Demonii ascunși ai lui Christian Grey

Vol. 1 are o copertă actualizată, ce include afişul filmului.

Cincizeci de umbre ale lui Grey este unul dintre romanele fenomen ale ultimilor patru ani.

Încă de la lansarea ca e-book, cartea a stârnit o adevărată vâlvă în rândul publicului, mai ales printre cititoare. Având în vedere succesul cărţii în format electronic, aceasta a fost şi tipărită, iar vânzările au depăşit până şi cele mai optimiste aşteptări.
 Cartea, a cărei autoare este E.L. James, a fost tipărită în trei volume (Cincizeci de umbre ale lui Grey, Cincizeci de umbre întunecate, al doilea volum şi ultimul, Cincizeci de umbre descătuşate) şi urmăreşte povestea dintre tânăra absolventă Anastasia Steele şi tânărul om de afaceri Christian Grey.

Studentă la filologie, Anastasia îi ia un interviu lui Christian Grey, pe care îl găseşte foarte atractiv şi de-a dreptul intimidant. Retrasă şi interiorizată, Ana este şocată să constate că, pentru prima dată în viaţă, este atrasă puternic de cineva. Christian o avertizează că trebuie să stea departe de el, iar ea nu face decât să-l dorească şi mai tare. Mânată de această evident atracţie fizică, dar şi de curiozitatea specifică vârstei, Anastasia acceptă să intre în lumea misterioasă a lui Christian.

Dar când descoperă gusturile erotice speciale ale acestuia, începe să ezite: dincolo de şarmul şi succesul de care se bucură, Christian Grey este un bărbat tulburat de demoni ascunşi şi ghidat de o excesivă nevoie de a-i controla pe ceilalţi. Oare va putea Ana să accepte sclavia sentimentală impusă de Christian? Şi dacă da, va mai putea oare iubi ceea ce descoperă? 
(…)

A fi împreună este o provocare plină de neprevăzut. Într-un fel sau altul, Ana trebuie să înveţe să împărtăşească stilul de viaţă opulent al lui Christian fără să-şi sacrifice propria identitate. La rândul său, Christian trebuie să-şi înfrângă dorinţa nestăpânită de control în timp ce se luptă cu demonii din trecutul său chinuitor. Tocmai când se pare că forţa iubirii lor va eclipsa orice obstacol, soarta conspiră pentru a face ca temerile cele mai adânci ale Anei să devină realitate.

Romanul se remarcă prin scenele explicite de erotism, în combinaţie cu elementele practicii sexuale care implică robie/ disciplină, dominare/ supunere şi sadism/ masochism, dar în acelaşi timp este şi un roman de dragoste care demonstrează încă o dată că polii opuşi se atrag şi că puterea iubirii poate vindeca un suflet bolnav şi mutilat, făcându-l să simtă că trăieşte din nou. Romantică, amuzantă şi încărcată de erotism, această carte cucereşte, captivează şi domină.

(Fragmente din cronica revistei CULTURA)

***

Adaptarea cinematografică a cărţii a fost lansată pe 13 februarie (în distribuţie: Dakota Johnson şi Jamie Dornan). Pelicula Fifty Shades of Grey a stabilit un nou record de box-office în SUA, cu încasări de 81.7 milioane de dolari în doar trei zile de la apariție, și a devenit al doilea cel mai profitabil film lansat in luna februarie, fiind depășit doar de Patimile lui Hristos (sursă: ProTv):

  

 

Drumul spre psihanaliză. De la marxism și etologie la ”nevroza balcanică”

Eram la Facultatea de Filosofie în anii la care Leonid Dragomir trimite în introducerea la volumul De la filosofie la psihanaliză & retur. Dialoguri cu Vasile Dem. Zamfirescu consemnate de Leonid Dragomir.

 

Între 1992-1993 am frecventat cursul de „Psihanaliză filosofică” susţinut de unul dintre pionierii psihanalizei româneşti, Vasile Dem. Zamfirescu. (…) De la catedră, profesorul Zamfirescu  „prezida” adunarea, îmi vine să spun, şi nu cred că întâmplător, pentru că expunerile sale concentrate şi sistematice despre conceptele fundamentale ale psihanalizei înaintea unei asistenţe foarte numeroase erau subliniate de o frapantă prestanţă.

Cursul îi reunea cu deosebire pe studenţii de la Filosofie, Psihologie, Pedagogie şi Asistenţă Socială, auditoriul fiind, prin urmare, destul de divers. Da, privind retrospectiv aş putea spune că noi, cei prezenţi, eram interesaţi, captivaţi şi, unii, foarte pasionaţi de psihanaliză, cu o atitudine, mă gândesc, destul de diferită de a multora de azi, pentru care „se ştie”, din om în om şi din forum în forum, că „psihanaliza e depăşită”… şi cam atât. Atunci psihanaliza ni se părea, dimpotrivă, în avangardă, pentru noi, cei care mai auziserăm, mai citiserăm câte ceva, foarte puţin până în acel moment, prin natura împrejurărilor istorice. Psihanaliza apărea la avizierul Facultăţii de Filosofie ca unul dintre nenumăratele „cursuri opţionale” care veneau să completeze pachetul de două, trei cursuri anuale obligatorii. „Psihanaliza filosofică” era printre cele de notorietate.

Iată punctul de plecare şi sâmburele de inspiraţie pentru dialogul purtat de Leonid Dragomir cu Vasile Dem. Zamfirescu „după 20 de ani”, în vara anului 2012 şi la începutul lui 2013. Primul fiind un recenzent atent şi de o mare consecvenţă peste ani al activităţii şi creaţiei profesorului. Sunt atinse, cred, toate temele existenţiale şi de cercetare zamfiresciene.

  

• Relaţia paternă, mereu semnificativă biografic, dar depăşind adesea marginile biografiei.
• Relaţia cu marxismul (şi, implicit, cu comunismul de extracţie dură al tatălui), pe care tânărul Zamfirescu este tentat să îl descopere – foarte interesant, dintr-o perspectivă personală! – ca pe un umanism, motiv pentru care se avântă în vaste documentări (citeşte toatã opera lui Marx).
• Un scrupul care îl caracterizează şi într-alte privinţe (de pildă, cât priveşte epopeea „cincinalului Goethe”, cel impus de Noica „păltinişenilor”, Zamfirescu fiind de departe cel mai aplicat cititor).
• Traducerile, deloc… neimportante, ca să nu spunem mai mult, din Karl Marx, György Lukács şi Herbert Marcuse (împreună cu George Purdea), Sigmund Freud, C.G. Jung, Irenäus Eibl-Eibesfeldt ş.a. – pentru a lăsa la urmă glorioasa transpunere în româneşte a Criticii facultăţii de judecare, alături de Al. Surdu (ar fi poate cazul ca Vasile Dem. Zamfirescu să fie mai mult pus în lumină şi ca un mare traducător).
• Descoperirea psihanalizei, episod nodal, azi, în mitologia personală a lui Vasile Dem. Zamfirescu, urmată de analiza realizată cale de doi ani cu Eugen Papadima, întreruptă de emigrarea analistului.
• Constantele preocupări, de la un punct încolo, de etologie, încercând calibrarea ştiinţifică a reflecţiei despre raportul dintre natură şi cultură.
• Ori acelea oscilând „între logica inimii şi logica minţii”, ilustrând raportul Geist-Seele/ spirit-suflet, tema atât de mult invocată de Constantin Noica (Vasile Dem. Zamfirescu fiind, într-adevăr, cel puţin din acest punct de vedere, elevul lui Noica).
• Încercările supradeterminate de psihanalizare culturală a etosului şi a comunismului românesc, cristalizate recent în memorabilul concept al „nevrozei balcanice”.

  

Un fir roşu traversează întregul volum de dialoguri, iar acesta este relaţia cu Constantin Noica, Zamfirescu numărându-se, precum prea bine se ştie, printre ucenicii de vază ai acestuia, cel puţin până la un punct. (…) Poate că tânărul Zamfirescu pornise „în căutarea tatălui bun”, aşa cum interpreta Horia Pătraşcu într-un articol recent despre cartea de faţă. Din acest punct de vedere, marea pondere a observaţiilor despre relaţia cu Noica nu are de ce să ne mire. Ar fi fost nefiresc să nu fie. Interesante peste toate mi se par însă punctele de discontinuitate, de ruptură, de „despărţire” ale lui Vasile Dem. Zamfirescu. (…)

Citește întreaga cronică a lui Dorin-Liviu Bîtfoi în revista CULTURA

 

Tenismenul care l-a drăcuit pe Valentin Ceaușescu

În ciuda aparentelor, „Am ales sa fiu «nimeni». Memoriile unui tenismen“ nu este un volum dedicat confruntarii atletice – sau este infinit mai mult decât atât.

La fel ca în cazul autobiografiei semnate de Andre Agassi, „Open“, cartea fostului mare tenismen român ilustreaza un dureros si sofisticat proces al cautarii si gasirii de sine, unul sincopat, marcat de numeroase poticneli, esecuri si suferinte. Ceea ce impresioneaza peste toate este viziunea pozitiva, optimismul si chiar inocenta cu care Sever Dron a stiut sa întâmpine, în ton cu motto-ul gravat pe frontispiciul de la Wimbledon si decupat din poemul „If“ al britanicului Rudyard Kipling, atât triumful, cât si dezastrul.

Construita cronologic, în ciuda unei deschideri datate „mai 1968“ si prilejuita de episodul dialogului cu oglinda din vestiarul Roland Garros-ului, ritual deprins de la Ken Rosewall, cartea curge linistita aidoma unui blând si nepasator fluviu african, avansând prin acumulari biografice sinonime diferitelor etape de maturizare depasite de eroul-narator. Prin fata ochilor nostri uimiti defileaza anecdote legate de originile familiei Dron, povestiri ce ritmeaza o copilarie dificila, apasata de delirul comunist specific „obsedantului deceniu“, apoi o adolescenta „adaptata“, împartita între competitiile tenisistice si pasiunea pentru carte, o tinerete dedicata tenisului de înalt nivel, punctata de apogeul atins prin Challenge Round-ul Cupei Davis de la Cleveland, urmata de o maturitate coincidenta cu o „noua nastere“, dupa refugiul politic în Franta, alegerea unei alte profesiuni si întemeierea unei noi familii, pentru ca într-un final deschis (naratiunea se opreste în vremea Revolutiei din decembrie 1989) sa asistam la reflectiile despre istorie, viata si sport ale unui întelept septuagenar.

Sever Dron, mare povestitor, dupa cum releva si comentariile sale de la Eurosport TV, a stiut sa extraga nucleul narativ din acele întâmplari si clipe ce l-au impresionat de-a lungul unei vieti asupra careia a reflectat cu încapatânare, refuzând sa uite si mai ales sa ignore. Ca a descoperit istoria Taj Mahalului profitând de o accidentare survenita pe un teren de balegar din India sau ca a fost aproape de a genera un incident diplomatic la Casa Alba atunci când a cerut, neîndemânatec, o cutie de chibrituri drept suvenir, ca l-a dracuit de mama pe Valentin Ceausescu, riscând punitia cabinetului doi sau ca l-a parasit pe Henri Leconte când francezul o luase razna în viata privata – toate acestea au fost „pepite de aur“ pe care fostul mare tenismen le-a transformat, în urma unui elaborat proces alchimic si scriptural, în materia prima a unei constructii memorialistice si inspirate, si pedagogice. Adica, excelent asezata în pagina si îndeosebi pilduitoare pentru cititorii tineri, aflati pe calea formarii.

   

Fragmente din cronica publicată de revista Cultura și semnată de Valentin Protopopescu

    

Kama Sutra pentru doamne… la înălțime

Revista ”Cultura” publică o cronică a unui roman ”scris cu o vervă uluitoare”, o ”mărturie la prima mână despre sfârșitul anilor ‘60 de pe continentul nord-american”. E vorba despre TEAMA DE ZBOR a Ericăi Jong, o carte feministă, dar și o ”inedită Kama Sutra fizică și spirituală”, apreciază Rodica Grigore în cronica din ”Cultura”:

     

      

Isadora Zelda White Stollerman Wing se teme de călătoriile cu avionul. Și totuși, călătorește ori de câte ori are ocazia, mai cu seamă dacă e vorba să-și promoveze, prin lecturi publice, volumul de poezie pe care l-a publicat, încercând să se afirme în lumea literară americană – și, chiar mai mult decât atât, să devină (…) o voce influentă în peisajul liric al continentului nord-american. Fapt care se dovedește extrem de dificil, mai cu seamă pentru că acest peisaj liric este dominat de bărbați. A se citi, firește, de poeți. Dar, în orice caz, nu de poete…

În plus, Isadora Zelda White Stollerman Wing traiește – sau, cel putin, ea așa crede – momentul de cotitură al vieții sale: se apropie vertiginos de treizeci de ani, a avut parte de un mariaj nefericit, care a aruncat-o în ghearele deznădejdii (și ale unei depresii care s-a dovedit extrem de greu de tratat – sau poate că doar medicii pe care i-a găsit ea au fost, în ciuda faimei lor, extrem de puțin pregătiți pentru a trata depresia unei asemenea paciente!…) urmat de un al doilea (actualul soț fiind tocmai psihiatru!) care, în ciuda standardului de viață pe care i-l oferă, nu o face fericită.

Ce-ar putea urma?

• Publicarea unui alt volum de versuri – poate chiar mai erotice decât cele din primul?
• Sau încercarea de a gasi un tratament psihiatric adecvat pentru astfel de probleme?
• Sau o călătorie menită a însenina gândurile și a schimba peisajul de fiecare zi?

 

Cum prima variantă e repede abandonată, urmarea va fi o combinație inedită a celorlalte două. Astfel începe romanul „Teama de zbor“ („Fear of Flying“), publicat de Erica Jong în 1973, în Statele Unite ale Americii. Pus la zid fără milă, odată cu autoarea lui, de către unii cititori – și critici – pentru  limbajul extrem de libertin, asemenea scenelor descrise, ca și pentru încercarea de a aborda chiar și subiecte considerate, până atunci, tabu (sexualitatea feminină, fanteziile erotice ale unei extrem de dezinhibate protagoniste), romanul acesta a fost, pe de altă parte, transformat rapid într-un adevărat obiect de cult de militanții (militantele…) pentru drepturile femeilor, nu puține voci considerând „Teama de zbor“ drept un veritabil manifest al celei de-a doua epoci de glorie a feminismului. (…)

Citește continuarea cronicii în revista Cultura.