Una dintre cele mai bizare dintre numeroasele şi variatele fiinţe stranii care bântuie legendele Texasului este cea care a devenit cunoscută, deşi pentru foarte scurt timp, sub numele de Omul Liliac (Batman) din Houston.

Întâlnirea esenţială cu bestia a avut loc în primele ore ale dimineţii de 18 iunie 1953. Dar fiind că fusese o noapte fierbinte şi agitată, tânăra soţie de 23 de ani, Hilda Walker, şi vecinii ei, Judy Meyer, de 14 ani, şi inspectorul de echipamente Howard Phillips, de 33 de ani, stăteau pe veranda casei lui Walker, la numărul 118, pe East Third Street, în oraşul Houston.

Walker a povestit ce s-a întâmplat:

am văzut la 8 m depărtare o umbră uriaşă pe peluză. Am crezut mai întâi că era reflecţia mărită a unei molii mari, prinsă de lumina felinarului din apropiere. Apoi, umbra a părut să sară în sus, într-un nuc. Am ridicat cu toţii privirea. Şi l-am văzut.

A descris fiinţa ca având aproximativ forma de om, cu o pereche de aripi ca de liliac, îmbrăcat într-un echipament negru, strâns pe corp, şi înconjurat de o aură misterioasă, strălucitoare. Toţi trei au confirmat că silueta monstruoasă avea 2 m înălţime şi au fost de acord şi asupra faptului că lumina ciudată care îl înconjura era galbenă. Omul Liliac a dispărut când lumina s-a stins treptat, aproape exact în aceeaşi clipă în care Meyer a scos un ţipăt asurzitor.

Doamna Walker şi-a mai amintit:

Imediat după aceea, am auzit un şuierat puternic deasupra acoperişurilor din partea cealaltă a străzii. Era ca fulgerul alb al unui obiect în formă de torpilă… Auzisem atât de multe poveşti despre farfurii zburătoare şi îmi ziceam că oamenii care le spuneau erau nebuni, dar acum nu ştiu ce să mai cred. Poate că şi eu sunt nebună, dar l-am văzut, orice ar fi fost… Am rămas pe loc, stupefiată. Eram uluită.

Meyer a adăugat pentru ziar: „L-am văzut, şi nimeni nu poate susţine contrariul”. 

   

Fragment din volumul Conspirațiile NASA