Deşi scrise, practic, înaintea şi în afara discursului feminist, cercetările lui Karen Horney – bazate pe experienţa ei clinică de psihanalist – sunt interesante şi astăzi, cu atât mai mult cu cât adoptă adesea o poziţie rezervată sau critică în raport cu anumite teze, presupoziţii, preconcepţii vehiculate de psihanaliza freudiană.

Iată, de pildă, ce spune ea într-o comunicare despre „Problema masochismului feminin”, prezentată la întâlnirea semestrială a Asociaţiei Psihanalitice Americane în Washington, în 1933:

„Interesul faţă de problema masochismului feminin se extinde cu mult dincolo de sferele medicală şi psihologică întrucât, cel puţin pentru cei ce studiază cultura occidentală, problema atinge chiar rădăcinile evaluării femeii prin prisma definirii sale culturale. Se pare că în zonele noastre culturale fenomenele masochiste sunt mai frecvente în cazul femeilor decât în cel al bărbaţilor. S-au conturat două modalităţi de a aborda o explicaţie a acestei observaţii. Una reprezintă o încercare de a descoperi dacă tendinţele masochiste sunt inerente esenţei naturii feminine sau înrudite cu ea. Cealaltă este o evaluare a ponderii pe care o au condiţionările sociale în geneza oricăror caracteristici specific sexuale în distribuţia tendinţelor masochiste”.

Karen Horney e mai degrabă sceptică în privinţa primului tip de explicaţie – în răspăr cu unii psihanalişti ce continuă direct ipotezele lui Freud –, fiind înclinată, în schimb, să introducă în ecuaţie „condiţionările sociale” şi sugerând antropologilor să vină cu date în ce priveşte existenţa „masochismului feminin” în alte organizări sociale decât cele europene.

Astfel, înaintea lui Simone de Beauvoir – care publica, în 1949, Al doilea sex, o carte ce avea să facă istorie, considerată fiind o biblie a feminismului –, psihanalista Karen Horney vorbeşte despre „ideologii fixe” – falocentrice – referitoare la „natura femeii” şi despre influenţa extrem de mare a acestor ideologii, ca şi a mediului social asupra psihologiei şi conduitei sociale a femeii.

    

  Fragment din recenzia publicată de Adina Dinițoiu pe Bookaholic.ro.

  

Reclame