Tag Archive: Van Veeteren



Seria Neagră se încheie pe 9 noiembrie cu o enigmă de zile mari, semnată de unul dintre cei mai populari suedezi.

Fanii scriitorului suedez Hakan Nesser i-au găsit un titlu alternativ, „Misterul cadavrului decapitat”. Aşa s-ar rezuma acţiunea plină de suspans şi fiori reci din „Întoarcerea”, unul dintre cele zece romane ale seriei avîndu-l protagonist pe detectivul Van Veeteren. Acţiunea seriei se petrece într-un oraş imaginar, Maardam, dintr-o ţară imaginară, un mix de Suedia, Polonia, Germania şi Olanda, în care se vorbeşte un fel de olandeză.

În volumul oferit de Gazeta Sporturilor şi Editura Trei, în încheierea Seriei Negre, Van Veeteren se pregăteşte pentru o operaţie de cancer la colon. Va conduce anchetele din spital, de data asta. Colegii şi protejaţii săi, Munster şi Moreno, sînt cei care fac „terenul”. Chiar în ajunul intervenţiei chirurgicale, trupa de detectivi primeşte un caz nou. Un cadavru decapitat este descoperit într-un şanţ. Victima, Leopold Verhaven, fost atlet de performanţă, fusese condamnat pentru dublă omucidere, îşi ispăşise pedeapsa şi se afla, de cîteva luni, în libertate.

Citește continuarea prezentării în Gazeta Sporturilor

  

Reclame

Auzi telefonul sunând când ajunse la poartă. În mod automat, începu să se mişte mai încet, scurtându‑şi paşii, jucându‑se cu cheile, în speranţa că aparatul va înceta să ţârâie până în clipa în care va ajunge în casă. Degeaba. Sunetul îşi croia drum cu încăpăţânare prin liniştea posomorâtă. Ridică receptorul.

—Alo?

Van Veeteren?

—Depinde.

—Haha… Aici Hiller. Cum merg lucrurile?

Van Veeteren îşi reprimă impulsul de a trânti receptorul în furcă.

—Magnific, mulţumesc de întrebare. Trăiam doar cu impresia că vacanţa mea se termină abia luni.

—Exact! Mă gândeam că poate ţi‑ai dori câteva zile în plus.

   

    

    

Van Veeteren nu răspunse.

—Pun pariu că ţi‑ar plăcea să‑ţi petreci ceva mai mult timp pe coastă dacă ai avea ocazia, nu‑i aşa?

—…

—Încă o săptămână, poate? Alo?

—V‑aş fi recunoscător dacă aţi trece la subiect, domnule, spuse Van Veeteren.

Comandantul poliţiei păru cuprins de un acces de tuse, iar Van Veeteren oftă.

—Ei bine, s‑a întâmplat ceva la Kaalbringen. E la doar treizeci — patruzeci de kilometri distanţă de căsuţa în care locuieşti. Nu ştiu dacă îţi sunt cunoscute locurile acelea. Ni s‑a cerut ajutorul, în orice caz.

—Despre ce este vorba?

—Despre crime. Două. Un nebun bântuie prin zonă şi taie capetele oamenilor cu un topor, sau aşa ceva. Toată povestea e în ziarele de azi, dar poate că nu ai…

—Nu am văzut un ziar de trei săptămâni, spuse Van Veeteren.

—Ultima — cea de‑a doua, adică — s‑a întâmplat ieri, sau mai exact, cu o zi mai devreme. Oricum, trebuie să le trimitem nişte întăriri, şi m‑am gândit că dacă tot erai deja în zonă, poate că…

—Vă mulţumesc foarte mult.

—Pentru moment, las cazul pe seama ta. Îl trimit pe Münster sau pe Reinhart săptămâna viitoare. Presupunând, desigur, că nu l‑ai soluţionat tu până atunci.

—Cine e comandantul poliţiei? În Kaalbringen, vreau să spun.

 

«Punctul lui Borkmann e o raritate: o lectură de plăcere, tihnită, care te ţine totuşi cu nervii întinşi la maximum. (…) La fel ca filmele lui Ingmar Bergman sau picturile lui Munch, romanul lui Nesser e mai curând mistic decât naturalist.»

San Francisco Chronicle

 

 

Hiller începu din nou să tuşească.

—Îl cheamă Bausen. Nu cred că îl cunoşti. Oricum, nu mai are decât o lună până iese la pensie, şi nu pare deloc încântat să se pomenească pe cap cu toată povestea asta, chiar acum.

—Cât de bizar, spuse Van Veeteren.

—Te duci direct acolo mâine, nu‑i aşa? începu Hiller să anime conversaţia. Asta înseamnă că nu va trebui să lungeşti în mod inutil călătoria. Apropo, mai e apa îndeajuns de caldă pentru înot?

—Îmi petrec fiecare zi bălăcindu‑mă.

—Chiar aşa… chiar aşa. Bine, o să‑i sun să le spun că apari mâine după‑amiază. E în regulă?

—Îl vreau pe Münster, adăugă Van Veeteren.

—O să văd ce pot face, spuse Hiller.

Van Veeteren puse receptorul în furcă şi se ridică puţin în picioare fixând telefonul cu privirea înainte de a‑l scoate din priză. Deodată, îşi dădu seama că uitase să cumpere de mâncare. La dracu’!

Fragment din romanul

Punctul lui Borkmann

de Hakan Nesser

   

%d blogeri au apreciat asta: