Când țarul se supără pe dizidență

Cartea conţine o suită de dezvăluiri tulburătoare, adunate cu trudă şi cu un curaj care ne aminteşte de Anna Politkovskaia, despre un om căruia nu i s-au întocmit până acum decât biografii cosmetizate.

  

Putin, aşa cum apare în biografia, desigur neoficială, alcătuită de jurnalista Masha Gessen, relevă un temperament violent şi ranchiunos, un comportament grosolan şi dispreţuitor, o incapacitate cronică de comunicare şi o nevoie de „ordine” derivată din educaţia sa sovietică şi din disciplina ierarhică a KGB. Dornic să restaureze un imperiu ruinat, Putin nu se dă în lături de la nimic: manipularea fricii cetăţenilor prin menţinerea de zone de conflict şi chiar atentate regizate cu binecuvântarea lui, corupţie, surparea instituţiilor democratice, controlul asupra presei şi prigonirea cruntă a celor care i se opun.

  
În vreme ce Occidentul încă mai credea în bunele sale intenţii şi în faptul că era un liberal reformist, pe vremea  primului său mandat, disidenţa de orice fel era reprimată brutal: jurnalişti ameninţaţi, bătuţi sau asasinaţi chiar, magnaţi media siliţi să fugă din ţară, oameni de afaceri aruncaţi în închisoare şi afacerile lor preluate de stat, contracandidaţi politici descurajaţi la scenă deschisă, presă controlată cu duritate. Despre toate acestea, dar şi despre multe, multe altele, Masha Gessen vorbeşte cu onestitate. Iată un scurt fragment din volum:

„În 20 martie 2006, Marina Litvinovici pleca de la muncă; era trecut de ora nouă seara. Lucra acum pentru Gari Kasparov, fostul campion la şah ajuns politician. Menţineau, la sediul lor din centrul Moscovei, o prezenţă discretă: uşa de la intrare nu purta nici un însemn şi în spatele ei se aflau mereu câte doi dintre cei opt paznici permanenţi ai lui Kasparov. Serile, după o zi de lucru, Kasparov şi bodyguarzii săi urcau în SUV-ul său, iar restul micii lui echipe se dispersa, plecând spre casă cu maşina, pe jos sau cu metroul. Litvinovici, care stătea aproape, mergea de obicei pe jos.
Cam la o oră după ce plecase din birou, Litvinovici a deschis ochii şi şi-a dat seama că zăcea întinsă pe o prelată şi că cineva încerca să-şi dea seama cum se simte. Nu se simţea bine deloc: fusese doborâtă de una sau mai multe lovituri în cap. Fusese bătută rău, era plină de vânătăi şi rămăsese fără doi dinţi din faţă. Geanta îi era alături; banii, laptopul şi telefonul mobil erau neatinse.”

Fragment din recenzia publicată de revista Business Magazin 

Cum a pierdut Kasparov în meciul cu Putin

Imediat ce s-a retras din competițiile șahistice, Kasparov a intrat în opoziția rusească, încercând să-i țină piept lui Putin. După cum povestește Masha Gessen în Omul fără chip, Kasparov a fost prins tot timpul ”în șah” de regimul care îl impiedica la fiecare pas să-și transmită mesajul. Și o făcea eficient, căci pârghiile administrației, dar și ale presei se aflau în mânile ”țarului” Putin:

În primăvara anului 2005, unul dintre cei mai faimoși ruși i-a declarat război lui Putin. Garri Kasparov, campionul la șah, cel mai bun jucător al tuturor timpurilor și totodată un vechi, dar discret activist, a ținut o conferință de presă în care anunța că se retrage din șah și că-și asuma sarcina de a restaura democrația rusească. Părea să aibă tot ce-i trebuia: notorietate, bani, o minte de o logică imbatabilă, combinată cu o abilitate oratorică ce-i permitea să-și explice programul politic unor oameni foarte diferiți, ca și puterea de a face campanie fără să obosească. Și-a petrecut pe teren vara anului 2005, și pentru o vreme l-am însoțit și eu.

(…)

Și-a continuat drumul spre Vladikavkaz, capitala Osetiei de Nord, aflată la jumătate de oră cu mașina. Avea în program un discurs, însă directorul său de campanie a fost înștiințat că pe scena sălii se prăbușise cortina, așadar spațiul nu se putea folosi. După o campanie de patru săptămâni, un lucru se tot repeta până la rutină: orice spațiu închiriat de Kasparov, oriunde în Rusia, avea ceva în neregulă. Aici nu doar că sala nu era disponibilă, dar în fața clădirii se organizase, în grabă, o serbare de copii cu muzică extrem de gălăgioasă. Însă Kasparov a continuat oricum și și-a răcnit mesajul în fața a cam șaizeci de oameni, vorbind despre cheltuieli sociale, care constituiau cam 15 la sută din bugetul Rusiei — mult mai puțin, chiar, decât în Statele Unite.

Câțiva tineri se agitau pe de lături. Unul a aruncat cu o piatră în Kasparov, dar nu l-a nimerit. Kasparov a vorbit mai departe. A urmat apoi un torent de ouă, dintre care două l-au nimerit pe Kasparov în cap. Adolescenții care aruncaseră ouăle au luat-o apoi la fugă spre mașinile de poliție și s-au făcut nevăzuți: nu se făcea niciun efort pentru a se ascunde că fuseseră aduși de poliție și că acționau sub protecția acesteia. Când un jurnalist german, care fusese și el țintit cu ouă, a încercat să pună mâna pe atacatorul său, unul dintre polițiști — care s-a dovedit mai târziu a fi purtătorul de cuvânt al ministrului de interne local — l-a înșfăcat de braț și i-a spus cu brutalitate să-și vadă de treaba lui.

„Regimul lor se teme de cuvinte!“ a strigat Kasparov.

Fragment din:

În Rostov, unde Kasparov a vorbit în fața unei biblioteci publice — ar fi trebuit s-o facă chiar în bibliotecă, dar clădirea fusese închisă accesului sub pretextul că s-ar fi spart o țeavă — de asistentul lui s-a apropiat un tânăr, i-a întins cartea de vizită și și-a oferit serviciile ca organizator local. Când l-am întrebat de nume, a zis:

„Asta nu se poate, aș fi concediat pe loc“.

Din câte am aflat mai târziu de la asistentul lui Kasparov, bărbatul era profesor la un colegiu de stat.

(…)

Kasparov s-a ținut de campanie cu o perseverență neobosită, la fel ca atunci când juca șah: jucase unele dintre cele mai lungi meciuri din istoria acestui joc și, aflat întotdeauna la periferia instituției sportului sovietic, nu i se părea bizar că jocul e măsluit. Însă organizația sa politică nu se dezvolta: fără nici o apariție la televizor, vocea sa devenise, pe parcursul anilor, tot mai marginală. În cele din urmă banii, celebritatea și inteligența s-au dovedit neputincioase împotriva regimului, deși era adevărat că regimul se temea de el. Odată dezmembrate instituțiile democrației, era imposibil — era prea târziu — să mai concepi strategii cu care să le aperi.

Cum a intrat Putin în KGB: „Nu primim voluntari. Intri la universitate şi te vom căuta noi.”

Biografia neautorizată a realesului preşedinte al Rusiei „Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin”  (Ed. Pandora M) este scrisă de Masha Gessen, o jurnalistă americană de origine rusă, care şi-a riscat viaţa dând publicităţii o serie de adevăruri pe care care liderul de la Kremlin le-ar dori îngropate. România liberă s-a oprit asupra ”portretului dicatorului la tinerețe” (desigur, din biografie nu lipsesc nici petele negre din biografia recentă a politicianului, de la luptele sale cu jurnaliștii și inamici politici, la intervențiile discutabile din Cecenia):

Singurul lucru care l-a convins pe micul Putin să se pună cu burta pe carte a fost visul lui de a deveni agent KGB, un ideal destul de ciudat pentru un copil. (…) El îşi dorea fierbinte să slujească KGB-ul, dar nu oriunde, ci în Germania, în curtea vechiului inamic. Aşa se face că, deşi cam loază la şcoală, în general, el a depus eforturi considerabile să înveţe de mic limba germană pentru a deveni un spion eficient. Pe când era la liceu, el a făcut o vizită la sediul KGB din Leningrad, unde a vorbit cu primul om pe care l-a întâlnit acolo. Emoţionat, puştiul a dorit să se înroleze voluntar în rândurile slujbaşilor marii instituţii, dar i s-a răspuns că lucrurile nu merg aşa.

„Nu primim voluntari. Te duci, înveţi, intri la universitate şi te vom căuta noi.”

„La ce facultate?”, a întrebat kaghebistul aspirant.

I s-a răspuns că Facultatea de Drept ar fi foarte bună. Asta l-a ambiţionat teribil şi, de unde până atunci nu-i prea păsa de şcoală, a început să depună eforturi enorme, tocind zi şi noapte pentru a intra la prestigioasa Universitate din Leningrad, unde concurenţa era cam de 40 pe loc. Până şi părinţii şi dirigintele lui au fost şocaţi.

„Cum ai să intri tu la Universitate?”, l-a întrebat dirigintele.

„Mă descurc eu”, l-a asigurat elevul.

Ceea ce s-a şi întâmplat. Studentul Putin a aşteptat zadarnic vreme de patru ani vizita de recrutare şi, tocmai când îşi pierduse orice speranţă, aceasta a venit. Iată cum povesteşte Putin însuşi momentul recrutării, într‑o biografie autorizată, citată de Masha Gessen:

„Ţineam minte că KGB-ul nu înrolează voluntari, aşa că nu am făcut nici o mişcare. Au trecut patru ani. Tăcere. Am hotărât că nu mai era nimic de făcut şi am început să caut alte ocupaţii posibile. Însă, când eram în anul patru, m-a contactat un tip, care a zis că vrea să ne vedem. N-a spus cine era, dar am intuit imediat pentru că zis: «O să vorbim despre viitorul tău serviciu, dar n-o să intru acum în detalii». Şi atunci m-am prins. Dacă nu vrea să spună unde lucrează, înseamnă că lucrează ACOLO”.

După patru-cinci întrevederi, ofiţerul care l-a recrutat scria într-o notă informativă că aspirantul

„nu este foarte sociabil, dar e energic, flexibil şi curajos. Se pricepe să intre rapid în relaţie cu oamenii, calitate indispensabilă unui agent KGB, mai ales dacă are de gând să lucreze în spionaj”.

Aşa se face că, imediat după absolvirea facultăţii, Putin şi-a văzut visul cu ochii, intrând în rândurile KGB-ului. Numai că „jobul” nu era nici pe departe atât de palpitant pe cât şi-ar fi dorit. Nu făcea decât munci birocratice, de mărunt funcţionar, decupând articole din ziarele străine, „duşmănoase”, pe care şefii le depozitau în arhive ce gemeau de hârtii mai mult sau mai puţin inutile.

  

Citește întreaga cronică în România liberă.

   

Omul fara chip. Incredibila ascensiune a lui Putin

Pe 1 martie, cu doar 3 zile inainte de alegerile presidentiale din Rusia, volumul Omul fara chip. Incredibila ascensiune a lui Putin de Masha Gessen va fi lansat oficial in 14 dintre cele 17 tari care au cumparat pana in prezent drepturile de publicare.

In SUA, Anglia, Romania, Germania, Italia, Spania, Croatia, Olanda, Franta, Polonia, Suedia, Danemarca, Norvegia si Finlanda aceasta carte va aparea simultan. Volumul Omul fara chip. Incredibila ascensiune a lui Putin a aparut recent in traducere din engleza de Bogdan Perdivara la editura Pandora M a Grupului Editorial TREI.

Vladimir Putin, un obscur ofiter KGB, avea sa fie propulsat in anul 2000 in fruntea Rusiei, intr-un moment de disperare, de camarila lui Boris Eltin. Aparent lipsit de carisma si fara vreun program politic coerent, Putin se va desprinde curand de tutela. Dovedind insa ca nu este omul de paie pe care si-l dorisera promotorii sai, va incepe sa conduca tara cu mana de fier.

Povestea lui Putin se impleteste cu istoria contemporana a Rusiei si mai ales a unui oras emblematic pentru aceasta istorie: Sankt Petersburg. Metropola rusa va fi martora, odata cu despartirea de trecutul sovietic, la ascensiunea unui ofiter KGB ajuns viceprimar, apoi sef al FSB (urmasa a politiei secrete sovietice) si, in cele din urma, presedinte al celei mai intinse tari din lume.

Masha Gessen

Volumul prezinta, zugravind contextul istoric recent al Rusiei, o serie de cazuri si evenimente relevante pentru ascensiunea rapida a lui Putin. Jurnalista Masha Gessen recurge, pentru a-si documenta volumul, la numeroase interviuri, articole si reportaje, la biografii oficiale sau nu, la carti de memorii, emisiuni radio si tv, acte, contracte, transcrieri de discutii, inregistrari video si audio. Nu lipsesc nici studiile de caz: aflam, printre multe altele, povestea Mariei Salie, o disidenta din Sankt Petersburg obligata sa fuga de furia lui Putin, a oligarhului Berezovski, omul aflat in spatele ascensiunii presedintelui, a primarului Sobceak, rapus de un atac de cord suspect, a Anei Politkovskaia, jurnalista antisistem asasinata, ori istoria doborarii celui mai bogat om din Rusia, fostul patron al companiei petroliere Iukos, Mihail Hodorkovski. Aruncam o privire in culisele conflictului din Cecenia, ale atentatelor de la Mosc ova si Beslan si al naufragiului submarinului Kursk, tot atatea momente negre pentru istoria recenta a Rusiei.

Povestea lui Putin nu s-a terminat. Poate ca abia incepe…

(Sursă text: Hotnews)