Tag Archive: suflet



Zi dupa ziCartea lui David Levithan descrie un fenomen de o improbabilitate maximă: un suflet rătăcitor, care nu poate sălășlui mai mult de o zi în corpul unui om.

Așa încât, în fiecare dimineață, o altă persoană își va ceda trupul pentru ca acest suflet să aibă parte de încă o zi de viață. „În fiecare zi sunt altcineva. Sunt eu însumi – știu că sunt eu însumi – dar sunt și altcineva. Întotdeauna a fost așa.”

La prima vedere, subiectul pare numai bun pentru o poveste siropoasă de dragoste. Abordat ceva mai în profunzime însă, el devine o adevărată provocare. Cum se integrează respectivul suflet în societatea din care face parte trupul? De unde știe pe cine să salute și de cine să se ferească? De unde știe că ceea ce face va fi privit ca fiind normal de către cunoscuți? Și multe alte probleme…

Și apoi, o problemă care are potențialul de a revolta o seamă de oameni: nicio regulă nu spune că acest suflet trebuie să se trezească în fiecare dimineață neapărat într-un trup de bărbat – respectiv de băiat, pentru că vârsta lui este de aproximativ 6 000 de zile, adică în jur de 16 ani – sau neapărat într-unul de fată. Pur și simplu, într-o zi e fată, în două sau trei zile băiat, apoi iar fată câteva zile, însă niciodată – NICIODATĂ – nu se trezește de două ori în același trup. Dar Levithan găsește soluții pentru fiecare din aceste provocări. „Informația există. Mă trezesc, deschid ochii, înțeleg că e o nouă dimineață, un loc nou. Intervine apoi prompt biografia, un dar de bun venit de la partea ne-eu a minții.” Cu alte cuvinte, A – acesta este numele pe care și l-a ales sufletul – poate „accesa” memoria trupului pe care îl posedă.

Apoi apare întrebarea: bine, și cum concepi o poveste de dragoste într-un asemenea haos? Pentru că A se poate îndrăgosti ușor, e drept, dar persoana de care se îndrăgostește, cum îi poate răspunde, chiar dacă dragostea e reciprocă?

Citiți întreaga recenzie pe BOOKBLOG

 


Ați pus în Somnul și moartea referințe la Phaidon, dialogul despre moartea lui Socrate – a fost punctul de pornire în scrierea acestui roman?

Anders Rønnow Klarlund: Da, e o carte despre călătoria sufletului. La un moment dat, Jacob [Weinreich] a spus „Ce-ar fi dacă în următoarea carte Niels Bentzon ar călători în moarte pentru a rezolva un caz?“ – și acesta a fost startul acestui roman. Și am început să ne documentăm despre suflet – cum e definit, ce este… și așa am ajuns la Socrate. Și apoi ne-am întrebat cum ar fi dacă Socrate ar însoți acțiunea cărții. În primă fază, ne-am apucat să rescriem Phaidon – avea vreo 20 de pagini, un început interesant, dar era de necitit – a fost o lectură doar pentru noi. Așadar, Socrate a fost cu noi de la început.

(Fragment din interviul acordat de cuplul A.J. Kazinski pentru BookMag)

***

Și un fragment din cartea cuplului A.J. Kazinski SOMNUL ȘI MOARTEA:

Somnul si moarteaNiels se întoarse şi se lăsă în genunchi pentru a verifica sub pat. Observă o carte. Fu nevoit să se lungească şi să întindă mâna pentru a o putea apuca. Era un volum foarte vechi, legat în piele, inscripţionat cu litere fine, aurite. Balerina scrisese cu litere roşii şi elegante pe pagina de gardă: „Dicte Van Hauen, 1992“. Phaidon de Platon. O cărţulie mai degrabă decât un op de proporţii. Niels răsfoi prefaţa. Phaidon fusese unul dintre discipolii preferaţi ai lui Socrate, află citind primele rânduri. În carte, el îi povesteşte lui Platon despre moartea lui Socrate, explicându‑i acestuia cum filosoful dovedise existenţa sufletului înainte de a bea otrava. Niels continuă să răsfoiască paginile îngălbenite. Mai peste tot, note scrise de mână. Note vechi. Şi o mulţime de fraze subliniate. Să fie vorba despre o carte pe care o recitea regulat încă din 1992? Despre un fel de Biblie personală? se întrebă poliţistul.

— Niels! îl strigă Kristian din living.

Băgă cartea în buzunar. Ştia că era interzis să iasă din apartament cu vreun obiect.

— Apă sărată e, îl anunţă criminalistul arătând către pata de pe jos.

— Apă de mare?

— Posibil.

Niels se mulţumi să aprobe din cap, după care ieși, coborî scările şi, de cum ajunse în stradă, fu asaltat de lumina orbitoare a soarelui. Aruncă un ochi la ceas: 14:56. Mai era un ceas până la întâlnirea lui Dicte şi tot habar nu avea unde trebuia să aibă loc. Primi un SMS de la Casper: „Am recuperat fotografia. Trec la treabă.“

Trase adânc aer în piept şi se aşeză la volan. Transpiră. Ţinea cartea în mână. Phaidon. Socrate. Dicte Van Hauen, 1992. Răsfoind‑o din nou, remarcă lipsa unei pagini, care fusese smulsă. Pagina 41. Închise ochii şi se gândi. Fusese sechestrată timp de treizeci şi şase de ore. Înecată. Reanimată. După care scăpase. Sub pat, Niels descoperise o carte dedicată existenţei sufletului. Din care fusese smulsă o pagină.

    

 

%d blogeri au apreciat: