Tag Archive: Joel Dicker



Elle: Te-ai muta în America?

J.D.: Hmm… Bună întrebare, nu m-am gândit la asta. Nu, nu cred. Deși cunosc țara destul de bine și mă interesează, nu aparțin ei. Merg cu plăcere acolo, dar nu e locul meu.

Elle: Există o ediție americană a cărții tale?

J.D.: Nu încă.

Elle: Atunci când?

J.D.: Cel mai probabil va apărea primăvara viitoare.

Elle: Ai deja un editor acolo?

J.D.: Nu, dar am un editor englez și sper ca lucrurile să evolueze prin intermediul lui. Este o piață dificilă.

Elle: Da, dar că tu ești deja pe piață, ești o mină de aur, iar ei știu asta. Am citit undeva că romanul tău este comparat cu Lolita. Ce părere ai despre asta?

J.D.: Lolita este o carte extraordinară, iar cartea mea este un tribut la adresa ei. Numele Nola, de exemplu, este un tribut adus Lolitei. Am citit-o când aveam 15 ani. Înainte să apară pe piață cartea, am trimis câteva copii unor jurnaliști, iar Marc Fumaroli, membru al Academiei Franceze, a scris un articol în Le Figaro, comparând romanul meu cu Lolita, într-o manieră foarte interesantă. Asta m-a făcut să o recitesc. A fost o experiență ciudată, pentru că Lolita pe care am citit-o acum, la 27 de ani, e total diferită de cea pe care am citit-o când aveam 15 ani. Ce am înțeles din Lolita când eram mai tânăr este foarte diferit de ceea ce înțeleg acum și bineînțeles dacă ar fi să o recitesc peste zece ani, o s-o înțeleg altfel. Chiar dacă am crezut inițial că am făcut o greșeală recitind-o, mi-am dat seama că nu e deloc așa. Mă bucur că am făcut-o,  pentru că astfel mi-am dat seama că o carte evoluează o dată cu tine, nu este un obiect mort. Întrebarea e dacă aș scrie aceeași carte acum, că am recitit Lolita la 27 de ani. Probabil că nu.  (Fragment din interviul publicat de revista Elle din septembrie 2013)

Adevarul despre cazul HQ  

Cine este Nola?

Iată un fragment din

Adevărul despre cazul Harry Quebert:

— Daca tot ai gasit fotografiile astea, atunci sa-ti spun si despre ce e vorba… În 1975, sosind la Aurora, m-am îndragostit de fata asta care nu avea decat cincisprezece ani. Se numea Nola si a fost femeia vietii mele.

A urmat un moment de tacere, dupa care am întrebat, tulburat:

— Ce i s-a intamplat?

— O poveste sordida, Marcus. A disparut. Intr-o seara de la sfarsitul lui august 1975, a disparut, dupa ce fusese vazuta plina de sange de o localnica. Daca ai deschis cutia, cu siguranta ca ai vazut articolele. Nu a fost niciodata gasita, nimeni nu stie ce i s-a întamplat.

— Ce teribil, am murmurat.

El a dat din cap ganditor.

— Stii, a zis el, Nola mi-a schimbat viata. Si putin ar fi contat pentru mine sa devin marele Harry Quebert, uriasul scriitor. Putin ar fi contat gloria, banii si maretul meu destin daca as fi putut sa o pastrez pe Nola. Nimic din ce-am putut face de cand ea a disparut nu a dat atata sens vietii mele ca vara pe care am petrecut-o împreuna.

Pentru prima data de cand il cunosteam, îl vedeam pe Harry asa de zguduit. Dupa ce m-a privit o clipa, a adaugat:

— Marcus, nimeni n-a stiut despre povestea asta. Esti acum singurul care o cunoaste. Si trebuie sa pastrezi secretul.

  

Reclame

Dicker6Joël Dicker este noua vedetă a literaturii europene, scrie Elisabeta Lăsconi într-o recentă cronică din România Literară.

Romanul său Adevărul despre cazul Harry Quebert, scris la 26 de ani, a fost distins în 2012 cu Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze şi Premiul Goncourt al liceenilor, iar la sfârşitul anului ocupa locul întâi în topul celor mai bune romane realizat de Lire. La Târgul de la Frankfurt, cartea a pus pe jar pe editori, iar drepturile de traducere au fost adjudecate în 30 de ţări.

  
În mai 2013, în săptămâna dinainte de Bookfest, era lansată la Bucureşti prima traducere într-o limbă străină. Autorul, ajuns la 28 de ani, fermecător şi carismatic, îşi începea din România turneul promovării europene, au urmat Italia, Spania. Romanul a urcat în topul vânzărilor ajungând pe primele locuri în toate marile reţele de librării.

  
Coincidenţa între verdictul critic şi preferinţa publicului se petrece rar, atât de rar, încât cei ce reuşeşc performanţa atrag atenţia presei şi intră în conştiinţa tuturor. Editorul, cu experienţă de 50 de ani, superprofesionist al pieţei de carte, Bernard de Fallois, a intuit potenţialul cărţii şi a orchestrat impunerea lui ca bestseller: un slogan percutant – „Stieg Larsson elveţian”, cronici elogioase şi, ca efect, premiile şi vânzările consistente.

  
Cine este aşadar noua vedetă ? Autor eleveţian de limbă franceză, Joël Dicker s-a născut în 16 iunie 1985, la Geneva, într-o familie originară din Franţa şi Rusia, a făcut studii de Drept la Universitatea din Geneva, încheiate în 2010. Şi cum tot ce este bestseller pare de fabricaţie americană, iar masteratele de scriere creativă produc scriitori tineri ce-şi aleg subiecte de pe tot mapamondul, tânărul Dicker a întors regula jocului: a scris un thriller psihologic, plasat în lumea americană, cunoscută bine, căci şi-a petrecut verile în casa pe care o au părinţii săi în Maine.

  
Prezenţa tânărului scriitor la Bucureşti a fost o lecţie „pe viu” de celebritate inteligentă, ce-şi foloseşte atent atuurile. Jucat sau autentic, toposul modestiei a cucerit: Joël Dicker a mărturisit, cu autoironie, că a scris patru romane, înaintea debutului cu Les Derniers Jours de nos pères, că La Vérité sur l’affaire Harry Quebert ar fi al şaselea. Se fixa imaginea unui tânăr autor tenace, ambiţios, încrezător în talentul lui.

 

Citiți continuarea recenziei în România Literară

  


Adevarul despre cazul HQ

   

O întrebare legată de modele dvs. literare. Pe site-ul dvs. declaraţi că: „Philip Roth  este cel mai mare scriitor în viaţă. Philip Roth  m-a făcut să mă îndrept către literatură, modul său de gîndire m-a ghidat în scris“. Citaţi apoi alţi doi mari autori, pe John Steinbeck, cu cartea sa Şoareci şi oameni, şi pe George Orwell, cu Ferma animalelor. Cum v-au inspirat aceşti scriitori, în ce fel v-au fost modele?

   
Mă voi referi mai întîi la Steinbeck şi Orwell: cele două romane citate sînt, pentru mine, două cărţi foarte importante ale istoriei literare contemporane. Şoareci şi oameni este un roman-model al literaturii americane, cu acea poveste tulburătoare, un roman de impact, deşi nu de mari dimensiuni, un roman cu personaje puternice, caracteristice. E acolo un suflu extraordinar, o demonstraţie de forţă: dacă luaţi un roman american de acest gen, el vă va „exploda“ în faţa ochilor, în schimb, un roman francez contemporan vă va cădea din mîini… Ferma animalelor, la rîndul ei, e pentru mine un alt exemplu de roman foarte bun, pentru că propune o poveste plină de forţă şi nişte personaje vii, dar este, în acelaşi timp, şi o alegorie, o reflecţie asupra regimurilor totalitare, deci o poveste excelentă dublată de reflecţie. Iar Philip Roth, într-adevăr, este scriitorul în viaţă care îmi place şi mă impresionează cel mai mult, printr-o anumită vitalitate a scriiturii sale. (Fragment din interviul publicat de Observatorul cultural)

  

   

  


 

Bookfest2013_1  

  

15. Dieta de 2 zile. Ține dietă două zile pe săptămână, mănâncă normal în celelalte cinci zile, de dr. Michelle Harvie & prof. Tony Howell: e pe bune – experimentele clinice au demonstrat că cei care au urmat dieta de două zile au pierdut mai mult în greutate, o cantitate aproape dublă de grăsime și mai mulți centimetri în jurul taliei, decât persoanele care au urmat o dietă bazată pe controlul permanent al caloriilor.

14. Fata dispărută, de Gillian Flynn: romanul are o structură ingenioasă: atât Amy, cât şi Nick îşi compun propria versiune despre istoria cuplului lor, însă adevărul se află undeva la mijloc… versiunea lui Nick începe din momentul dispariţiei lui Amy. Romanul a fost ales drept “thrillerul anului” (The Observer)

13. Ghid pentru femeia nerăbdătoare să devină mamă, de Jean M. Twenge: află ce e adevărat și ce e fals în toate aspectele încercării de a deveni mamă, de la perioada optimă pentru sex, la problemele legate de stres și la alegerea unei alimentații care să ducă la creșterea fertilității.

12. Jurnalul unui adolescent timid, de Stephen Chbosky: cartea a fost deja ecranizată și a fost number one în lista de bestsellers a New York Times. Este o poveste despre trecerea de la copilărie la adolescenţă în tradiţia celebrului De veghe în lanul de secară.

 

Bookfest2013_2  

  

11. Fii propriul tău şaman, de Deborah King: fostă avocată de succes în tinerețe, autoarea a primit în floarea vârstei un diagnostic de cancer. N-a acceptat operațiile invazive și s-a îndreptat cu succes spre medicina alternativă; află rețeta ei tămăduitoare, incluzând tehnici orientale vechi de mii de ani.

10. Cum să te porţi cu copiii tăi deveniţi adulţi, de Gail Parent & Susan Ende: copiii cresc, se schimbă și parcă îți creează, ca părinte, probleme și mai mari decât cele de acum câțiva ani. Cum te descurci?

9. Sirena, Camilla Lackberg: seria Ericăi Falck merge mai departe. Intriga pleacă de data asta de la un scriitor de scucces care începe să primească scrisori de amenințare. Colac peste pupăză, unul dintre prietenii scriitorului dispare fără urmă…

8. Ce se petrece în grupuri? Comunităţi nevrotice, comunităţi sănătoase, de R.D. Hinshelwood: conceptul central pentru a înţelege ce se întâmplă, la nivel inconștient, în grupuri este dramatizarea – manifestarea publică în viaţa grupului a unei fantasme individuale a unui membru.

 

Bookfest2013_3 

  

7. Antologia NEBULA 2012, de James Patrick Kelly & John Kessel: vă așteaptă, printre altele, o aventură romantică în orașele norilor de pe Venus, un viitor în care moartea începe la naștere, o societate aztecă din secolul al XX-lea și o carte cu minte proprie.

6. Lumea virtuală: Avataruri şi fantome, de Serge Tisseron: “Facebook, MySpace şi Second Life îţi permit să te simţi aproape de ceilalţi, fără să pierzi nimic din sentimentul de independenţă. Pot să mă angajez sau mă detaşez cu un simplu clic. Dar sunt liniştit cu atât? Nu tocmai.”, dă de înțeles psihiatrul francez.

5. Copilul din flori, de Audur Ava Olafsdottir: pentru Lobbi, moartea tragică a mamei sale se dovedeşte a fi un puternic catalizator. Pasiunea lor comună pentru cultivarea soiurilor rare de trandafiri în seră îl determină să abandoneze studiile şi să pornească într-o călătorie către o mănăstire dintr-un sat îndepărtat pentru a se îngriji de o grădină pe vremuri fabuloasă.

4. Starters, de Lissa Price: Callie, în vârstă de şaisprezece ani, descoperă Banca de Corpuri unde adolescenţii îşi închiriază trupurile adulţilor înstăriţi ce îşi permit luxul de a redeveni tineri. Dar neurochipul ei funcţionează greşit, iar Callie ajunge să afle lucruri pe care nu trebuia să le știe…

 

Bookfest2013_4 

  

3. Adevărul despre cazul Harry Quebert, de Joel Dicker: autorul alternează epocile, registrele stilistice (raportul poliţiei, transcrierea unui interogatoriu, extrase din roman) şi ”explorează America în toate excesele ei – mediatice, literare, religioase, meditând, în acelaşi timp, asupra condiţiei scriitorului”, apreciază L’Express.

2. Sfâşierea cerului, de Ursula Le Guin: și dacă visurile ar putea modifica realitatea? Cum am încerca să folosim puterea aceea, fără să ne identificăm cu divinitatea? Un roman care examinează natura realului și a identității personale în cea mai bună tradiție a lui Philip K. Dick.

1. Predica despre căderea Romei, de Jerome Ferrari: romanul spune povestea unui tânăr care renunţă la studiile sale de filosofie pentru a deschide un bar în Corsica, sperând să creeze o oază de pace şi fericire. Ferrari, un scriitor-filosof cu un stil original şi seducător, ne invită să descoperim societatea noastră în contrapunct cu meditaţiile Sfântului Augustin.

   


Joel7. Joël Dicker reușește să fie un narator pe gustul cititorilor elevați, dar care prinde excelent și printre adolescenți. Dovada: a câștigat cu noul său thriller deopotrivă Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, dar și distincția Goncourt des Lycéens. Faptul că a prins și la tineri, și la ”cei bătrâni” l-a impresionat plăcut pe musiu Bernard Pivot.

6. Imaginea Americii este cât se poate de verosimilă: de la atmosfera din (aparent) liniștitele orășele de provincie, până la tot ce înseamnă poliție, media, religie și presiunea opiniei publice. De altfel, naratorul elvețian a petrecut mult timp în Statele Unite, în New England.

5. Cartea te joacă pe degete, cu întorsături neașteptate de situație. ”Tocmai cand ai senzația că ‘ai prins schema’, firul narativ ia o întorsatură neașteptată. Problema este că ai de mai multe ori aceeași senzație pe parcursul aceluiași roman, chiar și atunci când ai certitudinea că nimic nu te mai poate surprinde”, comentează pe Facebook Magdalena Mărculescu, directorul editorial de la Trei.

4. Adevărul despre cazul Harry Quebert este și un roman despre cum să scrii o ficțiune de succes, despre cum treci de complexul paginii albe, despre cum te șantajează agenții și editorii să dai odată blestamatul ăla de manuscris. O discuție între maestru (Harry) și pupilul său (Marc): ”Și cum știi că ești scriitor, Harry?” – ”Nimeni nu știe că este scriitor. Ceilalți sunt cei care-i spun.”

3. Un alt maestru al ficțiunii cu ”schepsis”, Pascal Bruckner, consideră romanul lui Dicker ca fiind ”revelația anului 2012”. ”Am devorat cartea în câteva nopți cu o pasiune pe care n-am mai simțit-o de mult față de o carte.”

2. Romancierul elvețian care abia merge pe 28 de ani ”e construit după modelul actorilor de la Hollywood – a fost de altfel comparat cu Robert Pattinson pentru ochii lui și pentru barba de trei zile”, scrie poeta Svetlana Cârstean într-o foarte bună cronică a romanului publicată pe blogul Cărtureștilor.

1. Cartea vă va ține treji toată noaptea, căci cele 650 de pagini de thriller pe stil amercan sunt ”dense, pline de substanță și solide atât stilistic, cât și pe partea de concepție”, apreciză L’Hebdo.

  


Cand m-am intors la Goose Cove, m-am dus sa boxez pe plaja. Spre marea mea surpriza, a sosit in curand la mine sergentul Gahalowood, care venea dinspre casa. Aveam castile in urechi si nu l-am remarcat decat cand m-a batut pe umar.

— Esti in forma, mi-a zis el, contemplandu-mi trunchiul gol si stergandu-si mana plina de sudoarea mea pe pantaloni.

— Incerc sa ma mentin.

Mi-am scos reportofonul din buzunar ca sa-l inchid.

— Un reportofon cu minidisc? a zis el cu tonul lui neplacut. Stii ca Apple a revolutionat lumea si ca acum poti stoca muzica aproape nelimitat pe un hard-disk portabil numit iPod?

— Nu ascult muzica, sergent.

— Atunci ce asculti cand faci sport?

— N-are importanta. Spune-mi mai degraba de ce-mi faci onoarea sa ma vizitezi. Duminica, mai ales.

— Am primit un telefon de la seful Dawn: mi-a spus despre incendiul de vineri seara. E nelinistit si trebuie sa marturisesc ca-i dau dreptate: nu-mi place cand treburile iau o astfel de turnura.

— Esti pe cale sa-mi spui ca te ingrijoreaza siguranta mea?

— Catusi de putin. Vreau pur si simplu ca toata situatia sa nu degenereze. Se stie bine ca agresiunile asupra copiilor creeaza intotdeauna o agitatie enorma in randul populatiei. Te pot asigura ca, de fiecare data cand se vorbeste la televizor despre copila moarta, sunt fara indoiala o gramada de tati de familie perfect civilizati care isi spun ca sunt gata sa se duca sa-i taie coaiele lui Quebert.

— Doar ca, de data asta, eu eram cel vizat.

— Tocmai de aceea sunt aici. De ce nu mi-ai spus ca ai primit o scrisoare anonima?

— Pentru ca m-ai dat afara din birou.

— E adevarat.

— Iti ofer o bere, sergent?

Dupa o scurta ezitare a acceptat. Am urcat spre casa si m-am dus sa iau doua sticle de bere ca sa le bem pe terasa. I-am povestit cum in ajun, seara, intorcandu-ma de la Grand Beach, m-am intersectat cu cel care provocase incendiul.

— Mi-e imposibil sa-l descriu, am spus. Era mascat. Era doar o silueta. Si din nou acelasi mesaj: Goldman, intoarce-te acasa. E al treilea.

— Seful Dawn mi-a vorbit despre asta. Cine stie ca iti conduci propria ancheta?

 

Banner Blog_F 

  

— Toata lumea. Vreau sa spun ca-mi petrec ziua punand intrebari tuturor celor pe care-i intalnesc. Ar putea fi oricine. La cine te gandesti? La cineva care nu ar dori ca eu sa sap mai adanc in povestea asta?

— La cineva care nu ar vrea sa descoperi adevarul referitor la Nola. Apropo, cum avanseaza ancheta?

— Ancheta mea? Pentru ca acum te intereseaza?

— Poate. Sa spunem ca ti-a crescut vertiginos cota de credibilitate de cand esti amenintat daca nu pastrezi tacerea.

— Am vorbit cu batranul Kellergan. E un om cumsecade. Mi-a aratat camera Nolei. Ma indoiesc ca ai vizitat-o si tu…

— Da.

— Asadar, daca Nola a fugit, cum iti explici ca nu a luat nimic cu ea? Nici haine, nici bani, nimic.

— Pentru ca nu a fugit, mi-a zis Gahalowood.

— Dar atunci, daca a rapit-o cineva, de ce nu erau urme de lupta? Si de ce ar fi luat cu ea geanta cu manuscrisul?

— Ar fi fost de ajuns ca ea sa-l cunoasca pe ucigas. Poate ca aveau impreuna o relatie. Ar fi aparut la fereastra sa, cum obisnuia poate uneori, si ar fi convins-o sa-l urmeze. Poate doar ca sa se plimbe putin pe afara.

— Vorbesti despre Harry acum.

— Da.

— Si ce? Ea ia manuscrisul si iese pe fereastra?

— De unde stii ca fata a luat manuscrisul cu mana ei? De unde stii ca ea a avut vreodata manuscrisul in mainile sale? Asta este explicatia lui Quebert, modul sau de a justifica prezenta manuscrisului langa cadavrul Nolei.

O fractiune de secunda, am ezitat sa povestesc ceea ce stiam despre Harry si Nola, ca ei trebuiau sa se intalneasca la Sea Side Motel si sa fuga impreuna. Insa am preferat sa nu spun nimic, ca sa nu-i dauneze lui Harry. L-am intrebat firesc pe Gahalowood:

— Deci care e ipoteza ta?

Quebert a ucis-o pe fata si a ingropat manuscrisul cu ea. Poate din cauza remuscarilor. Era o carte despre iubirea lor si tocmai aceasta o ucisese.

— Ce va face sa spuneti asta?

— E o insemnare pe manuscris.

— O insemnare? Ce insemnare?

— Nu pot sa va spun. E confidential.

— Oh, termina cu prostiile, sergent! Ori mi-ai spus prea mult, ori nu suficient: nu poti sa te ascunzi de fiecare data cand iti convine in spatele secretului anchetei.

A oftat resemnat.

— Este scris: Adio, Nola mea iubita.

Am ramas fara glas. Nola mea iubita. Nu asa voia Nola sa-i spuna Harry la Rockland? Am incercat sa-mi pastrez calmul.

— Ce-o sa faci cu insemnarea asta? am intrebat.

— O sa apelam la o expertiza grafologica. Sperand ca o sa mai putem afla ceva.

Eram complet tulburat de aceasta descoperire. Nola mea iubita. Erau exact cuvintele pronuntate de Harry insusi, cuvintele pe care le inregistrasem.

   


S-a facut ora paisprezece. N-O-L-A. De doua ore de cand se asezase la birou, nu scrisese nimic: avea ochii lipiti de ceas. Nu trebuia sa se duca la liceu: era interzis.

Dar nici peretii, nici inchisoarea nu puteau sa-l impiedice sa doreasca sa fie cu ea: trupul sau era inchis la Goose Cove, dar sufletul lui dansa pe plaja cu Nola. S-a facut ora cincisprezece. Apoi saisprezece. S-a agatat de stilou ca sa nu paraseasca biroul. Ea avea cincisprezece ani, era o iubire interzisa. N-O-L-A.

La ora saisprezece si cincizeci de minute, Harry, imbracat cu un costum inchis la culoare, a intrat in auditoriul liceului. Sala era plina; tot orasul era acolo. Pe masura ce inainta printre randuri, a avut impresia ca toata lumea susotea la trecerea lui, ca parintii elevilor cu care i se incrucisa privirea spuneau: Stim de ce esti aici. Nu s-a simtit deloc in largul sau si, alegand la intamplare un rand, s-a afundat intr-un fotoliu ca sa nu mai fie observat. Spectacolul a inceput; a ascultat un cor jalnic, apoi un ansamblu de trompete fara ritm. Stele ale dansului fara stralucire, o interpretare la patru maini fara suflet si cantare ti lipsiti de voce.

 

Banner Blog_F 

 

Apoi, lumina s-a stins complet si in intuneric a tasnit doar haloul unui proiector care a desenat un cerc de lumina pe scena. Atunci a aparut ea, imbracata intr-o rochie albastra cu paiete care aruncau in jur mii de sclipiri. N-O-L-A. S-a lasat o tacere deplina; ea s-a asezat pe un scaun de bar, si-a aranjat clama din par si a potrivit microfonul pe care tocmai i-l asezasera in fata. A zambit apoi cald catre public, si-a luat chitara si a intonat deodata Can’t Help Falling in Love with You, o versiune pe care o adaptase ea insasi. Publicul a ramas cu gura cascata; si Harry a inteles in clipa aceea ca destinul, ducandu-l la Aurora, il indreptase catre Nola Kellergan, fiinta cea mai extraordinara pe care o intalnise vreodata si cum nu va mai intalni alta la fel.

Poate ca destinul lui nu era sa fie scriitor, ci sa fie iubit de aceasta tanara iesita din comun; ce alt destin mai frumos ar putea sa aiba? A fost atat de bulversat, incat la sfarsitul spectacolului, s-a ridicat de pe scaun in mijlocul aplauzelor si a fugit. S-a

intors in graba la Goose Cove, s-a instalat pe terasa casei si, tot luand inghitituri mari de whisky, a inceput sa scrie frenetic: N-O-L-A, N-O-L-A, N-O-L-A. Nu mai stia ce trebuia sa faca. Sa plece din Aurora? Dar unde sa se duca? In babilonia din New York? Se angajase sa plateasca chiria la casa pentru patru luni si achitase deja jumatate. Venise aici ca sa scrie o carte, trebuia sa se tina de treaba. Trebuia sa-si vina in fire si sa se poarte ca un scriitor.

Cand a inceput sa-l doara mana de la scris si whisky-ul i s-a urcat la cap, a coborat pe plaja, nefericit, si s-a pravalit langa o stanca mare ca sa contemple orizontul. A auzit deodata zgomot de pasi in spatele lui.

— Harry? Harry, ce-ai patit?

Joël-Dicker-La-Vérité-sur-lAffaire-Harry-Quebert1Era Nola, in rochia ei albastra. S-a repezit la el si a ingenuncheat pe nisip.

— Harry, pentru Dumnezeu! Te doare ceva?

— Ce… Ce faci aici? a intrebat el in loc de raspuns.

— Te-am asteptat dupa spectacol. Te-am vazut plecand cand au inceput aplauzele si nu te-am mai gasit. M-am nelinistit… De ce ai plecat atat de repede?

— N-ar trebui sa stai acolo, Nola.

— De ce?

— Pentru ca am baut. Vreau sa zic: m-am ametit putin. Acum imi pare rau, daca as fi stiut ca vii, ramaneam treaz.

— De ce ai baut, Harry? Pari trist…

— Ma simt singur. Ma simt ingrozitor de singur.

Nola s-a ghemuit langa el si l-a strapuns cu privirea ochilor ei stralucitori.

— Harry, pana la urma, sunt atatia oameni in jurul tau!

— Singuratatea ma omoara, Nola.

— O sa-ti tin companie atunci.

— Tu nu ar trebui…

— Asta vreau. Doar daca nu te deranjez.

— Nu ma deranjezi niciodata.

— Harry, de ce scriitorii sunt oameni atat de singuri? Hemingway, Melville… Sunt oamenii cei mai singuri din lume!

— Nu stiu daca scriitorii sunt cei care sunt singuri sau daca singuratatea este cea care te impinge la scris…

Si de ce scriitorii se sinucid toti?

— Nu toti se sinucid. Doar cei ale caror carti nu sunt citite.

— Am citit cartea ta. Am imprumutat-o de la biblioteca municipala si am citit-o intr-o noapte! Am adorat-o! Esti un mare scriitor, Harry! Harry… in dupa-amiaza asta am cantat pentru tine. Cantecul acela l-am cantat pentru tine!

El a zambit si a privit-o; Nola si-a trecut mana prin par cu o tandrete infinita inainte sa repete:

— Esti un foarte mare scriitor, Harry. Nu trebuie sa te simti singur. Eu sunt aici.

  


Adevarul despre cazul HQ„Harry, am o oarecare îndoială în legătură cu ceea ce scriu acum. Nu știu dacă e ceva bun. Dacă merită osteneala…

— Pune-ți șortul, Marcus. Și du-te să alergi.

— Acum? Dar plouă de rupe.

— Scutește-mă cu lamentațiile, micuță domnișoară. Ploaia n-a omorât niciodată pe nimeni. Dacă nu ai curajul să alergi prin ploaie, nu vei avea nici curajul să scrii o carte.

— Este tot unul dintre sfaturile tale faimoase?

— Da. Și este un sfat care se aplică tuturor personajelor care traiesc în ființa ta: bărbatul, boxerul și scriitorul. Dacă într-o zi ai îndoieli asupra a ceea ce ești în curs să faci, haide, aleargă. Alearga până-ți pierzi mințile: vei simți cum se naște în tine furia de a învinge. Știi, Marcus, și eu detestam ploaia înainte…

— Ce te-a făcut sa-ți schimbi părerea?

— Cineva.

— Cine?

— La drum. Pleacă acum. Nu te întoarce decât când vei fi epuizat.

— Cum vrei sa învăț dacă nu-mi povestești niciodată nimic?

— Pui prea multe întrebari, Marcus. Să ai o cursă bună.“

  


— Dumnezeule, Marc, ai aflat? a strigat el.

— Ce să aflu?

— Pentru numele lui Dumnezeu, deschide televizorul! Are legătură cu Harry Quebert! E Quebert!

— Quebert? Ce-i cu Quebert?

— Deschide televizorul, ce naiba!

Am dat imediat pe un canal de știri. Pe ecran am descoperit, stupefiat, imagini ale casei din Goose Cove și l-am auzit pe prezentator care explica: Aici, în locuința din Aurora, în New Hampshire, scriitorul Harry Quebert a fost arestat astăzi, după ce poliția a dezgropat rămășițe umane pe proprietatea sa. După primele elemente ale anchetei, ar putea fi vorba de trupul Nolei Kellergan, o tânară din regiune care dispăruse de la domiciliul sau în august 1975, la vârsta de cincisprezece ani, fără să se știe niciodată ce s-a întâmplat cu ea…

Dintr-odată totul a început să se învârtească cu mine; m-am lăsat sa cad pe canapea, complet năuc. Nu mai auzeam nimic: nici televizorul, nici pe Douglas, la celalalt capat al firului, care tot striga „Marcus, ești acolo? Alo? A ucis o puștoaică? A ucis o puștoaică?“ În mintea mea se amesteca totul ca-ntr-un vis urât.

(…)

Banner Blog_F

  

Era complet absurd. Zvonul căpăta proporții din ce în ce mai mari; știrile străbăteau țara în timp real, retransmise prin televiziune, radio, internet și rețele sociale: Harry Quebert, șaizeci și sapte de ani, unul dintre scriitorii majori din a doua jumătate a secolului trecut, era un ucigaș dezgustător de puștoaice. Mi-a trebuit mult timp ca să realizez ceea ce tocmai se petrecea: poate chiar mai multe ore. La ora opt seara, când Douglas, neliniștit, a venit la mine, ca să se asigure ca rezistam șocului, continuam să fiu convins ca era vorba despre o eroare. I-am spus:

— În concluzie: cum pot să-l acuze de două crime, când nici măcar nu e sigur că trupul îi aparține acestei Nola?

— În orice caz, era un cadavru îngropat în grădina sa.

— Dar de ce ar fi pus să fie săpat pământul în acel loc în care se zice că ar fi fost îngropat un cadavru? N-are niciun sens! Trebuie să mă duc acolo.

— Să te duci unde?

— În New Hampshire. Trebuie sa mă duc sa-l apar pe Harry.

Douglas mi-a raspuns cu acel bun simț foarte realist, care îi caracterizeaza pe cei nascuți în Midwest:

— În niciun caz, Marc. Nu te duce acolo. Nu te baga în rahatul ăsta.

— Harry m-a sunat…

— Când? Azi?

— Pe la unu după-amiaza. Îmi închipui că avea dreptul la un singur apel și că m-a sunat pe mine. Trebuie să mă duc să-l susțin! E foarte important.

— Important? Ceea ce e important este a doua ta carte. Sper că nu mă duci de nas și că vei avea un manuscris la sfârșitul lunii. Barnaski e pe punctul de a renunța la tine. Îți dai seama ce i se va întâmpla lui Harry? Nu te baga în rahatul ăsta, Marc, ești prea tânăr! Nu-ți face praf cariera.

           

 

%d blogeri au apreciat asta: