Tag Archive: roman realist


Vruuum… Ma’ina.


Nimeni nu veni să-i deschidă uşa, dar auzi scâncetul unui copil mic prin fereastra de la parter din stânga ei, care era întredeschisă. Ciocăni din nou, mai repede decât ar fi făcut-o dacă n-ar fi vrut să-şi abată atenţia de la propriile gânduri, iar de data asta, se auzi o voce îndepărtată:

— Stai că vin, ce dracu’!

Uşa se deschise brusc şi în prag apăru o femeie care avea în acelaşi timp înfăţişare de copil şi de babă, îmbrăcată într-un tricou bleu murdar şi o pereche de izmene bărbăteşti de pijama. Avea aceeaşi înălţime ca şi Kay, dar era scofâlcită; oasele feţei şi sternul ieşeau în evidenţă pe sub pielea albă străvezie. Părul aspru şi vopsit într-un roşu intens, arăta ca o perucă proţăpită în creştetul capului, pupilele erau minuscule, iar pieptul era ca şi inexistent.

— Bună, tu eşti Terri? Sunt Kay Bawden, de la Serviciile Sociale. Îi ţin locul lui Mattie Knox.

Pe toată pielea cenuşiu-albicioasă a braţelor fragile ale femeii se vedeau cicatrici argintii, iar pe interiorul unui antebraţ era o inflamaţie roşie urâtă. O suprafaţă întinsă de ţesut cicatrizat pe braţul drept şi pe partea de jos a gâtului dădeau pielii un aspect lucios de plastic. Kay cunoscuse o narcomană din Londra care-şi incendiase din greşeală casa şi-şi dăduse seama prea târziu ce se întâmplă.

— Mda, bine, spuse Terri, după o pauză excesiv de lungă. Când vorbi, păru mult mai vârstnică; mai mulţi dinţi îi lipseau. Se întoarse cu spatele la Kay şi coborî câteva trepte instabile spre holul întunecat. Kay o urmă. Casa mirosea a mâncare stricată, a transpiraţie şi a mizerie nemişcată din loc. Terri o conduse pe Kay prin prima uşă la stânga, într-o cameră de zi minusculă.

Nu vedeai cărţi, picturi, fotografii sau televizor. Nimic în afară de două fotolii mizerabile şi un set stricat de rafturi. Podeaua era înţesată de tot felul de resturi. O stivă de cutii nou-nouţe din carton lipite de perete făceau notă discordantă.

  

afis-Moarte subita

  

Un băieţel desculţ stătea în picioare în mijlocul podelei, îmbrăcat în tricou şi cu un scutec Pampers umflat. Kay ştia din dosar că băieţelul avea trei ani şi jumătate. Smiorcăitul lui părea inconştient şi nemotivat, ca un fel de maşină de zgomot ca să semnaleze că se afla acolo. Strângea în mână un pacheţel de cereale miniatural.

— Deci, el trebuie să fie Robbie! zise Kay.

Băiatul se uită la ea când îi rosti numele, dar continuă să scâncească.

Terri împinse la o parte o cutie metalică de biscuiţi zgâriată, care se afla pe unul dintre fotoliile murdare şi ferfeniţite, şi se ghemui pe scaun, privind-o pe Kay pe sub pleoapele grele. Kay ocupă celălalt fotoliu, pe braţul căruia stătea cocoţată o scrumieră plină ochi. Mucurile de ţigară căzuseră pe şezutul fotoliului, le simţea sub coapse.

— Salut, Robbie, spuse Kay, deschizând dosarul lui Terri.

Băieţelul continuă să se vaite, zgâlţâind pachetul de cereale; ceva zăngăni înăuntru.

— Ce-ai acolo? întrebă Kay.

Puştiul nu răspunse, dar clătină şi mai zdravăn pachetul. O mică figurină din plastic zbură din cutie, făcu un arc şi căzu în spatele cutiilor de carton. Robbie începu să se vaite. Kay se uită la Terri, care privea lung la copil, cu chipul lipsit de expresie. În cele din urmă, Terri murmură:

— Gura, Robbie.

— Vrei să vedem dac-o putem scoate de-acolo? zise Kay, bucuroasă de pretextul ivit pentru a se ridica şi a-şi scutura partea din spate a picioarelor.

— Ia să vedem, adăugă ea.

Îşi lipi capul de zid ca să se uite în spaţiul din spatele cutiilor. Figurina se înţepenise aproape de partea de sus. Îşi împinse mâna în interval. Cutiile erau grele şi dificil de mişcat. Kay reuşi să apuce figurina, care, odată ajunsă în palma ei, văzu că era vorba de un omuleţ grăsan, ca un Buddha aşezat pe vine, de culoare purpurie.

— Ei, uite-l, zise ea.

Robbie încetă să se mai smiorcăie; luă figurina şi o puse la loc în pachetul de cereale, pe care începu din nou să-l scuture.

Kay se uită în jur. Două maşinuţe stăteau răsturnate sub rafturile deteriorate.

— Îţi plac maşinuţele? îl întrebă Kay pe Robbi, arătând spre ele.

Băiatul nu se uită în direcţia degetului ei, ci miji ochii la ea cu un amestec de calcul şi curiozitate. Apoi se duse repede să ridice o maşinuţă pe care o ţinu ridicată, ca ea s-o poată vedea.

— Vruuum, zise le. Ma’ina.

— Aşa e, spuse Kay. Foarte bine. Maşinuţă. Vruuum, vruuum.

Se aşeză din nou şi-şi scoase blocnotesul din geantă.

— Deci, Terri, cum merge treaba?

Urmă o pauză până când Terri spuse:

— Bene.

— Doar ca să ştii: Mattie a fost trimisă în concediu medical, aşa că eu îi ţin locul. Va trebui să revedem informaţiile pe care mi le-a lăsat, ca să verificăm că nimic nu s-a schimbat de când te-a văzut săptămâna trecută, bine? Deci, ia să vedem: Robbie e la creşă acum, da? Patru dimineţi pe săptămână şi două după-amiezi?

Vocea lui Kay părea să ajungă la Terry doar de la depărtare. Era ca şi cum ai fi vorbit cu cineva aflat în fundul unui puţ.

— Mda, spuse ea, după o pauză.

— Cum îi merge? Îi place?

Robbie înfipse maşinuţa în cutia de cereale. Luă unul din mucurile de ţigară căzute de pe pantalonii lui Kay şi îl strivi peste maşinuţă şi Buddha cel purpuriu.

— Mda, spuse somnoroasă Terri.

Dar Kay trecea în revistă ultima parte a notelor dezlânate pe care Mattie le lăsase înainte să fie trimisă acasă.

— N-ar fi trebuit să fie acolo azi, Terri? Nu e marţi una din zilele în care merge?

Terri părea să se lupte cu dorinţa de a dormi. O dată sau de două ori capul i se legănă un pic pe umeri. În cele din urmă, zise:

— Krystal trebuia să-l ducă acolo, dar n-a făcut-o.

— Krystal e fiica dumitale, da? Câţi ani are?

— Paisprezece, spuse Terri pe un ton visător… şi jumate.

Din însemnările pe care le-avea în faţă, reieşea că vârsta fetei era de şaisprezece ani. Urmă o lungă pauză.

Două căni ciobite stăteau la piciorul fotoliului lui Terri. Lichidul murdar dintr-una din ele avea un aspect sângeriu. Braţele lui Terri erau încrucişate peste pieptul ei plat.

— L-am îmbrăcat, spuse Terri, trăgându-şi cuvintele de undeva, din adâncul conştiinţei sale.

— Îmi pare rău, Terri, dar trebuie să întreb, spuse Kay. Te-ai drogat în dimineaţa asta?

Terri îşi lipi pe gură mâna ca o gheară.

— Noo.

  


Englezoaica J. K. Rowling, cea care a fermecat milioane de cititori adolescenţi cu seria „Harry Potter”, revine cu un nou roman: „Moarte subită” („Casual Vacancy”). Atenţie însă! Nu este vorba despre un roman fantasy, ci despre un roman realist. Nu se adresează adolescenţilor, ci lectorilor adulţi.

Iar atunci când, în luna martie, autoarea s-a decis să dezvăluie noul proiect, a insistat cu îndârjire asupra faptului că romanul „Moarte subită” se deosebeşte radical de cele din seria binecunoscută şi că în nici un caz nu se adresează vârstelor fragede.

  

afis-Moarte subita  

  

Povestea se desfăşoară într-un orăşel britanic în care comunitatea intră în derivă ca urmare a morţii subite a celui care reuşea să menţină echilibrul orgoliilor. Locul vacant survenit în consiliu antrenează o luptă electorală atroce, iar pe parcursul poveştii, ies la iveală secrete şi slăbiciuni care nu fac cinste rasei umane, acesta fiind unul dintre motivele pentru care autoarea, conştientă de doza mare de realism şi chiar de cinism a poveştii, o ţine oarecum departe de tinerii cititori (deşi câteva dintre personajele cele mai bine conturate în roman se află chiar la vârsta adolescenţei).

Un al doilea motiv al autoarei este că şi-a dorit să fie receptată şi altfel decât prin prisma succesului „Harry Potter”. Faptul că Rowling a interzis editorilor ei să promoveze afişe în care este prezentată ca autoare a faimoasei serii a stârnit nedumerire. Şi, totuşi, pariul a reuşit! Romanul „Moarte subită” aparţine unui nou registru, are o dinamică narativă inedită, în sensul că se construieşte mult mai lent decât te-ai aştepta de la o maestră a suspansului. Dar devine acaparant pe parcurs, inventează din vicii şi nimicuri o lume nouă, complexă şi extrem de puternică şi creează o puzderie de personaje memorabile.

  

Recenzie de Daniel Nicolescu apărută în Business Magazin

  

%d blogeri au apreciat: