenți. Dovada: a câștigat cu noul său thriller deopotrivă Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, dar și distincția Goncourt des Lycéens. Faptul că a prins și la tineri, și la ”cei bătrâni” l-a impresionat plăcut pe musiu Bernard Pivot.

6. Imaginea Americii este cât se poate de verosimilă: de la atmosfera din (aparent) liniștitele orășele de provincie, până la tot ce înseamnă poliție, media, religie și presiunea opiniei publice. De altfel, naratorul elvețian a petrecut mult timp în Statele Unite, în New England.

5. Cartea te joacă pe degete, cu întorsături neașteptate de situație. ”Tocmai cand ai senzația că ‘ai prins schema’, firul narativ ia o întorsatură neașteptată. Problema este că ai de mai multe ori aceeași senzație pe parcursul aceluiași roman, chiar și atunci când ai certitudinea că nimic nu te mai poate surprinde”, comentează pe Facebook Magdalena Mărculescu, directorul editorial de la Trei.

4. Adevărul despre cazul Harry Quebert este și un roman despre cum să scrii o ficțiune de succes, despre cum treci de complexul paginii albe, despre cum te șantajează agenții și editorii să dai odată blestamatul ăla de manuscris. O discuție între maestru (Harry) și pupilul său (Marc): ”Și cum știi că ești scriitor, Harry?” – ”Nimeni nu știe că este scriitor. Ceilalți sunt cei care-i spun.”

3. Un alt maestru al ficțiunii cu ”schepsis”, Pascal Bruckner, consideră romanul lui Dicker ca fiind ”revelația anului 2012”. ”Am devorat cartea în câteva nopți cu o pasiune pe care n-am mai simțit-o de mult față de o carte.”

2. Romancierul elvețian care abia merge pe 28 de ani ”e construit după modelul actorilor de la Hollywood – a fost de altfel comparat cu Robert Pattinson pentru ochii lui și pentru barba de trei zile”, scrie poeta Svetlana Cârstean într-o foarte bună cronică a romanului publicată pe blogul Cărtureștilor.

1. Cartea vă va ține treji toată noaptea, căci cele 650 de pagini de thriller pe stil amercan sunt ”dense, pline de substanță și solide atât stilistic, cât și pe partea de concepție”, apreciză L’Hebdo.

  


— Dumnezeule, Marc, ai aflat? a strigat el.

— Ce să aflu?

— Pentru numele lui Dumnezeu, deschide televizorul! Are legătură cu Harry Quebert! E Quebert!

— Quebert? Ce-i cu Quebert?

— Deschide televizorul, ce naiba!

Am dat imediat pe un canal de știri. Pe ecran am descoperit, stupefiat, imagini ale casei din Goose Cove și l-am auzit pe prezentator care explica: Aici, în locuința din Aurora, în New Hampshire, scriitorul Harry Quebert a fost arestat astăzi, după ce poliția a dezgropat rămășițe umane pe proprietatea sa. După primele elemente ale anchetei, ar putea fi vorba de trupul Nolei Kellergan, o tânară din regiune care dispăruse de la domiciliul sau în august 1975, la vârsta de cincisprezece ani, fără să se știe niciodată ce s-a întâmplat cu ea…

Dintr-odată totul a început să se învârtească cu mine; m-am lăsat sa cad pe canapea, complet năuc. Nu mai auzeam nimic: nici televizorul, nici pe Douglas, la celalalt capat al firului, care tot striga „Marcus, ești acolo? Alo? A ucis o puștoaică? A ucis o puștoaică?“ În mintea mea se amesteca totul ca-ntr-un vis urât.

(…)

Banner Blog_F

  

Era complet absurd. Zvonul căpăta proporții din ce în ce mai mari; știrile străbăteau țara în timp real, retransmise prin televiziune, radio, internet și rețele sociale: Harry Quebert, șaizeci și sapte de ani, unul dintre scriitorii majori din a doua jumătate a secolului trecut, era un ucigaș dezgustător de puștoaice. Mi-a trebuit mult timp ca să realizez ceea ce tocmai se petrecea: poate chiar mai multe ore. La ora opt seara, când Douglas, neliniștit, a venit la mine, ca să se asigure ca rezistam șocului, continuam să fiu convins ca era vorba despre o eroare. I-am spus:

— În concluzie: cum pot să-l acuze de două crime, când nici măcar nu e sigur că trupul îi aparține acestei Nola?

— În orice caz, era un cadavru îngropat în grădina sa.

— Dar de ce ar fi pus să fie săpat pământul în acel loc în care se zice că ar fi fost îngropat un cadavru? N-are niciun sens! Trebuie să mă duc acolo.

— Să te duci unde?

— În New Hampshire. Trebuie sa mă duc sa-l apar pe Harry.

Douglas mi-a raspuns cu acel bun simț foarte realist, care îi caracterizeaza pe cei nascuți în Midwest:

— În niciun caz, Marc. Nu te duce acolo. Nu te baga în rahatul ăsta.

— Harry m-a sunat…

— Când? Azi?

— Pe la unu după-amiaza. Îmi închipui că avea dreptul la un singur apel și că m-a sunat pe mine. Trebuie să mă duc să-l susțin! E foarte important.

— Important? Ceea ce e important este a doua ta carte. Sper că nu mă duci de nas și că vei avea un manuscris la sfârșitul lunii. Barnaski e pe punctul de a renunța la tine. Îți dai seama ce i se va întâmpla lui Harry? Nu te baga în rahatul ăsta, Marc, ești prea tânăr! Nu-ți face praf cariera.

           

 


Săptămâna PSI vă propune luni în 6 orașe universitare teme extrem de diverse: de la iubirea pe internet la validarea psihoterapiei și la moștenirea psihică peste generații.

Toate prezentările au loc la Librăriile Cărturești, de la ora 18. Și, nu uitați, în toată săptămâna aveți reduceri de 25% la cărțile de psihologie de la Trei în întreaga rețea a Cărtureștilor.

 

  • București (Verona): Psihoterapeut de orientare ericksoniană și administrator al site-ului Psihoterapie.net, Dorin Victor Vasile vă așteaptă la o discuție despre Iubirea pe internet sau arta de a fi singur.
  • Cluj-Napoca (Iulius Mall): Ce este psihoterapia validată ştiinţific? Va răspunde la întrebare unul dintre liderii cercetării psihologice din România, terapeutul de orientare cognitivă Daniel David.
  • Timișoara (Mercy): De la frică la atacul de panică. Despre această trecere adesea insesizabilă va discuta specialistul în psihoterapie analitic-existențială Ali Baeram.
  • Iași (Palas): Psihosexologul Bebe Mihăescu va discuta despre o temă contraintuitivă: Universul sexual al copiilor.
  • Brașov: Terapeut și cercetător în psihologie, universitarul Bogdan Tudor Tulbure vă va aduce ultimele noutăți din științele minții – va prezenta cum arată Psihoterapia cogntiv-comportamentală azi.
  • Constanța: Specializată în psihanaliza familiei, Carmen Damian va atinge o temă de larg interes: Relaţii familiale şi transmitere generaţională.

   


Carapacea2 aprilie, Cărturești-Verona, ora 18:

Vă invităm la dezbaterea

Ce este autismul?

organizată cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului.

Vor vorbi: Andreea Sorescu – părinte, director executiv – Asociația ”Învingem Autismul”, Anca Munteanu – psihoterapeut, Camelia Dumitru – psihoterapeut și traducător

În cadrul aceluiași eveniment va fi lansată cartea Carapacea protectoare scrisă de psihoterapeuta britanică Frances Tustin.

Iată și un fragment:

***

Pe măsura ce se apropia vacanţa de Crăciun, David a încercat să se dea bine pe lângă mine pentru a obţine o cutie mare de carton pentru, aşa cum s-a exprimat el, „a face un corp în care să mă scufund”. Mai târziu, a spus că era pentru o armură pentru a-l proteja de „monstrul cu gaura”. Nu i-am dat o cutie de carton mare, ci i-am oferit câteva bucăţi de carton.

A devenit în curând clar că David simţea că, deoarece reuşise să mă convingă să-i dau acest carton, mă trăise ca pe un lucru maleabil, neînsufleţit, care-i permisese să obţină ceva în plus faţă de ceilalţi copii. Nu putea să vadă că era un gest de cooperare, de ajutor din partea mea.

David a confecţionat din carton un cap şi mâna unei armuri. În tot timpul în care a creat armura, vorbea despre tatăl său. Simţea că smulgea trăsături ale tatălui, ca şi cum acesta ar fi fost un obiect neînsufleţit. De exemplu, spunea „Acum o să iau ceva din părul său”. „Acum o să-i iau urechea”. „Ăsta este nasul lui”. Vorbea despre tată ca fiind foarte puternic şi având „muşchi enormi”.

(…)

În acest material, David nu s-a jucat „de-a costumatul”, cum ar face copiii normali, deşi unele elemente erau comune. Lua lucrurile în serios, cu intensitate. Pentru el, părea a fi o problemă de viaţă şi de moarte. A simţit în acest mod că a scăpat de monstrul cu „gaură” — un monstru care însemna moartea. De asemenea, controla „pietrişul” iritabilităţii sale fizice şi teama. Izolat în fortăreaţa impenetrabilă a armurii, el nu putea nici să vadă, nici să audă, nici să atingă: procesele de intrare şi cele de ieşire fuseseră blocate.

  

Ce este autismul ?


Editura Trei va invita la dezbaterea Ce este autismul ? cu ocazia Zilei Internationale de Constientizare a Autismului – 2 aprilie.

Intalnirea are loc in libraria Carturesti Verona, marti 2 aprilie, ora 18.00.

Vor vorbi:   
Andreea Sorescu
parinte, Director executiv Asociatia Invingem Autismul
Anca Munteanu   
psihoterapeut
Camelia Dumitru
psihoterapeut, traducator

In cadrul acestui eveniment se va lansa si cartea Carapacea protectoare scrisa de psihoterapeuta britanica Frances Tustin.

carapaceaProtectoareFB


Bine-cunoscutul autor Pascal Bruckner se intalneste cu cititorii din Romania, joi 4 aprilie 2013, ora 18.00, in Libraria Carturesti-Verona, unde va avea loc lansarea celui mai recent roman al sau – Casa Ingerilor – publicat de Editura Trei.

Alaturi de Pascal Bruckner vor fi prezenti criticul literar Simona Sora, jurnalistul Luca Niculescu si directorul editorial al Editurii Trei, Magdalena Marculescu.

Pascal Bruckner reflecteaza asupra decaderii umane si a contrastului izbitor dintre viata „civilizata” si cei aflati pe treapta cea mai de jos a ierarhiei sociale.

Oare cersetorii sunt reversul fatal al societatii noastre ultraigienizate?

   
blogCasaIngerilor-1

Fragment:

Odată ajunși la etajul cinci, Antonin a trebuit să-și sporească elocvența pentru a le prezenta apartamentul sub cele mai bune auspicii. Din nefericire, femeia înțelegea greu franceza, iar barbatul era nevoit să-i traducă frază cu frază, omițând efectele cele mai studiate. Dublarea sărăcea discursul. Fiindcă era întrerupt des, Antonin pierdea șirul, interveneau completări cu frânturi de engleză, drept care conversația se pierdea într-o franceză stricată propice neînțelegerilor. Știind că deseori decizia aparține soției, Antonin nu o scăpa din ochi, surâzându-i, însă ea se eschiva și îi vorbea tot mai mult bărbatului ei, într-un debit verbal rapid. Câteva cuvinte reveneau în tiradele sale:

Não, meu querido, eu não prefiro (nu, dragule, nu-mi place).

(…)

Antonin a înțeles că afacerea fusese pierdută. La ieșirea în stradă i s-a strâns dintr-odată inima și nu a îndrăznit să se uite pe jos. Barbatul era prabușit pe o bancă, la doar câțiva metri distanță, cu mutra îndreptată spre cer. Urma de vomă, spălată cu multă apă de către portăreasă, era de acum o pată roșiatică, de parcă fix în locul acela ar fi avut loc o crimă. Brazilienii nu au făcut nicio aluzie în privința incidentului. Observând bețivul, soția i-a dat totuși un cot discret bărbatului ei. Stângaci, Antonin s-a crezut dator să adauge:

— Vă rog să mă credeți ca este un cartier foarte sigur și curat.

Au mai vrut să arunce un ochi în parcarea subterană, după care au plecat pe jos, surâzatori, urmați la o distanță respectuoasa de limuzină.

(…)

Căutându-se prin buzunare, a realizat ca își uitase al doilea rând de chei ale apartamentului din Plaine Monceau chiar acolo. Și-a blestemat propria neatenție, și-a aruncat haina pe el și a plecat spre metrou. Probabil că le uitase pe masa din bucătărie. Nici nu a ajuns bine, că a și dat peste ele, fără nicio greutate, fără a mai fi nevoie să aprindă lumina, atât de bine știa pe de rost topografia locului. Ca să nu se mai simtă cu conștiința încărcată, a refăcut vizita de prezentare de unul singur, pe întuneric aproape, repetându-și partitura cu voce tare ca un actor care și-a ratat rolul, iar acum voia să-și repare greșeala. Intrând în joc, a mimat și participarea cumpărătorilor, accentul și extazul lor simulat. Adunatură de fățarnici, bogătani împuțiți! Toți sunteți la fel!

Când a ajuns din nou pe trotuar, vântul începuse să sufle cu putere, anunțând furtuna, prima din noul anotimp. Pe bulevard, felinarele erau stinse, fără îndoială din cauza unei pene de curent. Evident, nivelul calitativ al cartierului coborâse. Antonin abia a apucat să facă vreo câțiva pași dincolo de ușă, când o mâna i-a prins piciorul de sub genunchi. A tresărit și s-a clătinat, cuprins dintr-odată de spaima animalului mușcat de gura de fier a unei capcane. În pofida întunericului, a recunoscut pe loc ticălosul care se prăbușise vomând la picioarele zidului. Se întorsese la locul crimei. Când intrase în imobil, Antonin nu-l observase.

Întins pe-o parte, bărbatul a grohăit:

— Pasează-mi zece euro, îs mort de sete!

Antonin și-a scuturat piciorul pentru a și-l elibera, dar individul îl ținea bine, strângându-l tot mai tare. Avea forță javra, în ciuda stării în care era. Cu celălalt picior, Antonin a încercat sa zdrobească brațul care-l prinsese, lovindu-l cu talpa pentru a-i produce o durere cât mai mare. Văzând ca e pe cale să-și piardă echilibrul, s-a sprijinit cu mâna de perete, cu piciorul rămas liber trăgând o ploaie de șuturi în burta, pieptul și mutra agresorului. Și, pe măsură ce lovea, îl învăluia un imens sentiment de plăcere. Celălalt însă se ținea bine, fără îndoială anesteziat de băutură. Fiindcă insul mai era și gras, Antonin și-a perfecționat din mers loviturile pentru a atinge organele vitale și încheieturile oaselor.

Mizerabilul avea sa plătească pentru agresiune.

Pentru că a vomat la picioarele lui.

Pentru vânzarea ratată.

Puțin câte puțin, bărbatul a cedat, dând din picioare în gol și încercând să-și apere fața. Norocul a făcut ca nimeni să nu treacă pe stradă în momentele acelea, nici oameni, nici mașini. Bulevardul era gol. Abia mai suflând, degustând amara bucurie de a-l lovi pe cel mai slab decât el, Antonin a luat-o la fuga, lasând zdreanța umană prada propriului ei destin. A mers fără țintă vreo două ceasuri pentru a se liniști, întorcând încontinuu privirea peste umăr, tresărind de fiecare dată când trecea o mașină a poliției. Ajuns acasă, și-a aruncat pantofii într-un dulap, perechea lui de Weston scumpi, cumparați de la Londra, uitându-se apoi la ei oripilat. Erau singurii răspunzatori pentru accesul de violență. Ca să-i pedepsească pentru răutatea pe care o dovediseră, a refuzat să-i mai dea cu cremă, jurându-se că nu și-i va mai pune niciodată în picioare.

Peste două zile, răsfoind Le Parisien la birou, a citit la rubrica de fapte diverse că un vagabond fusese descoperit mort, bătut măr, în cartierul unde Antonin se dusese pentru acea afacere imobiliară. Poliția ajunsese la concluzia că fusese vorba despre o reglare de conturi între vagabonzi. Deși Antonin și-a atribuit pe loc paternitatea evenimentului.