Tag Archive: scriitor



I‑am zâmbit mult prea precocei mele fiice şi i‑am propus să mai bem un pahar de vin.

— Am o întrebare nemţească, a spus ea.

— Pune‑mă la încercare.

— Zilele trecute am tradus la curs din Luther.

— Profesorul vostru e sadic?

— Nu, doar neamţ. Oricum, în timp ce parcurgeam o colecţie de aforisme ale lui Luther, am găsit ceva adecvat…

— Adecvat cui?

— Nu unei persoane anume. Dar nu sunt sigură că am înţeles exact citatul.

— Şi crezi că eu pot să te ajut?

— Tu vorbeşti fluent germana, tată. Du sprichst die Sprache.

Clipa— Numai după câteva pahare de vin.

— Modestia e plicticoasă, tată.

Fragment din:

— Continuă: spune‑mi citatul din Luther.

Wie bald, „nicht jetzt“, „nie“ wird.

N‑am clintit. Doar am tradus.

Ce repede „nu acum“ devine „niciodată“.

— E un citat grozav, a spus Candace.

— Şi, ca toate citatele grozave, spune un anumit adevăr. Ce te‑a făcut să‑l remarci?

— Faptul că mă tem că sunt genul de persoană „nu acum“.

— De ce spui asta?

— Nu pot trăi clipa, nu mă pot mulţumi cu situaţia de acum.

— Nu eşti cam dură cu tine?

— Deloc. Fiindcă ştiu că şi tu eşti aşa.

Wie bald „nicht jetzt“ „nie“ wird.

Clipa… am spus, ca şi cum rosteam prima dată cuvântul, atent la cum sună. E un loc mult supraapreciat.

— Dar e tot ce avem, aşa‑i? Seara asta, conversaţia asta, clipa asta. Mai e ceva?

— Trecutul.

— Ştiam că ai să spui asta — e obsesia ta. E în toate cărţile tale. De ce „trecutul“, tată?

— El denunţă întotdeauna prezentul.

Şi fiindcă niciodată nu poţi scăpa cu adevărat din strânsoarea lui, la fel cum nu te poţi împăca întru totul cu ceea ce este definitiv în viaţă. Ia gândiţi‑vă: căsnicia mea o fi început să se destrame acum un deceniu şi poate că primul semn de final de partidă a fost în acea zi din ianuarie trecut, când am cumpărat casa din Maine. Însă nu am acceptat cu adevărat că totul s‑a sfârşit, până în dimineaţa de după cina cu Candace, când pe la opt şi un sfert am auzit o bătaie în uşa casei mele.

  

Reclame

— Scuzati-ma, numele meu e Lars Olsson. Sunt reporter.

— Ce doriti?

— Ieri a fost gasit un barbat intr-un bloc de gheata. Magnus Kjellner. Disparut din luna noiembrie. Si, din cate am inteles, voi doi erati buni prieteni.

— De ce imi pomeniti mie despre lucrurile acestea?

Christian se indeparta, retragandu-se dindaratul masutei sale.

— Nu vi se pare o coincidenta stranie? Ati primit amenintari o perioada lunga de timp, dupa care unul dintre prietenii cei mai apropiati ai dumneavoastra e gasit mort? Am aflat, de asemenea, ca probabil a fost ucis.

— Ucis? intreba Christian, ascunzandu-si sub masa mainile, care ii tremurau ingrozitor.

Sirena— Da, trupul sau prezenta urme de rani, indicand faptul ca a fost victima unui atac. Aveti idee daca Magnus Kjellner a primit si el amenintari? Sau stiti cine v-ar fi putut trimite dumneavoastra acele scrisori?

— Nu stiu nimic in legatura cu asta. Absolut nimic.

— Dar s-ar parea ca va aflati in vizorul cuiva si nu ar fi absurd sa presupunem ca persoanele apropiate de dumneavoastra ar putea fi luate in tinta, la randul lor. Aveti vreun membru al familiei care sa fi primit asemenea amenintari?

Christian nu fu in stare decat sa dea din cap. Imaginile incepura sa i se aglomereze in minte, iar el le indeparta rapid. Nu le putea lasa sa puna stapanire asupra lui.

Fragment din:

— Din cate am inteles, amenintarile au aparut inainte de toata valva din presa odata cu lansarea cartii. Ceea ce pare sa indice faptul ca lucrurile sunt de natura personala. Aveti ceva de comentat cu privire la asta?

Din nou, Christian scutura din cap, de data aceea, cu mai multa forta. Isi inclesta falcile atat de strans incat fata ii paru o masca impietrita. Voia sa fuga de toate acele intrebari, sa nu se mai gandeasca la ea si la faptul ca, dupa atatia ani, il prinsese, intr-un final, din urma. Nu accepta sa o mai primeasca inapoi. In acelasi timp, realiza ca deja era prea tarziu. Ea deja ajunsese acolo; nu ii mai putea scapa. Poate ca de fapt nu fusese vreodata capabil sa-i scape.

(…)

In clipa aceea, Christian se ridica. Merse de-a lungul bibliotecii, intra in toaleta si inchise usa in urma sa. Tresari atunci cand isi vazu in oglinda chipul. Era ca si cum l-ar fi privit un strain. Nu se recunoscu deloc. Inchise ochii si, cu mainile pe chiuveta, se apleca inainte. Respiratia ii era accelerata si inabusita. Prin puterea vointei, incerca sa-si incetineasca pulsul si sa recapete controlul. Insa viata sa era pe cale de a-i fi rapita. Stia asta. Candva, demult, ea ii luase totul, iar in clipele acelea, se pregatea sa o faca din nou.


Adevarul despre cazul HQ„Harry, am o oarecare îndoială în legătură cu ceea ce scriu acum. Nu știu dacă e ceva bun. Dacă merită osteneala…

— Pune-ți șortul, Marcus. Și du-te să alergi.

— Acum? Dar plouă de rupe.

— Scutește-mă cu lamentațiile, micuță domnișoară. Ploaia n-a omorât niciodată pe nimeni. Dacă nu ai curajul să alergi prin ploaie, nu vei avea nici curajul să scrii o carte.

— Este tot unul dintre sfaturile tale faimoase?

— Da. Și este un sfat care se aplică tuturor personajelor care traiesc în ființa ta: bărbatul, boxerul și scriitorul. Dacă într-o zi ai îndoieli asupra a ceea ce ești în curs să faci, haide, aleargă. Alearga până-ți pierzi mințile: vei simți cum se naște în tine furia de a învinge. Știi, Marcus, și eu detestam ploaia înainte…

— Ce te-a făcut sa-ți schimbi părerea?

— Cineva.

— Cine?

— La drum. Pleacă acum. Nu te întoarce decât când vei fi epuizat.

— Cum vrei sa învăț dacă nu-mi povestești niciodată nimic?

— Pui prea multe întrebari, Marcus. Să ai o cursă bună.“

  

%d blogeri au apreciat asta: