Tag Archive: Raport de politie


Mașina de furat gânduri


Apariția traducerii în română a Raportului de poliție de Marie Darrieussecq a fost aproape simultană cu lansarea volumului la Editura POL din Paris. Subtitlul volumului, Acuzații de plagiat și alte moduri de a supraveghea literatura, orientează încă de la început privirea coercitivă asupra statutului unui scriitor și al operei sale. Raport de poliție este un eseu de mai bine de 300 de pagini, elaborat de autoarea a peste 10 romane, dintre care Naissance des fantômes, Bref séjour chez les vivants, Le Bébé, White, Truismes etc.

Marie Darrieussecq propune conceptul de „plagiomanie“, care desemnează atracția artiștilor pentru a-și învinui congenerii de plagiat lingvistic ori ideatic. Primind diverse acuzații de plagiat chiar de la inși nepublicați, care îi pretindeau drepturi de autor sau care vedeau în drama lor de viață subiectul romanelor scriitoarei, aceasta se hotărăște să investigheze fenomenul. Eseista observă adesea că granița dintre ficțiune, autobiografie și document este flexibilă și productivă, dar, în același timp, vătămătoare. Astfel, pornind de la propria experiență ca acuzată de plagiat, Marie Darrieussecq ajunge să-i inventarieze pe marii scriitori din istoria literaturii: Paul Celan, Ossip Mandelștam, Guillaume Apollinaire, Émile Zola, Cervantes, Melville, Pablo Neruda, Camillo José Cela, Marcel Proust, Sigmund Freud, Danilo Kis, Daphné du Maurier, acuzați, în diverse momente ale creației lor, de plagiat. Autoarea observă că numele celebre atrag nu doar învinuiri epocale, dar și drame pe măsură, sinucideri, paralizie, mutism, melancolie, furie, disperare, crize de nebunie.

  

 

   

Mașina de furat „gîndurile“

Perceput ca angoasă, suspiciune exacerbată și asocieri între texte și idei, plagiatul devine o forță irepresibilă pentru scriitorul care își simte atacat edificiul în momentul cînd crede că regăsește propriile idei în alte opere literare, considerate de el însuși unice și irepetabile. Aceeași reacție o încearcă însăși romanciera:

„Cînd a venit vorba despre Le Bébé (Bebelușul), singura mea carte autobiografică, mi s-au înfierbîntat mie creierii: eram iritată de ideea că și-ar mai putea permite cineva, după mine, să scrie despre tergiversarea maternității“.

Pledînd pentru„dreptul la «dați-mi-înapoi-ideile-mele»“, Marie Darrieussecq ajunge sădezvolte o întreagă depoziție a apărării, apropiind violența ideilor de constrîngerea fizică:

„Ce legătură să fi fost între cele două tipuri de violență, cea literară și cea polițienească? Ce fel de gabori or mai fiind și poeții?“.

Literatura se confruntă, așadar, cu virulența detractorilor ei. Plagiatul duce o existență de amfibian, iar exponenții lui ori cîștigăprestigiul necondiționat ori cad în dizgrație și, inevitabil, numele lor nu ne mai spune nimic în afara unei istorii a plagiomniacilor. (…)

„Mașina de furat gîndurile“, cum numește autoarea hoția de idei, devine pandantul calomniei. In media res, a acuza un scriitor de plagiat nu înseamnă doar a ridica suspiciuni asupra creației lui, dar și a-l deposeda, simbolic, de singularitatea operei sale; astfel,
„acuzația de plagiat poate deveni o armă redutabilă pentru a discredita întreaga operă a unui rival. În acest caz, plagiomnia depășește resentimentul personal, luînd forma luptei ideologice.“
Eseista se declară la fel de necruțătoare față de adevărurile ocultate ale istoriei literaturii și ale culturii, dar și față de adversarii săi scriitori. Cînd Freud este acuzat de către Wilhelm Fliess de „furt de idei, agravat de disimulare, pentru că-și cosmetizase împrumuturile“, învinuitul devine mai important decît cel care acuză. Tot așa, transferul pasional al lui Stekel, discipolul lui Freud, este schizoid și egocentric, amenințat la tot pasul de nesiguranță: „Eram apostolul lui Freud, iar el era Hristosul meu“ se preschimbă în „Freud mi-a folosit descoperirile fără a-mi menționa numele“. Au loc răsturnări de situație, iar harta literaturii se reconfigurează. Pentru prima dată, li se acordă importanță și plagiomniacilor – închipuiți sau îndreptățiți să reacționeze.
  

Citește întreaga recenzie în ediția online a ”Observatorului cultural”
   

Cum a plagiat Freud conceptul de ”psihanaliză”


Acuzaţia de plagiat poate deveni o armă redutabilă pentru a discredita întreaga operă a unui rival. În acest caz, plagiomnia depăşeşte resentimentul personal, luând forma luptei ideologice.

 

De la înălţimea catedrei sale de la College de France, psihiatrul Pierre Janet s-a declarat furat de Freud în inventarea psihanalizei. Revendicarea a alimentat multă vreme curentul antifreudian până când, către 1915, lucrările lui Janet au căzut în desuetudine.

Cele două concepţii nu se imitau nicidecum, ba chiar erau opuse. Janet excludea ipoteza sexuală din teoria sa în privinţa isteriei. În schimb, pe terenul hiperconcurenţial din punct de vedere psihiatric al isteriei, Freud şi Breuer se bazau amândoi tocmai pe sexualitate. Conflictul era inevitabil, dar trebuise ca Janet să se simtă cu adevărat ameninţat pentru a apela sistematic, dincolo de argumentele ştiinţifice ale „luptei cinstite“, la calul troian al plagiatului.

   

     

      

Psihiatru recunoscut, Janet elaborase o metodă de psihoterapie bazată pe ascultarea faţă în faţă a pacientului şi pe noţiunea de „automatism psihologic“, văzând în această activitate psihică o funcţie inferioară pe care o denumise „subconştient“, după ce ezitase asupra cuvântului „inconştient“ care, să ne amintim, făcea deja parte din limbajul de specialitate.

În epoca respectivă, a descoperitorilor, numeroşi psihiatri, printre care Gatian de Clérambault, lucrau asupra acestei noţiuni. Se căuta, se avansa pe un teritoriu deja reperat de literatura din domeniu, se dădeau nume, se puneau steguleţe pe hartă. Pentru unii, steguleţul odată înfipt, teritoriul devenea al lor. Era o viziune colonială asupra cercetării, care se confunda astfel cu luarea în stăpânire, cu o cucerire.

Dar şi o viziune patriotică: psihiatria franceză era îndreptată împotriva celei germane. Pentru Janet, nimic din ceea ce era german nu se putea potrivi cu pretinsul geniu latin. Aceste concepţii maurrassiene infestaseră întreg mediul ştiinţific. Primii zece ani ai secolului, anii douăzeci, anii treizeci: Celălalt este german, Celălalt este evreu, Celălalt este indigen. Psihanaliza franceză mergea până la marginea respectivelor teritorii unde Celălalt era, în primul rând, un străin. Janet şi-a încărcat viziunea sa patriotică cu povara acuzaţiei de plagiat.

  

 

Freud era vinovat de furt de idei, agravat de disimulare, căci îşi cosmetizase împrumuturile. Conform lui Janet, Freud şi Breuer

 

„numeau psihoanaliză ceea ce eu am denumit analiză psihologică. Numeau complex ceea ce eu am denumit sistem psihologic. (…) Botezaseră cu numele de catharsis ceea ce eu desemnasem ca fiind o disociere sau o dezinfectare morală.“

Aici, Janet se dovedeşte un expert al sinonimiei: „a numi, a chema, a boteza, a desemna“ sunt convocate să ia parte la conflictul denumirii originare. Printre toate aceste verbe se cască un hău în care Janet pierde din vedere ceea ce este numit, de parcă semnificantul ar fi ocupat tot spaţiul. Semnificantul este convocat atât de agresiv, de obsedant şi de conspirativ, încât semnificatul dispare. Psihanaliză = psihoanaliză = analiză psihologică: totul alunecă, nu mai rămân decât cuvinte şi iar cuvinte care se aseamănă. A numi înseamnă a crea o breşă în real. A confunda numele înseamnă a-l vedea pe Acelaşi acolo unde se află Celălalt.

Fiindcă nu degeaba numele sunt diferite: teoriile lui Freud şi cele ale lui Janet, oricât de asemănătoare ar putea părea unui spirit obsedat de el însuşi, sunt, de fapt, foarte diferite. Ca mulţi alţi practicieni ai vremii, Janet avea tendinţa de a explica afecţiunile psihice prin ereditate. Pe acest drum însă ratează tocmai fundamentul psihanalizei: teoria transferului. Convins că Freud i-a furat „raportul afectiv“ pe care îl constatase la propriii pacienţi, a strigat că a fost imitat atunci când părintele psihanalizei a utilizat termenul de transfer, persistând în a nu vedea (nici nu ar fi avut cum) deosebirea.

La conferinţa internaţională de la Londra, unde Janet spera să găsească un public pe măsura închipuitului ultragiu, participanţii însă nu s-au lăsat păcăliţi. Janet ducea o bătălie pierdută, exacerbată de uitarea în care se căzuse, în străfundurile căreia încă mai răsuna ecoul plângerilor sale: Pla-giat! Plaaa-giaaat!

Pentru Freud, rana a rămas deschisă. Chiar şi în 1925, în Autobiografia sa, avea să revină de cinci ori la acuzaţiile lui Janet, la acele „clevetiri repetate“. Cu doi ani înaintea morţii, în 1937, când Janet a vrut să-l viziteze, Freud a refuzat să îl primească:

 

„Nu, pe Janet nu vreau să-l văd. Nu m-aş putea împiedica să nu îi reproşez purtarea nedreaptă faţă de psihanaliză şi faţă de mine personal şi faptul că nu a făcut niciodată nimic pentru a o corecta. A fost destul de prost ca să spună că etiologia sexuală a nevrozelor nu ar fi putut germina decât în atmosfera unui oraş ca Viena. Apoi, când scriitorii francezi au răspândit zvonul conform căruia i-am urmărit conferinţele şi i-am furat ideile, ar fi putut pune capăt cu un singur cuvânt unor asemenea bârfe fiindcă, acesta este adevărul, nu am stat niciodată de vorbă cu el şi nici nu i-am auzit pronunţat numele în perioada Charcot. (…) Nu, nu am să-l văd.“

   

Fragment din volumul

Raport de poliție,

o istorie a plagiatului și plagiomaniei

semnată de Marie Darrieussecq    

  


”Un eseu haios despre o temă serioasă”, așa definește Matei Martin cartea scriitoarei Marie Darrieussecq Raport de poliţie. Acuzaţii de plagiat şi alte moduri de a supraveghea literatura. Iată câteva fragmente din recenzia sa publicată în Dilema Veche:

   

    

        

În 2007, Darrieussecq a publicat romanul Tom est mort, o carte despre doliu şi durerea provocată de pierderea unui copil. A fost acuzată de „plagiat psihologic“ de Camille Laurens, autoare a unui roman autobiografic intitulat Philippe – tot despre moartea unui copil. A propriului ei copil. În martie 1998, Darrieussecq a fost acuzată de „maimuţăreală“, de către Marie Ndiaye, după apariţia romanului Naşterea fantomelor. Iar cu doi ani în urmă fusese urmărită de un autor (nepublicat) şi ameninţată pentru că i-ar fi furat acestuia manuscrisul şi că şi-ar fi însuşit de acolo subiectul romanului Truismes (cartea a apărut în română cu titlul Schimbarea la trup).    

Brodînd pe marginea articolelor apărute în presa literară pentru a răspunde acuzelor, Darrieusecq a conceput o carte de teorie literară. E în acelaşi timp bine documentată (după cum afirmă, a încercat să prezinte cele mai cunoscute cazuri, de la Apollinaire la Zola) şi ironică. Şi tocmai această ironie implicată (şi nu detaşată) dă forţă eseului. (…)   

          

  

Citește și:

„Ca un mistreţ/Visu-ţi tropăie prin codri”. Vă sună a plagiat?

Marie Darrieussecq: “Freud spune multe prostii despre femei”

   


Sigmund Freud, Émile Zola, Daphné Du Maurier, Marcel Proust, Paul Celan sunt printre autorii care au suferit din cauza defăimărilor legate de plagiat. Cartea „Raport de poliţie“, de Marie Darrieussecq, ea însăşi acuzată de „furt“ literar, a apărut la Editura Pandora M şi analizează acuzaţiile de plagiat aduse unor mari figuri universale, scrie Simona Chiţan într-o cronică recentă apărută în Adevărul.

Guillaume Appollinaire, Miguel de Cervantes, Herman Melville, Marcel Proust, dar şi nobelizaţii Pablo Neruda, Camilo José Cela au fost învinuiţi de plagiat de către contemporanii lor. Dar asemenea „întâmplări” neplăcute pentru autori s-au întâlnit frecvent de-a lungul istoriei.

   

   

        

Diogene Laertius povesteşte că Epicur fusese acuzat de un oarecare Timocrate că i-ar fi furat ideile. De asemenea, Machiavelli însuşi a susţinut că Papa Gregorius a ars cărţile lui Marcus Terentius Varro pentru a ascunde „plagiatul” comis de Sfântul Augustin şi a-l salva de la dezonoare pe cel din urmă.

În cartea „Hoţii de cuvinte”, Michel Schneider numără cel puţin zece psihanalişti – Fliess, Stekel, Adler, Jung, Gross, Tausk, Rank, Groddeck, Spielrein, Mack-Brunswick – care au întrerupt relaţia cu Freud din cauza suspiciunilor şi scandalurilor legate de plagiat.

„Când însă un plagiat simte nevoia de a isca un scandal public, atunci suntem în faţa unui caz de plagiomnie”, susţine autoarea.

Celan, „abolit ca autor”

Poetul Paul Celan a fost acuzat de plagiat de văduva unui poet, Yvan Goll. Claire Goll, care avea pretenţii de scriitoare, a lansat trei campanii defăimătoare la adresa lui Celan: în 1953, în 1960 şi în 1962. Ultimul atac a avut un puternic răsunet mediatic, din cauza notorietăţii crescânde a lui Celan în Germania.

Iată câteva exemple de versuri incriminatoare:

  • la Yvan Goll – „Mistreţii cu magic cap triunghiular/ trec tropăind prin visurile mele scânteietoare”,
  • iar la Paul Celan – „Ca un mistreţ/Visu-ţi tropăie prin codri”.

Astfel de comparaţii denigratoare sunt „vaza retorică a plagiomniei”, explică autoarea cărţii „Raport de poliţie”. Într-o scrisoare, Paul Celan afirma că fusese pur şi simplu „abolit ca persoană şi ca autor”. Deşi a primit Premiul Büchner în 1960, poetul a fost atât de rănit, susţine autoarea, că „defăimările l-au făcut să de prăbuşească, ducându-l la sinucidere” la 20 aprilie 1970.

„Era absolut normal ca Paul Celan să fie atât de grav afectat de joasele calomnii – acuzaţia de plagiat. Mai puţin normal este că a suferit întreaga viaţă, deşi acuzele, evident mincinoase, i-au permis să înţeleagă că majoritatea cititorilor trecuseră spontan din partea lui”, scria poeta Yves Bonnefoy.

Despre acuzele de plagiat aduse lui Zola şi Freud, citeşte mai departe în Adevărul.


Prezentă la Târgul de Carte ”Gaudeamus”, prozatoarea Marie Darrieussecq a acordat un interviu pentru ”Evenimentul zilei” în care i-a vorbit Alexandrei Olivotto despre Freud şi Lacan, dar şi despre acuzaţia de „plagiat psihic” care i-a fost adusă de scriitoarea Camille Laurens referitor la romanul Tom est mort.

Autoarea tocmai a fost tradusă la Pandora M (parte a grupului Trei) cu insolitul volum „Raport de poliţie. Acuzaţii de plagiat şi alte moduri de a supraveghea literatura”.  

        

     

     
Declaraţi la un moment dat că psihanaliza v-a eliberat. Dar Freud este cel care spune că, pentru a deveni matură, femeia trebuie să renunţe la orgasmul clitoridian. Cum sunt aceste afirmaţii compatibile?
Freud spune multe prostii despre femei. (Râde) Asta e sigur. Chiar am ţinut o prelegere în Franţa pe această temă, enumerând toate afirmaţiile absurde, imposibile, ale lui Freud apropo de femei. Dar în urma lui rămân invenţia psihanalizei şi femei ca Melanie Klein şi Julia Kristeva, care i-au modernizat teoriile. Care au modernizat ceea ce psihanaliza le putea oferi femeilor, ca Jacques Lacan, care are multe lucruri interesante de spus despre femei. Spun frecvent că sunt o reclamă ambulantă, vie, la psihanaliză, pentru că pentru mine a funcţionat foarte bine. Între 20 şi 25 de ani eram destul de depresivă, şi, sincer, psihanaliza m-a scos din această melancolie. Şi m-a ajutat să am forţa de a scrie. Pentru că scrisul chiar cere aşa ceva. Scriam şi înainte, dar, cum să spun, singură, în colţul meu, fără să mă pot adresa suficient celorlalţi. Erau cărţi închistate în nevroza mea, în problemele mele, iar psihanaliza mi-a permis să las deoparte nevroza şi să-mi eliberez imaginaţia. Şi să am îndrăzneala de a pretinde că pot să mă adresez celorlalţi, să scriu pentru ei. (…)

       

   

      

Spuneaţi că „Raport de poliţie” a fost scris din cauza contrarietăţii. Nu v-aţi schimbat opinia?
Ador să scriu romane. Când am fost acuzată de „plagiat psihic”, mi s-a tras lumea de sub picioare. N-am înţeles ce mi se întâmpla, nu pricepeam acele cuvinte. Cum să spun? În Franţa nu vorbesc de faptul că fratele meu a murit când era copil. E ceva intim. Francezii nu ştiu de această poveste, nici n-ar avea de ce. Această femeie mi-a spus „Nu ai dreptul să scrii despre un copil mort, pentru că ţie nu ţi-a murit copilul, iar mie mi-a murit”. E plagiat psihic în sensul că i-aş fi furat durerea. Era şi faptul că împărţeam acelaşi editor, gelozie… Era o acuzaţie gravă şi traumatizantă pentru mine. Dar o astfel de acuzaţie anulează statutul literaturii! Dostoievski nu omorâse pe nimeni când a scris „Crimă şi pedeapsă”. Aşa că m-am interesat de alţii care fuseseră acuzaţi de plagiat, printre care unul dintre cei mai mari poeţi, Paul Celan, născut în Bucovina. Când am văzut că şi acest om, care pentru mine era un geniu, fusese acuzat de plagiat, mi-am spus că e o acuzaţie onorantă.

Citiți întregul interviu în Evenimentul zilei.

    


Sambata dupa-masa la Romexpo va asteptam cu trei trufe: ”Nu-stiu-cate-zile” (va fi o lansare glamuroasa), ”Raport de politie” (vine si autoarea franceza, care va da autografe!) si ”Cum intampinam copilul ca parinti, bunici, medici si educatori” (o carte adaptata la psihologia si prejudecatile romanilor).

 

Sambata 20 noiembrie, ora 15.00, va asteptam la standul Editurii TREI la evenimentul de lansare a volumului „Nu-stiu-cate-zile” de Stoian G. Bogdan. Nu vor lipsi glam-ul monden, interventiile neconventionale si invitatii-surpriza (va destainui doar doua nume: Florin Calinescu si Dan-Silviu Boerescu). Se anunta o altfel de lansare.

       

     

     

Editura Pandora M (parte a grupului editorial Trei) lanseaza un volum-eveniment in prezenta autoarei, prozatoarea si eseista Marie Darrieussecq. „Raport de politie” este o carte despre acuzatiile de plagiat care au fost aduse unor mari figuri ale culturii universale: Zola, Freud, Mandelstam, Daphe Du Maurier, Paul Celan.

  

Musai să citești și: Top 10 noutăți la târgul Gaudeamus. Update: +2   

  

Autoarea va fi prezenta la Targul International Gaudeamus, sambata 20 noiembrie, ora 16.00, in cadrul unei mese rotunde cu tema „Acuzatia de plagiat, o strategie literara?”, care se va desfasura la standul Ambasadei Frantei/ BIEF. De la ora 17.30 va avea loc tot la standul Ambasadei Frantei/ BIEF lansarea versiunii romanesti a volumului „Raport de politie”, urmata de o sesiune de autografe.

    

   

    

Tot sambata, va invitam, de ora 15.00, la evenimentul de lansare a cartii „Cum intampinam copilul ca parinti, bunici, medici si educatori”, care va avea loc la sala Cupola (nivel 0), in cadrul Targului International Gaudeamus – carte de invatatura de la Romexpo.

Vor vorbi: Prof. univ. dr. Viorel Nicolescu,  Alexandrina Neagu – director al Gradinitei nr.111 din Bucuresti, Brenda Petre – director artistic al grupului Contrapunct, Ana Maria Oancea – consilier scolar, Victor Popescu – redactor Editura Trei, Speranta Farca – doctor in stiintele educatiei.

  

   

   

Reducere de Gaudeamus: cartile Grupului Editorial Trei vor avea reduceri de 30%!

    

%d blogeri au apreciat asta: