Romanul celor DOUĂ SUPRAVIEȚUITOARE: lansare la Cărturești

Marţi 11 noiembrie, de la ora 18.30, în Librăria Cărtureşti-Verona, Daniela Ştefănescu lansează un roman emoţionant, Două supravieţuitoare, o carte tulburătoare, în care triumfă speranţa.

Alături de autoare, la eveniment, vor fi prezente: Luana Schidu (traducătoare și editor), Nicole Sima (scriitoare) şi Magdalena Mărculescu (director editorial Editura Trei).

Povestea răscolitoare a două supravieţuitoare care au obţinut o victorie asupra timpului (anihilând o distanţă de jumătate de veac), a spaţiului (înlăturând o distanţă de jumătate de glob) şi a unui duşman similar (învingând o boală nemiloasă).

Cartea se bazează pe trăiri reale, pe documente, pe însemnări făcute în vâltoarea desfăşurării evenimentelor, având marca autenticului; dar bogata imaginaţie şi talentul literar ale autoarei îşi lasă şi ele amprenta, transmiţând un mesaj puternic, încărcat de optimism.

  

“Eroina are deschis drumul regenerării, al vieţii. Ea triumfă în înfrângere, câştigând lupta cu sinele. Sinceritatea este desăvârşită, […] păstrând ceea ce este câştigat, pe latura construcţiei şi a unei pudori caracteriale, de promiţătoare ţinută.” – Barbu Cioculescu

 

Claire este o fetiţă minunată, a cărei viaţă este schimbată radical la doar doi ani şi jumătate, de un diagnostic implacabil: leucemie. Dar Claire este şi preadolescenta sănătoasă, energică, veselă, isteaţă. Două persoane diferite? Aparent, da. În realitate, aceeaşi copilă, la câţiva ani după încheierea tratamentului dur şi invaziv care i-a răpit ani din viaţă, dar i-a şi redat-o, ca să se poată bucura din plin de ea. În ciuda subiectului sumbru, povestea nu este tristă, ci emană curaj, speranţă şi încredere. Romanul creşte chiar sub ochii cititorilor, născând mereu alte întrebări, care-şi vor găsi răspuns abia în paginile de final.

Daniela Ştefănescu (n. 1952) a absolvit Facultatea de Limbi Germanice din Bucureşti. A lucrat ca profesor, apoi ca redactor la Editurile Creangă, Kriterion, Humanitas şi Trei. Este membră a Uniunii Scriitorilor, secţia prozatori. Dintre romanele publicate: Compoziţie la patru mâini, Intrarea oprită, Eu sper, tu speri, el (ea) speră…

 

 

Surpriză la Gaudeamus: cei doi Kazinski au vândut la stand cot la cot cu noi :)

Yrsa Sigurdardottir si Anders Klarlund (unul din cei doi Kazinski) au promovat policierul polar prin mijloace eco.

  

Magdalena Mărculescu, directorul nostru editorial, a făcut un bilanț post-Gaudeamus pentru Observatorul cultural. Desigur, interviul s-a centrat în jurul autorilor nordici tălmăciți la Trei și invitați la lansările acestei ediții dedicate țărilor scandinave. Un fragment din discuție:

  

Ce autori nordici au fost prezenţi la Bucureşti, cum aţi făcut selecţia? Regretaţi absenţa vreunui autor nordic?

Din Danemarca a venit A.J. Kazinski, un pseudonim în spatele căruia se ascund doi autori. Editura Trei publicase acum un an Ultimul om bun. Acum am lansat Moartea şi somnul  – un roman poliţist absolut irezistibil, care aduce în prim-plan tema morţii clinice şi a oamenilor care trec prin experienţa vieţii de după moarte, reîntorcîndu-se apoi la existenţa de zi cu zi. Din Suedia au venit Rosllund & Hellström – şi ei autori care scriu „la patru mîini“. Romanul lor, Trei secunde, este extrem de solid din punct de vedere al construcţiei, dar şi profund uman, întrucît abordează tema identităţii indivizilor care îşi asumă, prin meseria pe care o practică sau în virtutea trecutului tulbure pe care l-au trăit, o dublă identitate. Yrsa Sigurdardottir din Islanda este la al patrulea roman şi la a doua vizită la Bucureşti. Din Finlanda au venit Antti Tuomainen, autorul romanului Tămăduitorul (un roman poliţist despre dragoste şi viziuni apocaliptice), şi Sala Simukka, autoarea unui thriller pentru adolescenţi, care cunoaşte un succes internaţional teribil (Roşu-ca-sîngele). Tot din Suedia au venit Ian Wallentin, care a semnat Steaua lui Strindberg şi o tânără poetă care a obţinut o seamă de premii literare importante în ţara ei, Athena Farrokhzad. Pînă în acest moment, cei mai vînduţi autori nordici din seria noastră erau Stieg Larsson, Camilla Läckberg, Liza Marklund şi Anne Holt. Ideea noastră a fost aceea de a aduce la Bucureşti autorii care erau mai puţin recunoscuţi şi reperaţi de publicul românesc, dar care sînt foarte, foarte buni. Ar mai fi fost autori care meritau să vină, într-adevăr, dar mai sînt şi alte ocazii.

Din punctul de vedere al editorului român, cum credeţi că a rezonat publicul român la întîlnirile cu autorii nordici?

Foarte bine, cititorii au venit la întîlnirile cu autorii şi la autografe. Dar cu adevărat neaşteptat a fost momentul în care „cei doi Kazinski“, adică cei doi autori danezi, au intrat în standul nostru şi au început să vîndă cărţi alături de noi, intrînd în discuţie cu oamenii, povestindu-le cărţile  (în limba engleză) şi dîndu-le autografe. S-au mai văzut autori care să vorbească despre ei sau care să dea autografe, dar rareori un autor străin intră incognito în dialog cu cititorii. Evident surpriza şi satisfacţia acestora din urmă era maximă atunci cînd îşi dădeau seama cu cine discută…

  

  

Daniela Țane: o poveste cu budiști și mandale de nisip

Într‑una din mănăstiri avem norocul să fim prezenţi în momentul construcţiei unei mandale de nisip. Ritualul are loc numai de patru ori pe an şi durează o săptămână.

Găsesc un lama care vorbeşte foarte clar şi corect hindi; el îmi dă explicaţiile necesare, pe care le traduc prietenilor mei. Cei şase călugări însărcinaţi cu zugrăvirea mandalei se află în penultima zi de lucru, aşa că este aproape gata. Sunt aleşi pe sprânceană, dintre cei mai pricepuţi, căci, la fel ca în cazul iconarilor noştri, greşeala nu este permisă.

   Vă așteptăm joi la lansare:

  

Înainte de începerea lucrului, călugării meditează câteva săptămâni într‑o tăcere şi singurătate absolute, apoi săvârşesc ritualuri de purificare, pentru a putea vizualiza cât mai bine mandala. După aceea, lucrează în schimburi de câte patru, cu migală şi infinită răbdare, ore întregi, fără răgaz. Cred că sunt într‑un soi de transă. Mandala e desenată cu nisip viu colorat: roşu, galben, verde, albastru, alb. Acesta este turnat în conuri metalice care sunt frecate cu nişte beţigaşe, tot din metal. Frecarea determină scurgerea nisipului prin orificiul conului, precum şi debitul acestuia. Mă uimeşte precizia mâinilor călugărilor, faptul că sunt total netulburaţi, impasibili, adânciţi în munca lor, dăruiţi pe de‑a‑ntregul. Desenele geometrice şi florale sunt încadrate de cercuri şi pătrate, figuri ce simbolizează perfecţiunea.

Odată ce truda ia sfârşit, călugării meditează din nou, împreună cu ceilalţi tovarăşi ai lor din mănăstire, asupra mandalei create, apoi suflă în ea şi nisipul este purtat în cele patru vânturi. În acest fel budiştii vor să demonstreze inconsistenţa oricărui efort uman, oricât de mare ar fi acesta şi, prin extensie, efemeritatea a tot ce există, subliniind astfel teoria vidului universal. Decodarea completă a imagisticii mandalelor cere cunoştinţe aprofundate de budism tibetan, mitologie şi simbologie şi nu se poate face în afara unor ritualuri de iniţiere.

  

Pascal Bruckner lansează la București un nou roman după 7 ani. Și un extras

Bine-cunoscutul autor Pascal Bruckner se intalneste cu cititorii din Romania, joi 4 aprilie 2013, ora 18.00, in Libraria Carturesti-Verona, unde va avea loc lansarea celui mai recent roman al sau – Casa Ingerilor – publicat de Editura Trei.

Alaturi de Pascal Bruckner vor fi prezenti criticul literar Simona Sora, jurnalistul Luca Niculescu si directorul editorial al Editurii Trei, Magdalena Marculescu.

Pascal Bruckner reflecteaza asupra decaderii umane si a contrastului izbitor dintre viata „civilizata” si cei aflati pe treapta cea mai de jos a ierarhiei sociale.

Oare cersetorii sunt reversul fatal al societatii noastre ultraigienizate?

   

Fragment:

Odată ajunși la etajul cinci, Antonin a trebuit să-și sporească elocvența pentru a le prezenta apartamentul sub cele mai bune auspicii. Din nefericire, femeia înțelegea greu franceza, iar barbatul era nevoit să-i traducă frază cu frază, omițând efectele cele mai studiate. Dublarea sărăcea discursul. Fiindcă era întrerupt des, Antonin pierdea șirul, interveneau completări cu frânturi de engleză, drept care conversația se pierdea într-o franceză stricată propice neînțelegerilor. Știind că deseori decizia aparține soției, Antonin nu o scăpa din ochi, surâzându-i, însă ea se eschiva și îi vorbea tot mai mult bărbatului ei, într-un debit verbal rapid. Câteva cuvinte reveneau în tiradele sale:

— Não, meu querido, eu não prefiro (nu, dragule, nu-mi place).

(…)

Antonin a înțeles că afacerea fusese pierdută. La ieșirea în stradă i s-a strâns dintr-odată inima și nu a îndrăznit să se uite pe jos. Barbatul era prabușit pe o bancă, la doar câțiva metri distanță, cu mutra îndreptată spre cer. Urma de vomă, spălată cu multă apă de către portăreasă, era de acum o pată roșiatică, de parcă fix în locul acela ar fi avut loc o crimă. Brazilienii nu au făcut nicio aluzie în privința incidentului. Observând bețivul, soția i-a dat totuși un cot discret bărbatului ei. Stângaci, Antonin s-a crezut dator să adauge:

— Vă rog să mă credeți ca este un cartier foarte sigur și curat.

Au mai vrut să arunce un ochi în parcarea subterană, după care au plecat pe jos, surâzatori, urmați la o distanță respectuoasa de limuzină.

(…)

Căutându-se prin buzunare, a realizat ca își uitase al doilea rând de chei ale apartamentului din Plaine Monceau chiar acolo. Și-a blestemat propria neatenție, și-a aruncat haina pe el și a plecat spre metrou. Probabil că le uitase pe masa din bucătărie. Nici nu a ajuns bine, că a și dat peste ele, fără nicio greutate, fără a mai fi nevoie să aprindă lumina, atât de bine știa pe de rost topografia locului. Ca să nu se mai simtă cu conștiința încărcată, a refăcut vizita de prezentare de unul singur, pe întuneric aproape, repetându-și partitura cu voce tare ca un actor care și-a ratat rolul, iar acum voia să-și repare greșeala. Intrând în joc, a mimat și participarea cumpărătorilor, accentul și extazul lor simulat. Adunatură de fățarnici, bogătani împuțiți! Toți sunteți la fel!

Când a ajuns din nou pe trotuar, vântul începuse să sufle cu putere, anunțând furtuna, prima din noul anotimp. Pe bulevard, felinarele erau stinse, fără îndoială din cauza unei pene de curent. Evident, nivelul calitativ al cartierului coborâse. Antonin abia a apucat să facă vreo câțiva pași dincolo de ușă, când o mâna i-a prins piciorul de sub genunchi. A tresărit și s-a clătinat, cuprins dintr-odată de spaima animalului mușcat de gura de fier a unei capcane. În pofida întunericului, a recunoscut pe loc ticălosul care se prăbușise vomând la picioarele zidului. Se întorsese la locul crimei. Când intrase în imobil, Antonin nu-l observase.

Întins pe-o parte, bărbatul a grohăit:

— Pasează-mi zece euro, îs mort de sete!

Antonin și-a scuturat piciorul pentru a și-l elibera, dar individul îl ținea bine, strângându-l tot mai tare. Avea forță javra, în ciuda stării în care era. Cu celălalt picior, Antonin a încercat sa zdrobească brațul care-l prinsese, lovindu-l cu talpa pentru a-i produce o durere cât mai mare. Văzând ca e pe cale să-și piardă echilibrul, s-a sprijinit cu mâna de perete, cu piciorul rămas liber trăgând o ploaie de șuturi în burta, pieptul și mutra agresorului. Și, pe măsură ce lovea, îl învăluia un imens sentiment de plăcere. Celălalt însă se ținea bine, fără îndoială anesteziat de băutură. Fiindcă insul mai era și gras, Antonin și-a perfecționat din mers loviturile pentru a atinge organele vitale și încheieturile oaselor.

Mizerabilul avea sa plătească pentru agresiune.

Pentru că a vomat la picioarele lui.

Pentru vânzarea ratată.

Puțin câte puțin, bărbatul a cedat, dând din picioare în gol și încercând să-și apere fața. Norocul a făcut ca nimeni să nu treacă pe stradă în momentele acelea, nici oameni, nici mașini. Bulevardul era gol. Abia mai suflând, degustând amara bucurie de a-l lovi pe cel mai slab decât el, Antonin a luat-o la fuga, lasând zdreanța umană prada propriului ei destin. A mers fără țintă vreo două ceasuri pentru a se liniști, întorcând încontinuu privirea peste umăr, tresărind de fiecare dată când trecea o mașină a poliției. Ajuns acasă, și-a aruncat pantofii într-un dulap, perechea lui de Weston scumpi, cumparați de la Londra, uitându-se apoi la ei oripilat. Erau singurii răspunzatori pentru accesul de violență. Ca să-i pedepsească pentru răutatea pe care o dovediseră, a refuzat să-i mai dea cu cremă, jurându-se că nu și-i va mai pune niciodată în picioare.

Peste două zile, răsfoind Le Parisien la birou, a citit la rubrica de fapte diverse că un vagabond fusese descoperit mort, bătut măr, în cartierul unde Antonin se dusese pentru acea afacere imobiliară. Poliția ajunsese la concluzia că fusese vorba despre o reglare de conturi între vagabonzi. Deși Antonin și-a atribuit pe loc paternitatea evenimentului.

 

„Îmi place ideea de cosmopolitism literar”

Revista Time Out a vorbit cu Magdalena Mărculescu, director editorial al grupului Trei, despre soarta cărţii confruntată cu noile tehnologii electronice, despre nișele romanului erotic și ale policierului nordic, dar și despre autorii ei preferați. Iată câteva fragmente din discuție:

Ai pornit de la Pandora M (apropo, de unde numele ăsta?), din Târgovişte, şi ai ajuns în buricul târgului, pe care l-ai şi cucerit. Ce-ţi mai propui de-acum de-acum înainte?

Iniţial, Pandora a fost o firmă de distribuţie de presă iniţiată de tatăl meu în Târgovişte. Toată lumea consideră că presa este o adevărată cutie a Pandorei din care curg permanent răutăţile. De aici numele. Între timp a devenit o editură, iniţiala M plecând de la Mărculescu. Ulterior, Pandora M a fost preluată şi face astăzi parte din grupul editorial Trei. Ce îmi propun de acum încolo? Să descopăr şi să lansez autori noi, care nu au mai fost publicaţi până acum.

Spionii voştri vin din frig (John le Carré dixit). De ce nu din Franţa, Italia ori Anglia?

Te referi la cărţile poliţiste, ai perfectă dreptate. Numai că noi am descoperit în ţările scandinave „spioni” de valoare certă, autori ca Stieg Larsson, Camilla Lackberg, Anne Holt, Liza Marklund. I-am publicat deja în colecţia Fiction Connection, s-a dovedit a fi o întreprindere cu mare priză la public. Trilogia Millennium a devenit un fenomen, are nenumăraţi fani, se vinde foarte bine şi la noi, dar şi în străinătate (s-au vândut peste 44 de milioane de exemplare, a devenit unul dintre marile bestselleruri ale tuturor timpurilor. Iar cartea este în plină vogă!). Asta nu m-a împiedicat să public autori din Anglia, Franţa, Germania etc. şi chiar din Japonia, Cuba, Argentina. Îmi place mult ideea de cosmopolitism literar.

„Despre erotism, spunea Georges Bataille, e posibil să spunem că reprezintă o aprobare a vieţii, până şi în moarte”. Sade, anunţa şi mai limpede: „Nu există metodă mai bună de a se familiariza cu moartea, decât punând-o în alianţă cu ideea libertină”. Voi, când publicaţi literatură erotică, chiar vă gândiţi la lucruri serioase?

Să fim serioşi, ar fi comic să publici erotism şi să te gândeşti doar la lucruri tragice. Asta în primul rând. În al doilea rând, marea provocare pentru cei care teoretizează erotismul ţine de recunoaşterea dimensiunii ambivalente a acestuia: erotismul este extaz, dar trimite şi la latura întunecată a omului. Dar, ca să revin la literatură, atunci când am iniţiat Eroscop în editura noastră, ne-am gândit pur şi simplu la faptul că nu există o colecţie elegantă de literatură libertină în România. Or, în marile literaturi există.

Ne-am gândit că limbajul erotic în limba română continua să trăiască sub semnul cenzurii, sau al ruşinii, sau al crispării. Pentru cultura unui popor şi limba lui este vital să poţi şi să-ţi permiţi să fi „deşănţat” în mod elegant. Pentru psihologia lui, este esenţial să nu fi ipocrit. Consider că limbajul pulsiunilor erotice nu trebuie să aparţină doar mediilor vulgare sau să rămână blocat „la colţul străzii”. Ci trebuie să acceadă la virtuţi literare. Nicio legătură între pornografic şi literatura erotică!

Care sunt autorii de suflet ai editoarei Magda Mărculescu? Ai reuşit să-i publici sau doar îi iubeşti în tăcere?

Sufletul e mare, autorii sunt mulţi. Iată câţiva, de-a lungul timpului: Dostoievski, Marin Preda, Platon, Heidegger, Neagu Djuvara, Jacques le Goff… M-am îndrăgostit de ei pentru că i-am găsit deja publicaţi, pe unii i-am citit înainte de a fi editor. Din portofoliul meu editorial, câteva romane: Stieg Larsson (Trilogia Millennium), Camilla Lackberg („Prinţesa gheţurilor”), Emmanuel Carrere („Un roman rus”), Youssef Ziedan („Azazel, îngerul răului”), Ariel Magnus („Un chinez pe bicicletă”) etc. Mult timp am avut autori pe care i-am „iubit în tăcere” şi nu i-am putut publica. Sunt pe punctul de a depăşi această traumă. Pentru asta trebuie să ai „în spate” o editură puternică.

Citește întregul interviu realizat de Daniel Nicolescu în ediția online a revistei ”Time Out”

O carte care a creat valuri in lumea intreaga: Fiul Hamasului

“Fiul Hamasului” este povestea socanta a unui palestinian care a lucrat pentru Israel. Mosab Hassan Yousef (foto) – fiul seicului palestinian Hassan Yousef, unul dintre cei 7 fondatori si lideri ai organizatiei teroriste Hamas, a lucrat timp de 10 ani ca dublu spion.

Magdalena Marculescu, directorul editorial al grupului TREI, discuta online despre cartea care a creat valuri in  lumea intreaga. Zguduit de violenta practicata in tabara palestiniana, Mosab a optat pentru o ideologie pasnica si a lucrat ca dublu spion pentru tabara israeliana, demascand atentate si crime care puneau in pericol nenumarate vieti omenesti…

Citeste intreaga discutie online pe: http://smartwoman.hotnews.ro/editorul-magdalena-marculescu-discuta-online-marti-de-la-ora-12-00-despre-o-carte-care-a-creat-valuri-in-lumea-intreaga-fiul-hamasului.html.

***

UPDATE

Vezi mai jos și interviul acordat de Magdalena Mărculescu în marginea cărții ”Fiul Hamasului” și a colecției Reality Shock de la Pandora M: