Tag Archive: roman procedural



VinovatulVinovatul tratează o problemă foarte sensibilă în societatea noastră de astăzi: conflictele dintre copii, care degenerează în acte violente.

În parcul Barnard a fost găsit mort un băiețel. Cu această frază explozivă, Lisa Ballantyne își începe romanul care analizează această problemă, din păcate, din ce în ce mai des întâlnită în zilele noastre. Din cauza faptului că, în perioada când se presupunea că ar fi avut loc crima, victima – Benjamin Stokes – a fost văzută în compania lui Sebastian, un copil cu câțiva ani mai mare, cu care se juca de multe ori, acesta din urmă a fost acuzat de oribila faptă.

Cartea descrie practic procesul juridic în care avocații lui Sebastian încearcă să-i dovedească nevinovăția. Problemele pe care le pune pe tapet autoarea însă, fac până la urmă din verdict un subiect adiacent, neimportant. Probleme mult mai spinoase se nasc în mintea cititorului: este normal ca un băiețel de 10 ani să fie judecat aproape în aceleași condiții ca adulții? Este normal ca depoziția unui singur martor, care suferă de miopie, să fie suficientă pentru punerea sub acuzare a minorului? Este, posibil ca, în cazul în care se dovedește vinovăția copilului, aceasta să poată fi pusă pe seama instabilității familiale? Chiar și în cazul în care i s-ar dovedi nevinovăția, este societatea pregătită să treacă peste acuzații și să-i permită reintegrarea? Cât timp și în ce fel îl va urmări acest proces pe minor? Cât de mult trebuie să ne supraveghem copiii pentru a putea declara cu mâna pe inimă că nu i-am neglijat? Toate acestea și mult mai multe sunt, de fapt, subiectul romanului de față.

Analiza în sine este făcută prin alternarea capitolelor care tratează acest subiect – al procesului – cu unele care descriu copilăria unuia dintre avocații copilului acuzat. (…)

Confruntarea prezentului cu trecutul, prin alternarea capitolelor ale căror șarade se dezleagă reciproc, problemele morale pe care le ridică, alături de capacitatea autoarei de a crea personaje puternice, distincte, fac din romanul Vinovatul, unul care ascunde mult mai mult decât lasă să se ghicească la început.

Citiți întreaga recenzie pe BookBlog.


Zeita oarbaScena introductivă a romanului ne-o prezintă pe Karen Borg, avocată în drept comercial, găsind o victimă omorâtă cu bestialitate în bătaie. La doar câteva ore după aceea, poliţiştii arestează un tânăr olandez care rătăcea pe străzile din centrul capitalei, cu hainele acoperite de sânge. Hanne Wilhelmsen, care lucrează în colaborare cu procurorul Håkon Sand, îl consideră pe tânărul reţinut principalul suspect în crima brutală petrecută ceva mai devreme.

Cazul ia o turnură ciudată când arestatul refuză să scoată o vorbă în privinţa crimei, însă are două cereri bizare:

să fie reţinut în arestul poliţiei, nu la închisoare, şi să fie reprezentat de Karen, avocata care a descoperit cadavrul, fără a ţine cont de faptul că aceasta nu are experienţă în drept penal.

Apar pe rând noi elemente care fac acest caz aparent teoretic rezolvat să se dovedească a fi mult mai complicat: o nouă victimă, un avocat cu o reputaţie dubioasă, în apartamentul căruia se găseşte un mesaj cifrat, această crimă având legături cu prima; un avocat prestigios încercând cu o insistenţă suspectă să îi ia cazul lui Karen; zvonuri provenite din lumea interlopă, conform cărora s-a dezvoltat o nouă reţea de distribuţie de droguri, condusă din umbră de avocaţi (de aici şi raţionamentul tânărului arestat: din moment ce Karen a descoperit prima victimă şi a raportat crima, înseamnă că ea cu siguranţă nu poate face parte din această reţea). Hanne şi Sand înregistrează progrese încet, dar sigur, în ciuda tuturor piedicilor apărute, iar pentru a încheia ancheta vor ajunge până în cele mai înalte cercuri ale puterii: sunt implicaţi avocaţi, membri ai guvernului şi se bănuieşte chiar şi o finanţare „murdară” a serviciilor secrete.

Cartea place din mai multe motive, primul fiind acela că, deşi este scrisă în 1993, nu este datată. Nu am simţit niciun moment lipsa telefoanelor mobile sau a nu ştiu căror tehnici avansate de laborator. Un alt motiv ar fi că, deşi iniţial povestea de dragoste care ia naştere între Karen şi Sand m-a deranjat, mai apoi i-am descoperit utilitatea: la un moment dat, aceste sentimente îl fac pe Sand să acţioneze într-un anume mod (fără detalii aici, nu vă stric surpriza). În al treilea rând, autoarea nu abandonează nicio clipă raţionamentul logic, iar toate răsturnările de situaţie – care sunt mai multe decât v-am dezvăluit până acum – nu „bruiază” desfăşurarea acţiunii, ci reprezentă exact noile piese de puzzle care cad pe rând pentru a forma imaginea finală.

Citește întreaga recenzie în Revista de suspans.

 

%d blogeri au apreciat: