Tag Archive: terapie cognitivă



Vă invităm în această seară la trei discuții cu psihoterapeuți invitați în cadrul Săptămânii Psi. Îi puteți asculta și iscodi la librăriile Cărturești din București (Verona), Timișoara (Mercy) și Cluj (Iulius Mall). Toate întâlnirile vor începe de la ora 18:

             

  • Ce spun desenele și poveștile tale despre tine. 
Psihanalista și coordonatoarea de colecții de la Editura Trei Simona Reghintovschi
 va descifrează la București, alături de participanții la discuții, semnificațiile desenelor și poveștilor personale.
  • Hipnoza – bisturiul psihoterapiei.
La Timișoara, vă așteaptă lectorul și terapeutul de cuplu Daniel Muranyi, pentru a vă vorbi despre o temă incitantă și față de care există încă rezerve printre specialiști.
  • Cum ajuți pe altcineva să se schimbe? Strategii prin care construim comunicarea.
La Cluj, o puteți asculta pe psihoterapeuta Amfiana Gherman, cercetător în sănătate mintală și clinician în domeniul bolilor de nutriție.

Psihoterapeutul Irina Holdevici, autoarea recentelor volume ”Hipnoza clinică” și “Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală” folosește hipnoza încă din anii ’70, perioadă în care s-a ocupat cu ”antrenamentul mental” al sportivilor. Mai apoi a folosit-o în războiul cu stresul și adicțiile pacienților săi. Iată un interviu despre HIPNOTERAPIE pe care domnia sa mi l-a acordat în februarie 2009, pentru ziarul ”Cotidianul” (subtitlurile de mai jos au fost adăugate ulterior):

***    

        

Nu accept foarte ușor să fac hipnoterapie, mai ales atunci când clienții îmi cer asta în mod insistent”, avertizează psihoterapeutul Irina Holdevici. Ca adjuvant la terapia cognitiv-comportamentală, descrisă în tratatul omonim de la Editura Trei, psihologul bucureștean folosește, după caz, relaxarea și sugestia hipnotică. “Hipnoza nu este un fenomen paranormal, e mai degrabă o stare de relaxare accentuată”, precizează din capul locului specialista. Mai mult, hipnoza nu face miracole, așa cum se așteaptă unii părinții ce intră în cabinet de mână cu micuți suferinzi de schizofrenie sau retard mintal.

Hipnoterapia nu poate fi folosită pentru pacienții din marea psihiatrie, cu schizofrenie, depresii majore, tulburare bipolară, epilepsie, deficiențe mintale sau alcoolism cronic”,

trasează psihologul Irina Holdevici limitele hipnoterapiei. În schimb, continuă ea, hipnoza e potrivită în psihoterapie tulburărilor de stres, a nevrozei ticurilor sau pentru cei vor să se lase de țigări și băutură.

 

Sugestii pentru tir și gimnastică 

Acum 30 de ani, Irina Holdevici folosea hipnoza pentru a-i scăpa pe sportivi de emoțiile concursului.

“Imediat după terminarea facultății, în 1972, am fost repartizată ca asistent universitar la catedra de psihologie a Institutului de Educație Fizică și Sport din București. Colaboram pe atunci cu Institutul de Științe Psihologice și Pedagogice, unde l-am întâlnit pe profesorul Vladimir Gheorghiu, plecat ulterior în Germania. De la el am învățat tehnica hipnotică”,

își amintește profesorul universitar Irina Holdevici. A aplicat tehnica în consilierea psihologică a loturilor olimplice de tir, gimnastică masculină și scrimă.

“Chiar dacă nu foloseam termenul de «hipnoză», pentru că nu dădea bine la acea vreme, făceam relaxare și hipnoză pentru reducerea tracului dinaintea competiției. După ce sportivul atingea o stare de relaxare musculară, fizică și psihică, administram sugestii de întărire a eului de genul «Ești puternic, ai încredere în forțele proprii», dar și sugestii specifice pentru fiecare probă în parte, de exemplu cea de pistol-viteză”,

rememorează Irina Holdevici. Psihologul atenționează însă că hipnoza nu poate fi folosită în timpul competiției, fiind echivalată cu dopingul.

  

Cu gândul la infarct

În prezent, pe lângă cursurile predate la Universitatea București, Irina Holdevici primește clienți în psihoterapie. Nu folosește întotdeauna hipnoza, dar îi este de folos pentru vindecarea atacurilor de panică.

“Aceste probleme apar la persoanele adulte sănătoase, și chiar la cei cu persoanlități puternice, cum sunt managerii de top. Datorită suprasolicitării, persoana începe să resimtă niște tulburări neurovegetative spectaculoase care duc cu gândul la o boală organică gravă. Omul se gândește la infarct, că va leșina sau va face un atac cerebral. Merge la urgență, dar nu se depistează nici o cauză organică”,

spune Irina Holdevici. Pentru aceste cazuri, înainte de relaxare și hipnoză, psihologul apelează la terapia cognitiv-comportamentală. “Să zicem că o persoană a băut mai multă cafea într-o zi și începe să aibă tahicardie și respirație accelerată. Poate că nu face legătura între stilul de viață și simptome și începe să se gândească «Dar dacă am o boală gravă?». Aici, i se spune clientului că simptomele sunt generate de o interpretare eronată a unor fenomene fiziologice nepericuloase”, explică Irina Holdevici.

     

 

     

Renunțatul la fumat

Abia apoi gândurile prăpăstioase sunt modificate prin sugestii hipnotice, de genul: “Stările tale sunt total lipsite de pericol. În momentul în care apare cea mai mică stare care te tulbură îți spui în gând că e total lipsită de pericol, te relaxezi, respiri și-ți îndrepți atenția spre altceva”. E doar un exemplu de sugestie, subliniază Irina Holdevici, reamintind că sugestiile nu funcționează decât dacă clientul e în stare de relaxare.

“Dacă v-aș spune acum aceste lucruri, n-ați da doi bani pe ele. Pe când în starea de relaxare, mesajul ajunge la instanțele de natură inconștientă, se fixează la fel ca un program într-un calculator”,

explică specialista în hipnoză clinică.

Adesea aceste sugestii dau rezultate, la fel cum și reclamele sau medicamentele placebo ne influențează tacit deciziile. Însă, “orice terapie poate avea uneori și eșecuri”, precizează Irina Holdevici. De pildă, degeaba se folosește hipnoza pentru cei dependenți de droguri, dacă mai apoi ei se întorc în vechiul anturaj, unde sunt îndemnați să-și reia vechiul obicei. Pe lângă sugestiile hipnoterapeutului, e deci nevoie și de o doză puternică de motivație, lucru evident în cazul persoanelor ce vor să se lase de fumat.

“Totul e ca persoana să fie motivată, să vrea cu adevărat să renunțe la țigări”, spune Irina Holdevici. Sugestiile hipnotice se referă atât la consecințele negative (“Fumatul este otravă pentru organism”), dar și la avantaje, cum sunt un ten mai frumos pentru cliente sau, de ce nu, mai mulți bani în buzunar.

“Sugestiile se elaborează împreună cu clientul și trebuie să aibă o anumită muzicalitate – se folosesc formule monotone, repetitive”,

arată Irina Holdevici. Există și CD-uri cu astfel de sugestii pentru cei ce vor să se lase de fumat, dar psihologul nu crede că au prea mult efect: “Lipsește legătura afectivă dintre terapeut și client”.

   

 

     

Hipnoza nu te face zombi

Precizând că hipnoza e de folos și pentru ușurarea durerilor de la dentist sau a persoanelor cu boli în stadiu terminal, Irina Holdevici atrage atenția că hipnoza nu e un “panaceu universal” și nici un act magic.

“Unii cred că terapeutul ar putea avea un control total asupra pacientului și l-ar putea face să spună sau să facă lucruri inacceptabile. Și mai caraghios, alții cred că nu-și vor reveni din hipnoză și vor rămâne un fel de zombi până la adânci bătrâneți”,

spune autoarea tratatului de psihologie cognitiv-comportamentală. Hipnoza este doar o stare mai adâncă de relaxare, în care subiectul știe ce i se întâmplă și nu e rupt de realitate.

“Sunt foarte rare cazurile în care se produce o amnezie posthipnotică, când subiectul are impresia că a dormit. Subiectul e conștient când aude sugestiile, nu-și pierde controlul și poate ieși oricând din acea stare”,

precizează Irina Holdevici.

  


Dacă oamenii pe care încercați să-i ajutați au făcut lucruri cu adevărat imorale sau lipsite de înțelepciune, încercați să îi faceți să-și folosească sentimentele mai degrabă constructiv decât distructiv, scrie Albert Ellis în noua traducere Cum să trăim alături de un ”nevrotic” acasă și la locul de muncă.

Chiar dacă ”nevroticii” au făcut greșeli grave ori le-au făcut rău celorlalți, nu trebuie lăsați/încurajați să se autoblameze și să-și spună cât de tare au greșit și că sunt oameni de nimic.

Recunoașterea greșelilor pe care le-au comis îi poate ajuta să împiedice repetarea comportamentelor greșite”, căci chiar deși au greșit, asta nu dovedește că ar fi oameni fără valoare, observă Ellis. Două exemple:

  • dacă fiul îl lovește, fără să fie necesar, pe copilul vecinului, părintele îi va arăta că a acționat nepotrivit și că remediul nu constă în autoblamare, ci în hotărârea de a acționa mai bine în viitor față de respectivul copil;
  • dacă prietenii dau greș, sunt agitați și devin copleșiți de responsabilitățile domestice și de la serviciu, o modalitate eficientă de a-i ajuta să scape de sentimentele de vină și nevrednicie, include reducerea anumitor pretenții din partea lor, cel puțin temporar.

Toate acestea indică acceptarea noastră, faptul că îl luăm pe celălalt așa cum este. Însă în loc de expresii vagi sau cu conotații absolutiste de tipul ”Te accept în totalitate, ai o valoarea intrinsecă pe care nimeni nu ți-o poate lua” sau ”Eu sunt OK, tu ești OK”, Ellis preferă o variantă mai explicită și mai rațională:

”Aleg să mă accept și să continui să mă bucur de mine,

deși fac erori, și să te accept pe tine și dreptul tău de a exista

și să rămân mulțumit chiar dacă vei continua să faci lucruri greșite”.

Iată și un clip simpatic despre autoacceptare. E vorba de o discuție dusă de Ellis în 1986 cu unul dintre discipolii săi, Jeffrey Guterman, din care aflăm că cei care se acceptă doar atunci când fac lucruri bune sunt cam ”mishuga”, spune Ellis folosind un cuvânt idish traductibil prin ”iraționali”.

%d blogeri au apreciat: