Tag Archive: sadoveanu



Liliana Lazar s-a născut în România, dar viaţa a dus-o în altă ţară şi altă limbă, trăieşte în sudul Franţei şi debutul ca romancieră i-a adus zece premii, dintre care cel mai important – premiul Francofoniei, elogii în toată presa literară, începând cu prezentarea făcută de recentul nobelizat Le Clézio.

Comparaţiile au curs în cascadă: Georges Sand, Jean Giono, Jim Harrison, John Steinbeck şi mai ales Dostoievski.

„Pământul oamenilor liberi” (în original „Terre des affranchis”), a apărut în 2009, la noi abia în 2012, traducerea lui Doru Mareş transpune în limba română o scriitură plină de poezie, ce aminteşte de Mihail Sadoveanu. Şi lumea înfăţişată are tentă sadoveniană: un sat moldovenesc, Slobozia, cu pădurea şi lacul străvechi, cu biserica şi preotul înţelept, vieţi aspre şi taine apăsătoare.

  

  

   

Liliana Lazar a adus în proza franceză un suflu proaspăt, puternic, îmbibat de miresmele şi sonorităţile unei lumi depărtate, vag cunoscute. Acţiunea romanului urmăreşte destinul lui Vlad Luca şi al familiei lui: un tată abrutizat de băutură care îşi terorizează soţia, fiul şi fiica, îşi găseşte sfârşitul în lacul „Groapa cu lei”, ademenit fiind de propriul fiu, iar apele par bucuroase să-i primească trupul.

Vlad Luca înfăptuieşte prima crimă, un paricid, iar mama şi sora lui Eugenia îl ascund în podul casei. Va ucide iarăşi, fără să fie vreodată prins, şi fiecare crimă se petrece aproape de lacul ce pare să-i vină în ajutor când se află în pericol, îl ocroteşte şi-l ascunde. Crima o ştie doar preotul satului, care găseşte o cale de ispăşire pentru păcătos: să copieze cărţi bisericeşti despre vieţile sfinţilor, interzise de regimul comunist.

Romanul alunecă de la magia naturii la teroarea istoriei: ticăloşiile mici şi mari din timpul dictaturii comuniste, delaţiuni şi abuzuri, refugiul găsit de oameni în credinţă, tortura din spitalele psihiatrice, căile de salvare individuală, turnura neaşteptată a întâmplărilor după 1989. Personajele secundare populează fresca unei lumi damnate: poliţistul şi torţionarul, preotul şi ascetul, politicianul şi editorul.

   

Citiți continuarea cronicii semnate de Elisabeta Lăsconi în Ziarul Financiar.

     


”Scriitorii sunt cel mai subversiv model economic posibil. Dacă vrei ca un scriitor să te urască pe viaţă spune-i că scrie pentru bani”, își începe povestea criticul și jurnalistul Costi Rogozanu, după care trece în revistă soluțiile escapiste găsite de scriitorii presați de zarva cotidiană, de lipsa de bani sau de necazurile familiale.

Publicat în revista Corso, documentarul începe cu Sadoveanu

Scriitorul român de acum un secol avea o percepţie extrem de adaptată pieţei: îmi trebuie timp, pentru timp îmi trebuie bani sau o sinecură. Iar pentru o capodoperă îmi trebuie linişte, timp şi să nu mă gândesc la bani. Mihail Sadoveanu încheie de tânăr socotelile cu Bucureştiul şi se retrage la Fălticeni, la începutul veacului. În 1908, la 28 de ani, cu doi copii şi 60 de stupi, are şi cea mai bine gospodărită moşie de scriitor. În acelaşi timp, produce ca un robot, pe bandă rulantă. Refuză oferte de funcţii la centru şi îşi vinde cu un preţ din ce în ce mai bun povestirile sau reportajele. În patru ani, publică 11 cărţi. Ba încearcă să scoată tot felul de reviste pentru ridicarea conştiinţei plugarului. Ideală e însă, liniştea de la Fălticeni.

… și se încheie cu Cărtărescu:

Cărtărescu este, de altfel, unul dintre cei mai atenţi cu finanţele. O bursă DAAD care asigură casă, masă şi timp liber i-a furnizat şi timpul de scris. Acasă scrie mult mai greu, întotdeauna dimineaţa, dar e mereu copleşit de presiunea cotidiană. Orbitorul l-a scris aproape pe tot (trei volume consistente) mergând din bursă în bursă.

Citește aici întregul story din revista Corso.

 

%d blogeri au apreciat: