Tag Archive: tristete



Minciunile adultilorDacă înveţi să citeşti emoţiile de pe faţa (în special microexpresiile) celor din jur, vei înţelege foarte multe despre ceea ce aceştia simt şi vei avea ocazia să vezi lumea diferit, reuşind să accesezi informaţii pe care unii nu vor fi niciodată confortabili să ţi le ofere.

Au fost mai mulţi cercetători şi oameni de ştiinţă care au studiat expresiile faciale, printre care şi Charles Darwin care declara că expresiile generate de către emoţii sunt universale.

Un cercetător din domeniul psihologiei, Paul Ekman, a luat această afirmaţie a lui Darwin şi a făcut-o misiunea vieţii lui, mergând până în “pânzele albe” să studieze aceste expresii universale, reuşind să adune la un loc un munte de informaţii despre microexpresii (un set particular de expresii faciale).

Ce este o microexpresie?

O microexpresie este o reacţie involuntară a muşchilor feţei care are loc atunci când experimentăm diferite emoţii. Practic, lucrurile pe care le simţim sunt “afişate” cu ajutorul muşchii feţei şi “trădează” emoţiile pe care le experimentăm.

Durata unei microexpresii este extrem de scurtă: între 1/25 – 1/15 dintr-o secundă.

Microexpresiile au fost descoperite în 1966 de către 2 cercetători pe nume Haggard şi Isaacs (în mod ciudat nu găsesc pe nicăieri prenumele acestora), care au urmărit ore întregi de înregistrări video cu şedinţe de psihoterapie, ca să detecteze limbajul corporal involuntar dintre terapeuţi şi pacienţi.

Emotii date pe fataDespre Paul Ekman

Paul Ekman este unul dintre cei mai influenţi oameni din domeniul psihologiei, autor a 15 cărţi despre emoţii şi a mai mult de 170 de articole în jurnale sau capitole în cărţile altora.

Munca lui Paul Ekman a inspirat şi serialul Lie to me, un serial care explora domeniul fascinant al microexpresiilor şi cum protagonistul reuşea să dea în vileag sau să rezolve tot felul de cazuri pentru clienţii săi folosindu-se de cunoştinţele sale despre microexpresii şi despre psihologie.

Deşi Paul Ekman a servit drept consultant ştiinţific pentru serial, personajul principal Cal Lightman, jucat de Tim Roth, nu reprezenta un personaj inspirat de către Paul Ekman, cei doi doar semănau prin faptul că aveau în comun microexpresiile ca domeniu de expertiză. Paul Ekman doar s-a asigurat că serialul este bine realizat din punct de vedere ştiinţific.

Cele 7 Emoţii Fundamentale şi cum le recunoşti pe faţa oricui

Cele 7 emoţii fundamentale (numite şi emoţii de bază) sunt: mânia, frica, bucuria, uimirea, dezgustul, dispreţul şi tristeţea.

Aceste emoţii sunt fundamentale pentru că sunt universale şi pot recunoscute la orice persoană.

Dintre cele 7, cea mai “contestată” emoţie universală este dispreţul.

Mulţi oameni de ştiinţă şi experţi în expresiile faciale, consideră că dispreţul este mai degrabă o expresie care se exprimă în funcţie de cultura fiecărui popor, dar Paul Ekman a realizat o serie de studii menite să clarifice universalitatea “dispreţului” reuşind să o includă până la urmă în rândul emoţiilor fundamentale.

frica1. Frica

Microexpresia specifică fricii se manifestă prin:

  • sprâncene ridicate şi apropiate
  • pleoapele superioare ridicate
  • pleoapele inferioare încordate
  • buzele uşor încordate şi întinse orizontal către urechi

2. Bucuria

Microexpresia specifică bucuriei se manifestă prin:bucuria

  • riduri în jurul ochilor (Zâmbetul lui Duchenne – zâmbetul natural)
  • obrajii ridicaţi
  • muşchii feţei aşezaţi în concordanţă cu ochii

 

 

Citiți continuarea pe blogul 1cartepesăptămână.ro 

  


Vintilă Mihăilescu și Vasile Dem. Zamfirescu vă prezintă volumul ”Sentimentul metafizic al tristeții” al lui Horia Patrașcu. Lansarea se va întâmpla vinerea aceasta la Librăria Carturești Verona de la ora 18.00.

  

Iată și un fragment din istoria culturală a tristeții:  

Nostalgia constituie un caz aparte faţă de celelalte sentimente din moment ce, în ce o priveşte, i se cunosc cu precizie atât numele autorului lui, cât şi data la care acesta este înregistrat în documente. Putem spune că există actul oficial al naşterii/întemeierii ei. Această dată este anul 1688, iar documentul în care este înregistrată şi prezentată este dizertaţia de doctorat a medicului elveţian Johannes Hofer de Mulhouse (Titlul lucrării apărute la Basel este Dissertatio medica de nostalgia).

Sub denumirea de heimweh sau maladie du pays, sentimentul dorului de casă, tânjirea după întoarcerea pe plaiurile natale erau cunoscute, dar abia odată cu Hofer ele capătă prestanţa unei denumiri greceşti care le permite să intre cu fruntea sus în nosografia vremii. Hofer notează că termenul este

„grec de origine şi compus din două elemente, unul dintre ele, nostos, întoarcerea la ţara de origine, iar celălalt, algos, ce semnifică suferinţă sau durere; (…) starea de tristeţe născută din dorinţa de a se întoarce în ţara natală.“

Ca semne ce stau la baza iminenţei bolii, Hofer menţionează o tendinţă înspre melancolie ce ia naştere din însăşi natura individului, aversiunea faţă de obiceiurile străine şi întrunirile sociale. Manifestarea propriu-zisă a nostalgiei este revelată printr-o „melancolie continuă, gândul permanent la ţara natală, insomnie, slăbiciune, pierderea apetitului, anxietate.“

  

 

 

În ceea ce priveşte patogeneza, boala se datorează esenţialmente unei

„imaginaţii afectate, partea creierului cea mai afectată fiind cea în care sunt localizate imaginile persoanelor şi locurilor dorite. Experienţa arată că numai imaginaţia poate cauza toate acestea.“

Această afecțiune este curabilă doar dacă „dorul poate fi satisfăcut; incurabilă, mortală sau foarte gravă când circumstanţele împiedică satisfacerea ei.“ Încercând să-şi susţină teza, Hofer aduce în sprijinul ei două cazuri medicale în care cei care sufereau de „nostalgie“ şi-au revenit instantaneu doar la gândul întoarcerii. Aşadar nostalgia este o boală a depărtării, al cărei remediu pare să fie simplu: întoarcerea acasă, întoarcerea la locurile natale.

Iritabilitatea, anxietatea, obsesia reîntoarcerii, valorizarea pozitivă exacerbată a ţinuturilor natale, detestarea locurilor în care se află şi dispreţuirea indigenilor între care sunt nevoiţi să trăiască — sunt doar câteva dintre simptomele pe care le prezintă cei ce au „contractat“ nostalgia, în special, crede Hofer, persoane tinere, lipsite de interacţiuni sociale.

Foarte asemănătoare cu boala dragostei, care făcea ravagii în epoca medievală, mecanismul de producere este acelaşi: aşa cum imaginea lăuntrică a celui iubit — devenită cea mai intimă parte a sufletului îndrăgostitului sau mai precis însuşi sufletul său — îşi cere obiectul, la fel reprezentările mentale ale tărâmurilor de acasă cer cu o maximă acuitate prezenţa acestora, altfel efectele asupra organismului psihic fiind de acelaşi ordin cu efectele provocate de lipsirea de elementele vitale asupra organismului fizic. Totuşi se va începe prin încercarea unui tratament simptomatologic: tot ceea ce ţine de „uşurarea“ bolnavului, de la purgative şi luări de sânge până la companii plăcute şi călătorii agreabile, e binevenit — ele îl vor face pe nostalgic să-şi uite suferinţa prin ştergerea urmelor trupeşti şi spirituale ale bolii. Toate aceste remedii ar putea intra în clasa unor nostanalgezice — care dacă nu îşi fac efectul trebuie degrabă înlocuite printr-o întoarcere urgentă în patrie.

    


Editura TREI si Libraria Carturesti Verona va invita vineri, 8 aprilie, ora 18.00, la evenimentul de lansare a cartii: Sentimentul metafizic al tristetii de Horia Patrascu.
Vor vorbi:
Vintila Mihailescu, Vasile Dem. Zamfirescu si Horia Patrascu.

Traim intr-o cultura a zambetului, a divertismentului, a tratatelor si manualelor de fericire. O epoca prin excelenta anti-melancolica, o epoca ce discrediteaza orice forma de melancolizare. Cu toate acestea, oamenii sunt din ce in ce mai nefericiti. Depresia prolifereaza chiar alaturi de miile de carti care te invata cum sa te vindeci de tristete. Pare chiar ca in absenta tristetii oamenii devin tot mai depresivi. Omul zilelor noastre tine intr-o mana Reteta fericirii si in cealalta Prozac: mod de administrare.

Dar daca, in ciuda a ceea ce ne invata psihologii, tristetea este buna si sanatoasa? Daca exista un tip de tristete care nu doar ca nu trebuie suprimat, ci dimpotriva, cultivat si dezvoltat? Daca tocmai lipsa acestei tristeti produce atata nefericire azi, o nefericire zambitoare, euforica, sprintara?

Cartea de fata repune tristetea in drepturi, o reabiliteaza aducand argumente serioase pentru care ea nu mai poate fi considerata un semn de slabiciune, ci, dimpotriva, o calitate a spiritelor inalte si puternice, a oamenilor alesi. Aristotel insusi, ne reaminteste cartea aceasta, considera melancolia un semn al genialitatii. Tristetea nu este, ne spune cartea de fata, nici opusul fericirii, asa cum se crede in cultura noastra patronata de idolii relaxarii si ai dezinvolturii. Dimpotriva, tristetea se conjuga cu fericirea, la limita este o fericita intristare. Tristetea nu este nici doar un sentiment al nimicului – sentimentul ca nu exista nimic, ca viata este nimic – ci este deopotriva un sentiment al fiintei. Ducand pana la capat experienta nimicului prilejuita de sentimentul tristetii, afli in toata splendoarea ei lumina fiintei. Tristetea este un sentiment metafizic.


%d blogeri au apreciat: