Tag Archive: Sfartecari



Bookblog recomandă romanul SFÂRTECĂRI de Niall Griffiths, o poveste care va fi, cu siguranță, pe placul fanilor lui Irvine Welsh, Chuck Palahniuk și Jack Kerouac:

Pentru cei mai mulţi dintre noi, Ţara Galilor reprezintă o fărâmă  neglijabilă a Regatului Unit şi o destinaţie turistică  mai degrabă exotică, de încercat după ce ne-am plictisit de sejurul clasic la mare sau la munte. Multe dintre personajele cărţii de faţă au ajuns în Aberystwyth, un orăşel galez de coastă, în ipostaza de turişti. Împotmolirea lor acolo are ceva din vlăguirea care-l ţintuieşte pe Hans Castorp în muntele vrăjit. Punctul comun al acestor personaje este dependenţa de droguri sau de alcool; mai presus de personalitatea fiecăruia se află nevoia de a obţine următoarea doză. (…)

   

       

 Citește și: “Când tripuieşti, încep să se întâmple chestii ciudate”

   

Dacă  până acum dependenţii de droguri erau portretizaţi clişeic drept locuitori ai metropolelor, Sfârtecări trece dincolo de imaginea contemporană idealizată a zonelor rurale. Turiştii vin în preajma Aberystwythului

„să vadă sate mici şi ciudate, munţi şi lacuri şi poate să vadă care sunt preţurile cabanelor de vacanţă şi ce văd? Nişte sperietori de ciori care aleargă prin pădure – cad – borăsc…”.

Însă, conform observaţiei amare a unuia dintre protagonişti, aceia ce se întorc acasă după sejurul rustic nu au văzut, în fond, decât ceea ce au vrut să vadă: dincolo de suprafeţele văruite în alb ale căsuţelor, sărăcia, incestul, fabricile de droguri şi bombe, violenţa şi abuzurile de tot felul rămân vizibile doar pentru cei implicaţi direct în ele. (…)

   

Citește mai departe întreaga recenzie.

   

Cowgirl


Totultotultotultotultotultotultotul…

Melodia începe iar.

Iar? zic eu.

Robbie se întoarce spre mine, de pe locul lui din faţă.

— E preferata mea, spune el. E melodia mea preferată.

Zâmbeşte larg.

— La tine şi-a făcut efectu’ E-ul?

Scutur din cap.

— A, păi o să-şi facă în curând, o să-şi facă în curând. La mine da. Unu’ din cele mai bune din ultimu’ timp, crede-mă. N-am mai băgat unu’ aşa de bun de nu ţin minte.

 

 

Mă uit la munţii care trec în viteză pe lângă geam, nişte cocoaşe vagi şi întunecate în lumina apusului. Ne ducem la un chef mare de pe dealuri, un fel de petrecere de adio pentru Robbie, pentru că mâine-dimineaţă pleacă la Paris. Stă în faţă, împreună cu Dai, care conduce, şi eu stau în spate cu Phil, care se holbează pe geam şi scrâşneşte din dinţi pe cine ştie ce combinaţie complexă de droguri pe care e acum sau de pe care a ieşit sau ambele.

Eu aştept doar, aştept ca E-ul să-şi facă efectul şi aşa mai departe. Aşteptarea face parte din plăcere, asta, desigur, dacă nu cumva ai luat ţeapă, caz în care aşteptarea se termină atunci când se transformă în dezamăgire, ceea ce nu prea e ideea mea de distracţie. Dar Robbie e cel care a făcut rost de pastilele ăstea pentru noi, aşa că ar trebui să fie în regulă; Robbie se pricepe la E.

     

     

Decenuvreisămăsuni, simtcummărupîndouă, decenuvreisămăsuni, simtcummărupîndouă, decenuvreisămăsuni, simtcummărupîndouă…

E melodia aia de la Underworld, aia de pe primul lor album; mi se pare că se numeşte „Cowgirl“. Îmi place la nebunie, e superbă, dar asta e a cincea sau a şasea oară când se repetă, de când ne-am suit în maşină merge non-stop şi începe să mă plictisească puţin… şi apoi, odată cu explozia, îmi dau seama că înainte nu ascultam cum trebuie, ca să zic, şi că e absolut perfectă, impecabilă, plină de energie şi forţă… Dumnezeule… Sună monumental, ca să zic, cumva masiv; se identifică, în mintea mea, cu faptul că Robbie pleacă şi îmi creează în cap imaginea unei statui gigantice care se prăbuşeşte. Întotdeauna mi-a plăcut Robbie. Şi asta e absolut perfect; melodia, maşina, absolut totul… uneori lucrurile merg bine, nu-i aşa? Uneori chiar se leagă, asta e clar.

Dumnezeule, E-ul îşi face efectul.

Asta e clar.

— Mai tare! strig eu. Dă-o mai tare!

(fragment din romanul Sfârtecări de Niall Griffiths)

 

Citește pe aceeași temă:

“Când tripuieşti, încep să se întâmple chestii ciudate”

 

Optzecisme britanice


Puțin divertisment. De dumincă.

Vă mai amintiți de coafurile punk, de Duran Duran, de primele casete video? Dar de beaturile new wave și de sacourile asortate cu adidași? Dar de popul plângăcios al lui Phil Collins? Poate galezii din Sfârtecările lui Niall Griffiths, marcați ce-i drept de epoca thatcheristă, vor împrospăta puțin memoria celor care au trăit împlinirile mărețe ale deceniului nouă:

***

”Mai beau nişte bere şi pe la jumatea cutiei a treia începe să mă ia moţăiala. E plăcut, foarte plăcut… numai că la televizor e o emisiune oribilă, cre’ că-i zice chiar Anii optzeci, un fel de retrospectivă a acelui deceniu infect prezentată de un palavragiu odios şi dezgustător care are comportamentu’ de prost gust al bogătanului arogant. În ultima vreme a apărut o avalanşă de emisiuni din ăstea, nimic altceva decât nişte tentative îndoielnice de uşurare a sentimentului de vinovăţie, realizate invariabil de un dobitoc cu voce afectată şi un păr bufant sau o coadă de cal de neuitat.

”Ceea ce vor să spună emisiunile ăstea e nu-ţi fă probleme; nu avea îndoieli despre ceea ce au făcut în timpu’ lu’ Thatcher, era absolut OK să ai o freză de imbecil, era absolut OK să calci peste vagabonzi în drum spre operă sau restaurant, era absolut OK să faci mai mulţi bani decât ar fi putut să-ţi trebuiască vreodată pe seama celorlalţi; nu-ţi fă probleme, era absolut OK, toată lumea făcea la fel. Era absolut OK să vrei mai mult şi mai mult şi mai mult. Mai multe maşini. Mai multe costume. Mai multe broşe. Mai mulţi bani. Mai multe vacanţe. Mai multe CD-uri cu bou’ de Phil Collins şi sperietoarea de Whitney Houston. Era absolut OK să fii un labagiu lacom, strângător şi zgomotos.

”Dumnezeule, ce oameni… nu numai că vor să adune cantităţi impardonabile de bani prin mijloace oricât de murdare, dacă e necesar, da’ vor să se simtă şi răzbunaţi moral pentru că fac asta. Cretinii. Doamne… Ce mai poţi spera? Ce poţi să faci?

Uite! E Baletu’ Spandau, să mor io!

— Uite ce kilturi au!

— Şi ce machiaj! Ce moace!

— Uite coada aia de cal! Ce labagiu… a, scuze, Liam.

Cel puţin emisiunea asta i-a făcut pe toţi să discute din nou, să comunice unii cu alţii. Mă rog, într-un fel; nu fac altceva decât să râdă isteric la videoclipuri vechi cu Adam Ant, Howard Jones, căcatu’ ăla de Balet Spandau şi multe alte reprezentaţii dispărute. Pe mine mă doare-n cur; am senzaţia plăcută că rătăcesc printr-o ceaţă chimică moale şi scriu în cap un eseu: CE-AM FĂCUT ÎN ANII OPTZECI, de Colm Downey.”

***

Romanul Sfârtecări al lui Niall Griffiths este cel de-al doilea tradus la Pandora M, după Kelly + Victor. Povestea se petrece într-un orășel de pe coasta vestică a Țării Galilor, Aberystwyth. Deși pare un fel de Macondo mitic și vels, e de fapt un foarte realist cimitir al disperaților, un punct terminus al oricărei speranțe.

%d blogeri au apreciat: