Stoian G. Bogdan debuta în anul 2009 cu volumul “Chipurile”, unul dintre cele mai comentate volume de poezie. În 2010, “Nu ştiu câte zile” (Editura Trei) a reprezentat debutul în proză al autorului, despre care a dialogat cu Andra Rotaru, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro. Iată mai jos câteva secvențe din interviu.
Sursă foto: agentiadecarte.ro
Populaţia feminină a romanului tău, în proporţie de 99%, pare că îşi doreşte de la viaţă numai maşini de firmă, haine de firmă şi toată opulenţa unei pături sociale fanteziste. Nu minimalizezi comportamentul feminin astfel, creând totodată o egalitate între cine dă şi cui i se dă – şi o egalitate între sexe?
Populația din România, în proporție de 99%, își dorește mașini, haine, parfumuri, farduri, distracție, călătorii și-n general tot ce banii pot cumpăra. Nu mi se pare că minimalizez în vreun fel comportamentul feminin dacă le confer și personajelor mele feminine această trăsătură. De altfel nu mi se pare anormal ca și femeile să-și dorească astfel de lucruri. Cu ce-s mai prejos? Sunt de părere că indiferent dacă ești femeie sau bărbat, e frumos să ai o mașină care să te ducă de colo-colo, haine frumoase, parfumuri îmbătătoare, să călătorești, să te distrezi etc. etc.
Care crezi că sunt slăbiciunile romanului contemporan autohton? Poveştile care nu penetrează graniţele, fiind prea locale, limbajul, pastişarea unor scriitori sau curente din afară?
Nu știu care sunt slăbiciunile romanului contemporan autohton, nu știu nici dacă există cu-adevărat slăbiciuni. Totuși, pastișarea mi se pare sinonimă cu trișatul și din păcate tot mai mulți autori români, indiferent dacă sunt prozatori sau poeți, indiferent dacă sunt tineri sau mai bătrâni, sunt pastișatori, nu scriitori. Or, pentru mine originalitatea e ceva esențial când vorbesc despre un text literar.
“Dragostea-i o invenţie a poeţilor romantici, care nu mai voiau să plătească prostituate”, scrii la un moment dat.
Da, scriu chiar asta și-o scriu pentru că am ajuns să nu mai cred deloc în dragoste, nu că aș fi crezut prea mult vreodată. Am impresia despre dragoste că e un sentiment fals, stupid, lame, cu-atât mai mult cu cât am și citit cărți gen: How to make anyone fall in love with you, în care e explicat tot procesul amorului de la A la Z, cu-atât mai mult cu cât sunt adeptul unui proverb popular pe care tocmai mi l-am amintit și pe care vi-l spun, chiar dacă e posibil să-l găsiți vulgar: ”Decât să iei vaca cu totul mai degrabă ia carne cu chilu’…”
Citește întregul interviu pe site-ul AgențiaDeCarte.
Editura Trei 
Wow, cine l-a ranit asa tare pe baiatu’ asta?
Cine mai e si rudimentaru’ asta? Ce usor e sa publici in ziua de azi!
Dincolo de opiniile sale, i-ati citit romanul sau poeziile? Merita incercat…
Hahaha, auziti! Poetii romantici nu voiau sa plateasca prostituate si au inventat dragostea.
Ceea ce ar fi trebuit, in orice caz, sa aflati pina acum, domnule poet e ca s-a scris poezie de dragoste si pina la romantici. Poate va faceti timp sa va faceti temele la literatura universala (sau macar la literatura romana), de acum incolo, daca pina acum doar ati facut documentare pe 99% din populatia tarii.
Citatul cu „carnea la chil” e aiuritor pentru un poet, prozator, oricine s-ar apuca sa scrie si nu numai pentru ca e vulgar, ci pentru ca suna ca naiba. Exista si vulgaritati poetice, dar citatul asta e de o mitocanie mult prea comuna.
Poti sa crezi sau nu in dragoste, e problema dumitale, dar conteaza cum spui asta. Poezia poate fi si o vaca, daca vrei, asa cum si poetul poate fi un bou, doar ca poezia are alte unitati de masura, nu se da la „chil”!
e omul si e opera.
pe omul sgb ni-l desconspira partial interviul si da, pare ranit si suparat si nedrept.
opera… nu o cunosc. asa ca ar fi cinstit sa o citesc inainte de a ma exprima. nu sunt insa dispus sa platesc pt opera unui domn cu asa opinii.
prin urmare daca stiti unde pe net pot citi ceva din opera lui gratuit(a) va rog sa imi spuneti.
daca nu asta e!
exista deja doua fragmente postate pe blog:
multumesc.