Tag Archive: nu-stiu-cate-zile



Stoian G. Bogdan debuta în anul 2009 cu volumul “Chipurile”, unul dintre cele mai comentate volume de poezie. În 2010, “Nu ştiu câte zile” (Editura Trei) a reprezentat debutul în proză al autorului, despre care a dialogat cu Andra Rotaru, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro. Iată mai jos câteva secvențe din interviu.

 

Sursă foto: agentiadecarte.ro

  

Populaţia feminină a romanului tău, în proporţie de 99%, pare că îşi doreşte de la viaţă numai maşini de firmă, haine de firmă şi toată opulenţa unei pături sociale fanteziste. Nu minimalizezi comportamentul feminin astfel, creând totodată o egalitate între cine dă şi cui i se dă – şi o egalitate între sexe?

Populația din România, în proporție de 99%, își dorește mașini, haine, parfumuri, farduri, distracție, călătorii și-n general tot ce banii pot cumpăra. Nu mi se pare că minimalizez în vreun fel comportamentul feminin dacă le confer și personajelor mele feminine această trăsătură. De altfel nu mi se pare anormal ca și femeile să-și dorească astfel de lucruri. Cu ce-s mai prejos? Sunt de părere că indiferent dacă ești femeie sau bărbat, e  frumos să ai o mașină care să te ducă de colo-colo, haine frumoase, parfumuri îmbătătoare, să călătorești, să te distrezi etc. etc.

Care crezi că sunt slăbiciunile romanului contemporan autohton? Poveştile care nu penetrează graniţele, fiind prea locale, limbajul, pastişarea unor scriitori sau curente din afară?

Nu știu care sunt slăbiciunile romanului contemporan autohton, nu știu nici dacă există cu-adevărat slăbiciuni. Totuși, pastișarea mi se pare sinonimă cu trișatul și din păcate tot mai mulți autori români, indiferent dacă sunt prozatori sau poeți, indiferent dacă sunt tineri sau mai bătrâni, sunt pastișatori, nu scriitori. Or, pentru mine originalitatea e ceva esențial când vorbesc despre un text literar.

  

     

    

   

“Dragostea-i o invenţie a poeţilor romantici, care nu mai voiau să plătească prostituate”, scrii la un moment dat.

Da, scriu chiar asta și-o scriu pentru că am ajuns să nu mai cred deloc în dragoste, nu că aș fi crezut prea mult vreodată. Am impresia despre dragoste că e un sentiment fals, stupid, lame, cu-atât mai mult cu cât am și citit cărți gen: How to make anyone fall in love with you, în care e explicat tot procesul amorului de la A la Z, cu-atât mai mult cu cât sunt adeptul unui proverb popular pe care tocmai mi l-am amintit și pe care vi-l spun, chiar dacă e posibil să-l găsiți vulgar: ”Decât să iei vaca cu totul mai degrabă ia carne cu chilu’…”

Citește întregul interviu pe site-ul AgențiaDeCarte.

   


Ne referim  adesea la ei prin apelative de tipul: “cocalar”, “papiţoi”, “ţărănoi”,”şmecheraş” etc. iar ei nu se lasă mai prejos şi ajung să-şi facă chiar un titlu de glorie din asemenea porecle. E vorba de acea specie de parvenit needucat, descurcăreţ şi orgolios pe care n-ai cum să-l ocoleşti. (…)

Putem spune că era  o chestiune de timp (dar şi de curaj) până când cineva avea să bage măcar una din aceste naraţiuni umblătoare între paginile unei cărţi. Acel cineva este Stoian G. Bogdan, unul din poeţii cei mai titraţi ai anului 2009. Fiecare epocă îşi are parveniţii ei. Dacă pe vremea lui Nicolae Filimon vorbeam de  Dinu Păturică, astăzi vorbim de Narcis (un nume predestinat, de altfel) Ivan, găinarul pârlit din Comăneşti care îşi vede visul cu ochii, când reuşeşte să se însoare cu fetiţa unui bogătan şi să alerge pe cai mari la Bucureşti.

   

    

Mare noroc pe Narcis, dacă ţinem cont de faptul că a dus o copilărie grea, într-un oraş în care modelele generaţiei erau baştanii care-şi trânteau căsoaiele după câteva tunuri romanesti,  pe cât de misterioase pe atât de spectaculoase. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că nu toţi doritorii de înavuţire sunt la fel de norocoşi în Comăneştiul condus de clanuri mafiote, în care greşelile sunt plătite în sânge, aşa cum a aflat pe pielea ei chiar familia lui Narcis asasinată pe vremea când tânărul şmecheraş era doar un adolescent.

După multă golăneală, prea puţină şcoală (deşi Narcis dovedeşte că are potenţial intelectual), protagonistul se alege cu o fată frumoasă şi o avere impresionantă, ba chiar şi cu un socru care e gata să-i predea ştafeta afacerilor (şmecherii se miros între ei). Ce face parvenitul care şi-a aflat împlinirea? Evident, se plictiseşte. Cu euroii în buzunar şi o frumuseţe în aşternut, cu feţe plecate dinaintea maşinii şi hainelor de firmă viaţa e lipsită de provocări. Aşa că Narcis se întoarce la Comăneşti (chiar înainte de nuntă) şi se pune pe sedus puştoaice, pe iniţieri sexuale şi chiar pe ticluirea unei răzbunări împotriva asasinilor care i-au ucis familia, minţind cu nonşalanţă, uitând însă că e înconjurat de oameni care întâi dau cu pumnul şi abia apoi te întreabă de sănătate.

  

   

   

Felul în care Stoian G. Bogdan aşterne povestea lui Narcis este cât se poate de inspirat şi convingător. Nu avem de a face cu o perspectivă doctă, cu o sală de disecţii psihologice şi tipologice, de un analist profund… ar fi fost tare nelalocul lor. În schimb, avem de a face cu un narator credibil, am putea spune, atâta timp cât, citind romanul Nu ştiu câte zile, ai senzaţia că ai fost chemat la o cafea de un mardeiaş limbut de prin cartier, să o arzi aiurea câteva ore, la o mică bârfă despre fauna locală. Oralitatea şi argoul sunt la ele acasă. (…) Scriitura lui Stoian G. Bogdan este o gură de aer proaspăt, o porţie de literatură populară ca la carte.

Fragmente din recenzia lui Sever Gulea (blog.libris.ro)

la volumul

Nu-Știu-Câte-Zile,

un thriller românesc de Stoian G. Bogdan

Lecturi cu tupeu


Ediția a doua a Clubului de Lectură vă provoacă sâmbăta asta să-i ascultați pe doi dintre cei mai tineri prozatori români, care nu se sfiesc de cuvinte vulgare, de violență, acțiune ca-n fimele cu Bruce Willis, sex, droguri și multe alte teme incitante care dau literaturii lor o viziune proaspătă, brutală și chiar tupeistă.

     

   

Unde, ce și cum:

Clubul de Lectură #02
27 noiembrie, 16:00, Shift Pub

Proză tânără cu tupeu
cu Stoian G. Bogdan și Bogdan Coșa

Stoian G. Bogan (SGB) este cel mai premiat poet al anului 2009 (cu volumul Chipurile, la Cartea Românească) și vrea să spargă gheață cu romanul Nu știu câte zile, apărut acum câteva zile la editura Trei.

 

 

Bogdan Coșa nu a publicat până acum, dar proiectul său, Poker, pe care-l pregătește pentru 2011, a atras atenția unor nume “grele” care pariază deja pe talentul său.

Sâmbătă, 27 noiembrie, de la 16:00, veți avea parte de o proză periculoasă în Shift Pub (Str. General Eremia Grigorescu nr.17)!

Moderatorul și organizatorul evenimentului este Andrei Ruse.

Veste furluată de pe: www.clubul.boomlit.com


Sambata dupa-masa la Romexpo va asteptam cu trei trufe: ”Nu-stiu-cate-zile” (va fi o lansare glamuroasa), ”Raport de politie” (vine si autoarea franceza, care va da autografe!) si ”Cum intampinam copilul ca parinti, bunici, medici si educatori” (o carte adaptata la psihologia si prejudecatile romanilor).

 

Sambata 20 noiembrie, ora 15.00, va asteptam la standul Editurii TREI la evenimentul de lansare a volumului „Nu-stiu-cate-zile” de Stoian G. Bogdan. Nu vor lipsi glam-ul monden, interventiile neconventionale si invitatii-surpriza (va destainui doar doua nume: Florin Calinescu si Dan-Silviu Boerescu). Se anunta o altfel de lansare.

       

     

     

Editura Pandora M (parte a grupului editorial Trei) lanseaza un volum-eveniment in prezenta autoarei, prozatoarea si eseista Marie Darrieussecq. „Raport de politie” este o carte despre acuzatiile de plagiat care au fost aduse unor mari figuri ale culturii universale: Zola, Freud, Mandelstam, Daphe Du Maurier, Paul Celan.

  

Musai să citești și: Top 10 noutăți la târgul Gaudeamus. Update: +2   

  

Autoarea va fi prezenta la Targul International Gaudeamus, sambata 20 noiembrie, ora 16.00, in cadrul unei mese rotunde cu tema „Acuzatia de plagiat, o strategie literara?”, care se va desfasura la standul Ambasadei Frantei/ BIEF. De la ora 17.30 va avea loc tot la standul Ambasadei Frantei/ BIEF lansarea versiunii romanesti a volumului „Raport de politie”, urmata de o sesiune de autografe.

    

   

    

Tot sambata, va invitam, de ora 15.00, la evenimentul de lansare a cartii „Cum intampinam copilul ca parinti, bunici, medici si educatori”, care va avea loc la sala Cupola (nivel 0), in cadrul Targului International Gaudeamus – carte de invatatura de la Romexpo.

Vor vorbi: Prof. univ. dr. Viorel Nicolescu,  Alexandrina Neagu – director al Gradinitei nr.111 din Bucuresti, Brenda Petre – director artistic al grupului Contrapunct, Ana Maria Oancea – consilier scolar, Victor Popescu – redactor Editura Trei, Speranta Farca – doctor in stiintele educatiei.

  

   

   

Reducere de Gaudeamus: cartile Grupului Editorial Trei vor avea reduceri de 30%!

    


Editura TREI va invită sâmbătă 20 noiembrie, ora 15.00, la standul editurii la lansarea volumului „Nu-ştiu-câte-zile” de Stoian G. Bogdan. Nu vor lipsi glam-ul monden, intervențiile neconvenționale si invitații-surpriză.

O altfel de lansare a unui thriller românesc cu haz, crime și pasiuni sângeroase.

O poveste palpitanta cu gagici, cafteli, lăvuri şi alte prostii de viaţă.

Invitat special: Floriiiiiiiiiiiin Călinescu

 

 

 

 

„Nu-stiu-cate-zile” este primul roman al celui mai cunoscut și mai premiat poet al anului 2009, Stoian G. Bogdan.

Un superRoman pentru vremurile de acum!

 

 


Când a intrat în scara blocului 22 în care stăteau ai lui, Narcis s-a întâlnit cu domnul Dochia, vecinul de la a doua uşă de la etaju’ unu. Era un simpatic domnul Dochia, spălăcit la înfăţişare, beat tot timpul, burtos, la vreo 38 de ani. Pe vremea când Narcis stătea cu ai lui la bloc, domnul Dochia îi răsuna în unele nopţi prin cap, căci avea un obicei din a-şi bate nevasta. Practic femeia lui era vânătă tot timpul. Ţi se făcea milă de-o vedeai. Frumoasă în felul ei, dar foarte proastă. Excesiv.

Lângă uşa lor era apartamentul numărul unu. Acolo stătea o mare vrăjitoare de doi lei. Avea o fată, o gălbejită, urâtă cu spume, strâmbă la hoit, naşpa rău. Tată şi soţ n-aveau. Nu vorbea nimeni din scară cu ele. Reprezentau răul. Dar pragul lor era tot timpul trecut de femei proaste care ba voiau să se mărite, ba voiau să-şi aducă acasă bărbaţii fugiţi cu tot felul de curve, ba voiau să moară careva, vreo rudă sau vreun duşman, femei proaste, ce să le faci. (…)

       

  

Urmau scările care urcau până în dreptul uşii lui Narcis. Lângă, stăteau doi bătrâni. Lungii îi poreclea, de la numele de familie: Lungu. Pensionaţi din câmpul muncii de jos, cu un coteţ cu porci, găini, iepuri, etcetra şi două curci bete, la poalele Dealului Comăneştiului, peste linia ferată pe care treceau trenuri de ciocolată amăruie, îi vedeai numai când se duceau, ori ea, ori el, la magazinul de jos după vin ieftin la sticlă de-un litru. Destul de des, ascultând Uite-aşa aş vrea să mor/ cu paharul lângă mine/ cu cobzarul lângă mine/ uite-aşa aş vrea să mor, de pe un disc de patefon.

  

        

    

Apartamentul de deasupra muzicii de la numărul trei era gol. Peste cutia cu duhori stătea o familie serioasă, un el şi-o ea, el mort şi ea singură prin casa pustie. Deasupra casei familiei Ivan stătea o femeie despărţită de bărbat, care încă mai muncea la 64 de ani la un magazin care aparţinea Societăţii de Stat Comercom. Asta era o relicvă de pe vremea lu’ Ceauşescu ce încă mişca. Femeia vindea într-un magazin de pantofi din care nu cumpăra nimeni, plin cu modele care se purtau în urmă cu şase-şapte ani. Bărbatul ei, când locuia cu ea acolo, l-a bătut odată pe Narcis de l-a spart. Asta prin ’94, când ăsta micu’ avea unsprezece anişori.

Părinţii gemenilor Cristi şi Florin lucrau în schimbul trei şi plozii lor, prieteni dintotdeauna cu Narcis, au rămas într-o sâmbătă singuri, în arşiţa verii. Au cumpărat de la magazinul de jos nouă ţigări la bucată. Bere. L-au luat pe simpaticul Narcis la ei şi-a început distracţia. Au ieşit pe balcon în amurg. Au turnat hipoclorit (înălbitor antic pt. haine) într-un flacon gol de medicamente. L-au aşezat pe balustrada balconului. I-au dat foc. Ăsta ardea.

Lor le plăcea să se uite, dar la un moment dat, când flaconul de plastic a-nceput să se topească, s-au cam panicat. Narcis i-a dat un bobârnac. Hipocloritul s-a transformat într-o flacără lichidă, puţin mai grea ca aerul. A căzut pe balconul domnului Dochia, beţivu’ şi bătăuşu’, beţivu’ şi bătăuşu’. Dar s-a scăpat puţin şi pe balconul domnului Ciobanu’, securist cu blazon, pe-atunci soţul doamnei de la Comercom. Când au văzut asta, cei trei puştani s-au retras în dormitorul cu vedere spre incinta ovală din spatele blocului.

Fragment din romanul

Nu știu câte zile

de Stoian G. Bogdan

    

Cititi ce n-a citit Parisu’…


Vin de la o nuntă. Virus s-a însurat cu Cerasela, zisă şi Cer’s. Pe la două şi ceva, mai devreme, am mers împreună cu nişte amici, al căror anonimat aş prefera să-l păstrez, să semneze actele în faţa ofiţerului stării civile, la primărie. Am fost vreo 17 inşi, drogangii toţi şi of course că fumaţi. Am purtat cârpe lejere. Tenişi, blugi, cămăşi, pălării, geci subţiri, ochelari de soare. A fost calor. Mireasa şi Mirele: la fel de lejeri. Şi de fumaţi. Precum şi noi cu snikersurile-n buzunare şi sticlele de cola în mâini.

S-au luat la mişto de bărbat, de femeie. Mai mult pentru mărunţişul pe care-l dă Statul subiecţilor unui certificat de căsătorie. Cu toate că se iubesc de moare lumea & se şi potrivesc. Ea e puţin mai scundă ca el, are o tunsoare până la urechi, doi cercei în sprânceană şi unul, zice Virus, în clitoris. E brunetă şi la nuntă a purtat o pereche de cizme din piele întoarsă, lungi până la genunchi, colanţi, o bluză până la jumatea feselor pline şi umerii goi.

Ofiţerul stării civile s-a înroşit când i-a văzut aşa plouaţi, dar când a observat alaiul din care făceam şi eu parte, într-o cămaşă gri în dungi descheiată, cu un tricou cu inscripţia Always Coca-lar pe dedesubt, cu blugi gri şi cu tenişi negri, s-a conformat cu o culoare mai puţin pasională. Am făcut poze cu el, toţi, am râs, l-am luat subtil la mişto şi când am plecat ne-a urat: „Sănătate multă, numa’ bine, baftă!”

Un păcălici ignorant la câteva ace!

Am luat-o pe stradă, tot alaiul, pe jos, într-o călătorie până la capătul imaginaţiei. După semafoare, treceri de pietoni, lume la plimbare, primăvară, am ajuns la un Mc Donald’s. Ne-am oprit să sărbătorim nunta, cu câte un meniu chiken la ofertă, îndulcit cu o plăcintă cu vişine. Am şi dansat pe scaune pe o piesă chill, am mai râs, am mai făcut puţină etcetera, după care ne-am văzut fiecare de drumurile noastre. Eu m-am urcat într-un autobuz.

De douăj’ de minute am ajuns acasă şi nunta asta parcă m-a dat peste cap. Mi-a adus aminte de Cerasela mea, protagonista uneia dintre cele mai dureroase despărţiri pe care le-am suferit… Ah, Cerasela asta – o puştoaică de vreo nouăşpe’ ani cu părul castaniu şi ochii albaştri, c-un decolteu extrem şi cu un cur, că ăsta e cuvântul, din ăla cărnos şi bronzat la solar – am iubit-o mult tare. Era din nord şi asta deschide altfel uşa pentru mine, dar mai avea şi-o graţie a ei care mă atrăgea într-un fel pe care nici azi nu l-am înţeles. Ea nu cred că m-a iubit niciodată, însă cu siguranţă a fost tot timpul fascinată de mine, fiindcă era genul ăla de snoabă care se simţea importantă lângă un scrib. Avea un cult inoculat, nu ştiu prin ce minune, în căpșorul ei, şi se visase mereu muză.

Fragment din romanul „Nu-stiu-cate-zile” de Stoian G. Bogdan, Editura TREI, 2010

 


%d blogeri au apreciat: