Nimeni-micaDouă ecouri proaspete la recenta traducere a romanului NIMENI semnat de scriitoarea pariziană Gwenaëlle Aubry:

# Într-un interviu-reportaj apărut în numărul de pe ianuarie al revistei ”The One”, Alina Vîlcan scrie:

”Poetic și halucinant, NIMENI este portretul încărcat de emoție al unui tată maniaco-depresiv, văzut de o fiică ce încearcă astfel să îl înțeleagă, să și-l apropie, reconstruindu-l din frânturi de amintiri, din fragmentele unui manuscris răvășitor ținut ani de-a rândul de acel părinte straniu, adesea absent, chiar și când erau împreună, mereu neînțeles. Un avocat cu minte tulbure și suflet de poet, care-și trăiește viața într-un vârtej al tristeților și nevrozelor cu nimeni împărtășite”.

# Un roman, deci, despre bucățelele în care se risipește identitatea fiecăruia, așa cum o spune chiar autoarea (cercetător în filosofie antică la CNRS) în interviul acordat pentru ”The One”:

”Romanele mele tratează problema unui eu făcut din mai multe euri, se referă la necesitatea de a fi atenți la toate eurile noastre. În NIMENI fac referire la o lucrare despre Plotin la care am scris mult timp. Or, potrivit lui, în fiecare dintre noi se ascund de fapt mai mulți. E acolo cheie de lectură, ba chiar de descifrare a procesului de scriere a romanului meu”.

# În al doilea număr din ianuarie al săptămânalului Observator cultural, Cristina Manole apreciază pătrunderea psihologică a autoarei, dar și tehnica literară:

”Gwenaëlle Aubry (n. 1971, Premiul Femina, 2009, pentru acest roman, cu un prestigiu internaţional în curs de configurare rapidă, dovadă prezenţa pe mai multe liste de premii: Médicis, Goncourt, Premiul Academiei Franceze) se dovedeşte o bună cunoscătoare a psihologiei umane. Pătrunde în locuri întortocheat accesibile. În sufletul şi mintea oamenilor. Structura romanului e inedită – e greu să mai descoperi roata astăzi, dar încercări se fac –, literele alfabetului constituind un incipit pentru fiecare capitol. Alfabetul latin, evident”.

  

Reclame