Săptămâna psi continuă azi în trei orașe universitare.

La București, vă așteaptă o temă care îmbină femininul, feminismul și psihanaliza, iar la Timișoara și la Cluj, psihoterapia pozitivă vă provoacă la o regândire a vieții și a mizelor sale.

Evenimentele încep de la orele 18.00, cu excepția prezentării de la Timișoara, care debutează la 18.30.

   

 

  • Nu știu exact ce vă spune paradoxul ”Mor deci exist”, dar de aici va porni psihiatra și specialista în terapie pozitivă Liana Don în prezentarea de la Cluj (Cărturești-Iulius Mall). Amintesc că tema morții ca experiență existențială este abordată pe larg de Yalom în excelenta carte Psihoterapie existențială.

   

  • Tot dinspre terapia pozitivă, va fi și intervenția de la Timișoara (Cărturești-Mercy) a terapeutelor Dora Chelemen și Oana Bot. Titlul prezentării sună cât se poate de incitant (și de enigmatic): ”Prin fisuri intră lumina: despre capacități și resursele noastre interioare”.

 

NU UITAȚI: Pe toată durata evenimentului, cărțile de psihologie ale Editurii Trei sunt reduse în întreaga rețea a libăriilor Cărturești cu 25%