Tag Archive: suedez



Când Sophie Brinkmann îl cunoaşte pe Hector Guzman, viaţa ei se află într-un impas. Misteriosul bărbat o cucereşte pe loc. Totuşi, Sophie află repede că înfăţişarea lui e înşelătoare: Guzman ascunde lucruri sinistre…

Iată un fragment din PRIETENUL ANDALUZ, romanul de debut al scenaristului suedez Alexander Soderberg, ”adevăratul urmaş al lui Stieg Larsson”, apreciază Entertainment Weekly:

Prietenul andaluzDupă câteva minute, apăru Sophie din direcţia pieţei Karlaplan. Gunilla aşteptă până când ajunse lângă ea, după care porniră împreună în jos spre Sturegatan. După o vreme, Gunilla începu să pună întrebări. Ca de obicei, întreba despre persoanele din anturajul lui Hector, voia numele şi rolul acestora, voia să ştie de ce erau sau nu erau în stare.

Sophie îşi dădea silinţa să răspundă cât mai complet. Când întrebările începură să-l vizeze pe Hector, cine era, ce tip de personalitate avea, nu-i spuse aproape nimic, era ca şi cum nu l-ar fi cunoscut pe Hector, ca şi cum nu voia să rupă încrederea tacită pe care acesta tocmai i-o arătase.

Din partea opusă se apropia un grup de şcolari. Sophie le făcu loc să treacă.

— În meseria mea, am avut de-a face de multe ori cu bărbaţi de genul lui Hector Guzman, relaxaţi şi şarmanţi la început, ca pe urmă să se transforme brusc şi să devină exact opusul. Am văzut cum au distrus vieţile altor oameni…

Sophie nu zicea nimic, mergea doar alături de Gunilla.

— Nu te lăsa păcălită, Sophie.

  

  


ATUNCI CÂND IAHTUL a fost găsit în derivă în Golful Fecioarei, din arhipelagul sudic al Stockholmului, marea era calmă şi noaptea luminoasă. Apa avea o culoare somnoroasă, albastru-cenuşie şi se mişca moale, ca o ceaţă.

   

Fragment din

După succesul cărții de debut, Sub hipnoză, duoul Lars Kepler revine cu un thriller la fel de captivant. Nu despre tulburări de personalitate, ci despre afaceri murdare și corupție la nivel înalt.

  

Bătrânul care vâslea a strigat de câteva ori, deşi bănuia că nu va primi niciun răspuns. Supraveghease de pe ţărm vasul aproape o oră vasul, cum urma curentul slab, întors de-a îndăratelea. Bătrânul şi-a dus barca lipind-o de latura iahtului. A lăsat vâslele, a amarat lângă platforma de coborât în apă şi s-a căţărat pe scara de metal, trecând peste balustradă. Pe puntea de la pupa se afla un şezlong roz. Bătrânul a aşteptat un moment, ascultând. Cum nu auzea nimic, a deschis uşa de sticlă şi a coborât câteva trepte, până în salon.

O lumină cenuşie se răspândea prin ferestrele mari, peste lambriurile de tec lăcuit şi peste pânza albastru-închis a canapelelor. A coborât mai departe, pe scara abruptă placată cu lemn lucios, prin faţa chicinetei întunecate, a băii, până în cuşeta mare. Lumina slabă se strecura prin ferestrele mici, din tavan, peste un pat dublu de forma unei lăncii. La capul patului, sprijinită de perete, şedea o tânără în geacă de ginşi, pe jumătate ridicată, moale, cu picioarele desfăcute şi cu o mână lăsată pe perna roz. Îl privea drept în ochi, cu o expresie întrebătoare, speriată.

Bătrânului i-a luat o vreme până să înţeleagă că fata era moartă.

În părul ei lung, negru se afla o agrafă ca un porumbel, porumbelul păcii.

Când bătrânul s-a apropiat, atingându-i obrazul, capul fetei a căzut în faţă şi o şuviţă subţire de apă i s-a scurs printre buze jos, pe bărbie.

  

  

Camera întunecată de pe insula Eel


Camera întunecată, romanul lui Johan Theorin, caută să îmbine drama de familie cu ancheta poliţistă, atmosfera horror şi chiar poveştile cu fantome, toate îngropate sub un strat gros şi rece de zăpadă, amestecat de un viscol aşa cum afli doar în regiunile din nordul Europei.

  

  

Romanul lui Theorin are, aşa cum era de aşteptat, o arhitectură destul de complexă: multe fire narative şi multe biografii alternează fragmentar, dozând piramidal suspansul. Pe de o parte avem povestea lui Joakim, profesorul care se mută, împreună cu familia într-un conac vechi de pe insula Eel, în apropiere de Stockholm. La nici un an de la pierderea surorii sale Ethel, Joakim îşi pierde şi soţia care se îneacă în condiţii bizare în apropiere de farurile insulei. Luând decizia să rămână, împreună cu copiii săi în casa a cărei renovare vrea să o încheie, Joakim devine tot mai convins, prin dezgroparea trecutului insulei dar şi al propriei familii, că e aproape de dezlegarea unui mister din care supranaturalul nu poate fi exclus cu uşurinţă.

În acelaşi timp, pe insula din apropiere de Stockholm au loc numeroase spargeri de locuinţe investigate de detectivul Tilda Davidsson, al cărei trecut este la rândul său legat de istoria insulei Eel. Capitolele care detaliază ancheta Tildei sunt alternate de capitolele care relatează eforturile lui Joakim de a descoperi ce s-a întâmplat cu soţia lui dar şi cu capitole care explorează infracţiunile hoţilor şi capitole care prezintă, fie sub forma unor povestiri scurte tragice (din secolul XIX şi până în secolul XX), fie prin mărturisirile rudelor lui Joakim şi Tilda o cronică a întâmplărilor sinistre care au avut loc pe insulă de-a lungul timpului.

Toate aceste elemente, personaje şi fire epice se vor lega şi se vor dezlega în preajma unei furtuni de zăpadă din apropierea Crăciunului, atunci când naturalul şi supranaturalul se vor fi împletit convingător la capătul unui efort de construcţie narativă care reuşeşte cu brio să îţi demonstreze, aşa cum o fac romanele poliţiste ale suedezilor, că aparenţele sunt la fel de înşelătoare ca gheaţa neagră care acoperă apele mărilor în lungile şi teribilele ierni din ţările nordice.

   

Citește întreaga cronică pe blog.libris.ro.

  


Bineînţeles, copiilor le plăcu foarte mult de Rasputin. Gabriel îl mângâie şi Livia îi dădu o farfurie cu lapte. Nu vroiau să se despartă de motan niciun minut, dar în seara de după vizita Mirjei Rambe, familia a fost invitată, fără pisoi, să îi viziteze pe vecinii de la ferma din sud. Copiii mai mari nu erau acasă, dar Andreas, cel de şapte ani, li se alătură la cină, după care el şi copiii Westin se duseră în bucătărie după nişte îngheţată.

    

   Joakim rămase în sufragerie, bând cafea cu Roger şi Maria Carlsson. Subiectul conversaţiei era destul de inevitabil: îngrijirea şi renovarea caselor de lângă mare, care erau expuse tuturor tipurilor de vreme. Dar Joakim mai avea o întrebare, pe care în cele din urmă o puse:

― Mă întrebam dacă aţi auzit vreo poveste despre casa noastră? Despre Eel Point?

― Poveşti? spuse Roger Carlsson.

― Da, poveşti cu fantome şi altele, spuse Joakim. Katrine spunea că vorbise cu voi vara trecută despre… despre faptul că ar fi bântuită.

Era prima oară când pomenea numele ei în seara aceea — avea grijă să nu vorbească prea mult despre răposata lui soţie. Nu vroia să pară obsedat, la urma urmei. Nu era obsedat.

― Mie nu mi‑a spus nimic de fantome, spuse Roger.

― Mie mi‑a spus despre asta când a venit la cafea, spuse Maria. Se întreba doar dacă Eel Point are o reputaţie proastă.

     

   Maria privi spre soţul ei.

― Vreau să spun, când noi eram mici, adulţii obişnuiau să vorbească despre o cameră secretă de la Eel Point care era bântuită… îţi aminteşti, Roger?

Soţul ei scutură doar din cap — în mod evident, fantomele nu îl interesau prea mult — dar Joakim se aplecă în faţă.

― Unde era camera asta? Ştiţi?

― Habar n‑am, spuse Roger, sorbind din cafea.

― Nu, nici eu nu ştiu, spuse Maria. Dar bunicul meu spunea uneori ceva despre faptul că fantomele bântuiau camera asta de fiecare Crăciun. Morţii reveneau la conac şi se strângeau într‑o cameră anume. Apoi luau…

― Ăstea sunt nişte absurdităţi ridicole, spuse Roger, luând cafetiera şi oferindu‑i lui Joakim. Mai vrei cafea?

  

Fragment din romanul Camera întunecată

de Johan Theorin – ”ultima senzație în Suedia” (The Times)

  

%d blogeri au apreciat: