— Dumnezeule, Marc, ai aflat? a strigat el.

— Ce să aflu?

— Pentru numele lui Dumnezeu, deschide televizorul! Are legătură cu Harry Quebert! E Quebert!

— Quebert? Ce-i cu Quebert?

— Deschide televizorul, ce naiba!

Am dat imediat pe un canal de știri. Pe ecran am descoperit, stupefiat, imagini ale casei din Goose Cove și l-am auzit pe prezentator care explica: Aici, în locuința din Aurora, în New Hampshire, scriitorul Harry Quebert a fost arestat astăzi, după ce poliția a dezgropat rămășițe umane pe proprietatea sa. După primele elemente ale anchetei, ar putea fi vorba de trupul Nolei Kellergan, o tânară din regiune care dispăruse de la domiciliul sau în august 1975, la vârsta de cincisprezece ani, fără să se știe niciodată ce s-a întâmplat cu ea…

Dintr-odată totul a început să se învârtească cu mine; m-am lăsat sa cad pe canapea, complet năuc. Nu mai auzeam nimic: nici televizorul, nici pe Douglas, la celalalt capat al firului, care tot striga „Marcus, ești acolo? Alo? A ucis o puștoaică? A ucis o puștoaică?“ În mintea mea se amesteca totul ca-ntr-un vis urât.

(…)

Banner Blog_F

  

Era complet absurd. Zvonul căpăta proporții din ce în ce mai mari; știrile străbăteau țara în timp real, retransmise prin televiziune, radio, internet și rețele sociale: Harry Quebert, șaizeci și sapte de ani, unul dintre scriitorii majori din a doua jumătate a secolului trecut, era un ucigaș dezgustător de puștoaice. Mi-a trebuit mult timp ca să realizez ceea ce tocmai se petrecea: poate chiar mai multe ore. La ora opt seara, când Douglas, neliniștit, a venit la mine, ca să se asigure ca rezistam șocului, continuam să fiu convins ca era vorba despre o eroare. I-am spus:

— În concluzie: cum pot să-l acuze de două crime, când nici măcar nu e sigur că trupul îi aparține acestei Nola?

— În orice caz, era un cadavru îngropat în grădina sa.

— Dar de ce ar fi pus să fie săpat pământul în acel loc în care se zice că ar fi fost îngropat un cadavru? N-are niciun sens! Trebuie să mă duc acolo.

— Să te duci unde?

— În New Hampshire. Trebuie sa mă duc sa-l apar pe Harry.

Douglas mi-a raspuns cu acel bun simț foarte realist, care îi caracterizeaza pe cei nascuți în Midwest:

— În niciun caz, Marc. Nu te duce acolo. Nu te baga în rahatul ăsta.

— Harry m-a sunat…

— Când? Azi?

— Pe la unu după-amiaza. Îmi închipui că avea dreptul la un singur apel și că m-a sunat pe mine. Trebuie să mă duc să-l susțin! E foarte important.

— Important? Ceea ce e important este a doua ta carte. Sper că nu mă duci de nas și că vei avea un manuscris la sfârșitul lunii. Barnaski e pe punctul de a renunța la tine. Îți dai seama ce i se va întâmpla lui Harry? Nu te baga în rahatul ăsta, Marc, ești prea tânăr! Nu-ți face praf cariera.