Tag Archive: young adult



Cioburi de steleDar dacă aveţi chef de un Young Adult Romance în care acţiunea e centrată pe tensiunea dintre cele două personaje care acum se iubesc, în secunda următoare se urăsc, şi totuşi se iubesc, atunci Cioburi de stele e alegerea ideală.

Lilac LaRoux şi Tarver Merendsen vin din două lumi diferite. Ea este fiica celui mai bogat om din galaxie, iar el este un erou de război care provine dintr-o familie umilă. Singurul motiv pentru care Tarver e acceptat în societatea înaltă este dorinţa celor bogaţi, frumoşi şi celebri de a arăta că le pasă de eroii lor. Lilac şi Tarver se întâlnesc la bordul navei spaţiale Icarus, iar chimia dintre ei este evidentă. Am apreciat faptul că nu a fost, totuşi, dragoste la prima vedere, cei doi fiind conştienţi de statutul lor.

Lucrurile se schimbă în momentul în care Icarus, din motive necunoscute, iese brusc din hiperspaţiu, ceea ce cauzează distrugerea navei şi moartea tuturor oamenilor aflaţi la bord. Singurii care supravieţuiesc sunt Lilac şi Tarver, care reuşesc să ajungă la o navetă de salvare şi să o desprindă de Icarus înainte de explozie. Se prăbuşesc pe o planetă pustie, cu vegetaţie neobişnuită, care pare să fi trecut prin procesul de terraformare şi ar fi trebuit, după calculele lui Tarver, să fi fost colonizată deja. Şi acesta a fost primul mister care mi-a stârnit curiozitatea şi m-a făcut să dau paginile mai repede.

O să încep cu aspectele care mi-au plăcut la Cioburi de stele. Relaţia dintre Lilac şi Tarver s-a dezvoltat treptat, iar micile lor certuri şi neînţelegeri au avut sens. După ce ajung pe planetă îşi dau seama că singura lor şansă este să găsească rămăşiţele navei şi să spere că vor putea trimite un mesaj către echipele de salvare trimise de tatăl lui Lilac. Au de parcurs un drum lung şi obositor, Lilac nu vrea să renunţe la rochia ei de bal în favoarea unei salopete, şi nici la pantofii scumpi… exasperarea lui Tarver, încăpăţânarea lui Lilac, teama, tensiunea dintre ei, apoi vocile pe care Lilac le aude şi neîncrederea lui Tarver până în momentul în care el însuşi începe să aibă viziuni… Toate aceste elemente m-au făcut să citesc cartea în două zile şi să uit de micile ei neajunsuri.

Partea cu „fiinţele şoptitoare” mi s-a părut cea mai interesantă. Mi-ar fi plăcut ca acţiunea să se concentreze mai mult asupra planetei şi a „locuitorilor” ei invizibili, şi mai puţin asupra romance-ului dintre Lilac şi Tarver.

Citiți întreaga recenzie pe Bookblog.

  


Cioburi de steleMă ţin după el mergând poticnit, fiindcă tocurile pantofilor mi se răsucesc în fel şi chip pe terenul denivelat sau mi se afundă în pământ.

De ce femeile nu au o ţinută pentru astfel de ocazii? Să poarte din când în când nişte bocanci la o rochie de seară, chiar că ar fi interesant. Încep să râd, iar el se opreşte numai cât să‑mi arunce o privire peste umăr, după care îmi slobozeşte încheietura mâinii şi mă apucă de braţ.

— Mai avem foarte puţin, domnişoară LaRoux. Te descurci foarte bine.

Nu mă descurc bine deloc. Mă simt ca o păpuşă din cârpe, fără coloană vertebrală, dar cu pantofi asortaţi. Habar n‑am unde ne aflăm sau cât de mult ne‑am îndepărtat de capsulă, iar când o creangă mă loveşte peste faţă, sunt nevoită să închid din nou ochii. Revăd nava: o imagine remanentă neclară. Razele soarelui pătrund aproape orizontal printre copaci, şi dincolo de pleoapele mele, umbrele alternează cu lumini roşii. Oare cât timp am stat pe creasta dealului?

Nava tatălui meu este în ruine. Am văzut‑o prăbuşindu‑se. Câte suflete s‑au prăbuşit odată cu ea? Câţi n‑au reuşit să se lanseze cu capsulele? Simt că mă lasă picioarele. El încearcă să mă susţină, dar mă trage prea tare de braţ şi o parte detaşată din mintea mea îmi spune că mai târziu o să mă doară umărul. Mă smuceşte iar şi de data asta îmi scapă un geamăt. După o secundă pare să accepte că nu poate să mă târască prin pădure dacă nu mă străduiesc puţin.

Îmi dă drumul la braţ şi eu mă prăbuşesc la pământ. Abia am timp să întind mâinile înainte să cad cu faţa în mâzga amestecată cu frunze pe jumătate putrede ce acoperă solul pădurii. Miroase a cafea, a piele şi a gunoi; nu seamănă deloc cu pământul suplu şi omogen din hologrădinile de pe Corint. Nu mai am putere să‑mi păstrez puţină demnitate. Nu mai am putere să‑l fac să creadă că nu voi ceda. Comandantul mă lasă un moment să‑mi trag sufletul. Respir atât de puternic, încât răsuflarea mea spulberă bucăţi de frunze murdare. Când el se apleacă lângă mine, tresar.

— Lilac… Haide! În curând se înnoptează şi trebuie să ajungem la capsulă înainte să se lase întunericul. Hai că poţi! Nu mai este mult.

Regret că nu se mai comportă ca un ticălos. Mă simt dezarmată în faţa compasiunii lui.

— Nu mai pot. Nu mai pot, comandante. Nu mai vreau. Eu n‑ar trebui să fiu aici!

El ridică din sprâncene şi asprimea de pe chipul lui parcă se topeşte. Se uită la mine cu o expresie neobişnuit de duioasă care simt că mă scoate din starea mea de durere şi neputinţă. Apoi totul se năruie.

— Încearcă să rămâi în picioare. Crezi că eşti în stare de atâta lucru, Alteţă?

E mult mai bine aşa.

— Îţi baţi joc de mine? îl reped eu.

— Doar un imbecil şi‑ar bate joc de tine, domnişoară LaRoux.

 


Jumatatea reaMai rezista cartile si editurile in era in care netul a devenit “aer”? Coordonator editorial la Trei, Virginia Costeschi raspunde afirmativ, discutand despre noile carti din genul young adult (YA). Intervievator: Oana Tache.

O: Cat de importanta este pentru o editura o colectie de carti axate pe target young in 2014, cand internetul este atat de prezent?

V: Foarte, foarte importanta, pentru ca tinerii afla de pe net despre diverse carti pe care ar vrea sa le citeasca si poate nu intotdeauna isi permit sa cumpere o carte in engleza, asa ca o vor avea tradusa de la noi. In plus, netul este o sursa de informatii diverse, de noutati, tendinte si mode pe care noi incercam sa le adaptam la piata locala. Caci exista mode si curente si in literatura pentru adolescenti si tineri. Se poarta sick lit ca Sub aceeasi stea de John Green, distopiile precum Starters & Enders de Lissa Price, fantasy ca Regatul umbrelor de Leigh Bardugo, reality touch gen O întamplare cu un caine la miezul noptii de Mark Haddon, time travel gen Zi dupa zi de David Levithan….

O: Care este feedback-ul publicului?

V: Impresionant, si va spun doar ca Sub aceeasi stea de John Green, este un titlu cu un succes fenomenal la nivel international, care a cucerit si cititorii romani intr-un timp foarte scurt. Am lansat cartea aceasta la Bookfest 2013 si a ajuns deja la al saptelea tiraj. Pentru o carte scoasa in Romania este o performanta, cu siguranta!

O: Care sunt autorii “pe val” acum?

EndersV: John Green – este unul dintre cei mai iubiti autori de literatura pentru tineri din toate timpurile, chiar a fost inclus recent pe lista revistei Time a celor mai influente 100 de personalitati.

Sally Green – doar o coincidenta de nume cu John J, este autoarea unei carti-fenomen, ale carei drepturi s-au vandut in 50 de tari inainte de publicare. Jumatatea rea cu siguranta va fi un hit si in Romania!

Leigh Bardugo, care le deschide tinerilor cititori apetitul pentru literatura rafinata si Salla Simukka – o autoare pe care noi am pariat primii si care acum cucereste mapamondul.

Care e cartea ta preferata?

Sunt doua: Starters si Enders, de Lissa Price. E o varianta fictionala a viitorului nostru, care suna destul de sumbru…dar solutii exista, daca stim unde sa le cautam.

Întregul interviu, pe blogul Oanei Tache.

  

Va asteptam cu o oferta larga (și cu reduceri de 30%) la târgul Bookfest 2014 (28 mai- 1 iunie)
In aceeasi perioada a targului, la achizitia a trei carti din colectia Young Fiction,
primiti in dar sacosa de panza John Green.
  
Sacosa John Green

     

Țarpunk: Alina cea plină de lumină


Într-un regat în care magia și armele luptă pentru putere, o fată orfană pare să fie cheia către eliberare. Însă nimic nu este ceea ce pare. Regatul umbrelor a reușit să îmi stârnească interesul prin atmosfera sumbră și opulentă, inspirată de cultura Rusiei secolului XIX, pentru a defini un nou stil, denumit de autoare țarpunk. Descrieri ale luxului exagerat, ierarhii cu nume sonore (CorporalkiEtherealkiMaterialki), denumiri de ținuturi precum Ravka sau Kribirsk și multe altele se amestecă pentru a contura un univers epic fantasy în care magia și tehnologia se ciocnesc pentru puterea absolută, scrie Alice Teodorescu pe Bookblog.

Iată și un fragment din acest young adult fantasy, în care tânăra eroină Alina își demonstrează puterea de a invoca cea mai te temut forță – LUMINA: 

Regatul umbrelorToate fețele s-au întors spre noi doi, iar sala s-a cufundat în liniște. Întunecatul și cu mine am pornit cu pași măsurați spre tronul aurit și, când ne-am apropiat, regele s-a îndreptat de spate, stapânit de nerabdare. Era un bărbat zvelt de peste patruzeci de ani, cu umeri rotunji, cu o mustață deschisă la culoare și cu ochi mari și lucioși. Era îmbrăcat în uniforma militară, cu o sabie subțire la brâu, cu pieptul acoperit de medalii. Lângă el, pe platforma supraînalțată, stătea un bărbat cu barba lungă și neagră. Purta veșminte de preot, dar pe piept avea blazonul aurit al regelui – vulturul cu două capete.

Întunecatul m-a strâns ușor de braț, avertizându-mă că urma să ne oprim.

— Înalțimea Voastră, moi tsar, a zis el cu glas limpede. V-o prezint pe Alina Starkov, Invocatoarea Soarelui.

Dinspre mulțime s-a auzit un cor de murmure. Nu știam dacă sa fac o mică plecăciune sau o reverenșă în toată regula – Ana Kuya insistase ca toți orfanii să învețe să-i salute pe cei câțiva oaspeți nobili ai ducelui. Și totuși, nu mi se părea nimerit să fac o reverență în pantaloni militari. Regele m-a salvat de la o gafă, făcându-ne un semn nerăbdator să ne apropiem.

— Veniți mai aproape! Adu-o lânga mine.

Întunecatul m-a condus pâna la baza platformei. Regele m-a măsurat din cap până în picioare, apoi s-a încruntat, scoțând în afară buza de jos:

— E cam urâțică.

M-am înroșit și mi-am mușcat limba. Nici regele nu era cine știe ce. Avea o bărbie teșita, iar de aproape i se vedeau vasele sparte de pe nas.

— Ia să văd ce știi să faci, a poruncit regele.

Mi s-a pus un nod în stomac. Sosise momentul. M-am uitat la Întunecatul, iar el mi-a facut semn cu capul, apoi și-a desfăcut larg brațele. În sală s-a lăsat o liniște încordată, iar mâinile i s-au umplut cu șuvițe negre de întuneric, ce se ridicau șerpuind în aer. Și-a împreunat mâinile cu un pocnet puternic. Întunericul a cuprins sala și din mulțime s-au auzit strigate speriate. De data asta, eram mai pregătită pentru umbrele groase care m-au învăluit, dar tot mi se părea înfricoșător. În mod instinctiv, am întins brațul în față, căutând ceva de care să mă sprijin, și am simțit mâna goală a Întunecatului apucându-mă de încheietură. Am fost copleșită de același sentiment intens de siguranță, apoi a răsunat în mine chemarea Întunecatului, pură și irezistibilă, care cerea un răspuns. Cu un amestec de panică și ușurare, am simțit cum se ridică ceva în mine. De data asta, m-am lasat în voia sa, n-am mai încercat să ma opun. Lumina s-a revărsat în sala tronului, învăluindu-ne în căldură și facând țăndări întunericul, ca pe un geam negru. Curtea a izbucnit în aplauze. Oamenii plângeau și se îmbrațișau între ei. O femeie a leșinat.

Regele se ridicase de pe tron și bătea cel mai tare din palme, cu un aer triumfător. Întunecatul mi-a dat drumul la mână, și lumina a dispărut.

— Extraordinar! a strigat regele. O minune!

A coborât treptele podiumului, urmat în liniște de preotul bărbos, apoi mi-a luat mâna între ale sale și a dus-o la buzele lui umede.

— Draga mea! a spus el. Scumpa mea fată!

    


Ce-ar fi dacă prezentul și trecutul și-ar da mâna și poveștile care ne încântau, copii fiind, ar căpăta o nouă aură, una ceva mai întunecată în care monștrii n-ar mai avea chip de animal ci de om?

Primul roman din trilogia Albă-ca-Zăpada a scriitoarei finlandeze Salla Simukka conturează un nou tip de eroină în romanele destinate adolescenților, o anti-prințesă mai mult decât capabilă de a se Rosu ca sangeledescurca singură și de a face față misterelor care se furișează în viața ei sau problemelor de care se izbește într-o ciocnire a forțelor binelui și răului reinterpretate.

Dacă Steig Larsson ar fi fost femeie și s-ar fi reorientat spre o altă categorie de public, probabil că ar fi scris cartea aceasta în care se poate vedea o comparație clară și evidentă cu eroina Lisbeth Salander.

Nu mă pot hotărî ce mi-a plăcut cel mai mult în Roșu ca sângele pentru că singurul gând constant e „când apare următoarea parte?”. Dar dincolo de asta am să spun că povestea în sine e ca și cum ai învârti rapid o monedă pe masă și fețele sale s-ar succeda repetitiv fără a fi obositoare ci, din contră, captivante. Așa se îmbină crâmpeiele de viață personală ale lui Lumikki Anderson și problemele care de fapt nu-i aparțin și care o atrag într-o cursă periculoasă în care sunt implicați mafioți ruși, polițiști corupți și un Urs Polar cu o sferă de influență greu de cuantificat și care intuiesc că va juca în următoarele părți un rol de Mamă vitregă pentru Albă-ca-Zăpada noastră…

Citiți continuarea recenziei pe BookBlog.

 


Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, ora 13.00,

vă invităm să o întâlniţi pe Salla Simukka, la standul Invitatului de Onoare (nivel 0.00, stand 3).

Autoarea finlandeză va lansa volumul Roşu ca sângele.

Alături de Salla Simukka se vor afla:

ES Dna Ulla Väistö (Ambasadorul Finlandei în România) și

Magdalena Mărculescu (Director editorial Editura Trei).

   ***

Roșu ca sângele este primul volum din trilogia Albă-ca-Zăpada 

EROINA trilogiei, Lumikki Andersson, este considerată o Lisbeth Salander pentru adolescenți!

slideuri7  

Fata nu se mai zărea. Urmele duceau la intersecţia cu un traseu de alergat. Cu siguranţă, fata sperase să dea peste cineva care să o salveze. Speranţă deşartă. Pe frigul ăsta nu iese nimeni la alergat. Viivo Tamm privi în ambele direcţii. Fata dispăruse. La dracu. Apoi văzu ceva roşu mai departe de traseul de alergat. Căciula fetei. Îi căzuse de pe cap, acum indicându‑i lui drumul.

Vai, vai, Scufiţă Roşie. N‑ar trebui să laşi semne aşa de clare pentru lupii cei răi. Boris Sokolov şi Linnart Kask se iviră chiar atunci din pădure. Viivo Tamm alerga deja în direcţia indicată de căciulă. Le strigă să‑l urmeze. Fata nu putea fi departe.

De pe creangă, cu corpul lipit de trunchi, Lumikki privi cum cei trei bărbaţi fugeau în direcţia greşită. Alergase până la traseu, apoi o luase spre copac, lăsând cât mai puţine urme, şi se cocoţase suficient de sus. Apoi îşi aruncase căciula cât mai departe pe traseul de alergat.

Funcţionase.

Însă nu‑i va încurca pentru mult timp. Se lăsă să cadă jos din copac, ignorând şocul dureros pe care‑l resimţi în picioare. Apoi o luă iarăşi la fugă. Gerul îi ardea acum şi urechile, nu doar plămânii. Abia dacă‑l simţea.

(Fragment din ROȘU CA SÂNGELE)

Punainen kuin veri   

   

%d blogeri au apreciat: