Tag Archive: Scoala supunerii



Scoala supuneriiOricine a citit Povestea lui O, de Pauline Réage, va recunoaşte în Şcoala supunerii, de Marina Anderson, ed. Trei, 2013, o clonă a acesteia, şi într-un caz şi-n altul autoarele semnând cu pseudonime, ceea ce era de înţeles acum 50 de ani, nu şi în zilele noastre când – vorba poetei – „ne-am hotărât să purtăm totul direct”.

Având o carieră profesională strălucită şi o viaţă sentimentală la pământ, Natalie Bowen se înscrie la un… „seminar de sex”, unde „oamenii se duc pentru a învăţa cum să-şi împlinească potenţialul sexual, dar un anume tip, foarte special, de potenţial. (…) Acolo te învaţă cum să laşi controlul pe seama partenerului tău pentru a simţi plăcerea. L-am auzit pe unul din îndrumători spunându-i «şcoala supunerii», ceea ce rezumă totul foarte bine”. Şi deja la capătul primei lecţii, „într-o bancă” (pardon, pat!) cu Heather, aceasta din urmă formulează răspunsul la o întrebare ce pluteşte-n aer: „Amândurora ne place să controlăm lucrurile în pat, dar niciuna dintre noi nu este atrasă de bărbaţi docili. Nu-i de mirare că viaţa noastră e dată peste cap”.

Ceea ce urmează este o iniţiere (plătită cu bani frumoşi!), preţ de un week-end sau două, la capătul căreia fiecare „cursant” – bărbat sau femeie, fără deosebire – află „mai multe despre sine decât ar fi vrut”. Trec razant peste scenele fierbinţi – mai degrabă „tehnice”, decât „erotice”! –, spre a ajunge la „deznodământul” mult dorit:

– Trebuie să fie alegerea ta, decizia ta, este un pas important. Natalie, nimeni nu poate hotărî în locul tău. Noi nu suntem aici ca să-i forţăm pe oameni să facă lucruri împotriva dorinţei lor.

– Dar mă aflu aici pentru a învăţa supunerea. (…) Doar trebuie să mă supun, nu?

– Nu în această împrejurare, răspunse el. De ce îţi este atât de teamă?

– Cred că îmi este teamă de mine însămi, se confesă ea.

Nu-i va mai fi! Iar atunci când Simon – îndrumătorul de la Paradis, iar acum şi amantul ei –o înlănţuie-n scena finală, „ea ştiu că putea avea totul – şi că acum, dorinţa ei devenise realitate”.

Recenzie de Emilian Galaicu-Păun, preluată de pe site-ul Radio Europa Liberă.

  

Reclame

Scoala supuneriiDacă ai devorat ”Fifty Shades”, pregăteşte-te să citeşti ”Şcoala supunerii” – aceasta este recomandarea editorului în ceea ce priveşte romanul – evident erotic – al britanicei Marina Anderson.

O autoare consacrată a acestui domeniu de vreme ce din opera sa mai putem enumera titluri precum “Dark Secrets”, ”A Celebration of Hearts”, ”Forbidden Desires”, ”House of Decadence”. “Şcoala supunerii” se vrea un roman indecent despre emanciparea sexuală şi acceptarea propriului erotism.

Natalie Bowen, o femeie de carieră din Londra, este invidiată de multă lume, însă viaţa ei personală e un dezastru. Bărbaţii nu pot să se împace cu succesul ei, iar Natalie crede că nu va găsi niciodată fericirea adevărată. Când aude despre o şcoală exclusivistă de weekend numită ”Paradisul”, un loc unde vizitatorii sunt iniţiaţi în plăceri pe care nu şi le-ar fi imaginat niciodată, Natalie e şocată de idee – totuşi nu reuşeşte să-şi înfrângă dorinţa de a afla mai multe. Aşadar, decide că e timpul să-şi alunge temerile.

Ajunsă la Paradis, îl cunoaşte pe enigmaticul şi disciplinatul Simon, un bărbat obişnuit să obţină tot ce vrea. De aici încolo lăsăm imaginaţia dumneavoastră să continue volumul. Sau, dacă evident v-am stârnit curiozitatea, să vă îndreptaţi către cea mai apropiată librărie în căutarea cărţii.

Recenzie publicată în Jurnalul național.


Ascultă, Nat. Coborî vocea. O să‑ţi povestesc despre weekendul meu, dar nu ai voie să vorbeşti cu nimeni niciodată. Dacă o faci, o să distrugi totul. Aşadar, îmi promiţi să păstrezi secretul?

Acum Natalie era de‑a dreptul intrigată.

— Desigur. Doar ştii cât de bine păstrez un secret.

— Da. Ei bine, sper, pentru că risc totul spunându‑ţi lucrurile astea. Locul unde am mers se numeşte ”Paradisul”. Este în Sussex. O tipă de la muncă mi‑a spus despre el. Ştii, nu‑şi fac reclamă. Oamenii află de ei din gură în gură, iar numele lor trebuie menţionat de cineva care a mai fost, înainte să poţi merge acolo.

Scoala supunerii

Dacă ai devorat Fifty Shades, pregăteşte-te să citeşti Şcoala supunerii

— Dar de ce? întrebă Natalie curioasă. Trebuie să arăţi trăsnet sau de ce?

— Absolut deloc. Dacă era aşa, eu nu ajungeam acolo. Nu, de fapt, e un seminar de weekend.

— Un seminar de afaceri? Nu vreau să‑mi petrec un weekend muncind. Vreau o pauză.

— Este un seminar de sex.

Natalie rămase cu gura căscată.

— Ce naiba vrei să spui?

— Exact ceea ce spun. Oamenii se duc acolo pentru a învăţa cum să‑şi împlinească potenţialul sexual, dar un anumit tip, foarte special, de potenţial. Vezi tu, este pentru femei ca noi două sau pentru bărbaţi care‑şi petrec toată ziua la birou, controlându‑i pe alţii. Acolo te învaţă cum să laşi controlul în seama partenerului tău pentru a simţi plăcerea. L‑am auzit pe unul dintre îndrumători spunându‑i „școala supunerii”, ceea ce rezumă totul foarte bine.

— Nu‑mi vine să cred ce aud, spuse Natalie uimită. Doar nu‑mi spui că…

— Pentru numele lui Dumnezeu, nu ţipa!

Jan se uită nervoasă în jur.

— Scuze. Doar nu‑mi spui că ai devenit supusă, nu?

— Ba da, se confesă Jan. A fost incredibil de greu la început. Ca să fiu sinceră, nu credeam că o să reuşesc să rămân acolo nici măcar o zi, dar eram hotărâtă să încerc. Şi hai să fim realiste! Viaţa mea sexuală nu era deloc minunată, condusă de mine aşa cum voiam, aşa că ce aveam de pierdut? Oricum, odată ce am început să mă abandonez şi să fac ce voiau ei, a fost atât de fantastic, încât îmi doream să învăţ din ce în ce mai mult.

— Ce te puneau să faci?

Jan clătină din cap.

— Asta chiar este ceva ce nu‑ţi pot spune.

— Înţeleg că vor să păstreze locul acesta secret, zise Natalie. Ce nu înţeleg este de ce nu ai dat niciun semn de viaţă de când te‑ai întors.

— Pentru că mă văd cu o mulţime de oameni care au fost la ”Paradis” odată cu mine. Organizăm câte o petrecere la fiecare acasă, ne întâlnim să luăm cina şi totul se transformă, întotdeauna, în ceva mult mai excitant. Problema este că nu ni se permite să invităm persoane care nu au fost la ”Paradis” şi de aceea nu te‑am putut invita şi pe tine. Şi ce este şi mai groaznic, Nat, e că sunt atât de prinsă în asta, încât de‑abia am reuşit să‑mi iau o seară liberă pentru a mă vedea cu tine, cea mai bună prietenă a mea.

Natalie putea să‑şi dea seama că, doar gândindu‑se la toate astea, Jan se excita. Se înroşise în obraji, ochii îi străluceau, iar mâna ei, aşezată pe piciorul paharului de vin, tremura uşor. Deodată, Natalie simţi nevoia să fie şi ea aşa, să aibă ceva care să o excite în asemenea hal şi, de fapt, punctul cel mai arzător, să facă sex care să o satisfacă pe deplin.

— Crezi că eu aş putea merge acolo? întrebă ea.

Jan se încruntă.

— Sincer, nu cred că ţi‑ar plăcea. Am simplificat foarte mult ceea ce se petrece acolo. Este o conducere foarte drastică şi dacă nu faci ce ţi se spune, ei bine…

Vocea i se stinse.

— Ei bine, ce? întrebă Natalie.

— Te pedepsesc, şopti Jan.

— Te pedepsesc?

— Da, dar chiar şi pedepsele sunt concepute astfel încât să te excite, numai că într‑un mod cu totul diferit faţă de toate experienţele tale anterioare. Chiar nu cred că ţi se potriveşte, Nat.

— Nici eu nu m‑aş fi gândit că ţi s‑ar potrivi ţie. Dar se pare că ţi‑a plăcut. Eşti sigură că mă vor accepta şi pe mine dacă le spui numele meu?

— Cred că da, dar nu vreau să o fac.

Natalie se simţi de parcă prietena ei tocmai o pălmuise.

— Cred că eşti incredibil de egoistă, spuse ea, în cele din urmă. Ai fost acolo şi te‑ai întors complet schimbată. Recunoşti că acum viaţa ta sexuală este fantastică şi că ai întâlniri aproape în fiecare seară. Ştii ce fac eu când mă întorc de la muncă, în fiecare zi? Mă duc acasă, beau prea mult vin şi mă bag în pat având pisica drept companie.

   

%d blogeri au apreciat asta: