Tag Archive: Sever Dron



Fostul component al echipei de Cupa Davis a României a emigrat în 1972 în Franța. Acum și-a publicat memoriile.

A fost o vreme în care echipa de Cupa Davis a României a jucat de 3 ori cu Salatiera pe masă. Prima aventură a fost la Cleveland, SUA, în 1969. Ion Țiriac, Ilie Năstase, Petre Mărmureanu și Sever Dron. Asta era componența. Ultimul dintre acești „patru mușchetari” ai tenisului și-a publicat memoriile.

Am ales sa fiu nimeniSao Paolo – București – Londra

„Am ales să fiu «Nimeni»”. Așa se intitulează volumul apărut la Editura Trei și pe care Sever Dron l-a lansat marți seară, la Librăria Bastilia din București. I-au fost alături, dintre personalități, marea gimnastă Andreea Răducan, veteranul antrenor de tenis Aurel Segărceanu și fostul șef al sportului românesc dinainte de 1990, generalul Nicolae Stan.

”Este o carte scrisă pe drumul Sao Paolo – București – Londra”, a spus autorul, dezvăluind traseul vieții sale în ultimii ani, cel puțin. Andreea Răducan, autoarea la rândul ei a unei autobiografii tulburătoare, a punctat:

„Am răsfoit cartea domnului Dron și am citit că ar fi putut să meargă la fotbal. Har Domnului că a ajuns să facă tenis”.

Autobiografia lui Sever Dron nu e o înșiruire de lung de linie, forehand sau rever, procedeele obișnuite ale sportului cu mingea galbenă. E o poveste despre un mare tenisman român care în anul 1972 n-a mai suportat grumajii regimului comunist și a cerut azil politic în Franța.

A înjurat-o pe Elena Ceaușescu!

„Futu-ți Dumnezeii mă-tii! Ce baftă ai!”, a rostit Sever Dron într-o zi banală. Uitând însă că de partea cealaltă a fileului se afla Valentin. Valentin Ceaușescu. Fiul cuplului care stăpânea România a luat înjurătura ca pe ceva normal.

„Dar Prima Doamnă a luat acea nevinovată și legitimă înjurătură ca pe un afront personal…. Din acel moment, mi-a fost anulat pașaportul, am fost eliminat din Cupa Davis, totul a intrat în ceață pentru mine…”, scrie Sever Dron în „Am ales să fiu «Nimeni»”.

Articol preluat din Evenimentul Zilei 

   

Reclame

Sever Dron este cunoscut pentru metoda sa specială de antrenament, grație căreia, în Franţa, a fost şi este căutat de mulţi tineri care vor să reuşească în acest sport.

Metoda se bazează pe „dezvoltarea personală a fiecărui candidat de a învăţa tenisul, copil sau adult”, exerciţiile având scopul de „a dezvolta motricitatea, echilibrul, fizicul şi mentalul elevilor încă de la primele etape ale procesului de învăţare”. Aşadar, nu este o metodă care vizează doar un antrenament fizic, ci unul ce-şi propune formare totală a individului.

Pe lângă faptul că e bogată în amintiri, oferă şi un insight în istoria tenisului (românesc şi mondial). Interesantă este analogia pe care Sever Dron o realizează între începuturile „sportului alb” şi istoria României:

”În 1877, pe când noi, românii, încă ne băteam pentru independenţă cu turcii, la All England Lawn Tennis Club din Londra, adică la Wimbledon, se juca primul turneu de tenis din istorie. Când Osman Paşa preda sabia colonelului român Mihai Cerchez, la 10 decembrie 1877, Spencer Gore, primul campion al Wimbledonului, încă nu se dezmeticise din surpriza pe care o trăise cucerind cupa londoneză la tenis, un sport pe care el, jucător de cricket, nu-l considera unul… prea decent”.

 

Veniți să-l cunoașteți pe Sever Dron marți la Librăria Bastilia:

nimeniBlog  

Memoriile lui Sever Dron sunt o bună introducere în istoria tenisului, dar cel mai bine surprind o etapă importantă din istoria tenisului românesc, poate cea mai importantă, care coincide şi cu perioada dificilă a comunismului, aşa că o să regăsiţi în această carte şi o felie de istorie pură. Iar bookaholicii vor savura cu siguranţă fragmentele literare, aproape proustiene, de rememorare a unor momente din trecutul mai mult sau mai puţin fericit, dar pe care a ştiut mereu să-l trăiască intens.

Citește întreaga recenzie pe site-ul Bookaholic

   


Vă așteptăm marți, 23 aprilie, de la ora 19.00 la Librăria Bastilia (Pța Romană, nr. 5) la lansarea cărții Am ales să fiu ”nimeni”. Memoriile unui tenismen de Sever Dron. Pe lângă autor, coleg de generație cu Năstase și Țiriac, la lansare vor mai vorbi: gimnasta Andreea Răducanu, comentatorul Cristian Țopescu, președintele FR de Handbal Cristian Gațu și, din partea noastră, directorul editorial Magdalena Mărculescu.

 

nimeniBlog 

  

FRAGMENT:

Căutam un cuvânt „magic“, o formulă cu care să-mi arăt ingeniozitatea de coach, ceva în genul ”Cre-cre-bu-bumo-bă-he-flo-te-ce” din vremea copilăriei, pe scurt, o metodă de a-i determina pe învăţăcei să prindă cu claritate, corect şi fără putinţă de revenire o nouă lovitură, o nouă atitudine, un nou stil.

Ei bine, ignoranţa mea în materie de limbă franceză, departe de a fi un obstacol, m-a ajutat de data aceasta. Odată, două „pleziriste”, după o partidă cu scântei, se duceau la duş şi se întrebau una pe alta ce deodorant vor folosi! Nu-mi amintesc în detaliu cele spuse de fete, dar ştiu că una dintre domnişoare a sfătuit-o pe cealaltă să-şi cumpere deodorantul O.BA.O. Părea o marca nouă, promiţătoare. Cu urechea mea încă neadaptată la sonorităţile franceze, am auzit: Haut-Bas-Haut (sus-jos-sus).

Ciudăţenia fonetică a limbii franceze sau poate idiosincrazia aparatului meu auditiv mi-au fost de mare folos în acel moment. Şi ce mi-a dat mie prin cap? Am început să propun jucătorilor care practicau un tenis de plăcere următoarea formulă:

„Dacă vreţi să vă formaţi fără probleme o lovitură de rever sau de dreapta corecte şi frumoase, nu ezitaţi să utilizaţi deodorantul O.BA.O.!”

Ştiu că vă miră formula mea, ştiu că pare ininteligibilă expresia aceasta lărgită, scoasă parcă dintr-un clip publicitar prost, dar lucrurile au sensul lor. În traducere, acea formulă în aparenţă comercială însemna că trebuie să pregăteşti lovitura retrăgând racheta în spate până la înălţimea umerilor (O-Haut = sus), să o cobori pentru a lovi mingea până la nivelul şoldurilor (Ba-Bas = jos) şi să continui dezvoltarea loviturii în faţă până la nivelul ochilor, finalizând-o (O-Haut = sus). Ei bine, acest O-BA-O a făcut furori pe terenurile de tenis din Seine-et-Marne şi dacă din întâmplare vreun curios venea să vadă cum decurge o lecţie de tenis, el putea, tot uitându-se la gesturile tehnice ale  profesorului român, să audă un jucător sau o jucătoare spunând:

”Sever, ai mâine o oră liberă, căci mi-am uitat deodorantul O-BA-O şi aş vrea să-mi reamintesc lovitura de dreapta!”

Astfel, după câteva luni nimeni, nu se mai mira de găselniţele pedagogice ale noului antrenor român…

  


Am ales sa fiu nimeniÎn ciuda aparentelor, „Am ales sa fiu «nimeni». Memoriile unui tenismen“ nu este un volum dedicat confruntarii atletice – sau este infinit mai mult decât atât.

La fel ca în cazul autobiografiei semnate de Andre Agassi, „Open“, cartea fostului mare tenismen român ilustreaza un dureros si sofisticat proces al cautarii si gasirii de sine, unul sincopat, marcat de numeroase poticneli, esecuri si suferinte. Ceea ce impresioneaza peste toate este viziunea pozitiva, optimismul si chiar inocenta cu care Sever Dron a stiut sa întâmpine, în ton cu motto-ul gravat pe frontispiciul de la Wimbledon si decupat din poemul „If“ al britanicului Rudyard Kipling, atât triumful, cât si dezastrul.

Construita cronologic, în ciuda unei deschideri datate „mai 1968“ si prilejuita de episodul dialogului cu oglinda din vestiarul Roland Garros-ului, ritual deprins de la Ken Rosewall, cartea curge linistita aidoma unui blând si nepasator fluviu african, avansând prin acumulari biografice sinonime diferitelor etape de maturizare depasite de eroul-narator. Prin fata ochilor nostri uimiti defileaza anecdote legate de originile familiei Dron, povestiri ce ritmeaza o copilarie dificila, apasata de delirul comunist specific „obsedantului deceniu“, apoi o adolescenta „adaptata“, împartita între competitiile tenisistice si pasiunea pentru carte, o tinerete dedicata tenisului de înalt nivel, punctata de apogeul atins prin Challenge Round-ul Cupei Davis de la Cleveland, urmata de o maturitate coincidenta cu o „noua nastere“, dupa refugiul politic în Franta, alegerea unei alte profesiuni si întemeierea unei noi familii, pentru ca într-un final deschis (naratiunea se opreste în vremea Revolutiei din decembrie 1989) sa asistam la reflectiile despre istorie, viata si sport ale unui întelept septuagenar.

Sever Dron, mare povestitor, dupa cum releva si comentariile sale de la Eurosport TV, a stiut sa extraga nucleul narativ din acele întâmplari si clipe ce l-au impresionat de-a lungul unei vieti asupra careia a reflectat cu încapatânare, refuzând sa uite si mai ales sa ignore. Ca a descoperit istoria Taj Mahalului profitând de o accidentare survenita pe un teren de balegar din India sau ca a fost aproape de a genera un incident diplomatic la Casa Alba atunci când a cerut, neîndemânatec, o cutie de chibrituri drept suvenir, ca l-a dracuit de mama pe Valentin Ceausescu, riscând punitia cabinetului doi sau ca l-a parasit pe Henri Leconte când francezul o luase razna în viata privata – toate acestea au fost „pepite de aur“ pe care fostul mare tenismen le-a transformat, în urma unui elaborat proces alchimic si scriptural, în materia prima a unei constructii memorialistice si inspirate, si pedagogice. Adica, excelent asezata în pagina si îndeosebi pilduitoare pentru cititorii tineri, aflati pe calea formarii.

   

Fragmente din cronica publicată de revista Cultura și semnată de Valentin Protopopescu

    


Sever Dron a fost component al echipei de Cupa Davis a României şi apoi antrenor. A trăit 17 ani în Franţa cu un paşaport special, cu coperţi de pînză albastră: cel de apatrid. Povestea lui este o combinaţie fascinantă de muncă, întîmplări incredibile şi întîlniri providenţiale.

  

Ajuns la vîrsta rotundei experienţe, „aproape septuagenar”, cum singur se descrie, Sever Dron ne trece prin începuturile sale în tenis, un sport la care a ajuns, pînă la urmă, în pofida pasiunii sale pentru fotbal şi mingea cu petice. Arzînd etapele, savuros e episodul primei întîlniri directe cu Ilie Năstase, în 1957, pe cînd erau amîndoi doar nişte copii.

Cronică la volumul:

Am ales sa fiu nimeni

Sever este un om care s-a născut pentru tenis – Guy Forget

Atît de îndrăgostiţi de sfera galbenă şi de meciul lor încît nu-şi mai doreau să se termine. Aproape că au reuşit să joace şi al treilea set şi asta doar pentru a prelungi micul şi complexul show pe care îl făceau cei doi puşti peteren.

Etapele se succed repede, rezultatele se înghesuie, prezenţa în echipa României de Cupa Davis e un bun cîştigat pe merit. Anul 1969 rămîne unul memorabil pentru Dron, care joacă finala, challenge round, cum se numea pe atunci, alături de Ilie Năstase, Ion Ţiriac şi Petre Mărmureanu, contra americanilor, la Cleveland. Apoi vine perioada cînd devine „necorespunzător”, motivele nefiind clare nici pînă-n ziua de azi.

Sever Dron şi-a făcut apoi propriul destin, alegînd să solicite azil politic în Franţa, în 1972. Viaţa i-a surîs o dată cu propunerea de a fi antrenor şi jucător la clubul din Melun, chiar dacă a trebuit să doarmă pe mocheta din sală, învelit cu fileurile, pînă i-a fost gata locuinţa. Acolo a rămas mulţi ani şi oamenii l-au iubit, l-au apreciat şi, mai ales, l-au înţeles cînd a venit momentul să treacă la o altă etapă.

Ca antrenor, a lucrat, la solicitarea lui Ion Ţiriac, cu Guillermo Vilas cînd argentinianul a disputat a patra sa finală la Roland Garros, pierdută la Mats Wilander în 1982. I-a fost sfătuitor Virginiei Ruzici, singura noastră campioană de Mare Şlem. L-a pregătit pe talentatul şi capriciosul Henri Leconte, care avea să urce pînă pe locul 5 în ierarhia mondială. De asemenea, i-a fost alături într-o „colaborare scurtă, dar intensă”, cum o descrie în carte, lui Julie Halard, care a ajuns a 7-a jucătoare a lumii.

Emoţionante sînt paginile în care Sever descrie cum a primit acel paşaport atît de special, „care semăna mai mult cu o agendă acoperită cu pînză albastră”. La rubrica cetăţenie scria „apatrid„, categorisire care, credea Sever Dron, însemna un fel de nimeni, că nu aparţii de nicăieri. Abia în 1989, după 17 ani de aşteptare, a fost declarat cetăţean francez. Între timp însă, poate nici nu mai avea nevoie de asta. Devenise cineva. De fapt, fusese întotdeauna. Fusese şi este Sever Dron.

Fragment din cronica apărută în Gazeta Sporturilor

   

%d blogeri au apreciat asta: