Tag Archive: Simon Sebag Montefiore



Intr-o noapteSimon Sebag Montefiore este un istoric britanic de renume. La noi i-au apărut un studiu, masiv: Ierusalim. Biografia unui oraş, Editura Trei, şi o amplă monografie: Stalin. Curtea ţarului roşu, Editura Polirom.

 

Care acum ne oferă romanul de (semi)ficţiune – bazat pe o temeinică documentaţie, bine strunită sub raportul invenţiei epice – Într-o noapte de iarnă (traducerea din engleză de Lucian Niculescu). Peste 500 de pagini – limita impusă de Nicolae Breban cărţilor serioase şi care pot fi, eventual, şi evaluate artistic – despre nişte întîmplări moscovite, cu personaje sus-puse în plină realitate sovietică de după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Avem o poveste de dragoste cu multe ingrediente de thriller, ce se consumă printre şi cu aportul protipendadei din jurul lui Stalin. Temeri, suspiciuni, acuze, morţi, anchete, delaţiuni, arestări, părinţi şi copii, servicii secrete, violenţă, dar şi momente lirice, citate din Puşkin şi Cehov, o lume pe care o ştim din filme, dar şi din citite, din romane, cărţi de istorie, iar acum acest amestec straniu şi nu prea despre ruşii ăştia care, deşi am vrea să-i ignorăm, există („O amintire din război“ este fraza finală a romanului). După care urmează un mic text – „Istorie. Fapte şi ficţiune“ –, în care Montefiore explică la obiect şi subiect amestecul personajelor fictive cu realitatea epocii istorice.

Evident că volumul se citeşte cu mare interes, chiar şi de către cei mai puţin familiarizaţi cu personajele – odioase! – din nomenclatura PCUS. Vrem, nu vrem, acceptăm tot ce s-a întîmplat, chiar şi în ficţiunea, absolut credibilă, a lui Montefiore. Trecutul se poate ascunde, mistifica, deturna, dar nu se poate schimba. Pînă la urmă, adevărul iese la iveală. Prestigioasa carieră academică a lui Montefiore este punctată şi de acest autor cu notorietate profesională şi completată de popularitatea cîştigată prin desele sale aparaţii televizate.

Cronică de Cristina Manole apărută în OBSERVATORUL CULTURAL

 


Când cel mai mare spărgător de bănci citește Proust, iar puștii din protipentada stalinistă se împușcă în stitlul Pușkin, un criminalist se trezește cu un fetus de maimuță în frigider, iar un altul face autostopul, nimerind în mașina celor mai dubioși tipi din zonă…

Găsiți în acest weekend la târgul GAUDEAMUS romane cu antren și adrenalină la prețuri cu reduceri de până la 50%. Dați de noi în Pavilionul Central, la standul 16. Catalogul cu toate noutățile poate fi descărcat de aici.

Mai jos, am ales 6 noutăți din literatura cu detectivi, anchete și răsturnări de situație.

  

politiste-gaudeamus2014

 

6. KAIKEN. Abia divorțat de soția sa Naoko, criminalistul Olivier Passan își găsește casa mânjită de sânge și cu un fetus de maimuțică înghesuit în frigider. Ce să fie, ce să fie? Passan pleacă la Tokio, pe urmele trecutului sumbru al lui Naoko. O poveste excelent spusă de reporterul și scenarisul francez Jean-Christophe Grangé.

5. ÎN SPATELE NORILOR ÎNTUNECAȚI se cheamă ultimul roman din seria lui Vik și Stubo aparținând apreciatei Anne Holt. ”Un roman polițist construit în jurul datei de 22 iulie 2011 – o zi neagră pentru Norvegia [e vorba de crimele lui Anders Breivik]: pare un demers atât speculativ, cât şi riscant. Dar Anne Holt reuşeşte să creeze o narațiune în care suspansul şi compasiunea omenească se îmbină perfect”, scrie Dagbladet.

4. URMĂRIT. Editura Trei vine cu a doua traducere din celebra serie Jack Reacher semnată de Lee Child. Totul începe când eroul, un fost ofițer al poliției militare americane, face autostopul pentru a ajunge în Virginia, doar pentru a se trezi într-o mașină cu doi bărbați și o femeie ce pare extrem de îngrijorată. În acelaști timp, FBI-ul lansa un apel de urmărire generală pentru că în zonă avusese loc o crimă și o persoană fusese răpită.

3. VIERMELE DE MĂTASE de Robert Galbraith, aka JK Rowling. Scriitorul Owen Quine dispare de acasă. Tocmai finalizase un manuscris în care făcea câte un portret necruțător aproape fiecărei persoane pe care o cunoaștea. Când scriitorul este găsit ucis cu brutalitate, pentru Cormoran Strike (îl știți deja din Chemarea cucului) devine o cursă contracronometru să înțeleagă ce l-a împins pe ucigașul nemilos să comită acea crimă atroce…

2. ÎNTR-O NOAPTE DE IARNĂ de Simon Sebag Montefiore (i-ați citit poate excelenta istorie a Ierusalismului). 1945, Moscova stalinist: „copiii de aur” ai protipentadei comuniste pun în scenă un joc inspirat de duelul mortal al lui Pușkin. Se lasă cu doi puști morți și cu o anchetă în care ceilalți copii sunt acuzați că ar fi conspirat la răsturnarea regimului.

1. SUTTON. Jurnalist premiat cu Pulitzer, J.R. Moehringer spune povestea unuia dintre cei mai mari spărgători de bănci din SUA, Willie Sutton (1901-1980). ”Americanii, sărăciţi de criză, l-au transformat în erou naţional: băncile îi jefuiseră pe ei, Sutton jefuia băncile vinovate. Mare cititor, când a fost prins ultima dată, în 1952, în camera lui s-au găsit bani, arme şi opera lui Proust”, ne atrage atenția Ștefan Agopian.

  

  

 

 

 

 

 

 

 


400 de titluri ale editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing vă așteaptă cu reduceri de până la 50% la Târgul Gaudeamus ”Carte de Învățătură” din București (19-23 noiembrie).

Ne găsiţi la Romexpo în Pavilionul Central la nivel 0.00, standul 16.

Vă propun mai jos 15 noutăți diverse: de la psihanaliză la SF-ul baroc, de la literatura de copii și adolescenți la romane istorice plasate în Libia secolului 19 sau în Rusia lui Stalin. Catalogul cu toate noutățile poate fi descărcat de aici.

***

15. Dorința iepurașului. Cuplul format din scriitorul Paul Stewart și ilustratorul Chris Riddell sunt creatorii unei alte simpatice perechi formate din Arici și Iepuraș. Editura Trei vine la târg cu patru cărțulii din această serie dedicată celor mici.

14. Formarea inovatorilor. Cartea lui Tony Wagner, profesor de pedagogie la Harvard, reface traseul formativ al unor străluciți inovatori ai zilelor noastre, de la inginerul care a contribuit decisiv la crearea primului iPhone la activiști sociali care născocesc, pentru africani, ”biciclete” ieftine folosite la depănușat.

13. Jocul Final: Convocarea. Primul volum din trilogia Endgame (de James Fray și Nils Johnson-Shelton) a devenit un fenomen mondial: nu e doar un palpitant roman SF, ci și un joc detectivistic online cu o miză de jumătate de milion de dolari (cât se poate de adevărați), precum și un viitor film, pentru care 20th Century Fox a achiziționat deja drepturile de autor.

12. Orașe de hârtie. John Green e și el un fenomen mondial, printre adolescenți cel puțin. Autorul bestsellerului Sub aceeași stea închipuie o poveste cu limbaj spumos și citate din Walt Whitman, în care o mână de liceeni au de rezolvat o enigmă: unde a dispărut Margo, care-i apăruse ultima oară lui Quentin îmbrăcată în costum de ninja?

11. Secțiune într-un oraș bolnav. Îndrăznețul autor de SF Serge Brussolo, iubit de fandomul autohton, e publicat acum cu o serie crudă și barocă de povestiri, în care corpul devine subiect al mutilărilor științifice, iar orașele sunt virusate de calculatoare.

 top15-2014-1  

10. Terapia prin jocul cu nisip. Sandplay a devnit o tehnică tot mai folosită, atât pentru terapie, cât și pentru diagnosticare. Analista jungiană Ruth Ammann prezintă virtuțile modelării în nisip, prin istorii de caz, fotografii și ponturi pentru psihologi.

9. Belzhar. Povestea memorabilă a lui Meg Wolitzer e mai mult decât un roman pentru adolescenți. ”Dacă ați avut o dezamăgire în amor, dacă nu reușiți să vă găsiți locul în lumea asta dementă, dacă nimeni și nimic nu vă convinge că viața asta, cu bunele și relele ei, nu merită trăită, dați o șansă acestei cărți”, recomandă pe site-ul BookMag Virginia Costeschi, coordonator editorial la Trei.

8. În căutarea sinelui. În filosofie, a fost ghidat de Constantin Noica. În psihanaliză a intrat sub călăuzirea psihologului Eugen Papdima. Aflați povestea dublei formări a profesorului și editorului Vasile Dem. Zamfirescu, așa cum s-a întâmplat ea în anii cenușii ai ceaușismului. Nu degeaba subtitlul cărții (ajunsă la a treia ediție, considerabil adăugită) este: De la filosofie la psihanaliză în comunism.

7. Viermele de mătase. Pe detectivul Cormoran Strike al lui J.K. Rowling (care semnează sub pseudonimul Robert Galbraith) îl știți deja din primul volum al seriei, Chemarea cucului. Dacă atunci, intriga polițistă se petrecea în lumea modei, de data asta vă așteaptă ”o poveste depre ranchiună și crimă într-o lume literară toxică” (Sunday Times).

6. Tatăl. Cartea analistului jungian Luigi Zoja pleacă de la funcția paternă așa cum era îndeplinită în antichitate, pentru a ajunge în zilele noastre când paternitatea pare să fi intrat în criză, iar autoritatea tatălui e în declin. „Un tată va fi un tată nesigur dacă, deși îi aparține, nu știe nimic despre poporul taților”, avertiezează autorul.

   top15-2014-2  

5. Povestea lui Hanna Yakub. Selectul imprint Pandora M vă așteaptă cu o poveste plasată în plină război civil între druzi și creștinii maroniți din Libia. Rabee Jaber, jurnalist și fizician libian, a primit pentru această carte distincția Booker International Prize pentru literatură arabă din 2012.

4. Imagini mișcătoare. Lumea interioară și conflictele emoționale ale personajelor de pe marele ecran sunt scrutate în această carte semnată de psihanalistul Andrea Sabbadini, directorul European Psychoanalytic Film Festival. Pe 22 noiembrie, autorul va lansa cartea la Cinema Studio, în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film organizat de criticul de film Irina-Margareta Nistor.

3. Într-o noapte de iarnă. După captivanta biografie a Ierusalimului, istoricul Simon Sebag Montefiore e tradus acum cu o poveste tragică despre Membrii Clubului Romanticilor Fatali, luați la întrebări de poliția secretă stalinistă. Ascultați, zic eu, de sfatul revistei Marie Claire: „Ghemuiește-te în fața șemineului cu un pahar de vin roșu și cu această poveste captivantă, în care ficțiunea și faptele istorice se împletesc magistral”.

2. Inevitabila noastră umbră. Boala mentală este parte din viața noastră (cine n-are cel puțin o rudă care să fi suferit o tulburare psihică?), iar profesorul de la Oxford Tom Burns aduce un pic de lumină în această zonă umbroasă, povestind cum se pune un diagnostic psihiatric, cum a renunțat Occidentul la aziluri, unde greșește discursul antipsihiatric și care sunt limitele farmacologiei.

1. Nimeni. Cu premiul Femina pe 2009 și cu renumele de profesoară de filosofie la Sorbona, Gwenaëlle Aubry propune un roman în care figura Tatălui (profesor de Drept) maniaco-depresiv hrănește și ”autorizează fantasma scriitoricească”, observă Simona Sora. Venți s-o cunoașteți pe autoare duminică, 23 noiembrie, de la orele 12.00, la lansarea de la standul Grupului Editorial Trei.

  top15-2014-3

  


Ierusalim. Biografia unui oraș nu e doar o istorie a conflictelor dintre iudaism, creștinism și islamism. Istoric format la Cambridge, Simon Sebag Montefiore recurge la inedite povești de viață privată, incluzând chiar și biografii mai colorate, precum cea a cântăreței-spioane Asmahan (1912-1944):

     

Zi şi noapte, coridoarele şi barurile de la hotelul King David erau atât de aglomerate cu prinţi, aristocraţi, gangsteri, curteni, haimanale, magnaţi, peşti, gigolo, curtezane, vedete de cinema din Egipt, Liban, Siria, Serbia, Grecia şi Etiopia, precum şi spioni aliaţi, ai Axei, sionişti şi arabi, alături de ofiţeri şi diplomaţi în uniforme franţuzeşti, britanice, australiene şi americane, încât vizitatorii trebuiau să dea serios din coate ca să-şi croiască drum pentru a ajunge la bar, unde urmau să-şi comande câte un martini sec.

  

Spioana cu aluniță pe bărbie

În 1942, la hotel s-a cazat un nou oaspete, care era una dintre cele mai renumite vedete arabe ale epocii şi personifica decadenţa Ierusalimului ca antrepozit levantin. Cânta sub numele de scenă Asmahan; oriunde se ducea, această femeie periculoasă, dar irezistibilă, care a reuşit să fie, printre altele, o prinţesă druză, o vedetă egipteană de cinema, o cântăreaţă populară arabă, curtezană de lux şi spion pentru toate părţile implicate, a reuşit să-şi creeze propria specie de prăpăd splendid şi de mister.

  

  

    

Vlăstar al unei familii princiare, dar sărăcite, care a fugit în 1918 în Egipt, Amal al-Altrash, născută druză în Siria, a fost descoperită drept cântăreaţă la vârsta de paisprezece ani şi a înregistrat primul ei disc la şaisprezece ani, dobândind instantaneu celebritatea la radio şi apoi în filme, mereu uşor de recunoscut după aluniţa din bărbie. În 1933, s-a măritat cu vărul ei, emirul Muntelui Druze din Siria, pentru prima oară (s-a măritat şi a divorţat de el de două ori). Ea a insistat să ducă o viaţă emancipată, de femeie occidentală, chiar şi în palatul lui de pe munte, deşi îşi petrecea o mare parte din timp la King David. În mai 1941, prinţesa — sau „emira” — a fost recrutată de spionajul britanic şi convinsă (de Vichy) să se întoarcă în Damasc pentru a-i fermeca şi mitui pe liderii sirieni ca să susţină puterile aliate. Când aliaţii au recucerit Siria şi Libanul, generalul Charles de Gaulle i-a adresat personal mulţumiri.

   

Doamna de pe holuri”

Ajutată de talentul de cântăreaţă, de farmecul invincibil şi de un libido absolut neinhibat (cu orientări bisexuale), Asmahan i-a fermecat în scurt timp pe Francezii Liberi şi generalii britanici din Beirut, ridicându-i pe unii împotriva celorlalţi şi fiind plătită de ambele părţi ca agent de influenţă. Emisarul lui Churchill, generalul Louis Spears, a fost atât de fermecat, încât a spus că „a fost şi va fi întotdeauna una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut vreodată. Avea nişte ochi imenşi, verzi ca marea pe care o traversezi ca să ajungi în paradis”. Se spunea că, dacă îi erai amant, era imposibil să fii singur în budoarul ei, pentru că aveai şanse să găseşti un general sub pat, altul în pat, şi pe Spears atârnând de candelabru.

  

  

    

Furioasă pe faptul că aliaţii şi-au încălcat promisiunea de a le acorda imediat arabilor independenţa, prinţesa a furat secrete militare de la un iubit britanic şi a încercat să le ofere germanilor. Când a fost oprită la graniţa cu Turcia, ea l-a muşcat pe ofiţerul care a arestat-o. Când Franţa Liberă i-a anulat salariul, s-a mutat la Ierusalim. Având încă douăzeci şi patru de ani, a devenit „doamna de pe holuri” la King David, stând trează toată noaptea ca să-şi bea cocteilul preferat din whisky şi şampanie, seducând palestinieni de vază, alţi ofiţeri britanici (şi soţiile lor) şi pe prinţul Aly Khan. Un prieten francez îşi aminteşte: „era femeie din cap până-n picioare. Elle était diabolique avec les hommes.”

   

Moarte în Nil – MI6 sau Umm Kulthum?

Dat fiind că supranumele ei era Altrash, englezoaicele o numeau prinţesa Trash (”Gunoi”) şi atât de mult i-a şocat pe compatrioţii druzi încât aceştia au tras focuri de armă când primul ei film a fost prezentat în sălile de cinema — era cu ani înaintea timpului său. Putea să fie cel mai mare duşman al ei însăşi. Astfel, a încercat să o scoată din apartamentul cel mai bun al hotelului pe Nazi, regina mamă a Egiptului, când a început o aventură cu şambelanul regal. O competiţie cu o dansatoare egipteană pentru un bărbat a culminat cu distrugerea rituală reciprocă a rochiilor. Privea sionismul ca pe un prilej favorabil modei. „Slavă Domnului pentru aceşti blănari vienezi — măcar aşa să putem facem rost de o haină de blană decentă la Ierusalim.” După un an petrecut în oraş, căsătorindu-se pentru a treia oară, cu un playboy egiptean, în 1944 a plecat în Egipt pentru a interpreta rolul principal din filmul Love and Vengeance, dar, înainte de terminarea filmului, s-a înecat în Nil în urma unui misterios accident pus la cale, se spune, de MI6, Gestapo, regele Farouk (pe care-l refuzase) sau de rivalul ei, Umm Kulthum, strălucitul cântăreţ egiptean. Dacă fratele ei Farid a fost un Sinatra al lumii arabe, ea a fost Monroe. Stilul ei angelic de interpretare, îndeosebi în şlagărul „Nopţi magice la Viena”, este şi astăzi îndrăgit.


Procuratorul roman, încadrat de soldaţii aliaţi şi sub privirile unei mulţimi agitate, a ţinut audienţa la Pretoriu, o platformă mai înaltă, situată în exteriorul Citadelei lui Irod, cartierul general al romanilor, lângă Poarta Jaffa de azi. Pontius Pilat era un soldăţoi agresiv, lipsit de tact şi depăşit de situaţia din Iudeea. Chiar unul dintre prinţii irodieni îi caracteriza ca fiind „răzbunător, cu un temperament coleric”.

Deja îi scandalizase pe evrei când a ordonat soldaţilor săi să intre în Ierusalim, afişând pe scuturi portrete ale împăratului. Irod Antipa, în fruntea unei delegaţii, a cerut îndepărtarea lor. Mereu „inflexibil şi crud”, Pilat a refuzat. Când mai mulţi evrei au protestat, el şi-a asmuţit gărzile, dar delegaţii s-au întins la pământ şi şi-au dezvelit gâtul. Până la urmă, Pilat a ordonat să fie îndepărtate portretele ofensatoare. De curând, el executase nişte rebeli galileeni „al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor”.

„Tu eşti regele iudeilor?” l-a întrebat Pilat pe Isus. La urma urmelor, mulţimea îl aclamase ca pe un rege la intrarea în Ierusalim. Dar el a răspuns: „Tu zici”. Şi a tăcut. Însă Pilat ştia că el este din Galileea. „Şi aflând că era sub stăpânirea lui Irod”, Pilat i l-a trimis pe prizonier lui Irod Antipa, ca o favoare făcută conducătorului Galileii, pentru care Isus reprezenta un subiect de interes special. Palatul lui Antipa se afla la scurtă distanţă de acolo. Irod Antipa, spune Luca, „s-a bucurat foarte”, căci de multă vreme vroia să-l cunoască pe succesorul lui Ioan Botezătorul „şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El”. Dar Isus dispreţuia atât de mult această „vulpe”, cel care îl omorâse pe Ioan, încât nu a binevoit să vorbească cu el.

Antipa a început să-l ia în râs pe Isus, cerându-i să mai facă nişte trucuri, oferindu-i o mantie regalăşi spunându-i „rege”. Este puţin probabil ca tetrarhul să fi încercat să-l salveze pe succesorul lui Ioan Botezătorul, dar s-a bucurat că avea ocazia să stea de vorbă cu el. Pilat şi Antipa erau de multă vreme duşmani, dar acum „s-au făcut prieteni”. Cu toate astea, Isus era problema romanilor. Irod Antipa l-a trimis înapoi la Pretoriu. Acolo, Pilat i-a judecat pe Isus, doi aşa-zişi hoţi şi pe Barabbas, „închis împreună cu nişte răzvrătiţi, care în răscoală săvârşiseră ucidere”, ne spune Marcu. Aceasta arată că un grup de rebeli, din care probabil făceau parte şi cei doi „hoţi”, au fost judecaţi în acelaşi timp cu Isus.

Pilat a cochetat cu ideea graţierii unuia dintre prizonieri. Unii din mulţime au strigat să-l elibereze pe Barabbas. Conform Evangheliilor, Barabbas a fost eliberat. Povestea pare greu de crezut: de obicei, romanii îi executau pe rebelii criminali. Isus a fost condamnat la crucificare, însă Pilat, potrivit lui Matei, „luând apăşi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia”.

„Sângele lui asupra noastrăşi asupra copiilor noştri!” a răspuns mulţimea.

Departe de a fi un individ oscilant şi ipocrit, brutalul şi încăpăţânatul Pilat nu mai simţise până atunci nevoia să se spele pe mâini înainte de a trimite pe cineva la moarte. Altădată, când avusese neînţelegi cu evreii, îşi trimisese soldaţii îmbrăcaţi în haine civile în mijlocul unei mulţimi paşnice din Ierusalim; la semnalul său, aceştia îşi scoseseră săbiile şi eliberaseră străzile, făcând o mulţime de victime. Dar acum, confruntat deja cu răscoala lui Barabbas din cursul săptămânii, Pilat se temea de o reapariţie a „regilor” şi „pseudo-profeţilor” care năpădiseră Iudeea după moartea lui Irod cel Mare. Într-un mod indirect, Isus aţâţa spiritele şi era fără îndoială foarte popular. Chiar şi după mulţi ani, Iosif Flaviu, el însuşi un fariseu, spunea că Isus a fost un învăţător înţelept.

Prin urmare, povestea tradiţională a condamnării sale nu sună veridic. După Evanghelii, preoţii susţineau că ei nu aveau autoritatea de a da pedepse cu moartea, dar nu avem dovezi că era aşa. Marele preot, scrie Iosif Flaviu, „judeca în caz de dispute, pedepsea pe infractori”. Evangheliile, scrise sau modificate după distrugerea Templului în anul 70, i-au învinuit pe evrei şi i-au absolvit pe vină pe romani, din dorinţa de a arăta loialitate faţă de imperiu. Dar acuzaţiile aduse lui Isus şi însăşi pedeapsa spun cu totul altceva: a fost o operaţiune pusă la punct de romani.

Asemenea multor victime condamnate la crucificare, Isus a fost biciuit cu un bici din piele care avea în vârf bucăţi de os sau metal, tortură atât de violentă încât de multe ori ducea la moartea victimei. Purtând o plăcuţă pe care scria „REGELE IUDEILOR”, făcută de soldaţii romani, dintre care mulţi erau mercenari sirieni şi greci, sângerând puternic în urma flagelării, Isus a fost luat spre a fi crucificat, probabil în dimineaţa zilei de 14 Nisan sau vineri, 3 aprilie 33. Alături de alte două victime, el şi-a dus singur patibulum-ul, bârna transversală a propriei cruci pentru crucificare, de la închisoarea Citadelei şi pe străzile Oraşului de Sus. Discipolii săi l-au convins pe un anume Simon din Cirene să-l ajute să ducă bârna transversală în timp ce femeile ce se numărau printre adepţii lui plângeau. „Fiice ale Ierusalimului”, le-a spus el, „nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-văşi pe copiii voştri” căci se apropie Apocalipsa — „iată, vin zilele”.

Isus a plecat din Ierusalim pentru ultima dată, ieşind pe Poarta Gennath (Grădinilor) şi luând-o la stânga, printr-o zonă cu grădini în pantăşi morminte săpate în stâncă, îndreptându-se spre dealul de execuţie al oraşului, căruia bine i se spunea Locul Căpăţânii: Golgota.

Fragment din 

Ierusalim. Biografia unui oraș de

Simon Sebag Montefiore

%d blogeri au apreciat: