Tag Archive: Karen Horney



AutoanalizaUn alt mod de a face autoanaliză este mai puţin artificial decât concentrarea unilaterală asupra viselor, dar este în schimb mai dificil.

 

Motivația unei persoane de a se confrunta cu sine derivă din conștientizarea faptului că, în calea fericirii sau eficienţei sale, stă o tulburare nerezolvată, cum ar fi depresia recurentă, oboseala cronică, constipaţia funcţională cronică, timiditatea, insomnia, o inhibiţie de o viaţă faţă de concentrarea asupra muncii.

Și probabil că va ataca frontal tulburarea, începând un fel de Blitzkrieg. Cu alte cuvinte, poate va încerca să ajungă la determinanţii inconștienţi ai situaţiei dificile în care se află, fără să știe aproape nimic despre structura personalităţii sale. Rezultatul va fi, în cel mai bun caz, că îi vor trece prin minte câteva întrebări raţionale.

Dacă tulburarea sa este, de exemplu, o inhibiţie faţă de muncă, se poate întreba dacă nu e prea ambiţioasă, dacă o interesează cu adevărat munca pe care o face, dacă își consideră munca o datorie sau se revoltă în taină împotriva ei. Se va împotmoli curând și va decide că analiza nu o ajută câtuși de puţin. Dar aici e greșeala sa, care nu poate fi pusă pe seama psihanalizei.

Un Blitzkrieg nu este niciodată o metodă bună în problemele psihice, iar un Blitzkrieg în întregime nepregătit este întotdeauna o alegere proastă, indiferent de scop. Iar acesta ar fi unul în care persoana a neglijat să trimită patrule de recunoaștere în teritoriul ce urma să fie atacat. Parţial din cauza ignoranţei în chestiunile psihologice, terenul este atât de întins, că oricine ar fi tentat s‑o ia pe o scurtătură care se înfundă.

Iată o fiinţă umană cu năzuinţe, temeri, mecanisme de apărare și iluzii contradictorii extrem de complexe; incapacitatea ei de a se concentra asupra muncii este unul din rezultatele finale ale acestui ansamblu de factori. Iar ea crede că îl poate anihila prin acţiune directă, la fel de ușor cum stinge lumina!

Într‑o oarecare măsură, această speranţă se bazează pe gândire deziderativă; ar vrea să înlăture rapid ceea ce o perturbă; și îi place să creadă că, în afară de tulburarea sa nerezolvată, totul este în regulă. Nu‑i place să înfrunte faptul că o dificultate evidentă este o indicaţie că există ceva fundamental greșit în relaţia ei cu sine însăși și cu alţii.

Fragment din Autoanaliza de Karen Horney

  

  


Yalom ReaderAnul trecut, am propus volume ”psi” variate, de referință și care acoperă goluri din bibliografia psihologică de la noi.

După traducerile masive din Freud și Jung, au fost bine-venite biografia ”Freud. O viață pentru timpul nostru” – cea mai bogată biografie a lui Freud -, respectiv sinteza clară și utilă ”Psihologia lui C.G. Jung”, scrisă de una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale analistului elvețian, Jolande Jacobi.

În decembrie, ”Moșul” a adus un reader: ”Yalom. Selecţie din opera unui maestru al terapiei şi al povestirii”, o antologie care surpinde evoluția de peste trei decenii a iubitului romancier și terapeut existențial.

Din colecția de popularizare a psihologiei, ”Psihologia pentru toți”, amintesc trei titluri grăitoare:

  • ”Psihologia femeii”, un volum esențial scris de neo-freudiana Karen Horney, cunoscută precursoare a feminismului.
  • ”Iubirea nu este de ajuns” e un volum de psihologie a cuplului care vine, surpinzător, din partea cognitivistului Aaron T. Beck.
  • ”De ce se îmbolnăvesc oamenii?” (D. Leader și D. Corfield), o carte actuală de psihosomatică nuanțată cu studii de caz din medicina convențională care ignoră adesea și pe nedrept legăturile dintre minte și corp.

De ce se imbolnavescIar din colecția de ”Psihologie practică”, amintesc două cărți care dovedesc că alegerile noastre editoriale nu sunt întâmplătoare și că încercăm, inclusiv pe partea de self-help, să venim cu autori credibili și care știu bine despre ce vorbesc. ”Pe gaura cheii. Află firea celorlalți cotrobăind prin lucrurile lor”, e o carte detectivistică scrisă de Sam Gosling, profesor la Universitatea din Austin, Texas, și cercetător atent al formării percepțiilor sociale.

Al doilea exemplu: volumul ”Profesorul eficient”, care aduce o perspectivă proaspătă (inspirată de relația vie din consiliere/psihoterapie) asupra legăturii elevi-profesori. Autor: celebrul psiholog Thomas Gordon, nominalizat la premiul Nobel pentru Pace.

   


Săptămâna psi continuă azi în trei orașe universitare.

La București, vă așteaptă o temă care îmbină femininul, feminismul și psihanaliza, iar la Timișoara și la Cluj, psihoterapia pozitivă vă provoacă la o regândire a vieții și a mizelor sale.

Evenimentele încep de la orele 18.00, cu excepția prezentării de la Timișoara, care debutează la 18.30.

   

 

  • Nu știu exact ce vă spune paradoxul ”Mor deci exist”, dar de aici va porni psihiatra și specialista în terapie pozitivă Liana Don în prezentarea de la Cluj (Cărturești-Iulius Mall). Amintesc că tema morții ca experiență existențială este abordată pe larg de Yalom în excelenta carte Psihoterapie existențială.

   

  • Tot dinspre terapia pozitivă, va fi și intervenția de la Timișoara (Cărturești-Mercy) a terapeutelor Dora Chelemen și Oana Bot. Titlul prezentării sună cât se poate de incitant (și de enigmatic): ”Prin fisuri intră lumina: despre capacități și resursele noastre interioare”.

 

NU UITAȚI: Pe toată durata evenimentului, cărțile de psihologie ale Editurii Trei sunt reduse în întreaga rețea a libăriilor Cărturești cu 25%

  


Dintre dificultăţile pe care soţia le aduce în cuplu, voi menţiona numai una: frigiditatea.

Când am afirmat că frigiditatea este întotdeauna o expresie a respingerii bărbatului, nu mă refeream la ostilitatea făţişă împotriva acestuia. Astfel de femei pot fi foarte feminine prin construcţia corporală, felul de a se îmbrăca şi comportament. Pot da impresia că întreaga lor viaţă este „acordată numai la dragoste.” Mă refer la ceva mult mai profund – o incapacitate de a iubi cu adevărat, de a se abandona unui bărbat. Aceste femei vor prefera să-şi urmeze propriul drum sau să-şi îndepărteze bărbatul cu gelozia, certinţele, plictiseala şi cicăleala lor.

Cum apare o astfel de atitudine? Probabil că există doar un singur factor care, în ultimă instanţă, este suficient de puternic pentru a ne îndepărta de satisfacerea trebuinţelor vitale: angoasa. Dacă dorim să-i înţelegem originea şi evoluţia, atât cât poate fi înţeles din punct de vedere genetic, trebuie să privim mai îndeaproape la soarta tipică a pulsiunilor instinctuale ale copilului de sex feminin. Prin acţiunea acţiunea diverşilor factori ce pot fi găsiţi aici, rolul feminin îi poate părea periculos fetiţei, ajungând să-i repugne. Este uşor de ghicit semnificaţia ascunsă a angoaselor tipice primei copilării, cu simbolismul lor transparent. Ce altceva ar putea însemna teama de tâlhari, şerpi, animale sălbatice şi furtuni, dacă nu frica feminină faţă de forţele copleşitoare care pot învinge, penetra şi distruge? Există angoase adiţionale, legate de premoniţia timpurie instinctivă a maternităţii. Pe de o parte, fetiţa se teme că va trăi acest eveniment misterios şi înspăimântător în viitor şi, pe de altă parte, se teme că nu va avea niciodată şansa să îl trăiască.

Citiți și: 

De ce se uzează un cuplu (1): așteptările bărbatului

Fetiţa scapă într-un mod tipic de aceste sentimente incomode, refugiindu-se într-un rol masculin dorit sau imaginat. Aspecte mai mult sau mai puţin distincte ale sale pot fi observate cu uşurinţă între patru şi zece ani. Înainte şi în timpul pubertăţii, comportamentul băieţesc zgomotos dispare, pentru a face loc unei atitudini feminine. Totuşi, unele rămăşiţe puternice şi incomode pot continua să persiste dincolo de aparenţe şi să se manifeste în câteva feluri: ca ambiţie, ca instinct de putere, ca resentiment împotriva bărbatului, care este întotdeauna considerat avantajat în comparaţie cu ea, ca atitudine combativă faţă de bărbat, probabil sub forma unor tipuri alternative de manipulare sexuală şi, în cele din urmă, ca inhibiţie sau blocaj total în trăirea împlinirii sexuale cu un bărbat. (…)


Iubirea şi pasiunea nu apar pentru prima dată la pubertate, copilul mic fiind deja capabil să simtă, să dorească şi să solicite cu ardoare. Pe parcursul acestor experienţe de iubire timpurii, copilul va trece, de obicei, prin neplăcerile frustrărilor, dezamăgirilor, respingerilor şi sentimentelor de gelozie neajutorată. De asemenea, el va fi suportat minciuni şi pedepse şi ameninţări.

Unele urme ale acestor experienţe de iubire timpurii vor rămâne pentru totdeauna şi vor afecta relaţia ulterioară cu sexul opus. Deşi între aceste urme există infinite diferenţe de la caz la caz, din diversitatea de atitudini ale ambelor sexe rezultă un tipar uşor de recunoscut.

La bărbat descoperim frecvent următoarele rămăşiţe ale relaţiei sale timpurii cu mama.

Fragment din:

1) Mai întâi, este îndepărtarea de femeia ameninţătoare. De vreme ce creşterea copilului îi este încredinţată, de obicei, mamei, de mamă sunt legate nu numai prima experienţă a căldurii, grijii şi tandreţei, ci şi primele noastre interdicţii. Pare a fi foarte dificil să te eliberezi complet de aceste experienţe primare. Adesea avem impresia că în fiecare bărbat sălăşuiesc rămăşiţe ale lor; mai ales când vedem ce sentiment fericit de despovărare împărtăşesc bărbaţii când se află între ei, indiferent dacă este vorba de sport, cluburi, ştiinţă sau chiar de război. Par nişte elevi uşuraţi că au scăpat de supraveghere! Este normal ca această atitudine să se repete cât mai evident cu putinţă în relaţia lor cu soţiile care, mai mult decât alte femei, sunt menite să ia locul mamelor lor.

2) O a doua trăsătură care trădează existenţa unei relaţii de dependenţă maternă nerezolvate este ideea sfinţeniei femeii, care a atins cea mai înaltă expresie a sa în cultul Fecioarei. Este posibil ca ea să aibă câteva aspecte frumoase în viaţa de zi cu zi, dar reversul medaliei este destul de periculos. Aceasta, întrucât în cazurile extreme duce la convingerea că femeia serioasă, respectabilă, este asexuată şi dorinţele sexuale ce o au drept obiect ar umili-o. Această concepţie implică, în plus, că nu te poţi aştepta la o experienţă amoroasă completă cu o astfel de femeie, chiar dacă o iubeşti foarte mult şi trebuie să cauţi satisfacţie sexuală numai cu o femeie stricată, o prostituată. În cazurile tipice, înseamnă că bărbatul îşi poate iubi şi aprecia soţia dar nu o poate dori şi, prin urmare, va fi mai mult sau mai puţin inhibat faţă de ea.

3) În acest context, aş dori să menţionez o a treia trăsătură care mi se pare caracteristică atitudinii bărbatului faţă de femeie. Este vorba de groaza bărbatului că ar fi incapabil să satisfacă femeia. Este frica lui de cerinţele ei în general şi de cerinţele ei sexuale în particular. Este o frică înrădăcinată într-o oarecare măsură în condiţiile biologice, atâta timp cât bărbatul trebuie să-şi dovedească iar şi iar bărbăţia în faţa femeii, pe când femeia este capabilă să aibă act sexual, să conceapă şi să dea naştere chiar frigidă fiind. (…) Dacă ea nu este disponibilă numai pentru el, dacă pentru el nimic nu este de ajuns, dacă nu o satisface sexual, toate acestea sunt privite de soţul fundamental nesigur ca o gravă insultă adusă încrederii sale în sine ca bărbat. Această reacţie, la rândul său, îi va trezi instinctiv dorinţa de a-şi umili soţia subminându-i încrederea în sine.

Mâine, urmează și un post despre așteptările femeii 🙂

%d blogeri au apreciat: