Cred că mulţi dintre noi au făcut aşa-zisul test al arborelui, mai în joacă, mai în serios: cuiva i se cere să deseneze un arbore, iar apoi desenul îi este interpretat ca un test de personalitate. Interpreţii sunt, bineînţeles, de cele mai multe ori improvizaţi. Îmi amintesc că am jucat acest joc în liceu şi că el s-a bucurat de popularitate printre colegi.

Pe atunci, nu ştiam însă că acesta este un test proiectiv de personalitate. Am aflat mult mai târziu, odată cu faptul că e un test ştiinţific determinat, dincolo de amuzamentul inerent. O cale de a atrage interesul către psihologie, ori către psihodinamică în general? De ce nu?

În România au apărut câteva cărţi, nu multe şi abia în ultimii ani despre testele proiective. Cea mai recentă apariţie în domeniu s-a produs foarte de curând, Editura Trei traducând din limba franceză cartea Metode proiective, scrisă de unul dintre cei mai mari psihanalişti contemporani – şi l-am numit pe Didier Anzieu, în co-autorat cu Catherine Chabert. Volumul apărut la Editura Trei este, trebuie spus, unul foarte lămuritor şi precizează problema… ca la carte.


Fireşte, i se întocmeşte mai întâi de toate acesteia un scurt istoric – şi aflăm astfel că sintagma „metode proiective” a fost folosită pentru prima dată în 1939, în ediţia americană a publicaţiei Journal of Psychology, de L. K. Frank. Sintagma este forjată pentru asocia sub o aceeaşi denominaţie trei teste psihologice esenţiale: testul de asociere verbală al lui Carl Gustav Jung, din 1904, testul petelor de cerneală al lui Rorschach din 1920 şi TAT, Thematic Apperception Test al lui Murray, din 1935, testul în care subiectul are ca temă inventarea unor povestiri. […]

Citește recenzia mai departe pe blogul de psihanaliză aplicată Cafe Gradiva.