Tag Archive: Terapia Gerson



O metodă de hrănire sănătoasă poartă denumirea de „dieta epocii de piatră” şi spune:

„Mănâncă numai alimentele din care nu s-a extras nimic, în care nu s-a adăugat nimic şi care s-ar strica dacă nu le-ai consuma imediat.”

Ţi-ar veni extrem de greu să găseşti asemenea alimente în vreunul dintre supermarketurile de pe faţa pământului. Ceea ce vând aceste temple ale industriei alimentare – cu excepţia cazurilor în care au un raion de produse organice – reprezintă exact opusul regulii de mai înainte, aflăm din cartea Terapia Gerson pentru vindecarea cancerului și a altor afecțiuni cronice.

Folosirea generală a aditivilor alimentari, al căror număr este în prezent de aproximativ 4000, slujeşte exclusiv scopului de a face alimentele produse industrial să aibă un aspect mai atrăgător, să aibă un gust bun, în ciuda faptului că au în conţinut inferior de materii prime, să aibă o durată de viaţă pe raft mai mare şi astfel să fie mai profitabile. Chimia alimentară este într-atât de dezvoltată, încât poate să imite aproape orice arome şi mirosuri naturale. Ceea ce nu pot să facă este să păcălească organismul uman şi să-l facă să răspundă la aceste contrafaceri ca şi cum ar fi produsele veritabile şi nu reuşesc decât să furnizeze compuşi chimici cu diferite grade de toxicitate în locul factorilor nutritivi esenţiali.

Printre cei mai larg folosiţi aditivi se numără nitritul de sodiu, zaharina, cofeina, olestra (un substituent de grăsimi), coloranţii şi aromatizatori artificiali, antioxidanţii, emulsificatorii, amplificatorii de arome, agenţii de îngroşare, aspartamul, grăsimile nesaturate şi glutamatul de monosodiu – plus cantităţi nesănătoase de zahăr, sare şi grăsimi. Toţi aditivii pot să provoace o multitudine de reacţii alergice, cum ar fi oboseala, problemele comportamentale, variaţii de dispoziţie şi, după un consum îndelungat, pot să conducă chiar şi la boli cardiace şi cancer.

Află în ce constă o alimentație înțeleaptă din:


Update (28 nov.) – Vedetele târgului: „Cartea roşie”, de C.G. Jung, a fost vedeta editurii Trei la Gaudeamus 2011. Dintre titlurile publicate în colecţiile de psihologie, foarte apreciate de cititori au fost „101 poveşti vindecătoare pentru copii şi adolescenţi”, de George W. Burns, „Practica şi teoria psihologiei individuale”, de Alfred Adler, „Tratat de psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi”, de Florin Tudose, Cătălina Tudose şi Letitia Dobranici, şi „Cartea Gesturilor”, de Peter Collett. – Mediafax

***

Între 23 și 27 noiembrie, vă poftim la Gaudeamusul de la Romexpo, unde vom avea reduceri de 30%. Gustați din bucatele noastre detectivistice, psihologice și nutriționiste, stropite cu puțină poezie și nițel mister mayaș.

Ca să nu intrați complet ignoranți în anul de (diz)grație 2012, răsfoiți Povestea anului 2012 (J.M. Jenkins), ca să aflați când se încheie Calendarului Lung al civilizației maya. De vă întrebați de unde știau amerindienii ăștia atâta matematică și astronomie, vă răspunde de îndată excentricul Erich von Däniken cu Amintirile sale despre viitor (în aceeași colecție, vezi și Știința și misterele OZN).

Ajunși în zona crepusculară a amintirilor, sunt sigur că nimănui nu i-ar conveni să uite noapte de noapte ce-a făcut în ultimele 24 de ore. Cum ieși din boala asta? Aflați din fascinanul thriller Înainte să adorm (S.J Watson), pe care-l așteaptă o ecranizare hollywoodiană de zile mari. Acuma, ce-i drept, după ce pui capul pe pernă, ți se pot întâmpla grozăvii și mai înnegurate. Așa a pățit un Moș Crăciun de ocazie, găsit înjunghiat în camera sa de hotel, încă un caz din portofoliul detectivului Erlendur (Vocile – A. Indridason). Și dacă în serile lungi de iarnă vă mai arde de citit povești negre cu copoi, dați o raită și în rada portului din Stockholm unde plutește de ceva vreme un cadavru (Lars Kepler – Pact cu diavolul) sau mai bine emigrați în Canada, căci la Quebec găsiți cele mai bune cursuri de amprentare genetică (Fred Vargas – Tridentul lui Neptun).

 

  

 

Sunt sigur că titlul de mai sus, cel cu zeul înspumat, l-ar inspira pe tânărul poet George Nechita care ”pictează peisaje marine” (Părți juvenile, întinse). Pe alții, tridentul lui Neptun i-ar duce cu gândul la furtunile din viețile noastre năpăstuite (Emmanuel Carrère, Alte vieți decât a mea). Și dacă zeul mărilor n-are de gând să molcomeasă valurile vieții, mai ai o soluție : să încerci o Primă ședință de psihoterapie – experimentul a început în revista franțuzească Psychologies și merită să afli ce le spunea terapeutul Robert Neuburger proaspeților săi pacienți. Sigur, psihologul n-o să-ți spună că stresul ți se trage de la dietă și de la prea mulți carbohidrați. Asta o s-o afli însă de la Gary Taubes, fizician convertit la nutriționism care demolează mitul ”îngrășării-din-mâncatul-excesiv-și-lipsa-de-mișcare (De ce te îngrași ! – vezi și care sunt cauzele nutriționale ale cancerului în Terapia Gerson de C. Gerson & B. Bishop).

   

   

Tot despre mâncare, dar mai ales depsre siluetă, e vorba în Anorexia, o stranie violență, cartea psihanalistului parizian de origine română Vladimir Marinov. Conturul trupului e însă doar una dintre grijile adolescentelor de azi. Întrebărilor neliniștitoare le răspund cu franchețe psiholoagele K. Zager și A. Rubenstein în Adevărul despre adolescente. Și tot un adevăr este că a te căsători din dragoste nu prea mai e la modă, zice maestrul demistificărilor Pascal Buckner (Căsătoria din dragoste). Nici comunitatea subterană a lui Iuda nu prea crede în asta, de vreme ce femeile lor ies la lumină doar pentru împrospătarea patrimoniului genetic (Adam Blake – Evanghelia după Iuda).

 

Catalogul cu noutăți poate fi descărcat de aici: NOUTATI_GAUDEAMUS_2011

  

Cu puțin nenoroc aventurierele din obscura comunitate o să dea peste chirurgul lui George al III-lea, medic ce se infecta dinadins cu gonoree și sifilis petnru a experimenta pe propria-i piele diversele tratamente (T. Norton – Ochi holbați și păr vâlvoi). Păr vâlvoi or fi avut la un moment dat și gemenele americance de 20 de ani care se instalează în apartamentul londonez al mătușii lor oficial decedată, dar care nu vrea să-și părăsească domiciliul (Simetria ei înfricoșătoare – Audrey Niffenegger). Iar ochi holbați vor fi avut toți cei care au fost anunțați că vine – da, chiar vine! – sfârșitul lumii (Totul contează!, strigă Ron Currie Jr.).

  

   

  

%d blogeri au apreciat: