Tag Archive: Tentația



Ca toţi scenariştii de la Hollywood, David Armitage vrea să fie bogat şi celebru. Dar, timp de 11 ani, nu are parte decât de eşecuri. Însă, brusc, dă lovitura – unul dintre scenariile sale este cumpărat de o televiziune, urmând să se facă un serial după el, care se va dovedi un mare suc­ces.

Destinul lui ia o turnură ciudată când un miliardar, mare amator de filme, pe nume Philip Fleck, îi propune o colaborare neobişnuită. Dependent de succes, David muşcă momeala şi se trezeşte că a făcut, de fapt, un pact cu diavolul, care îl aruncă pe neaşteptate în întunecată jungla hollywoodiană.

O poveste de succes

Destinul scriitorului Douglas Kennedy este unul nomad prin excelenţă. S-a născut în Manhattan în 1955, dar a călătorit enorm, locuind mai mulţi ani în Australia, apoi în Irlanda.

După câteva piese radio pentru BBC şi o piesă de teatru, a publicat o carte de memorii de călătorie dedicată experienţelor sale în Egipt, intitulată „Beyond the Pyramids”. A urmat o perioadă jurnalistică în care a scris pentru publicaţii importante ca „The Sunday Times”, „The Sunday Telegraph”, „The New Statesman”, precum şi pentru ediţiile britanice ale revistelor „Esquire” şi „GQ”. A debutat în proză cu romanul „Dead Heart”, în 1994. Romanele sale – „The Big Picture”, „The Job”, „Leaving the World”, „The Pursuit of Happiness”, „A Special Relationship”, „State of the Union”, „Temptation”, „The Moment”, „Woman in the Fifth” – traduse în peste 22 de limbi, au înregistrat un succes uriaş de piaţă.

Prezentare publicată în Evenimentul Zilei 

  

Vânzându-te


Întotdeauna am vrut să fiu bogat. Ştiu că probabil sună aiurea, dar ăsta‑i adevărul. O mărturisire sinceră.

Cam acum un an, mi s‑a împlinit dorinţa. După zece ani de ghinioane — o acumulare toxică de nesfârşite bilete de respingere şi „o să dăm mai departe asta” şi obişnuita serie de cât pe ce („ştii, chiar căutam aşa ceva luna trecută“) şi (bineînţeles) aşteptarea zadarnică de a primi răspuns la telefoanele date — zeii întâmplărilor norocoase au hotărât în cele din urmă că merit un zâmbet. Şi am primit un telefon. Rectific: am primit telefonul pe care oricine îşi câştigă existenţa din scris visează mereu să‑l primească.

Telefonul a venit de la Alison Ellroy, mult răbdătorul meu agent literar.

— L‑am vândut, David.

Inima mi s‑a oprit câteva secunde. Nu auzisem cuvintele „L‑am vândut” fiindcă… în fine, sincer să fiu, nu mai auzisem vreodată acea propoziţie.

— Pilotul, a spus ea.

— Pilotul serialului tv?

— Da. Am vândut Vânzându‑te.

— Cui?

— FRT.

— Poftim?

— FRT — adică Front Row Television; adică cel mai isteţ şi interesant producător de programe originale transmise prin cablu…

Inima mea avea acum nevoie de defibrilaţie.

— Ştiu despre cine vorbeşti, Alison. FRT mi‑a cumpărat pilotul?

— Da, David. FRT tocmai a cumpărat Vânzându‑te.

Pauză lungă.

— Plătesc? am întrebat.

— Sigur că plătesc. Crezi sau nu, e vorba de o tranzacţie.

— Scuze, scuze… doar că, poţi să-mi spui cât anume?

— Patruzeci de miare.

— Bine.

— Nu pari foarte entuziasmat.

— Sunt entuziasmat. Doar că…

— Ştiu: nu e tranzacţia de un milion de dolari. Dar în oraşul ăsta, acest gen de lovitură dată de cineva care nu a mai dat niciuna este un eveniment care se petrece de două ori pe an, în cel mai bun caz. Patruzeci de miare sunt suma standard pentru un pilot TV… mai ales pentru un scriitor după care nu s‑a regizat nimic. Oricum, cu cât te plătesc astea cei de la Book Soup?

— Cincisprezece pe an.

— Aşa că priveşte treaba în felul ăsta: dintr‑o singură tranzacţie tocmai ai obţinut salariul pe aproape trei ani. Şi ăsta‑i doar începutul. Nu doar că or să cumpere pilotul… au de gând să îl şi realizeze.

— Ţi‑au spus ei asta?

— Da, mi‑au spus.

— Îi crezi?

— Scumpete, trăim în cea mai perversă capitală din univers. Totuşi, s‑ar putea să ai noroc.

Capul mi se învârtea. Veşti bune, veşti bune.

— Nu ştiu ce să spun, am zis.

— Ai putea încerca „Mulţumesc”.

— Mulţumesc.

Fragment din romanul Tentația de Douglas Kennedy

Jaf pe acorduri de Mahler


În noaptea aceea, după ce insomnia m‑a azvârlit din pat la două dimineaţa, m‑am aşezat în camera de zi şi am deschis scenariul de film al lui Fleck. Se numea Distracţie şi jocuri. Scena de deschidere suna astfel:

  

INT. PORNO SHOP, NOAPTEA.

BUDDY MILES, cincizeci şi cinci de ani, aprins la faţă, cu o ţigară înfiptă permanent în colţul gurii, stă la tejgheaua unui porno shop deosebit de murdar. Deşi în jurul lui sunt postere cu femei provocatoare şi diverse reviste cu coperţi în culori aprinse, observăm repede că citeşte Ulisele lui Joyce. La radiocasetofonul de lângă casa de marcat se aude preludiul Simfoniei nr. 1 de Mahler. Buddy ridică o cană cu cafea, gustă, se strâmbă, apoi bagă mâna sub tejghea şi scoate o sticlă de whisky Hiram Walker. Deşurubează dopul, toarnă de‑un deget în cafea, pune sticla la loc şi soarbe iar din cafea. De data asta e bună. Dar când ridică privirea din cană, observă că în faţa tejghelei se află un bărbat. E îmbrăcat cu un hanorac gros de iarnă. O cagulă de lână îi acoperă faţa. Buddy observă imediat că bărbatul mascat ţine o armă îndreptată spre el. După o clipă, cel cu cagulă vorbeşte.

Fragment din romanul:

LEON     Ce asculţi tu e Mahler?

BUDDY  (derutat de pistol) Sunt impresionat. Pe zece dolari că nu ghiceşti simfonia.

LEON     S‑a făcut! E Simfonia nr. 1.

BUDDY  Dublu sau nimic că nu ghiceşti dirijorul.

LEON     Triplu sau nimic.

BUDDY  E cam exagerat.

LEON     Da, dar eu ţin pistolul.

BUDDY  Aici ai dreptate. Bine, triplu sau nimic. Cine e tipul care dă din băţ?

LEON     stă în cumpănă o clipă, ascultând cu atenţie înregistrarea.

LEON     Bernstein.

BUDDY  Nici vorbă. Georg Solti şi Filarmonica din Chicago.

LEON     Faci mişto de mine?

BUDDY  Verifică singur.

LEON – cu pistolul tot aţintit asupra lui Buddy — deschide capacul radiocasetofonului, scoate discul şi îi studiază cu dezgust eticheta, iar într-un final îl aruncă.

LEON     La dracu’! Nu m‑am prins niciodată la sunetul ăla de Chicago.

BUDDY  Da, îţi ia ceva timp să‑ţi obişnuieşti urechea cu el. Mai ales cu toate alămurile alea mari. Ascultă, terminăm ce ai de terminat?

LEON     Mi‑ai ghicit gândurile. (Se apropie de Buddy). Hai, deschide casa de marcat şi fă‑mă fericit!

BUDDY  Nicio problemă.

BUUDY deschide casa de marcat. LEON se apleacă, folosindu-şi mâna liberă ca să înşface banii. Când să‑i ia, BUDDY trânteşte sertarul prinzându‑i mâna şi, concomitent, scoate de sub tejghea o carabină cu ţeavă scurtă. Până ca LEON să se dezmeticească, are o carabină la tâmplă şi mâna prinsă în casa de marcat.

   

%d blogeri au apreciat: