Tag Archive: Tămăduitorul



Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, ora 15.00,

vă invităm să-l întâlniţi pe Antti Tuomainen, la standul Invitatului de onoare (nivel 0.00, stand 3).

Autorul finlandez va lansa volumul Tămăduitorul.

Alături de Antti Tuomainen se vor afla:

ES Dna Ulla Väistö (Ambasadorul finlandei în România) şi

Magdalena Mărculescu (Director editorial Editura Trei).

*** 

„În thrillerul distopic al lui Antti Tuomainen, povestea de dragoste, dezastrul climateric şi crima politică se împletesc într-o scriitură densă şi matură, din care răzbate atmosfera întunecată a ţinuturilor nordice.” – Weekendavisen (Danemarca) 

   slideuri8   

Ce anume v-a inspirat in scrierea unei atat de atipice povesti distopice politiste?

AT: Am fost interesat de schimbarile climaterice si am citit mult despre acest subiect. Dar, nu am gasit in cartile si articolele pe care le-am citit o descriere a ceea ce va insemna in practica o asemenea schimbare, daca ea se va produce cu adevarat. Asa ca am decis sa-mi imaginez o astfel de situatie si m-am gandit ca ar fi interesant sa o pun ca fundal pentru o poveste.

De ce ucigasul din carte este numit “Tamaduitorul”?

AT: El este unul dintre acei oameni moralisti stricti ce cred ca stiu ce e bine pentru toti oamenii si pentru toata lumea. Si, la fel ca alti oameni frustrati el crede ca actiunile sale sunt justificate si ca prin ele “vindeca” planeta. Evident, nu e cazul.

(Fragment din interviul acordat de autorul finlandez pentru Hotnews)  

  


rollupNordici


Redactorul-şef Lassi Uutela avea în jur de patruzeci de ani, faţa îi era încadrată de o barbă de trei zile, iar privirea lui exprima o irascibilitate pe care nu putea sau nu voia să o ascundă.

Îşi încrucişase braţele. Când m‑am apropiat de el şi le‑a desfăcut cu un efort exagerat. Trăsăturile lui de caracter nu foarte măgulitoare – invidia faţă de jurnaliştii mai capabili, obiceiul de a se feri de răspundere, firea ranchiunoasă şi convingerea că are întotdeauna dreptate — îmi erau cunoscute din spusele Johannei. Opiniile ei şi ale lui Lassi cu privire la munca unui jurnalist şi profilul ziarului se ciocniseră tot mai des în ultima vreme, iar valurile acestor ciocniri ajunseseră până la noi acasă.

— Am crezut că Johanna lucrează azi acasă, spuse.

Am scuturat din cap.

— Ca să fiu sincer, am sperat să o găsesc aici.

Lassi scutură acum la rândul lui din cap. O mişcare nerăbdătoare şi abruptă.

— Ultima dată când am văzut‑o pe Johanna a fost ieri, la şedinţa de redacţie, care începe întotdeauna seara la ora şase. Am stat de vorbă normal, despre ce are fiecare de făcut, după care au pornit toţi care încotro.

— Iar eu am vorbit aseară la nouă cu ea.

— Pe unde era? întrebă Lassi fără niciun fel de interes.

— Pe teren, am spus şi, după o scurtă pauză, am adăugat: Nu mi‑a dat prin cap să întreb unde anume.

— Cu alte cuvinte, de douăzeci şi patru de ore nu ai nicio veste de la ea.

Am dat din cap şi l‑am privit atent pe Lassi. Poziţia lui, lăsat pe spate şi plictisit, chipul încordat şi pauzele dintre cuvinte trădau ceea ce îi trecea prin minte: chestia asta e o mare pierdere de timp.

— La ce subiect lucra? am întrebat.

Lassi nu‑mi răspunse imediat, cântărea în mână stiloul şi poate în gânduri, altceva.

— Ce subiect? am repetat, când am priceput că nu avea de gând să înceapă de la sine.

  

  La Gaudeamus, îl puteți întâlni pe romancierul finlandez:

slideuri8  

  

— Chestia asta nu e numai tâmpită, ci şi confidenţială, dar tâmpit e, în primul rând, subiectul, spuse Lassi, sprijinindu-şi coatele pe birou şi privindu-mă acum de jos, ca şi cum ar fi vrut să‑mi estimeze reacţia.

— Aşa, am spus, şi am aşteptat.

— Scria despre Tămăduitorul ăsta.

E posibil să fi tresărit. Johanna îmi povestise despre Tămăduitor.

Primise primul e‑mail imediat după ce fusese ucisă familia aceea din Tapiola. Tămăduitorul, un simplu pseudonim, îşi asumase răspunderea pentru crimă. În acel e‑mail îi explicase Johannei că el se răzbună în numele simplilor cetăţeni, susţinuse că este ultima voce a adevărului într‑o lume sortită pieirii, că este Tămăduitorul unui Pământ măcinat de boli. Şi de aceea îl ucisese pe industriaşul acela împreună cu familia sa. Şi de aceea va continua să‑i ucidă pe toţi cei care, după spusele lui, provocaseră schimbări climaterice tot mai accentuate. Johanna anunţase poliţia. Poliţia investigase şi făcuse tot ce îi stătuse în puteri. între timp, fuseseră ucişi nouă manageri şi politicieni laolaltă cu familiile lor.

Am oftat. Lassi ridică din umeri, aparent mulţumit de reacţia mea.

— I‑am spus că n-are niciun rost, îmi explică şi am simţit o notă triumfătoare în vocea lui. Că nu va afla nimic în plus faţă de poliţie. În afară de asta, cititorii noştri, tot mai puţini la număr, nu vor aşa ceva. E, pur şi simplu, deprimant. Oamenii ştiu oricum că totul e un rahat.

M‑am răsucit pe scaun şi m‑am uitat afară, înspre golful Toolo, care era cufundat în beznă. Ştiam că pe ţărm se aflau clădiri, dar nu le vedeam.

— Johanna încheiase subiectul ăsta? am întrebat, după ce ne plictisisem să ne ascultăm propria respiraţie şi pe cea a clădirii în care ne aflam.

Lassi se lăsă pe spate în fotoliu şi mă privi cu ochii mijiţi, de parcă m‑aş fi aflat undeva în zare, nu de partea cealaltă a biroului.

— De ce întrebi?

— Johanna şi cu mine comunicăm tot timpul, i‑am explicat.

Ştiam deja că nimic nu‑l putea interesa mai puţin pe Lassi. Îmi trecu prin minte că uneori nu repetăm anumite lucruri doar pentru a‑i convinge pe alţii.

— Nu neapărat neîntrerupt. Dar în mod normal ne trimitem la câteva ore câte un SMS sau un e‑mail. Chiar şi atunci când nu avem nimic pe suflet. Uneori nu ne scriem decât două, trei cuvinte. Ceva haios, ba uneori şi câte o mică tandreţe. Aşa obişnuim noi. Noi comunicăm tot timpul. Şi pentru noi, douăzeci şi patru de ore chiar este o perioadă lungă.

Fragment din romanul TĂMĂDUITORUL

 

%d blogeri au apreciat: