Tag Archive: Zeița oarbă



După o serie de thrillere care i-au avut ca protagonişti pe comisarul de poliţie Yngvar Stubo şi pe soţia lui Inger Johanne Vik, profiler, Anne Holt a imaginat un alt personaj puternic, Hanne Wilhelmsen, inspector-detectiv în cadrul poliţiei din Oslo.

Abandonarea unor eroi şi inventarea altora este un semn de respect faţă de cititori. Anne Holt nu vrea să se repete, nu doreşte să devină monotonă, obositoare. Eroina din “Fericiţi cei însetaţi” este un tip de anchetator cu totul diferit decât cei prezentaţi anterior, demonstrând capacitatea de creaţie a unei autoare cu mare priză la public, reprezentantă de seamă a “valului nordic”.

Fericiti cei insetatiÎn primul rând, Hanne Wilhelmsen duce o viaţă secretă. Fiind lesbiană, îşi ascunde cu străşnicie relaţia cu prietena sa Cecilie. Această taină îi provoacă multe frământări. Dar nimic n-o împiedică să fie desăvârşită în profesie.

Ca şi în romanul precedent, “Zeiţa oarbă”, are parte de sprijinul procurorului Hakon Sand şi al avocatei Karen Borg, la rândul lor excelenţi în domeniile lor de activitate.
Acţiunea se precipită de la primele pagini. În diverse locuri din capitala norvegiană sunt descoperite bălţi de sânge şi numere de opt cifre scrise pe pereţi. Sunt scene ale unor crime? În cazul acesta unde sunt cadavrele? Sunt farsele unor adolescenţi care folosesc sânge de provenienţă animală pentru a-şi bate joc de forţele de ordine?

După multe investigaţii anchetatorii desluşesc un adevăr cutremurător: numerele respective sunt ale dosarelor unor femei imigrante dispărute. Un ucigaş în serie colindă străzile din Oslo şi suprimă vieţile unor persoane a căror singură vină este aceea de a fi cerut să se stabilească în Norvegia.

Pe fundalul acestei psihoze acţiunea se complică şi mai mult. O tânără este violată cu sălbăticie de un agresor imposibil de identificat. Zadarnic sunt interogaţi vecinii de apartament ai fetei, în van ziarele publică un portret-robot al bărbatului, pistele care duc la el rămân încurcate. Exasperaţi de ineficienţa poliţiei, victima şi tatăl ei îşi încep propriile investigaţii, fiecare pe cont propriu. Doresc să-şi facă singuri dreptate şi, în cele din urmă, dau de urma violatorului, dorind să-l suprime. Între timp şi Hanne Wilhelmsen şi colegii ei au aflat cine este făptaşul şi încearcă să-i oprească pe cei doi să comită o crimă din răzbunare.
Vor câştiga sau nu cursa contra-cronometru în care s-au prins?

Anne Holt întreţine cu abilitate suspansul până în ultima clipă. E unul dintre meritele cărţii. Un altul ar fi alternarea cu măiestrie a pasajelor în care sunt înregistrate tribulaţiile eroilor cu descrierea unor fapte spectaculoase. În sfârşit, scriitoarea cunoaşte cu exactitate poblemele sociale din Norvegia (doar a fost Ministru de Justiţie!) şi creionează un tablou complex al realităţii din această ţară.
Desigur, chiar dacă se bazează pe o documentaţie de încredere, naraţiunea sa rămâne o ficţiune, bine scrisă şi pasionantă.
  

Cronică semnată de cunoscutul autor de literatură polițistă George Arion

și publicată de Jurnalul Național


Zeita oarbaScena introductivă a romanului ne-o prezintă pe Karen Borg, avocată în drept comercial, găsind o victimă omorâtă cu bestialitate în bătaie. La doar câteva ore după aceea, poliţiştii arestează un tânăr olandez care rătăcea pe străzile din centrul capitalei, cu hainele acoperite de sânge. Hanne Wilhelmsen, care lucrează în colaborare cu procurorul Håkon Sand, îl consideră pe tânărul reţinut principalul suspect în crima brutală petrecută ceva mai devreme.

Cazul ia o turnură ciudată când arestatul refuză să scoată o vorbă în privinţa crimei, însă are două cereri bizare:

să fie reţinut în arestul poliţiei, nu la închisoare, şi să fie reprezentat de Karen, avocata care a descoperit cadavrul, fără a ţine cont de faptul că aceasta nu are experienţă în drept penal.

Apar pe rând noi elemente care fac acest caz aparent teoretic rezolvat să se dovedească a fi mult mai complicat: o nouă victimă, un avocat cu o reputaţie dubioasă, în apartamentul căruia se găseşte un mesaj cifrat, această crimă având legături cu prima; un avocat prestigios încercând cu o insistenţă suspectă să îi ia cazul lui Karen; zvonuri provenite din lumea interlopă, conform cărora s-a dezvoltat o nouă reţea de distribuţie de droguri, condusă din umbră de avocaţi (de aici şi raţionamentul tânărului arestat: din moment ce Karen a descoperit prima victimă şi a raportat crima, înseamnă că ea cu siguranţă nu poate face parte din această reţea). Hanne şi Sand înregistrează progrese încet, dar sigur, în ciuda tuturor piedicilor apărute, iar pentru a încheia ancheta vor ajunge până în cele mai înalte cercuri ale puterii: sunt implicaţi avocaţi, membri ai guvernului şi se bănuieşte chiar şi o finanţare „murdară” a serviciilor secrete.

Cartea place din mai multe motive, primul fiind acela că, deşi este scrisă în 1993, nu este datată. Nu am simţit niciun moment lipsa telefoanelor mobile sau a nu ştiu căror tehnici avansate de laborator. Un alt motiv ar fi că, deşi iniţial povestea de dragoste care ia naştere între Karen şi Sand m-a deranjat, mai apoi i-am descoperit utilitatea: la un moment dat, aceste sentimente îl fac pe Sand să acţioneze într-un anume mod (fără detalii aici, nu vă stric surpriza). În al treilea rând, autoarea nu abandonează nicio clipă raţionamentul logic, iar toate răsturnările de situaţie – care sunt mai multe decât v-am dezvăluit până acum – nu „bruiază” desfăşurarea acţiunii, ci reprezentă exact noile piese de puzzle care cad pe rând pentru a forma imaginea finală.

Citește întreaga recenzie în Revista de suspans.

 


— Eu cred că tu l-ai ucis pe tip. Vom şti mai multe mâine, când vin rezultatele de la Criminalistică. Dar tehnicienii de la laborator n-o să-mi poată spună şi de ce ai facut-o. Aici am nevoie de sprijinul tău.

  

Rugămintea păru să fi fost făcută în van. Bărbatul nu-şi mişcă niciun muşchi. Schiţă doar un zâmbet rece, uşor batjocoritor, ca şi când ar fi avut vreun atu. Aici greşea.

— Ca să fiu cinstită, cred că ar fi de bun simţ din partea ta să-mi acorzi sprijinul tău, continuă inspectoarea Hanne Wilhelmsen. Poate ai făcut-o singur. Poate a fost un ordin. Poate că ai fost chiar forţat să o faci. Şi asta ar putea avea un impact decisiv asupra a ceea ce ţi se va întâmpla.

Ea făcu o pauză în şirul constant de cuvinte, îşi aprinse o ţigară şi îl privi direct în faţă. El continuă să stea acolo nedând absolut deloc semne că ar intenţiona să vorbească. Hanne scoase un oftat şi închise maşina de scris.

Fragment din:

Zeita oarba— Nu depinde de mine să-ţi stabilesc sentinţa. Dacă eşti vinovat, asta este. Dar, în mod cert, ar putea fi în avantajul tău dacă aş putea spune ceva pozitiv despre dorinţa ta de a coopera şi aşa mai departe, atunci când va trebui să depun mărturie în instanţă.

Håkon recunoscu senzația aceea de când era copil şi primise permisiunea de a urmări un film poliţist la televizor. Ardea să meargă la toaletă, dar nu îndrăznea să spună nimic, de frică să nu piardă ceva incitant.

— Unde l-aţi găsit?

Întrebarea olandezului îl luă pe Håkon complet prin surprindere, iar el observă pentru prima oară o urmă de nesiguranţă pe faţa inspectoarei.

— Acolo unde l-ai ucis, replică ea, apăsând pe fiecare vorbă.

— Răspundeţi-mi. Unde l-aţi găsit pe tip?

Amândoi poliţiştii ezitau.

— Pe malul râului Aker la Podul Hundremann. După cum bine ştii, spuse Hanne, ţinându-şi privirea pironită asupra lui pentru ca nu cumva să rateze cea mai mică urmă de reacţie a expresiei de pe chipul lui.

— Cine a găsit cadavrul? Cine a anunţat poliţia?

De data asta, ezitarea lui Hanne Wilhelmsen creă un gol în care Sand se simţi înghiţit.

— A fost cineva care se plimba pe-acolo. O avocată, o prietenă de-a mea, de fapt. Trebuie să fi fost o experienţă groaznică.

Hanne se făcu lividă, dar Håkon realiză asta prea târziu. Nu observase gestul ei de avertisment când începuse să vorbească. Se înroşi ca racul din cauza privirii ei feroce de reproş.

Van der Kerch se ridică în picioare.

— Aş vrea un avocat, la urma urmelor, declară el. O vreau pe femeia aia. Dacă o aduceţi aici, poate că mă decid să vorbesc. Dacă nu o pot avea, mai bine fac zece ani de închisoare la Ullersmo.

El merse în diagonală spre uşă, pe neaşteptate, păşind peste picioarele lui Håkon şi aşteptă politicos să fie dus înapoi în celula sa. Hanne Wilhelmsen îl escortă, fără măcar să privească spre colegul ei cu faţa roşie ca racul.

%d blogeri au apreciat: