Tag Archive: roman pentru adolescenți



Ce-ar fi dacă prezentul și trecutul și-ar da mâna și poveștile care ne încântau, copii fiind, ar căpăta o nouă aură, una ceva mai întunecată în care monștrii n-ar mai avea chip de animal ci de om?

Primul roman din trilogia Albă-ca-Zăpada a scriitoarei finlandeze Salla Simukka conturează un nou tip de eroină în romanele destinate adolescenților, o anti-prințesă mai mult decât capabilă de a se Rosu ca sangeledescurca singură și de a face față misterelor care se furișează în viața ei sau problemelor de care se izbește într-o ciocnire a forțelor binelui și răului reinterpretate.

Dacă Steig Larsson ar fi fost femeie și s-ar fi reorientat spre o altă categorie de public, probabil că ar fi scris cartea aceasta în care se poate vedea o comparație clară și evidentă cu eroina Lisbeth Salander.

Nu mă pot hotărî ce mi-a plăcut cel mai mult în Roșu ca sângele pentru că singurul gând constant e „când apare următoarea parte?”. Dar dincolo de asta am să spun că povestea în sine e ca și cum ai învârti rapid o monedă pe masă și fețele sale s-ar succeda repetitiv fără a fi obositoare ci, din contră, captivante. Așa se îmbină crâmpeiele de viață personală ale lui Lumikki Anderson și problemele care de fapt nu-i aparțin și care o atrag într-o cursă periculoasă în care sunt implicați mafioți ruși, polițiști corupți și un Urs Polar cu o sferă de influență greu de cuantificat și care intuiesc că va juca în următoarele părți un rol de Mamă vitregă pentru Albă-ca-Zăpada noastră…

Citiți continuarea recenziei pe BookBlog.

 


Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, ora 13.00,

vă invităm să o întâlniţi pe Salla Simukka, la standul Invitatului de Onoare (nivel 0.00, stand 3).

Autoarea finlandeză va lansa volumul Roşu ca sângele.

Alături de Salla Simukka se vor afla:

ES Dna Ulla Väistö (Ambasadorul Finlandei în România) și

Magdalena Mărculescu (Director editorial Editura Trei).

   ***

Roșu ca sângele este primul volum din trilogia Albă-ca-Zăpada 

EROINA trilogiei, Lumikki Andersson, este considerată o Lisbeth Salander pentru adolescenți!

slideuri7  

Fata nu se mai zărea. Urmele duceau la intersecţia cu un traseu de alergat. Cu siguranţă, fata sperase să dea peste cineva care să o salveze. Speranţă deşartă. Pe frigul ăsta nu iese nimeni la alergat. Viivo Tamm privi în ambele direcţii. Fata dispăruse. La dracu. Apoi văzu ceva roşu mai departe de traseul de alergat. Căciula fetei. Îi căzuse de pe cap, acum indicându‑i lui drumul.

Vai, vai, Scufiţă Roşie. N‑ar trebui să laşi semne aşa de clare pentru lupii cei răi. Boris Sokolov şi Linnart Kask se iviră chiar atunci din pădure. Viivo Tamm alerga deja în direcţia indicată de căciulă. Le strigă să‑l urmeze. Fata nu putea fi departe.

De pe creangă, cu corpul lipit de trunchi, Lumikki privi cum cei trei bărbaţi fugeau în direcţia greşită. Alergase până la traseu, apoi o luase spre copac, lăsând cât mai puţine urme, şi se cocoţase suficient de sus. Apoi îşi aruncase căciula cât mai departe pe traseul de alergat.

Funcţionase.

Însă nu‑i va încurca pentru mult timp. Se lăsă să cadă jos din copac, ignorând şocul dureros pe care‑l resimţi în picioare. Apoi o luă iarăşi la fugă. Gerul îi ardea acum şi urechile, nu doar plămânii. Abia dacă‑l simţea.

(Fragment din ROȘU CA SÂNGELE)

Punainen kuin veri   

   

Monștrii sunt printre noi


Titlul original al romanului Adevărul despre feteBeautiful Malice trimite până la urmă la atitudinea ambivalentă pe care ne-o inspiră monştrii, de teamă şi fascinaţie în acelaşi timp. Monstrul din romanul lui Rebecca James are o faţă umană, e încarnat într-o aparentă imagine a perfecţiunii, a unei fete tinere, atragătăoare, extravagante, dar care se dovedeşte periculoasă fără îndoială. Alice este genul de monstru cu care te împrieteneşti repede, care te cucereşte doar pentru a te lovi într-un moment cât se poate de bine calculat.

  

 

   

Katie, protagonista romanului e o pradă uşoară pentru Alice: o adolescentă destul de retrasă, care a suferit o pierdere imensă (sora ei a murit în urma unui viol la o petrecere) şi care simte din plin nevoia să-şi reinventeze lumea.

Când una din cele mai populare fete pe care le cunoşti vine şi îţi face propuneri de prietenie şi te invită să trăieşti un menage-a-trois inocent în propriul ei apartament, e cam greu să o refuzi. Katie găseşte în legătura cu Alice prilejul ideal de a-şi reface viaţa. Treptat, Katie va realiza că Alice reprezintă o ameninţare, că dincolo de imaginea cuceritoare se ascunde un dezechilibru profund, însă proporţia şi justificările ei nu vor fi lămurite decât spre finalul romanului.

Construită pe trei fire narative, Adevărul despre fete relatează câteva secvenţe semnificative din istoria lui Katie: momentul morţii surorii ei, perioada de prietenie cu Alice (în care Katie trăieşte şi legături sentimentale importante) şi chiar experienţa maternităţii. Este interesant de observat că în romanul lui Rebecca James pierderea inocenţei (reprezentată de moartea unui apropiat de cărei responsabilitate nu te poţi elibera) nu se confundă cu maturizarea, ci doar deschide calea maturizării pe care Katie o va desăvârşi abia după ce va consuma confruntarea cu Alice. Căci Alice dă expresie, din pură răutate sau nu neapărat (o altă ambiguitate a monştrilor), temerilor cele mai profunde de care suferă Katie şi pe care protagonista va trebui să le depăşească. Pe drumul lung şi anevoios al maturizării, Katie va avea de a face cu vinovăţia, cu alegerile (i)responsabile, cu trădarea, dar şi cu împlinirea emoţională.

Romanul lui Rebecca James ne expune nu atât un adevăr despre fete, cât despre oameni în general: monştrii sunt printre noi.

  

Citește întreaga recenzie pe blogul libris.ro.

      

Citește și:   

7 Lucruri pe care nu le ştiaţi despre Rebecca James

Adevăr sau provocare? Şi răspunde repede până n‑adorm! (fragment din roman)

%d blogeri au apreciat: