Tag Archive: Vladimir Marinov



Anorexia nervoasă este, se spune adesea, cauzată de idealul feminin impus de top-modele și de noua religie a supleței promovată intens de media. Fără să ignore aceste presiuni culturale, psihanalistul francez de origine română Vladimir Marinov demonstrează în volumul ”Anorexia, o stranie violență” că motivele ”autopedepsirii” prin înfometare vin uneori mai degrabă din copilăria timpurile a anorecticelor.

Iată și un fragment referitor la psihanaliza viselor unei paciente (numită aici ”Violența”) cu tulburări de alimentație.

Am hotărât să încep această carte cu analiza unui caz pe care l-am numit „Violenţa”, deoarece într-unul din visele sale pacienta se identifica cu un personaj numit „Violenţa”. Ca şi orice alt caz, şi acesta este unic, dar mi s-a părut că în ciuda spectaculozităţii lui este într-un fel paradigmatic.

Violenţa este o femeie tânără, în jurul a treizeci de ani, mai curând frumoasă şi care, atunci când vine în clinica în care lucrez după o tentativă de sinucidere medicamentoasă, este foarte slabă, aproape scheletică. A fost sfătuită să vină la medic de către soţul ei preocupat de cât este de slabă, ca şi de faptul că nu mai reuşeşte să facă dragostea cu ea. Am impresia că în faţa mea se află un fel de înger căzut. La prima vedere, pare foarte feminină, prea feminină, ca şi cum ar purta masca feminităţii perfecte. Însă vocea, adesea pierită, are ceva copilăresc, iar fragilitatea fizică te face uneori să te gândeşti la o păpuşă din porţelan.

Într-unul din visele pe care le-a avut la începutul analizei, pacienta visează că tocmai a născut o fetiţă pe nume Clemenţa. Părinţii ei – bunicii Clemenţei – stau de vorbă cu un cuplu de oameni serioşi, dar cam cenuşii şi trişti, pentru a hotărî dacă fiica lor are calităţile necesare pentru a-şi creşte copilul. Ea însăşi este sfâşiată între scepticismul legat de şansele unei reuşite şi dorinţa de a da copilul cuplului respectiv ca acesta să îl crească. Prima asociere pe care o face pacienta în legătură cu prenumele Clemenţa este „Violenţa”, un personaj de roman. A rezultat că pacienta nu reuşea să se împace cu părinţii ei. Exista în relaţiile cu aceştia ceva ce nu putea fi iertat. O violenţă imposibil de rostit zăcea în ea, îi intrase în oase; nu putea să scape de ea. (…) Ca o confirmare, Violenţa îmi va spune destul de repede într-un mod foarte limpede:

„Când sunt slabă e ca şi cum aş vrea să spun ceva şi nu reuşesc să exprim prin cuvinte, iar atunci spun ce am de spus cu corpul.”

Dar iată că în asocierile libere apare un alt vis repetitiv din copilărie: se afla în grădina bunicii dinspre mamă. (Pentru a-şi putea hrăni familia ajunsă la capătul puterilor, văduvă fiind, bunica a colaborat şi s-a culcat cu SS-işti, dând probabil şi liste Gestapoului: denunţând deci evrei. Însă tradiţia familiei a transformat-o pe bunică într-o victimă, o martiră care s-a sacrificat pentru copiii ei.) Mai mulţi copii se dădeau în leagăne. Însă, de îndată ce ea îşi întorcea capul şi nu îi mai vedea, copiii dispăreau. Erau deci copii care se făceau mari şi copii care slăbeau şi dispăreau. Ajunsă şi ea un fel de copil în plus în propria ei familie, având îndoieli că a fost realmente dorită ca fată, Violenţa a început să se identifice cu imaginea unor copii slăbuţi, sortiţi morţii în lagăre de concentrare. Era modul în care ea plătea datoria familiei, pe care nu o achitase bunica.” (…)

”Expunerea” unui corp slab reprezintă un ultim apel prin limbaj sub forma unei implorări mute  înainte ca anorectica să aleagă calea plăcerii inaniţiei. Vizualul ar avea deci această tendinţă de a aduce la lumina zilei, de a exhiba prin faţă – în câmpul vizual al părinţilor – ceea ce ei înşişi îi ascund prin spate unui infans (unui copil încă incapabil de mesaje verbale), dar şi ceea ce părinţii îşi ascund lor înşişi.

   


Update (28 nov.) – Vedetele târgului: „Cartea roşie”, de C.G. Jung, a fost vedeta editurii Trei la Gaudeamus 2011. Dintre titlurile publicate în colecţiile de psihologie, foarte apreciate de cititori au fost „101 poveşti vindecătoare pentru copii şi adolescenţi”, de George W. Burns, „Practica şi teoria psihologiei individuale”, de Alfred Adler, „Tratat de psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi”, de Florin Tudose, Cătălina Tudose şi Letitia Dobranici, şi „Cartea Gesturilor”, de Peter Collett. – Mediafax

***

Între 23 și 27 noiembrie, vă poftim la Gaudeamusul de la Romexpo, unde vom avea reduceri de 30%. Gustați din bucatele noastre detectivistice, psihologice și nutriționiste, stropite cu puțină poezie și nițel mister mayaș.

Ca să nu intrați complet ignoranți în anul de (diz)grație 2012, răsfoiți Povestea anului 2012 (J.M. Jenkins), ca să aflați când se încheie Calendarului Lung al civilizației maya. De vă întrebați de unde știau amerindienii ăștia atâta matematică și astronomie, vă răspunde de îndată excentricul Erich von Däniken cu Amintirile sale despre viitor (în aceeași colecție, vezi și Știința și misterele OZN).

Ajunși în zona crepusculară a amintirilor, sunt sigur că nimănui nu i-ar conveni să uite noapte de noapte ce-a făcut în ultimele 24 de ore. Cum ieși din boala asta? Aflați din fascinanul thriller Înainte să adorm (S.J Watson), pe care-l așteaptă o ecranizare hollywoodiană de zile mari. Acuma, ce-i drept, după ce pui capul pe pernă, ți se pot întâmpla grozăvii și mai înnegurate. Așa a pățit un Moș Crăciun de ocazie, găsit înjunghiat în camera sa de hotel, încă un caz din portofoliul detectivului Erlendur (Vocile – A. Indridason). Și dacă în serile lungi de iarnă vă mai arde de citit povești negre cu copoi, dați o raită și în rada portului din Stockholm unde plutește de ceva vreme un cadavru (Lars Kepler – Pact cu diavolul) sau mai bine emigrați în Canada, căci la Quebec găsiți cele mai bune cursuri de amprentare genetică (Fred Vargas – Tridentul lui Neptun).

 

  

 

Sunt sigur că titlul de mai sus, cel cu zeul înspumat, l-ar inspira pe tânărul poet George Nechita care ”pictează peisaje marine” (Părți juvenile, întinse). Pe alții, tridentul lui Neptun i-ar duce cu gândul la furtunile din viețile noastre năpăstuite (Emmanuel Carrère, Alte vieți decât a mea). Și dacă zeul mărilor n-are de gând să molcomeasă valurile vieții, mai ai o soluție : să încerci o Primă ședință de psihoterapie – experimentul a început în revista franțuzească Psychologies și merită să afli ce le spunea terapeutul Robert Neuburger proaspeților săi pacienți. Sigur, psihologul n-o să-ți spună că stresul ți se trage de la dietă și de la prea mulți carbohidrați. Asta o s-o afli însă de la Gary Taubes, fizician convertit la nutriționism care demolează mitul ”îngrășării-din-mâncatul-excesiv-și-lipsa-de-mișcare (De ce te îngrași ! – vezi și care sunt cauzele nutriționale ale cancerului în Terapia Gerson de C. Gerson & B. Bishop).

   

   

Tot despre mâncare, dar mai ales depsre siluetă, e vorba în Anorexia, o stranie violență, cartea psihanalistului parizian de origine română Vladimir Marinov. Conturul trupului e însă doar una dintre grijile adolescentelor de azi. Întrebărilor neliniștitoare le răspund cu franchețe psiholoagele K. Zager și A. Rubenstein în Adevărul despre adolescente. Și tot un adevăr este că a te căsători din dragoste nu prea mai e la modă, zice maestrul demistificărilor Pascal Buckner (Căsătoria din dragoste). Nici comunitatea subterană a lui Iuda nu prea crede în asta, de vreme ce femeile lor ies la lumină doar pentru împrospătarea patrimoniului genetic (Adam Blake – Evanghelia după Iuda).

 

Catalogul cu noutăți poate fi descărcat de aici: NOUTATI_GAUDEAMUS_2011

  

Cu puțin nenoroc aventurierele din obscura comunitate o să dea peste chirurgul lui George al III-lea, medic ce se infecta dinadins cu gonoree și sifilis petnru a experimenta pe propria-i piele diversele tratamente (T. Norton – Ochi holbați și păr vâlvoi). Păr vâlvoi or fi avut la un moment dat și gemenele americance de 20 de ani care se instalează în apartamentul londonez al mătușii lor oficial decedată, dar care nu vrea să-și părăsească domiciliul (Simetria ei înfricoșătoare – Audrey Niffenegger). Iar ochi holbați vor fi avut toți cei care au fost anunțați că vine – da, chiar vine! – sfârșitul lumii (Totul contează!, strigă Ron Currie Jr.).

  

   

  

%d blogeri au apreciat: