Tag Archive: Ura



Bărbatul pe care îl vom prezenta în continuare este căsătorit și a fost heterosexual toată viaţa, având un comportament masculin normal și o profesie masculină; a fost condamnat de trei ori pentru exhibiţionism.

Deși a fost închis anterior, iar acum se află în eliberare condiţionată, el își riscă mariajul, profesia și reputaţia continuând să săvârșească acest act pervers o dată sau de două ori pe parcursul unei perioade de două săptămâni. Acest lucru se întâmplă de regulă în urma unei umiliri, cel mai adesea trăită la serviciu sau în relaţia cu soţia lui. Ulterior, simte o tensiune neerotică ce îl împinge pe stradă, în căutarea unei zone necunoscute unde să întâlnească o femeie sau o fată necunoscută căreia să îi arate penisul. Alege persoane străine; nu a făcut niciodată acest lucru cu femeile pe care le cunoaște. Dacă se întâmplă ca femeile să nu se simtă ofensate și să înceapă să glumească, pretinzând că sunt interesate, dispare din zonă. Însă atunci când femeia respectivă se înfurie și sună la poliţie — atunci când pare să fie pus în faţa riscului suprem —, bărbatul descoperă că ezită să fugă. Cu toate că sentimentul de teamă sporește, acesta se îmbină cu o senzaţie de confuzie care duce la imobilitate. Iar dacă această stare de letargie și excitaţie durează prea mult, atunci este prins.

PerversiuneaCel care nu este exhibiţionist, atunci când nu înţelege, crede că acest bărbat este prost. Iar la momentul arestării starea de spirit a acestui bărbat pare și mai stranie: în centrul sentimentelor lui de dezastru descoperim o liniște nebună, calmă, plăcută. Cred că putem înţelege acest lucru: și-a asumat riscul și l-a depășit; trauma s-a transformat în triumf. Faptul că a fost învins de poliţie are pentru el o semnificaţie mai măruntă decât faptul că a fost victorios asupra femeii necunoscute.

Astfel, femeia care este șocată, care se înfurie și care, pe deasupra, se înspăimântă, care creează agitaţie și care cheamă poliţia demonstrează că el a inversat situaţia din copilărie. Ea acceptă o parte necesară a perversiunii lui; acum, ea este atacată, iar el este atacatorul. Chiar dacă este arestat, acest bărbat este neobișnuit de liniștit, deoarece arestarea indică — pe scurt — că în realitate el are un penis de bună calitate, suficient de puternic pentru a provoca o așa perturbaţie în societate. Astfel, nu ne mai surprinde să descoperim că rata arestărilor în exhibiţionism este mai mare decât în oricare altă perversiune.

Fragment din Perversiunea. Forma erotică a urii de Robert J. Stoller

 

 


Mireasa dezgolita– Unde ai fost toată seara?

– La film.

– Ce‑ai văzut?

– O chestie iraniană, sigur nu ţi‑ar plăcea.

– Îhî.

Cole mănâncă un bol de supă de roşii marca Heinz, aşezat la masa din bucătărie, cu un pulover de casă peste o cămaşă de serviciu.

Fragment din:

Frigiderul s‑a transformat într‑un cavou pentru mâncăruri cu mucegaiuri şi mirosuri ciudate: brânză putrezită, pâine cu pete albăstrui, borcane cu bulion adăpostind un fel de blăniţă moale, deschisă la culoare. În ultima vreme, niciunuia dintre voi nu i‑a păsat suficient de curăţenie, aragazul e folosit pentru depozitarea oalelor şi tigăilor, a trecut mult timp de când n‑aţi mai făcut o friptură duminicală.

Apartamentul avea o atmosferă atât de plăcută cândva: Theo venea deseori pe la tine, fără să te anunţe, ca şi când ar fi fost atrasă de căldura căminului vostru. Acum, Cole şi cu tine aţi renunţat să mai încercaţi. Pe vremuri, te gândeai cu groază că s‑ar putea să vină o zi când nu se va mai oferi să‑ţi facă baie, când nu‑ţi va mai aduce o ceaşcă de ceai sau nu va mai spăla vasele. Dar ţi‑ai dat seama că poţi să trăieşti foarte bine şi fără toate astea.

Opusul iubirii nu e ura, ci indiferenţa. Indiferenţa emoţională, indiferenţa fizică.

N‑aţi mai făcut dragoste de când aţi stat în camera de hotel din Marrakech, cu trandafiri proaspeţi la fiecare două zile, dar, în noaptea asta, îl săruţi pe creştet şi întârzii preţ de câteva clipe cu buzele pe capul său, până simţi că ţi se trezeşte ceva în adâncul pântecelui.

– Mă duc la culcare, spui tu.

– Îhî, din nou; adâncit în Familia Simpson şi în supă.

Nu pare să‑ţi fi remarcat gestul, sau poate că nu vrea să‑i dea curs în clipa asta: Familia Simpson mai durează zece minute.

Zâmbeşti. Nu‑ţi pasă. Pentru că te‑ai întors iarăşi la soare, simţi căldura pe spate. Ai un nou prieten în viaţa ta, cu care să te joci, cu care să fii iarăşi tânără, care să te trezească la viaţă.

 


Să vorbim acum despre neglijarea dinainte de perioada școlară.

Nu putem să spunem exact cât de afectat este un copil care nu poate realiza toate performanţele, a căror realizare poate uimi în fiecare zi părinţii și fraţii mai mari. Acest lucru trebuie avut în vedere și cine și-a exersat privirea pentru a citi în sufletul copiilor, acela va observa că ei sunt extraordinar de avizi de putere și afirmare, că au o conștiinţă de sine ridicată, că vor să acţioneze, vor să se manifeste ca factori importanţi, iar micul gură-mare nu este decât un caz special printre ei, pe care-l vedem pretutindeni luptând pentru putere.

Deosebirile se pot explica imediat. Într-un caz, copilul trăiește în bună înţelegere cu părinţii, într-altul ajunge într-o poziţie ostilă și se dezvoltă în contradicţie cu cerinţele vieţii sociale, numai pentru a nu se prăbuși conștientizând: „Eu aici nu sunt nimic, nu valorez nimic, toţi trec cu privirea prin mine.“ Dacă se ajunge la această din urmă dezvoltare, în care, cu sentimentul sfredelitor al nimicniciei lor, al importanţei lor tot mai mici, copiii trec la apărare — și toţi trec la apărare — atunci manifestările neglijării se pot arăta chiar de timpuriu.

Am văzut odată un monstru de cinci ani care omorâse deja trei copii. Oroarea se petrecuse din cauza unei copile cu retardat mental: fata alegea — era într-o așezare de la ţară — fetiţe mai mici, le lua cu ea la joacă și apoi le împingea în râu. Abia la a treia crimă s-a descoperit făptașul. Lucrurile fiind atât de evidente, ea a fost internată într-un ospiciu. Fata nu a arătat nici urmă de înţelegere a caracterului condamnabil al faptelor sale. E drept că a plâns, dar imediat după aceea a trecut la altceva și doar cu greu s-au putut afla amănunte despre cele întâmplate și despre motivele respective.

Timp de patru ani fusese cea mai mică dintre fraţi și fusese destul de răsfăţată. Apoi a apărut o soră, iar atenţia părinţilor s-a îndreptat spre cea mai mică, iar ea, fiind ceva mai mare, a trebuit să rămână în umbră. N-a suportat această situaţie și a început să-și urască propria soră, căreia nu putea să-i pricinuiască niciun rău, deoarece copilașul era tot timpul supravegheat cu grijă și, poate, pentru că îi era clar că ar fi fost foarte ușor descoperită. Atunci ura ei s-a mutat în general asupra tuturor fetelor mai mici, care erau presupusele ei dușmance. Ea vedea în toate pe sora ei mai mică, din cauza căreia nu mai era atât de răsfăţată ca înainte. Iar din această dispoziţie ea a ajuns atât de departe în ura ei, încât să omoare.

Fragment din conferința lui A. Adler , ”Copii neglijați” (1920), tradusă în

Practica şi teoria psihologiei individuale. Pentru medici, psihologi şi profesori


Ca avocat, procuror, reporter de televiziune, ministru al Justiţiei, norvegianca Anne Holt a cunoscut de-aproape chipurile răului. Ca autoare de romane poliţiste, se numără printre primii scandinavi care au scris despre crima „cu mesaj”, despre genul de terorişti ca Anders Breivik, neonazişti cu tulburări mentale, care ucid în masă pentru cîteva minute de faimă.

Sărbători însîngerate
„Am scris cu doi ani în urmă o carte, «Ura», unde am încercat să explorez exact problema cu care ne confruntăm acum: legătura dintre ura din vorbe şi ura devenită faptă, crimă. Am vrut să arăt că libertatea de exprimare nu exclude responsabilitatea pentru ceea ce spunem şi ceea ce facem”, spune Anne Holt, într-un interviu pentru un ziar american.

„Ura”, cartea de care aminteşte scriitoarea, este chiar romanul oferit de „Gazeta Sporturilor” miercuri, 26 octombrie, în cadrul Seriei Negre. Detectivul Yngvar Stubo şi criminalista Johanne Vik încearcă să dezlege misterul unor crime aparent fără legătură între ele. Oslo, Ajunul Crăciunului, zăpadă, linişte.

Pînă cînd cadavrul unui imigrant înecat iese la suprafaţă în port, o femeie episcop este găsită înjunghiată pe stradă, iar într-o pivniţă e descoperit un drogat asasinat. Enigmaticul lanţ de morţi pune la încercare experienţa lui Stubo şi ochiul de profiler FBI al lui Vik, soţ şi soţie în acest roman al seriei care le poartă numele.

 

„În «Ura», Anne Holt descrie o serie de crime înspăimîntătoare care scot la iveală partea cea mai întunecată a societăţilor scandinave”
AFP

 

„Este unul dintre noi”
Ceea ce descoperă în spatele asasinatelor ajunge să le ameninţe vieţile şi, aparent, să le depăşească puterile. Este tipul de caz de care norvegienii s-au temut şi pe care au ajuns să-l suporte în realitate, nu doar în ficţiune. 76 de victime, în atacurile de pe 22 iulie 2011, reprezintă prea mult chiar şi pentru imaginaţia unui autor de  romane poliţiste. „Breivik, spunea Anne Holt, într-un interviu, este unul dintre noi, norvegian, crescut într-una dintre cele mai prospere societăţi din lume. Putea fi om de afaceri, orice şi-ar fi dorit. Dar
ceva a mers rău. Trebuie să aflăm ce. E unul dintre noi, dar sper să nu fie unul de-al nostru. Deşi a schimbat mesaje pe Internet cu 200-300.000 de alţi norvegieni”.

Întrebări incomode
De unde această ură? Iată problema care-i frămîntă pe scriitorii scandinavi de crime-fiction. Pentru că Vik şi Stubo ai Annei Holt reuşesc să rezolve cazul, după multe întorsături spectaculoase, dar nu izbutesc să înlăture cauza. Nu este o muncă pentru detectivi, este o treabă pentru comunitate. Imediat după atentate, Anne Holt a scris un editorial tulburător în „Wall Street Journal”, care pune întrebări grave pentru orice democraţie contemporană: „Adevărul despre Norvegia este că tot mai mulţi oameni sînt lăsaţi pe dinafară. Tot mai mulţi devin bolnavi mintal. Tot mai mulţi devin criminali”.

Gazea Sporturilor vă invită miercuri, 26 octombrie, să aflaţi mai multe despre adevărul norvegian, despre bine, rău şi ceea ce se află între ele, despre „Ura”, pe care Anne Holt a prevăzut-o înainte ca aceasta să îndolieze o ţară.

  

Articol preluat din Gazeta Sporturilor

    

%d blogeri au apreciat asta: