Tag Archive: Samantha Young


În astfel de spaţii puteai auzi de toate…


Niciodată nu petrecusem noaptea cu Malcolm.

Plecam după ce făceam sex, deoarece credeam că asta era ceea ce el îşi dorea. Credeam că asta îl făcea fericit. Şi, de vreme ce nu‑mi ceruse niciodată să rămân, am presupus că bănuiala mea era corectă. Când eram gata de plecare, Malcolm adormise. M‑am zgâit la trupul lui puternic, gol, întins pe pat, şi m‑am rugat ca aceasta să fie relaţia care avea să reuşească. Mi‑am chemat un taxi, iar când telefonul mi‑a sunat de două ori pentru a mă anunţa că sosise, am plecat în linişte, încercând să ignor neliniştea ce mă cuprinsese.

Cu aproape un an în urmă mutasem familia noastră din apartamentul nostru mare de pe Leith Walk într‑unul mai mic de dincolo de Walk, pe London Road, practic pe Lower London Road. Asta dubla drumul meu de la muncă, însemnând că în majoritatea zilelor eram nevoită să iau un autobuz pentru a ajunge în oraş, în loc să merg pe jos. Cu toate acestea, merita pentru ceea ce economiseam la chirie. Mama închiriase apartamentul nostru de pe Leith Walk atunci când aveam eu paisprezece ani, dar n‑a durat mult până ce a căzut în sarcina mea să fac plăţile, exact aşa cum era şi acum. Acest nou apartament fusese într‑o stare deplorabilă atunci când l‑am luat, însă reuşisem chiar să‑l conving pe proprietar să mă lase să‑l decorez pe banii mei. Ceva ce puteam face cu un buget mic.

Fragment din:

Pe strada LondraLa mai puţin de zece minute după ce am plecat de la Malcolm, şoferul de taxi m‑a lăsat la apartament, şi eu am intrat în clădire, mergând în vârfurile degetelor în aşa fel încât tocurile mele să nu facă zgomot. Urcând scara îngustă în spirală ce ducea la apartamentul nostru, nici nu mai vedeam casa scării umedă, acoperită cu graffiti, aşa eram de obişnuită cu ea. Şi fosta noastră scară fusese la fel. În astfel de spaţii puteai auzi de toate şi, de vreme ce ştiam cât de enervant era să fii trezit de vecinii beţi cu ţăcănitul tocurilor lor şi cu jovialitatea lor înecată în alcool, aveam grijă să nu fac niciun zgomot în timp ce‑mi croiam drumul spre etajul trei.

A intrat în linişte în apartamentul întunecat şi mi‑am scos pantofii, mergând în vârfuri pe hol, mai întâi spre camera lui Cole. Am întredeschis uşa şi, în lumina care se infiltra printre draperiile trase, i‑am zărit conturul capului vârât aproape complet sub pilotă. Grijile pe care mi le făceam întotdeauna pentru el s‑au mai estompat acum că vedeam cu ochii mei că era viu şi nevătămat, însă grijile nu aveau să dispară niciodată de tot — pe de‑o parte fiindcă părinţii nu încetează niciodată să‑şi facă griji pentru copiii lor şi, pe de altă parte, din cauza femeii care dormea în camera de vizavi.

M‑am strecurat în dormitorul mamei, doar pentru a o găsi dormind lăţită în pat, cu cearşafurile răsucite în jurul picioarelor ei, cu cămaşa de noapte ridicată, astfel că i se vedeau chiloţii roz din bumbac. Eram mulţumită că purta lenjerie intimă. În pofida tuturor lucrurilor, nu puteam s‑o las să îngheţe, aşa că am învelit‑o repede cu pilota şi apoi am ochit sticla goală de lângă pat. Am dat repede peste ea şi am dus‑o în bucătărioara noastră. Am pus‑o laolaltă cu celelalte şi am remarcat că era timpul să duc baxul de sticle jos, la containerul de gunoi. (…)

Hotărând că era timpul să dorm puţin, am pornit‑o tiptil spre capătul holului, ignorând sforăitul de beţiv ce venea din dormitorul mamei, şi m‑am strecurat fără zgomot în cameră, lăsând lumea afară. Aveam cel mai mic dormitor din apartament. Înăuntru era un singur pat, un şifonier — cele mai multe dintre hainele mele, inclusiv mormanul pentru eBay, împărţeam spaţiul cu ale lui Cole în şifonierul din camera lui — şi două rafturi arhipline de cărţi. Colecţia mea cuprindea de toate, de la poveşti de dragoste paranormale la cărţi de istorie. Citeam orice. Absolut orice. Adoram să fiu transportată în altă parte, chiar şi înapoi în timp.


Pe strada Dublin… Tot în Marea Britanie se consumă o poveste – un roman – care ar fi doar de dragoste, dacă nu ar mai atinge şi alte chestiuni, nu lipsite de importanţă, ale lumii contemporane.

Sexualitate, solitudine, cuplu, fidelitate, controversa cariera profesională versus viaţă de familie, şi tot aşa, pînă la „ce-facem-cînd-nu- avem-nimic-de-făcut“ şi „ce-mă-fac-pentru- că-nu-mai-am timp-de-nimic-şi-toate-sînt-pe- capul-meu“.

Pe strada Dublin (Editura Trei, 2013, traducere din engleză şi note, Laurenţiu Dulman, colecţia „Eroscop“, coordonată de Magdalena Mărculescu şi, surpriză, Pascal Bruckner) este un bun roman psihologic, evident, cu pasaje erotic-licenţioase, dar nu foarte.

Gamba discret descoperită a Adelei lui Ibrăileanu, care crea voluptăţi doctorului Codrescu în timp ce urcau împreună spre mînăstirea Horaicioara, pare o fineţe perversă pentru ce se poate exprima azi în scris, pentru ceea ce mai ieri erau doar taine de budoar.

Senzualitatea şi erotismul puse în joc de autoarea romanului, o scoţiană cu nume predestinat misterelor, Samantha Young (a studiat istoria antică şi medievală, dar se pare că interesul ei literar este în altă parte), sînt bine dozate şi calibrate ca să menţină interesul strict literar la cote normale. Chiar şi pentru liceenii de azi, care ştiu mult mai multe despre subiectele hot decît bunicii noştri care descopereau sexualitatea în anii ’60.

Au căutare aceste proze cu inserturi erotice, dar nu toate devin Madame Bovary sau Doamna cu căţelul. Dacă dragoste nu e, prea puţin rămîne.

Recenzie apărută în Observatorul cultural.

  


Pe strada DublinAm dat drumul la apa caldă, am turnat nişte spumă de baie şi m‑am relaxat imediat ce am simţit parfumul puternic al florilor de lotus.

Cu muzica răsunând din telefonul mobil, m‑am scufundat în cadă şi m‑am lăsat în voia moţăielii. în cele din urmă, m‑a trezit răcoarea din ce în ce mai pronunţată a apei. Relaxată şi mulţumită, am ieşit din cadă fără prea multă eleganţă şi m‑am dus la telefon să opresc muzica. Apoi m‑am uitat la suportul de prosoape şi am rămas nemişcată.

La naiba!

Nu era niciun prosop. M‑am încruntat la suport, ca şi când ar fi fost vina lui. Aş fi putut jura că, săptămâna trecută, erau prosoape în baie. Acum, eram nevoită să fac o dâră de apă până în dormitor. Am deschis uşa bombănind şi am ieşi pe holul spaţios.

— Ah… bună, am auzit bâiguind o voce gravă, iar privirea mi s‑a ridicat brusc din balta pe care o făcusem pe podeaua de lemn.

Am dat peste ochii ”Costumului” şi din gâtlej mi‑a ţâşnit un ţipăt de spaimă. Ce căuta aici? În casa mea? Un hărţuitor! Am rămas cu gura căscată, încercând să realizez ce se întâmplă; mi‑a luat o clipă să‑mi dau seama că privirea lui nu era aţintită spre faţa mea, ci îmi măsura din cap până‑n picioare trupul complet gol.

Cu un ţipăt confuz, mi‑am acoperit sânii cu un braţ, iar ochii lui azurii s‑au intersectat cu privirea mea cenuşie şi îngrozită.

— Ce cauţi în apartamentul meu? am spus eu, uitându‑mă repede în jur după o armă.

O umbrelă? Are vârf metalic… Miar putea fi de ajutor.

(…)

Am dat fuga în dormitor, iar în urma mea am auzit vocea lui gravă, ce făcea să răsune holul spaţios:

— Sunt Braden Carmichael, fratele lui Ellie.

Bineînţeles, mi‑am spus enervată în sinea mea, ştergându‑mă cu prosopul, apoi mi‑am vârât membrele furioase într‑un şort şi un maiou.

(…)

— Şi intri în apartament aşa, fără să ciocăni?

Tonul meu l‑a făcut să‑şi arcuiască una dintre sprâncenele brunete:

— Dacă ai venit pentru Ellie, să ştii că a plecat la universitate.

— De fapt, am venit să te cunosc. Dar habar n‑aveam că o să te cunosc pe tine. Ce coincidenţă. M‑am gândit destul de mult la tine în ultima săptămână, după ce am mers împreună cu taxiul.

— Cumva în timp ce luai masa cu iubita? l‑am întrebat eu pe un ton insinuant, simţind că înotam împotriva curentului.

Voiam să ieşim din scenariul flirtului cu iz sexual în care intraserăm şi să avem o discuţie normală, ca între o chiriaşă şi fratele colegei sale de apartament.

— Săptămâna asta, Holly a fost plecată în sud, să‑şi viziteze părinţii. E din Southampton.

De parcă mi‑ar păsa.

— Înţeleg. Ei bine…, am răspuns eu, ridicându‑mă în picioare, în speranţa că gestul meu îl va convinge să plece. Ţi‑aş spune că mi‑a făcut plăcere să te cunosc, dar eram goală, aşa că… nu mi‑a plăcut. Am multă treabă. Îi transmit lui Ellie că ai trecut pe aici.

Braden a clătinat din cap râzând şi s‑a ridicat în picioare.

— Eşti o nucă greu de spart, a zis, luându‑şi haina pe el.

Bun, deci trebuia să i‑o spun verde în faţă:

— Hei, nuca asta n‑o să fie spartă. Nici acum, nici altădată.

Înăbuşindu‑şi hohotul de râs, s‑a apropiat de mine, obligându‑mă să fac un pas în spate, spre canapea.

— Zău aşa, Jocelyn… de ce faci să sune totul atât de murdar?

Am rămas cu gura căscată, iar el s‑a răsucit pe călcâie şi a plecat… având ultimul cuvânt.

Îl uram. Chiar îl uram.

Păcat că nu‑l ura şi trupul meu.

  

%d blogeri au apreciat: