Tag Archive: Young Fiction



tuturor baietilor pe care i-am iubit Jenny Han

Am publicat in colecţia Young Fiction bestellerul To all the boys i loved before (Tuturor băiaţilor pe care i-am iubit) scris de tânăra şi talentata Jenny Han. Jenny Han a scris primul său roman, Shug (2006) pe când era încă la colegiu. Au urmat seriile de succes The Summer I Turned Pretty (bestseller New York Times) şi Burn for Burn (scrisă împreună cu Siobhan Vivian).

Sensibil şi amuzant, Tuturor băieţilor pe care i-am iubit (2014) sondează trăirile unei adolescente în pragul maturizării, care descoperă cât de important este să-ţi asumi sentimentele şi să-ţi asculţi inima. Descopră cartea pe site-ul nostru.

Ce-ar fi dacă toţi băieţii de care te-ai îndrăgostit vreodată ar afla ce-ai simţit pentru ei… în acelaşi timp? Lara Jean păstrează cu sfinţenie nişte scrisori de dragoste într-o cutie de pălării rămasă de la mama sa. Scrisori pe care însă… nu le-a trimis, ci doar le-a scris. Câte una pentru fiecar

e băiat de care a fost îndrăgostită. Când scrie, Lara îşi deschide inima şi mărturiseşte tot ceea ce n-ar avea curajul să spună cu voce tare. Scrisorile sunt secretul ei. Nimeni altcineva nu trebuie să le vadă. Numai că într-o bună zi cineva le expediază, iar lumea imaginară pe care Lara o ţinea ascunsă scapă dintr-odată de sub control.

Tuturor-baietilor-pe-care-i-am-iubit

„Felul de a fi al Larei Jean – cu capul în nori, timidă, capabilă de emoţii puternice şi complet naivă când vine vorba de băieţi – sporeşte farmecul acestei poveşti speciale.” – Publishers Weekly

„O emoţionantă explorare a iubirii adolescentine.” – Kirkus Review

„Nu sunt scrisori de dragoste în toată puterea cuvântului. Scrisorile mele sunt pentru momentul în care nu vreau să mai fiu îndrăgostită. Sunt de rămas-bun. Pentru că, după ce îmi termin scrisoarea, nu mai sunt consumată de propria dragoste, care devorează totul. Dacă dragostea e ca o posedare, poate că scrisorile mele sunt propriile exorcizări. Scrisorile mă eliberează. Sau cel puţin ar trebui.“ –  Jenny Han


Când mi‑a adus tava cu mâncare, Genya m‑a găsit ghemuită în pat, cu faţa spre perete.

— Ar trebui să mănânci, a spus ea.

— Lasă‑mă în pace.

— Dacă te bosumfli, faci riduri.

— Iar dacă minţi, faci negi, i‑am răspuns eu cu amărăciune.

Genya a râs, apoi a închis uşa şi a pus tava pe masă. S‑a apropiat de hublou şi s‑a uitat la reflecţia ei în geam.

— Poate că ar trebui să mă fac blondă, a spus ea. Roşul Corporalkilor nu se asortează deloc cu părul meu.

Am aruncat o privire peste umăr.

Regatul furtunilor— Ştii bine că ai putea să te îmbraci şi în haine din pânză de sac şi tot ai arăta mai bine decât orice fată din lume.

— Adevărat, a spus ea, zâmbind.

Nu i‑am răspuns la zâmbet, iar ea a oftat şi a plecat privirea.

— Mi‑a fost dor de tine.

M‑a surprins cât de tare m‑au durut vorbele ei. Şi mie îmi fusese dor de ea. Şi m‑am simţit ca o neghioabă din cauza asta.

Fragment din:

— Mi‑ai fost vreodată prietenă? am întrebat‑o.

S‑a aşezat la capătul patului.

Mai are vreo importanţă?

— Aş vrea să ştiu cât de proastă am fost.

— Mi‑a plăcut să‑ţi fiu prietenă, Alina. Dar nu‑mi pare rău pentru ce am făcut.

— Şi pentru ce a făcut Întunecatul? Pentru asta îţi pare rău?

— Ştiu, crezi că e un monstru, dar încearcă să facă ce e bine pentru Ravka, pentru noi toţi.

M‑am ridicat brusc în coate. Ştiam de atâta vreme adevărul din spatele minciunilor scornite de Întunecatul, încât îmi era uşor să uit cât de puţină lume ştia ce era el de fapt.

— Genya, el a creat Falia.

— Ereticul Negru…

Nu există niciun Eretic Negru, am spus eu, dezvăluindu‑i adevărul pe care îl aflasem de la Baghra cu luni în urmă, la Micul Palat. A dat vina pe strămoşul lui pentru Falie, dar n‑a existat decât un Întunecat. Şi adevărul e că nu‑i pasă decât de putere.

— Nu se poate. Întunecatul a încercat toată viaţa să elibereze Ravka de Falie.

— Cum poţi să spui asta după ce a făcut la Novokribirsk?

Întunecatul folosise puterea Faliei ca să distrugă întregul oraş — fusese o demonstraţie de putere menită să‑i intimideze pe duşmani şi să marcheze începutul domniei sale. Şi eu făcusem posibile toate astea.

— Ştiu că a fost un… accident.

— Un accident? A omorât sute de oameni, poate mii.

— Şi ce s‑a întâmplat cu toţi cei de pe vasul de nisip? a zis ea cu glas scăzut.

Am inspirat adânc şi m‑am întins pe spate. Mi‑am aţintit privirea în tavanul de scânduri şi am tăcut o vreme. Nu voiam să întreb, dar ştiam că aveam s‑o fac. Era o întrebare care mă bântuise în lungile săptămâni petrecute pe mare.

— A mai… a mai supravieţuit cineva?

— În afară de Ivan şi Întunecatul?

Am încuviinţat din cap.

— Doi Inferni care i‑au ajutat să scape, a spus ea. Au mai reuşit să iasă din Falie câţiva soldaţi din Armata Întâi şi o Furtunoasă pe nume Nathalia, care a murit câteva zile mai târziu din cauza rănilor.

Am închis ochii. Câţi oameni erau la bordul acelui vas? Treizeci? Patruzeci? Mi s‑a făcut greaţă. Îmi răsunau în minte urletele volcrelor şi ţipetele celor de la bord. Simţeam în nări mirosul de sânge şi de praf de puşcă. Îi sacrificasem pe toţi pentru Mal, pentru libertatea mea, dar până la urmă muriseră degeaba. Ajunseserăm iarăşi în mâinile Întunecatului, care era mai puternic ca niciodată.

Genya şi‑a aşezat mâna peste a mea:

— Ai făcut ce trebuia să faci, Alina.

Mi‑am retras brusc mâna, izbucnind într‑un hohot de râs aspru.

— Asta‑ţi spune Întunecatul, Genya? Aşa accepţi lucrurile mai uşor?

 


MincinosiiPovestea mea incepe inainte de accident. In iunie, in vara in care am implinit cincisprezece ani, tata a fugit cu o femeie pe care o iubea mai mult decat pe noi.

Tata era profesor de istorie militara, cu un relativ succes. Pe vremea aceea il adoram. Purta sacouri din tweed. Era numai piele si os. Bea ceai cu lapte. Ii placeau jocurile de societate si ma lasa sa castig, ii placeau barcile si ma invasase sa merg cu caiacul, ii placeau bicicletele, cartile si muzeele de arta.

In luna aceea de iunie, vara in care implineam cincisprezece ani, tati ne-a anuntat ca pleaca, lucru pe care l-a si facut doua zile mai tarziu.

I-a spus mamei mele ca el nu este un Sinclair si se saturase sa incerce sa devina unul. Nu putea sa zambeasca, nu putea sa minta, nu putea face parte din familia aceea minunata, traind in casele acelea minunate. Nu putea. Pur si simplu nu putea. Si nici nu voia.

Deja angajase un camion care sa-i mute lucrurile. Isi inchiriase si o casa. Tata si-a dus o ultima valiza pe bancheta din spate a Mercedesului (ii lasa lui mami doar Saabul) si a pornit motorul.

Apoi a scos un pistol si m-a impuscat in piept. Stateam pe peluza si am cazut lata. Gaura facuta de glont s-a deschis larg si inima mi s-a rostogolit din cusca coastelor pe un pat de flori. Sangele imi tasnea ritmic din rana deschisa,

apoi din ochi,

din urechi,

pe gura.

Avea gustul sarii si al ratarii. Rusinea de-a nu fi iubita, de un rosu stralucitor, imbibase iarba din fasa casei, caramizile de pe poteca, treptele spre veranda. Inima imi salta spasmodic, ca un pastrav, in stratul de bujori. Mami s-a rastit la mine sa-mi tin firea.

In clipa asta vreau sa te porti normal, mi-a zis. In clipa asta, mi-a zis.


Jake Marcionette este un elev dintr-a şaptea care locuieşte împreună cu mama, tata şi sora lui mai mare în Maryland. A scris Spuneţi-mi Jake când avea doar doisprezece ani. Pe lângă scris, lui Jake îi place să joace lacrosse şi s-o enerveze pe sora lui, Alexis.

  

jack-captura

 

 

Extras din Spuneţi-mi Jake de Jake Marcionette

 


Nathan, în vârstă de 16, este fiul unei vrăjitoare albe şi al celui mai temut vrăjitor negru.

Ţinut captiv într-o cuşcă, Nathan trebuie să scape înainte să împlinească 17 ani, când va primi trei daruri de la tatăl său şi va deveni el însuşi vrăjitor. Însă dacă va da greș, va muri…

Volumul „Jumătatea Rea„, de Sally Green, care a reuşit să stabilească un nou record Guinness, fiind romanul unui autor debutant tradus în cele mai multe limbi străine, a apărut de curând la editura Trei. (Cartea este prima parte dintr-o trilogie.)

  

Poster-jumatatea rea   

Nathan este pe jumătatea negru, pe jumătate alb. Și cum buna sa mamă și-a luat viața, iar tatăl său este cel mai rău mag negru din toată vrăjitorimea (e chiar mai nasol decât Voldemort, căci își mănâncă victimele), Consiliul Alb așteaptă cu nerăbdare să vadă încotro o va apuca Nathan când va împlini 17 ani, vârsta la care orice vrăjitor primește cele trei daruri care-l vor ajuta să pășească în întregime în lumea magicienilor. Amintind cumva de o altă franciză celebră a vremurilor noastre, de vampiricul Amurg, această transformare într-un vrăjitor deplin se face doar prin îngurgitarea sângelui uneia dintre rude,

– menționează o cronică din Guardian.

 

E o lume în care Consiliul Vrăjitoarelor Albe din Scoția și Țara Galilor poate oricând captura și ucide pe loc vrăjitori negri – iar Nathan este bănuit că ar fi unul dintre aceștia. El este vânat de-a lungul unei bune părți din roman. Uneori, e ca într-un film de urmărire pus în formă literară. Carnagiile sunt frecvente (unii vrăjitori se pare că preferă la prânz inimi care încă bat), dar există și scene tandre, cum e iubirea dintre Nathan și Annalise ori legătura emoționantă dintre el și fratele său, Arran. Jumătatea rea nu mi se pare că este complet originală (scenele sunt înfățișate pe alei misterioase), dar e o carte plină de suspans. Iar întrebarea care ne frământă este dacă Nathan va fi capabil să facă rău, așa cum i-a prezis o temută vrăjitoare: Instinctul ucigaș îl ai în sânge, Nathan. Așa ești tu plămădit.

– notează un alt cotidian britanic, Telegraph.

  

Și câte ceva depre istoria acestui debut neașteptat, în care o ingineră în minerit ajunge să fie comparată cu J.K. Rowling:

Sally Green, whose first novel Half Bad has been bought by publishers in 36 countriesPână acum patru ani, Green (foto) era implicată în cu totul alte angajamente. ”Am studiat geologia minieră la univeristate, în Londra, dar asta nu mi-a adus prea multe oportunități pentru carieră”, spune ea. ”După aceea, la douăzeci și ceva de ani, am urmat niște cursuri de contabil. Ulterior, am lucrat în diverse departamente de contabilitate și finanțe din diferite firme”. Când a făcut un copil, la vârsta de 41 de ani, Green a devenit ”o mamă cu normă întreagă, stând acasă”. Când fiul ei, acum în vârstă de 11 ani, a mers la școală, autoarea își amintește cum ”am avut mai mult timp liber și am început să scriu și să urmez niște cursuri online pentru a obține o diplomă în literatură engleză și compoziție literară”. Într-o bună zi, în 2010, Green își amintește că a avut o idee interesantă pentru o povestire. ”Am început să scriu și m-am gândit că o să iasă ceva pe la vreo trei pagini, așa că, după un ceas, m-am oprit din scris”, își amintește ea. “Dar, mai apoi, tema a început să mă bântuie. Mi-a plăcut să scriu mai departe și nu m-am gândit, la modul serios, că va ieși cine știe ce. Povestea pur și simplu a tot crescut, până când a devenit un roman”,

– rememorează Sally Green pentru Publishers Weekly.

  

 

%d blogeri au apreciat: