Tag Archive: scoala


Psihologii nu sunt poeţi


IuliaDar unii dintre ei pot fi surse de inspiraţie. Iuliana Alexa a consemnat peste treizeci de interviuri cu psihologi şi psihoterapeuţi români, o categorie profesională discretă în societatea românească.

Intervievatoarea însăşi menţionează în prefaţa volumului: „Sunt cei care nu apar în presă, de obicei, care, prin natura meseriei, cultivă discreţia, dar care au de spus lucruri mult mai interesante şi mai importante decît cei care populează spaţiul media mainstream. Sunt cei care gândesc aplicat la realitate, care pot oferi soluţii sau care te ajută să le vezi şi singur. Cred că ei fac realmente lumea un pic mai bună şi mai deşteaptă.” Tematica interviurilor este la fel de diversă pe cît este paleta orientărilor psihoterapeutice ale profesioniştilor invitaţi: de la educaţia copiilor, la adulter, relaţiile reuşite sau nefericite, de la depresie la educarea optimismului, de la singurătate la criza vîrstei de mijloc. Prin urmare, toate temele vieţii umane, care pot pune o persoană în dificultate sau îi pot oferi resurse pentru a se dezvolta.

Un simplu interviu nu produce schimbare, dar poate confirma unele idei pe care le avem sau poate însemna acel declic care să ducă la schimbare. De exemplu, Ion Vianu subliniază că „nu există izvor mai mare de nereuşită şi amărăciune ca angajarea pe o cale care nu ţi-e proprie”(p. 114), într-o discuţie despre autenticitate, caracter şi viaţă împlinită. Pe de altă parte, Vasile Dem. Zamfirescu, vorbind despre nevroza românească, arată cum calea proprie a românilor, ca manifestare a resentimentului social general, este de a lucra nu pentru binele propriu, ci pentru răul altuia.
În contrast cu multe din comentariile psihanaliştilor (care constituie, se pare, procentul cel mai mare de terapeuţi intervievaţi), unii văd lucrurile mai simplu (şi în acelaşi timp, atît de complex!): „copiii moştenesc de la tată comportamentul sexual” (p. 106), iar atractivitatea se învaţă.

Oricare ar fi forma sub care se prezintă cunoştinţele psihologice actuale, unele lucruri sunt constante:Romanii la psiholog
Starea de bine se învaţă
– Un interior „amenajat” prin conştientizarea de sine şi acceptare previne depresia şi moderează reacţiile la stres
– Mintea şi corpul nostru transmit mesaje corecte în ceea ce ne priveşte, de cele mai multe ori, dar ţine de noi să facem interpretarea
– Iubirea se învaţă, iar inteligenţa fără emoţie nu ne duce prea departe
– Singurătatea poate fi o decizie asumată
– Fiecare perioadă social-istorică are o modă în patologie. În meniul contemporan: atacurile de panică.
– Traumele interioare sunt oportunităţi de învăţare
– Hipercontrolul este sursă de nefericire

Prin urmare….

Citește continuarea recenziei scrisa de Mihaela Butnaru pe Bookblog.ro


Toţi profesorii au de-a face la un moment dat cu atitudini de rezistenţă.

Elevii nu vor întotdeauna să înveţe ceea ce profesorii doresc să le predea. Această rezistenţă poate lua multe forme, de la inactivitatea pasivă la refuzul deschis de a coopera. Din păcate, majoritatea profesorilor nu reuşesc să decodeze rezistenţa ca indiciu că elevii au dificultăţi. În loc să le înţeleagă împotrivirea, ei intervin cu „obstacole“ în comunicare. Iată un exemplu:

***

Situaţie: Prima zi de şcoală în clasa a doua. Anna priveşte pe fereastră.

PROFESORUL: Ce faci Anna?

ANNA: Nimic. (Pauză) Trebuie să venim la şcoală în fiecare zi?

PROFESORUL: Bineînţeles că da. Am venit în fiecare zi şi anul trecut. Ce te face să crezi că anul acesta nu vom face la fel? (se utilizează APELUL LA LOGICĂ, INTEROGATORIUL, care fac parte din ”obstacolele” comunicării)

Rezistenţa față de învățătură este aproape mereu un semn că elevul are probleme în viaţa sa şi că acest lucru interferează cu abilitatea lui de a funcţiona în Zona de Predare-Învăţare. E este de datoria profesorului să îl ajute pe elev să revină cât de repede posibil la o stare receptivă faţă de învăţătură:

Fragment din:

Profesorul eficient

***

Situaţie: Prima zi de şcoală în clasa a doua. Anna priveşte pe fereastră.

PROFESORUL: Ce faci Anna?

ANNA: Nimic. (Pauză) Trebuie să venim la şcoală în fiecare zi?

POFESORUL: Mi se pare că vrei să fii afară, nu în clasă.

ANNA: Da. Nu e nimic de făcut aici. Stai toată ziua jos, citeşti şi scrii.

PROFESORUL: Ţi-e dor să te joci afară aşa cum ai făcut-o toată vara.

ANNA: Da. Să mă joc, să înot, să mă caţăr în copaci.

PROFESORUL: A fost distractiv, aşa că este greu să renunţi la asta şi să te întorci la şcoală.

ANNA: Da. Sper că vara va veni iar repede.

PROFESORUL: De abia aştepţi vara următoare.

ANNA: Da, vara următoare o să pot face ce vreau eu.

  


Adolescentul tău îţi face tot mai multe probleme? Chiuleşte de la şcoală, te minte, bea şi fumează sau s-a înhăitat cu vreo gaşcă dubioasă?

Cu o experienţă bogată în consilierea de familie, psihologul Michael Hammond, autorul cărții Cum să fii un părinte bun pentru adolescenți, propune câteva instrumente extrem de utile prin care se poate îndrepta comportamentul rebel al adolescenţilor.

Din fragmentul de mai jos aflați cum găsiți ac de cojocul chiulangiilor:

   

Însoţirea la ore înseamnă să mergi la şcoală cu adolescentul tău: să escortezi chiulangiul înrăit la fiecare oră, să stai în clasă cu elevul care se poartă urât şi să te ţii după el prin şcoală, mergând la cantină şi cu autobuzul împreună cu el, dacă este nevoie. Însoţirea la ore este o metodă de corectare excesivă – să frecventeze orele şi să-şi desfăşoare activitatea la clasă până când face acest lucru în mod corespunzător. Consecinţa activă a însoţirii la ore pentru că a chiulit este foarte eficientă – niciun adolescent nu vrea ca tatăl sau mama lui să meargă cu el la fiecare oră sau să stea cu el în clasă – însă această metodă ar trebui folosită ca o ultimă măsură. (…)

     

Escortă la ore

De asemenea, încearcă să apelezi la sprijinul unui director adjunct, poliţistului de proximitate de la şcoală sau echipei de pază de la şcoală, ca să te ajute să urmăreşti şi să monitorizezi activităţile adolescentului şi locul unde se află în timpul cursurilor. Întreabă-i dacă unul dintre ei ar putea să-l escorteze pe adolescentul tău la ore.

Dar dacă adolescentul pur şi simplu o zbugheşte afară pe uşa din spate sau refuză să meargă la şcoală a doua zi? Spune-i că vei fi acolo până când ziua de însoţire la ore se va încheia. Şi dacă adolescentul spune că va fi bucuros să mergi la ore a doua zi? Nu va mai fi atât de bucuros când va vedea şi va auzi reacţiile colegilor de clasă.

  

Ziua privării de drepturi

Ca alternativă la însoţirea la ore, poţi să utilizezi ceea ce eu numesc Ziua privării de drepturi. Următoarea zi liberă pe care o are adolescentul este „confiscată”. Adolescentul va petrece un număr de ore sau zile echivalent cu cel în care a chiulit, efectuându-şi temele şi sarcinile şcolare în ziua lui liberă (fără compensare). De asemenea, poţi să aranjezi să facă o jumătate de zi de activitate şcolară (şcoala de sâmbătă la domiciliu) şi o jumătate de zi de muncă. Activităţi cum ar fi smulgerea buruienilor, curăţarea cuptorului şi frecarea podelei şi vasului de toaletă ar trebui să aibă efectul scontat.

O alternativă este să-l iei pe adolescent să stea cu tine să lucreze (sau să-l trimiţi să lucreze cu un adult de încredere). Nu are voie să citească (în afară de ceva legat de şcoală), nu are voie să se uite la televizor, să asculte muzică, să joace vreun joc, să dea telefon, să scrie mesaje, să poarte o conversaţie sau orice altceva – pur şi simplu stă într-un loc în care poţi să fii cu ochii pe el şi îşi citeşte lecţia la ştiinţe sociale ori îşi face problemele la algebră.

   

Crearea unei reţele de socializare

Creează o reţea de socializare personală cu o persoană din administraţia şcolii cu care să poţi discuta ori de câte ori este nevoie. Trebuie să ţi se aducă la cunoştinţă chiar şi când chiuleşte de la o singură oră de fiecare dată când se întâmplă acest lucru. Solicită să ţi se dea telefon în aceeaşi zi cu informaţia de care ai nevoie – de la ce oră sau ore a chiulit şi dacă adolescentul a fost văzut în alte locuri. Dacă un profesor l-a dat afară din clasă pe adolescent, află de ce. Dar dacă te gândeşti că adolescentul va intercepta apelul în căsuţa ta vocală sau va arunca orice mesaje scrise trimise prin poştă? Dacă nu poţi fi sunat la serviciu? Roagă un prieten sau o rudă să accepte apelurile telefonice în locul tău sau să primească bileţelele de la şcoală. De asemenea, poţi să utilizezi o căsuţă poştală, telefonul mobil, faxul, mesajele pe telefon sau e-mailul.

   

Recompensele

Este uşor să identifici comportamentul pe care doreşti să-l vezi schimbat. Spune-i adolescentului că vei folosi oricare dintre aceste metode pentru a opri chiulitul. De asemenea, el poate să evite consecinţele negative şi să câştige recompense pentru comportamentul pozitiv al frecventării regulate a şcolii, prin intermediul creării unui contract sau al sistemului de punctaj.

  

Intervenţia

Ce faci dacă adolescentul refuză să frecventeze şcoala din cauza unei probleme emoţionale, a unui conflict cu un profesor, pentru că este hărţuit, terorizat sau ameninţat ori din cauza incapacităţii de a-şi duce la îndeplinire sarcinile şcolare? Dacă e implicat în activităţi antisociale? Află cu precizie care este problema şi apoi asigură intervenţia necesară.

Dacă spune: „Şcoala e plictisitoare şi toţi profesorii sunt o adunătură de ticăloşi; în afară de asta, nu treci doar dacă mergi la ore şi îţi faci temele, pentru că asta depinde de faptul dacă le place sau nu de tine”, atunci ce faci? Asemenea afirmaţii sunt o invitaţie la dans – dansul certurilor. Când adolescentul tău începe să cânte această melodie – nu dansa. Evită cearta şi apoi ajută-l să se pregătească pentru a merge la şcoală.

      


 

 

Să-l responsabilizăm. Şcoala e o responsabilitate pe care copilul are nevoie să şi-o asume, altfel va avea mereu probleme; prin urmare, îl pregătim mai bine dacă îl responsabilizăm încă de mic, dându-i diverse sarcini pe măsura capacităţilor şi abilităţilor lui, începând de la a-şi pune ordine în jucării şi în lucruşoare, până la mici sarcini gospodăreşti (să ducă gunoiul, să spele vasele, să strângă masa, să ude florile, să sorteze hainele pentru spălat, să ducă cârligele de rufe etc.).

Responsabilizându-l, el se va simţi valoros, capabil şi tot mai sigur pe el, va căpăta încredere în sine şi acesta este un factor esenţial în motivarea copilului pentru şcoală.

Daţi copilului sarcini, urmăriţi îndeplinirea lor, încurajaţi-l să se achite de ele şi ajutaţi-l cu instrucţiuni cât mai clare şi precise, iar la sfârşit apreciaţi pozitiv îndeplinirea lor.

  • Nu-l scutiţi mereu spunându-i că e prea mic, nu se pricepe, nu poate etc. În timp, va crede şi el că nu e în stare de nimic.
  • Nu-i spuneţi că singura lui sarcină e să se joace. Chiar dacă aveţi 100 de servitori şi asistenţi, copilul tot are nevoie să înveţe să se descurce singur în viaţă. Doar nu o să-i tragă cineva nădragii toată viaţa!
  • Nu renunţaţi să-i mai adresaţi solicitări doar pentru că nu se achită de acestea în mod corespunzător sau pentru că voi le faceţi mai repede şi mai bine. Copilul are nevoie de exerciţiu ca să înveţe. Ca noi toţi, de altfel.

¤¤¤

Să-l disciplinăm. Cu cât este mai disciplinat, cu atât va avea mai puţine probleme la şcoală, cu cadrele didactice şi cu ceilalţi colegi. Va respecta mai uşor regulile şcolii, cerinţele cadrelor didactice, va fi mai cuminte la ore şi în pauze, mai conştiincios şi mai sârguincios. Cu cât e mai răsfăţat, cu atât va crea şi îşi va crea mai multe probleme, crezând că toată lumea se cuvine să-l trateze ca pe un prinţ, aşa cum fac mama şi tata.

Dacă el e obişnuit să se ridice şi să plece când ceva nu-i convine, cum credeţi că va aştepta să se sune de pauză în caz că s-a săturat de oră şi are chef să alerge? Nu vă bazaţi pe faptul că şcoala o să-l disciplineze pentru că

  • s-ar putea să înveţe ce e disciplina în modul cel mai neplăcut cu putinţă (cu ajutorul sancţiunilor disciplinare) şi
  • nu e sigur că se va disciplina, ci există riscul să aibă abateri disciplinare din ce în ce mai grave, mergând până la măsuri radicale cum este, de pildă, exmatricularea. Nu folosiţi medode violente de disciplinare, chiar dacă aşa aţi fost educaţi de părinţi atunci când eraţi copii. Căutaţi să vă însuşiţi metodele disciplinei pozitive.

¤¤¤

  • Copilul trebuie să respecte solicitarea unui adult/ persoană învestită cu autoritate – fie de a se opri din ceea ce face, fie de a face ceva anume. Dacă nu ascultă atunci când învăţătoarea îi cere, de pildă, să nu mai răspundă neîntrebat sau să meargă la tablă, se va pune într-o situaţie dificilă, ceea ce va atrage (foarte posibil) o sancţiune. Copiii neascultători sunt consideraţi copii-problemă.
  • Copilul trebuie să-şi poată controla nerăbdarea şi emoţiile negative altfel riscă să fie considerat agresiv, violent, deci, din nou, copil-problemă.
  • Copilul trebuie să ştie că nu are voie să agreseze pe alţi copii verbal sau fizic, să îi ameninţe, să-i umilească, să se poarte urât, altfel va intra curând în conflict cu colegii şi cadrele didactice. Nu e suficient doar să-i explicăm, e nevoie să transformăm această regulă într-o regulă de viaţă.
  • Copilul trebuie să ştie că nu are voie să distrugă bunurile şcolii şi lucrurile celorlalţi copii. O atitudine de dispreţ faţă de lucrurile sale, ale şcolii şi ale celorlalţi copii se clădeşte încă din fragedă pruncie, atunci când îi permitem copilului să izbească jucăriile şi să le distrugă pentru că e nervos, grăbindu-ne să i le înlocuim pentru că, vezi Doamne, ne permitem.

¤¤¤

Să-l ajutăm să-şi dezvolte conştiinţa de sine, empatia, abilităţile sociale şi managementul emoţiilor.

¤¤¤

Să-l ajutăm să-şi dezvolte vorbirea şi vocabularul. Copiii încep să înveţe cuvintele, sensurile lor şi regulile gramaticale prin observaţie şi imitaţie. Prin urmare, cu cât vorbim mai mult şi mai corect cu copilul nostru, cu cât îl încurajăm mai mult să folosească cuvintele pe care le aude şi să le folosească pentru a-şi formula dorinţele şi cerinţele (în loc să arate cu degetul), cu atât mai uşor va învăţa să vorbească.

Ca regulă generală, fetiţele vorbesc mai repede şi mai bine decât băieţeii graţie unei arii corticale a vorbirii mai bine reprezentate, dar dacă vorbim mai mult, le dăm şi lor mai mult şansa de a-şi exersa vorbirea. Pentru aceasta:

¤¤¤

  • Repetaţi din când în când ceea ce copilul afirmă mai înainte de a adăuga ceva nou în conversaţie: Azi am dansat la grădiniţă, spune copilul. Grozav, ai dansat la grădiniţă! Ai învăţat un dans nou?
  • Integraţi afirmaţiile copilului în fraze mai ample. Mă joc cu păpuşa, spune el. Te joci cu păpuşa primită de la Moş Crăciun.
  • Citiţi copilului povestioare de la vârste foarte fragede, chiar dacă vi se pare că e prea mic, mai ales înainte de culcare. Cărţile colorate, cu ilustraţii atrăgătoare sunt cele mai recomandate.
  • Cereţi-i să vă spună şi el câte o poveste din cele pe care i le-aţi citit, măcar din când în când.
  • Obişnuiţi-l să-şi însoţească mereu cererile cu te rog, să răspundă cu mulţumesc/ nu, mulţumesc şi să salute. Buna creştere şi politeţea valorează mai mult decât aurul.

¤¤¤

Să-l ajutăm să citească

Cititul este una dintre abilităţile esenţiale pentru învăţare. Fără această abilitate, nu putem vorbi de succes şcolar.

  

Fragmente din cartea  Şi tu poţi fi SUPERNANNY (2) – cu copilul la școală scrisă de Irina PETREA

  

%d blogeri au apreciat asta: