Nu pot să mă bucur până ce… Care e scenariul vieții tale?

Scenariul este conceptul central al Analizei Tranzacţionale, dezvoltat de către Eric Berne. Este acel ansamblu al credinţelor pe care le avem despre noi înşine, despre ceilalţi şi despre viaţă.

Exemplu: Scenariul ”Până când”

Persoanele care au un scenariu „Până când“ consideră că: „Nu pot să mă bucur de asta până ce…“, „Nu pot să mă distrez înainte să…“, şi riscă, astfel, să împingă pentru mai încolo satisfacţia. „Când voi avea timp, mă voi duce să văd expoziţia Matisse“, „Nu pot să‑mi iau concediu până ce nu mi‑am terminat treaba“, „Voi merge până la capătul acestui conflict, indiferent de preţul pe care îl voi avea de plătit“…

În viaţa profesională li se întâmplă să‑şi spună lucruri de genul:

• „Ştiu că este târziu. Ştiu că mă aşteaptă copiii, că sunt obosit şi că nu mai sunt foarte eficient. Însă nu pot pleca acasă până ce nu termin acest dosar…“
• Sau: „Ştiu că ar trebui să‑mi iau o pauză ca să‑mi recapăt energia şi să fiu din nou operaţional. Însă nu reuşesc să mă dezlipesc de birou“.

NU UITAȚI! Pe 30 martie lansăm la Cărturești-Verona volumul Cum să le spun…

Persoanele cu scenariul ”Până când” au învăţat că trebuie să munceşti înainte şi abia pe urmă să te distrezi, iar asta dacă mai rămâne timp. Prin urmare, dacă nu au grijă, îşi vor lăsa timpul liber să fie consumat de serviciu şi nu vor mai fi disponibili pentru partenerii şi copiii lor.

Caz:

În fiecare după‑amiază de duminică, mă oblig să fac o plimbare cu soţia mea — mărturiseşte o persoană cu bază de Gânditor. Trăiesc această plimbare ca pe o constrângere, deoarece consider că aş putea face lucruri mult mai utile în tot acest timp. De altfel, şi soţia mea este sistematic frustrată la sfârşitul plimbării, deoarece consideră că nu vorbesc suficient cu ea şi că sunt tensionat şi preocupat.

Câteva caracteristici ale scenariului „Până când“

Nu se poate dezlipi de ceea ce face, nu pune limite temporale muncii sale. Merge până la capăt, oricare ar fi preţul. Este agasat dacă îl întrerupi sau îl deranjezi. Nu e disponibil. Nu îşi dă seama de o greşeală decât după ce a făcut‑o. Dă dovadă de o puternică voinţă de a termina ceea ce a început.

Fragment din Cum să le spun… Metoda Process Communication (Gerard Collignon)

 

”Uite ce m-ai împins să fac!” – Un joc tranzacțional

În forma sa clasică, este un joc marital, de fapt este „o bombă maritală de trei stele”, dar merge jucat şi între părinţi şi copii, precum şi la serviciu.

(1) Uite ce m-ai împins să fac („UCMÎSF”) de gradul întâi: Albul, simţindu-se indisponibil sociabil, se lasă absorbit de o activitate care tinde să-l izoleze de oameni. Poate că tot ceea ce vrea pe moment este să fie lăsat în pace. Un intrus, cum ar fi soţia sau unul dintre copii, vine fie pentru o stimulare (un ”stroke”), fie pentru a-l întreba ceva de genul „Unde pot să găsesc patentul?”

Această întrerupere „îl împinge” să facă o mişcare greşită cu dalta, pensula, maşina de scris sau aparatul de sudură, moment în care se întoarce şi strigă furios la intrus: „Uite ce m-ai împins să fac!„. Pe măsură ce situaţia se repetă de-a lungul anilor, familia tinde tot mai mult să-l lase singur când este absorbit de ceva. Bineînţeles că nu intrusul, ci propria iritare îl „împinge” să facă greşeala, iar el este foarte încântat când se întâmplă asta, pentru că îi dă ocazia să alunge vizitatorul.

Din păcate, acest joc este învăţat cu mult prea mare uşurinţă de copiii mici, astfel încât este transmis rapid de la o generaţie la alta. Satisfacţiile şi beneficiile subiacente sunt mai clar demonstrate când este jucat în forma de seducție.

Fragment din:

(2) „UCMÎSF” de gradul doi: Dacă acest joc este baza unui mod de viaţă şi nu doar folosit ocazional ca mecanism de protecţie, Albul se căsătoreşte cu o femeie care joacă „Încerc doar să te ajut” sau una dintre variantele acestuia. Astfel, lui îi este uşor să lase deciziile în seama ei. Adesea, poate face acest lucru sub masca atenţiei sau a galanteriei. Din politeţe şi consideraţie, o poate lăsa pe ea să decidă la ce restaurant să meargă pentru cină sau ce film să vadă.

Dacă lucrurile ies bine, poate să se bucure. Dacă nu, poate da vina pe ea, spunând sau sugerând: „Tu m-ai băgat în asta„, o variaţie simplă a lui „UCMÎSF”. Sau poate arunca asupra ei povara deciziilor privind creşterea copiilor, în timp ce el se comportă ca un executant; dacă odraslele se supără, poate juca în mod direct un „UCMÎSF”. Astfel, de-a lungul anilor este pregătit terenul pentru învinovăţirea mamei în cazul în care copiii o iau razna; dar jocul „UCMÎSF” nu este un punct terminus, ci oferă doar o satisfacţie trecătoare în drumul spre „Ţi-am spus eu” sau „Uite ce ai făcut acum”.

 

Weekend: vise faraonice, acte ratate, cupluri fericite, violență școlară și 5 motive ca să începi o psihanaliză

În weekendul Săptămânii Psi, Freud, Jung și Berne reprezintă principalele surse biografice. Vineri, discuțiile încep de la 18.00, iar sâmbătă, vă așteptăm la două matinee ”psi”, de la 11.00

Aș începe cu una dintre cele mai interesante teme din această ediție a ”Săptămânii Psi”: sâmbătă, profesoara universitară și creatoarea de școală jungiană Mihaela Minulescu va vorbi, la Cărtureși-Verona (București), de la ora 11.00, despre ”visele faronilor și visele noastre de toate zilele”. Îmi aminteasc că la lansarea Cărții roșii de la ICR, într-un dialog iscat între dna Minulescu și filosoful religiilor Andrei Pleșu, ultimul spunea, mai în glumă, mai în serios, că nu toți avem șansa unor vise ”mari”, transformatoare, precum cele povestite de Jung, dar și de alți maeștri spirituali. Chiar așa să fie?

Dacă tot am început cu ziua de sâmbătă, merită amintită prezentarea, tot de la 11.00, dar la Brașov, a profesoarei Mariela Păvălache-Ilie. Specializată în psihologia organizațională, dânsa va discuta despre ”relațiile interpersonale ca tranzacție”. Am spus tranzacție, am zis imediat și Eric Berne, tradus la Trei cu volumele: Analiza tranzacțională în psihoterapie, respectiv Ce spui după Bună ziua.

***

Și acum evenimentele de vineri (toate se întâmplă la librăriile Cărturești, de la orele 18.00):

  

• București (Verona): Simona Reghintovschi, psihanalistă și coordonatoarea colecțiilor de psihologie de la Trei, va oferi 5 motive pentru a intra într-o psihanaliză.

  

• Cluj (Iulius Mall): Psihoterapeuta Amfiana Gherman se va adresa în primul rând perechilor: Cum să ai o relație de cuplu fericită și durabilă?

  

• Timișoara (Mercy): Despre celebrele ”acte ratate” va discuta Anca Munteanu, profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, unde predă inclusiv un curs de psihanaliză.

  

• Iași (Palas): Despre vis și interpretarea sa va discuta lect. dr. Cătălin Dîrțu. Pentru cititorii grăbiți, recomand o sinteză scurtă și clară pe care Freud o realizează asupra teoriilor sale privind interpretarea viselor: mă refer la articolele din cartea Despre vis.

  

• Brașov: șefa de catedră de la Psihologie (Univ. ”Transilvania”) Elena Cocoradă, specialistă în psihopedagogie și consiliere școlară, va aduce în discuție o temă extrem de sensibilă: ”Violența școlară: de la Youtube la tratatul științific”.

  

Săptămâna PSI (marți): hipnoză, busolă pentru suflete, sex, moarte și cum e să fii OK

Marți, 8 mai, la Săptămâna Psi puteți discuta cu patru specialiști din orientări diferite, de la cea cognitivă la terapia pozitivă.

Astfel, cele 4 evenimente din ziua de MARȚI, împrăștiate în cele 4 coluțuri ale țării, vor debuta de la orele 18.00 și vor avea loc:

• La București (Cărturești – Verona), unde va vorbi profesoara Irina Holdevici, autoare a unui tratat de Hipnoză clinică, plus (tot la Editura Trei) a două cărți dedicate terapiilor scurte, respectiv psihoterpiei cognitiv-comportamentale. Tema aleasă: Ce este si ce nu este hipnoza? 
• La Iași (Cărturești – Iulius Mall), Viața, sexul, moartea vor constitui punctele de dialog propuse de celebrul psiho-sexolog Bebe Mihăescu
• La Cluj (Cărturești – Iulius Mall), specialista în psihoterapie pozitivă Liana Don va discuta, printre altele, despre poveștile terapeutice. Dezbaterea propusă poartă un nume misterios, dar extrem de atractiv: Busola sufletelor suspendate.
• La Timișoara (Cărturești – Mercy) puteți afla mai multe despre analiza tranzacțională de la psihoterapeutul Daniel Ciucur. Prezentarea sa, Tu ești OK. Eu cum sunt?, este în parte inspirată de best-sellerul de popularizare a psihologiei Eu sunt OK – Tu ești OK semnat de Th. Harris.

Un ”self-help” recomandat de George Costanza :)

Cu cel mai celebru titlu al doctorului Thomas Harris ne aflam in panteonul cartilor de self-help care s-au vandut in peste 10 milioane de exemplare.

Simbol al boom-ului psihologiei pop din anii ’60 si ’70, cartea apare inclusiv intr-un episod din Seinfeld, in care Jerry soseste in propriul apartament unde il descopera pe George Costanza citind pe canapea, in pragul unei depresii, Eu sunt ok – tu esti ok.

Secretul acestui succes consta in modalitatea ingenioasa in care autorul sintetizeaza conceptele de baza ale analizei tranzactionale si le propune audientei largi. Teoria lui Eric Berne, parintele acestei orientari psihologice, este expusa sub forma unor idei extrem de pragmatice, cu aplicabilitate rapida, genul de idei simple, dar patrunzatoare, si care, odata asimilate, incep sa-si arate efectele in viata de zi cu zi.

Dinamicile comportamentului uman iau diferite forme pentru ca la baza creierul nostru se raporteaza in 4 feluri diferite la lume, numite oficial de autori pozitii de viata:

1. Eu sunt ok, tu nu esti ok;
2. eu nu sunt ok, tu esti ok;
3. eu nu sunt ok, tu nu esti ok; si preafericitul si aspirationalul
4. eu sunt ok, tu esti ok.

Inainte de a explica relevanta covarsitoare pe care o au aceste pozitii de viata, este necesar sa ne familiarizam cu Sistemul PAC, alt concept fundamental in analiza tranzactionala, adica sistemul Parinte-Adult-Copil. Tributar in mare parte psihologiei individuale a lui Alfred Adler, prin faptul ca valorifica maxim modul in care preluam criteriile si regulile parintilor si le ducem cu noi peste tot si in orice situatie, PAC contine ceea ce noi insine continem: un Copil care mentine in noi propria sa filosofie (copilareasca) de viata, de obicei fragila, nerealista  si dezavantajoasa, creata in primii 5 ani dupa nastere, un Parinte care vorbeste prin noi cu regulile, critica si morala preluate de la, evident, parintii nostri (acestea vor fi inregistrate ca adevaruri indubitabile) si un Adult care isi da toata silinta sa medieze intre primii doi, sa fie realist si sa intampine probleme vietii cu maturitate rezonabila, dar mai ales sa testeze veridicitatea informatiilor stocate in Copil si in Parinte.

Fiecare dintre noi este toate cele trei la un loc si uneori facem trecerea de la Parinte la Copil si de la Copil la Adult (sau oricare alta combinatie de trei luate cate trei) in numai cateva minute. Chiar daca Eric Berne refuza comparatia Parintelui, Adultului si Copilului cu sistemul psihanalitic Eu-Se-Supraeu, continuturile lor sunt insa mai degraba asemanatoare, decat diferite, analiza tranzactionala folosindu-se cu succes de instrumentele lui Freud si Adler.

Revenind la pozitiile de viata, punctul de plecare consta in semnificatia copilariei mici pentru fiecare dintre noi. Cand ne nastem, suntem inferiori celorlalti si in totalitate dependenti de ceilalti. Pentru ca avem nevoie de parintii nostri, facem tot posibilul sa fim buni si ne temem ca am putea fi rai si i-am putea indeparta. Aceasta este esenta lui „Eu nu sunt ok”, adica prima concluzie pe care o tragem si o simtim cu totii in viata.

   

Continuarea recenziei semnată de psihoterapetul Mihaela Costea, pe CafeGradiva.ro.

    

Cum să-i înţelegem pe ceilalţi şi să comunicăm armonios

O aprofundare complexă a relaţiilor dintre oameni, Ceilalţi şi eu – Cum să-ţi dezvolţi competenţele sociale este mai mult decât o descifrare a atitudinilor şi modului de socializare, a mesajelor ascunse în spatele cuvintelor şi a comportamentelor noastre. Este o carte despre deschidere, empatie, înţelegere şi respect faţă de oameni.

  

Izabelle Filliozat împărtăşeşte cu generozitate în această carte experienţa sa de 30 de ani ca psihoterapeut şi psiholog. Lucrarea sa este complexă şi extrem de utilă pentru oricine doreşte să se cunoască mai binepe sine dar şi pe cei din jur.

  

     

  

Mi-a plăcut extrem de mult faptul ca autoarea spune unele adevăruri pe care mulţi dintre noi nu avem curajul să le conştientizăm, preţuind fiecare individ şi comportament la adevărata sa valoare. Ne învaţă să înțelegem fără să judecăm, să fim deschişi fără a avea constrângeri şi să fim mult mai conştienţi de faptul ca suntem un întreg în continuă transformare ale cărui baze au fost puse încă din copilărie, începând cu constrângerile părinteşti pe care în timp societatea construieşte, influenţează şi modelează.

Pe parcursul familiarizării cu această lucrare, am recunoscut o multitudine de informaţii ce provind din analiza tranzacţională. Încă de la primul capitol autoarea face trimitere la cartea scrisă de Eric Berne Ce spui după bună ziua?.

Toate aspectele pe care Izabelle Filliozat le analizează sunt însoţite de exemple practice, studii, experimente şi analize personale, ceea ce face ca mesajul fiecărui capitol să fie foarte clar înţeles. Lectura este una serioasă, informaţia extrem de valoroasă şi deloc de neglijat. De aceea cartea necesită multă atenţie şi reală implicare în aprofundarea mesajelor sale.

Ceilalţi şi eu vorbește despre numeroasele situaţii în care ne putem afla ca indivizi: de la primul contact cu o persoana, la relaţiile dintre vecini, de la apartenenţa la grup până la influenţa socială, de la acceptarea codurilor până la asumarea responsabilităţii.

Pentru  mine această carte este un must read al tuturor celor interesaţi să se înţeleagă pe ei şi pe ceilalţi şi în acelaşi timp pentru toţi cei care îşi doresc să îşi dezvolte competenţele sociale.

  

Sursă: recenzie apărută pe bookblog.ro

  

Adolescenta care se temea de forța sa de seducție. O analiză tranzacțională

Sally: Ştii ce fac?

Doctorul: Ce?

S: Am tendinţa de a aţâţa, de fapt am fost acuzată de băieţi de acest lucru şi asta nu este foarte bine.

D: Ce vor să spună? Vor să spună că îi păcăleşti?

S: Da, într-un fel, cu un gest, o privire sau pur şi simplu că sunt acolo sau fac ceva, uneori nu sunt conştientă, iar alteori o fac voit.

D: Ei bine, sunt două feluri în care putem privi acest lucru. Odată, eşti fermecătoare, atrăgătoare şi plăcută, ceea ce este bine; apoi, seduci, ceea ce…

S: Este rău şi uneori fac chiar asta.

D: Ştii unde ai învăţat să faci acest lucru? Seducţia este un joc învăţat foarte devreme de fetiţe pentru că obţin bunătăţi, aşa că sunt învăţate timpuriu că…

S: De când?

D: Tăticul se uită la păpuşică, iar ea se poartă drăguţ şi tăticul scoate o bomboană şi o jucărie, şi aşa este plătită pentru că este drăguţă.

S: (râzând): Poate că atunci am învăţat. Asta în­seamnă că este vina tatălui meu.

D: Nu este nicio vină acolo; este o plăcere a tatălui şi a fiicei.

S: Da, dar nu o faci altuia.

D: Ei bine, este destul de amuzant, nu-i aşa?

S: Oh, da.

    

    

    

D: În acest caz, Adultul este alături de Copil atunci când acesta se joacă de-a seducţia sau aţâţarea sau oricum vrei să-i spui. Adultul va gestiona tranzacţia atunci când băiatul îşi lansează propunerea…

S: Nu este vorba doar de băieţi, ci şi de bărbaţi. Uneori sunt flatată dacă un bărbat se uită la mine, dacă nu este o privire obscenă şi, în general, vreau să fiu admirată, dar totuşi atunci când o face jumătate din timp sau chiar mai mult nu sunt, ştii, jignită, ci mă sperii, sau nu mă sperii, dar nu m-aş uita la el şi a două oară.

D: Ceea ce spune el este şi ceea ce spui tu sună cam aşa: el spune „Uite, aş vrea să te folosesc“, iar tu spui „Ştiu că tu aşa şi pe dincolo, dar nu o să-ţi meargă“. Ştii, şi aşa ne întoarcem la manipulare. Ţie îţi place să joci seducţia, pentru că obţii timbre cu folie de aur. Uite că ne întoarcem din nou la schimbul tranzacţional de timbre. Tu spui că îţi creşte moralul; ei bine, nu ai nevoie de asta cu adevărat. Fiecare femeie joacă acest joc şi îşi construieşte imaginea în acest fel, dar tipul care îţi dă timbrele de aur vrea ceva în schimb, după cum ştii. Şi pentru asta trebuie să fie Adultul pregătit să facă faţă — ştii, unii dintre aceşti indivizi au Timbre de Aur foarte atrăgătoare, de 14 carate, cu dantelă în jur şi este cu adevărat greu să-i rezişti — el e mare, atrăgător, cu umeri laţi şi altele, dar tot ce trebuie să faci este, exact ca în discuţia noastră, să scoţi toate informaţiile la lumină şi odată ce le procesezi din Adult, poţi să alegi. Nu trebuie să-i faci jocul, ca alte fete, care nu au altă variantă. Ai un Adult bun, ai opţiunea de a juca până la un punct şi apoi să spui: Ei bine, mi-a făcut plăcere să te cunosc şi apoi orice altceva…

S: Oh, acest lucru mă sperie, nu aş putea să permit niciodată să se întâmple aşa ceva, în afara situaţiei în care aş fi forţată, pentru că mă sperie, nu vreau nimic de felul acesta.

D: De ce să fii speriată?

S: Nu ştiu, dar mă sperie.

D: Poate că trebuie să te simţi speriată pentru a nu-ţi lăsa Copilul să scape de sub control, dar odată ce îţi creşte încrederea în acest Adult al tău, şi tu ai un Adult bun, ai reuşit, pentru că el poate să se descurce cu orice tranzacţie. Chiar dacă Copilului îi place tranzacţia, Adultul trage semnalele de alarmă, iar acesta este lucrul care te va salva.

S: Văd că mi s-a terminat timpul alocat. Ne vedem când reîncepe grupul. La revedere.

D: OK, şi ţine minte, EU SUNT OK — TU EŞTI OK.

  

Fragment din bestsellerul de popularizare a analizei tranzacționale

Eu sunt OK – Tu eşti OK

de Thomas A. Harris