Tag Archive: Stephen King


Un elev capabil


— Despre ce vrei să vorbim azi? întrebă Dussander, dând pe gât ultima duşcă. Azi nu mai facem lecții, ce zici? Ă? Ă? Când bea, accentul devenea mai sesizabil. Era un accent pe care Todd ajunsese să‑l urască. Acum n‑avea nimic împotriva accentului; n‑avea nimic împotriva a nimic. Se simţea pe de‑a‑ntregul relaxat. Se uită la mâini, mâinile care aveau să dea brânciul, şi acestea arătau la fel ca întotdeauna. Nu tremurau; erau relaxate.

— Nu‑mi pasă, zise el. Facem cum doreşti.

— Să‑ţi spun despre săpunul special pe care‑l fabricam? Experimentele noastre privind homosexualitatea silită? Sau poate vrei să auzi cum am scăpat din Berlin după ce‑am fost atât de prost încât să mă întorc acolo. Atunci a fost cât pe ce să fiu ras, zise el. Apoi mimă gestul cu care ai rade un obraz nebărbierit şi râse.

— Orice, zise Todd. Pe bune. Îl văzu pe Dussander cum examinează sticla goală şi se ridică apoi cu ea într‑o mână. Dussander o duse la coşul de gunoi şi o lăsă să cadă acolo.

— Nu, nimic din toate astea, cred, zise Dussander. Nu pari a fi într‑o dispoziţie propice. Rămase reflectând un moment lângă coşul de gunoi şi apoi traversă bucătăria spre uşa pivniţei. Ciorapii de lână foşneau pe linoleumul cu denivelări. Cred că astăzi o să‑ţi spun în schimb povestea unui bătrân căruia îi era teamă.

    

    

Dussander deschise uşa pivniţei. Spatele lui era acum întors către masă. Todd se ridică tăcut în picioare.

— Îi era teamă, continuă Dussander, de un anumit băiat care îi era, într‑un mod straniu, prieten. Un băiat deştept. Mama lui spunea despre acest băiat că este un „elev capabil”, iar bătrânul descoperise deja că este un elev capabil… deşi, probabil, nu în direcţia în care se gândea maică‑sa.

Dussander bâjbâi puţin până reuşi să acţioneze întrerupătorul electric vechi din perete, chinuindu‑se să‑l răsucească cu degetele chircite şi neîndemânatice. Todd păşi — aproape lunecă — pe linoleum, evitând să calce în locurile în care podeaua scârţâia sau pârâia. Acum cunoştea bucătăria asta la fel ca pe‑a lui. Poate chiar mai bine.

— La început, băiatul n‑a fost prietenul bătrânului, zise Dussander. Reuşi în cele din urmă să răsucească întrerupătorul. Coborî prima treaptă cu grija unui băutor veteran. La început, bătrânului nu‑i plăcea deloc de băiat. După care a început să… să-i fie pe plac compania lui, cu toate că stăruia un puternic element de aversiune. Se uita la raft acum, dar încă se mai ţinea de balustradă. Todd, calm — nu, acum era de‑a dreptul rece — păşi în spatele lui şi calculă ce şanse ar fi avut un brânci sănătos să‑l facă pe Dussander să dea drumul balustradei. Decise să aştepte până când Dussander se va fi aplecat înainte.

— O parte din plăcerea bătrânului venea dintr‑un sentiment de egalitate, continuă cu băgare de seamă Dussander. Vezi tu, băiatul şi bătrânul se aveau reciproc la mână. Fiecare ştia câte ceva pe care celălalt dorea să‑l păstreze secret. Pe urmă… ah, pe urmă bătrânului i‑a devenit clar că lucrurile se schimbau. Da. Strânsoarea lui slăbea — parţial sau complet, în funcţie de cât de disperat putea fi băiatul şi cât de deştept. Într‑o lungă noapte în care somnul refuza să vină, bătrânului i s‑a năzărit că ar fi bine pentru el dacă ar găsi ceva nou cu care să‑l aibă la mână pe băiat. Pentru propria sa siguranţă.

 

  

Acum Dussander dădu drumul balustradei şi se aplecă peste scara abruptă a pivniţei, dar Todd rămase perfect nemişcat. Răceala care‑l pătrunsese până la oase începea să se topească făcând loc unui şuvoi rozaliu de mânie şi confuzie. Când Dussander apucă noua sticlă de whisky, Todd îşi zise cu răutate că bătrânul avea cea mai împuţită pivniţă din oraş, cu sau fără petrol. Mirosea ca şi cum ceva sau cineva ar fi murit acolo, jos.

— Aşa că bătrânul s‑a dat pe loc jos din pat. Ce înseamnă somnul pentru un bătrân? Foarte puţin. Şi şezu la micul său birou, gândindu‑se la cât de inteligent îl învăluise pe băiat în plasa însăşi a crimelor pe care băiatul le ţinea ameninţător deasupra capului. Şi se mai gândea la cât de silitor muncise băiatul, practic, pe brânci, ca să‑şi readucă notele de şcoală la nivelul de dinainte. Şi cum, după ce acestea vor fi fost mărite, băiatul nu va mai avea nevoie de bătrân viu. Iar dacă bătrânul murea, băiatul putea fi liber.

Se întoarse acum cu faţa spre Todd, ţinând sticla de Ancient Age de gât.

— Te‑am auzit, să ştii, spuse el aproape cu blândeţe. Din clipa în care ai împins scaunul în spate şi te‑ai ridicat. Nu eşti aşa de tăcut precum îţi imaginezi, băiete. Cel puţin, nu încă.

Todd nu zise nimic.

— Aşadar! exclamă Dussander, revenind în bucătărie şi închizând uşa pivniţei cu o mişcare fermă. Bătrânul a scris totul pe hârtie, nicht wahr? De la primul cuvânt până la ultimul, a pus totul pe hârtie. Când a terminat, aproape că sosiseră zorii zilei, iar mâna îi scârţâia din pricina artritei — verdammt de artrită — dar se simţi bine pentru prima oară în ultimele săptămâni. Se simţea în siguranţă. Se culcă din nou în pat şi dormi până la jumătatea după‑amiezii. De fapt, dacă ar fi dormit mai mult, ar fi ratat serialul preferat — Spitalul general.

Fragment din miniromanul ”Un copil capabil”, publicat în vol.  Stephen King, Anotimpuri diferite, Ed. Trei, 2010

 


Un top care începe în raiul lui Marc Levy și se termină în iadul lui Pascal Bruckner.

     

7. Just Like Heaven (Marc Levy, Și dacă e adevarat…). Romanul de debut al celui mai citit autor francez la ora actuală s-a bucurat de două adaptări. Într-una doctorița-fantomă este jucată de Reese Witherspoon, iar cealaltă este o adaptare bollywoodiană.

     

   

6. Yes Man (Danny Wallace, Yes Man). Cum ar fi să nu mai poți spune NU? Să răspunzi la orice cu DA. Jim Carrey a încercat-o pe pielea lui în comedia pe care poate că ați văzut-o anul trecut. Și când te gândești că romanul jurnalistului britanic este autobiografic, te cam apucă mila…

     

   

5. The Shawshank Redemption (Stephen King, Anotimpuri diferite). Plecând de la primul miniroman (”Închisoarea îngerilor”) din cele patru cuprinse în acest volum, Frank Darabond, regizorul preferat al lui Stephen King, l-a distribuit pe Tim Robbins în rolul unui tânăr bancher ajuns la închisoare după ce a fost acuzat pe nedrept că și-ar fi ucis soția.

   

    

4. The Dancer Upstairs (Nicholas Shakespeare, Coregrafia violenței). Povestea fascinantei călătorii a unui detectiv aflat în căutarea liderului celei mai periculoase mișcări de gherilă din țara incașilor este spusă de Javier Bardem și John Malkovich, ultimul fiind dealtfel și regizorul acestei adaptări.

  

      

3. Lizoanca (?) (Doina Ruști, Lizoanca la 11 ani). În primăvară a venit vestea: Radu Jude adaptează pentru marele ecran povestea inspirată de copila care a umplut un sat de sifils. Până să vină trailerul (și filmul turnat), vă propun clipul de promovare a romanului.

  

  

2. The Girl with the Dragon Tattoo (Stieg Larsson, Barbați care urăsc femeile). Despre trilogia Millenium a scriitorului suedez care a căpătat celebritate mondială după subita sa moarte nu mai e cazul să vă povestesc. Vă reamintesc doar că după adaptarea cinematografică a suedezilor, Hollywoodul va începe în curând o a două adaptare, în care va juca și cel mai proaspăt James Bond (Daniel Craig).

   

    

1. Bitter Moon (Pascal Bruckner, Luni de fiere). Cine putea să povestească mai bine despre criza cuplului și despre limitele sexualității decât un regizor (Polanski) vânat de justiția americană pentru violul unei minore?

   

Anotimpuri diferite


UN  ALT FEL  DE  “REGE”

Povestea contează, nu cine o spune” – aceste cuvinte apar scrise în  clubul unde se petrece acţiunea uneia din povestirile lui Stephen King. Să fie însă adevarată această maximă? Pare greu de crezut, dacă ţinem cont de afinitatea producătorilor de la Hollywood pentru scrierile lui King. În fond, cât de grozav poţi fi, ca scriitor, încât să ţi se ecranizeze mai mult de jumătate din operă?

Te poţi gândi că e îndeajuns ca pe afişul filmului să apară numele lui Stephen King, ca pelicula să dobândească o garanţie de popularitate. Dar nu e vorba doar de un truc de marketing: asocierea unui autor faimos cu o ecranizare oarecare,  ci e vorba de o consecvenţă greu de egalat într-o carieră de scriitor: Stephen King reuşeşte, prin fiecare fragment de proză redactată, să se menţina la înălţimea aşteptărilor publicului. S-ar putea spune  că nici nu e greu şi că n-ar fi vorba de cine ştie ce triumf literar. În fond, chiar King recunoaşte că întreaga sa activitate de creaţie a gravitat într-un spaţiu minor din punct de vedere estetic, chiar dacă atât de popular şi că  ficţiunea simplă pe care a semnat-o reprezintă “echivalentul literar al unui Big Mac şi al unei porţii mari de cartofi prăjiţi de la McDonald’s” (Postfaţă-p.745).

Dar dacă eşti suficient de onest să admiţi că nu poţi scrie o proză elegantă şi sofisticată, mai bine  te apuci să faci altceva? Nu neapărat, iar King ştie exact unde vrea să ajungă prin povestirile sale: la evadare ficţională – o povestire bună trebuie să “te facă să uiţi pentru scurtă vreme chestiile adevărate care iţi împovărează mintea şi să te ducă într-un loc în care n-ai mai fost” (Postfaţă-p.748). În acest sens, probabil că autorul american s-a achitat de sarcina pe care şi-a propus-o, abordând genul cel mai la îndemână în producerea efectului dorit: genul horror. Eticheta de maestru al horrorul-ui, nu foarte onorabilă în faţa criticii (şi privita probabil ca  o dovadă de imaturitate literară nedepaşită), nu l-a descurajat pe King şi nici nu l-a făcut prizonierul acestui gen. Cel puţin trei, din cele patru proze scurte cuprinse în  volumul de faţă, confirmă aceasta şi încă ceva: vocaţia de povestitor a autorului american…

Citește întreaga recenzie semnată de Sever Gulea pe blogul http://blog.libris.ro/2010/03/01/anotimpuri-diferite/

%d blogeri au apreciat: