Tag Archive: Ramona Covrig



Joi e seară de psihologie la Seneca Anticafe. Se va discuta despre cuplu și familie, despre fidelitate și optimism.

Pe 7 mai, Iuliana Alexa, redactor-șef al revistei Psychologies, vă așteaptă la o discuție despre psihologie, nevoia de terapie și dezvoltarea personală așa cum se practică azi în România. Coordonatoare a cărții de interviuri Românii la psiholog (Trei, 2014), Iuliana Alexa o va avea ca invitată pe Ramona Covrig, psihoterapeut cu experiență, președinte și formator la Institutul de Psihologie și Psihoterapie Adleriană (IPPA).

În ambianța intimă de la cafeneaua Seneca Anticafe, vor fi abordate teme și probleme de interes general: Cum se poate îmbunătăți relația de cuplu sau cea dintre părinți și copii? Cum putem fi mai optimiști? etc. Participarea la eveniment nu necesită rezervare, ci doar achitarea tarifului de 8 lei, care acoperă (pentru o oră, potrivit conceptului de la Seneca Anticafe) consumul de ceai, biscuiți, fructe și accesul la o bibliotecă cu mii de cărți.

 

Afis-AntiSeneca-Alexa-Covrig   

Ramona Covrig este autoarea cărții Psihologia infidelității (Ed. IPPA, 2011) și este unul dintre cei peste 20 de psihologi români intervievați în volumul Românii la psiholog. Mai jos, puteți citi, ca o avanpremieră, un fragment din discuția dintre Ramona Covrig și Iuliana Alexa purtată în volumul Românii la psiholog, discuție centrată acolo în jurul relației de cuplu și infidelității:

  

I.A.: Gelozia este o reacţie firească? Câtă gelozie e normală şi unde începe patologicul?

R.C.: Gelozia pare firească atât timp cât este măgulitoare. Când gelozia nu este în legătură cu iubirea, ci cu posesia, nu mai este nici atrăgătoare şi nici unitate de măsură pentru iubire. Te poţi întreba totuşi cum se face că pentru a descoperi că‑l iubeşti pe celălalt, a fost nevoie să apelezi la un registru de emoţii negative, precum furie, suspiciune, neîncredere sau să îţi pierzi „uzul raţiunii“. Sub această acoperire, te poţi comporta iraţional, abuziv, tiranic, exagerat, ilogic şi toate acestea pe motivul că eşti îndrăgostit. Paradoxal, nu? Cum însă niciun comportament de pe lumea aceasta nu este în van, şi gelozia are un scop, fie el conştientizat sau nu. Gelozia poate acoperi comportamente abuzive scuzabile, poate fi o scuză pentru a controla, pentru a‑l ţine pe celălalt în stres sau teamă, cu gândul încolţit de a „evada“ într‑o lume mai bună sau mai dreaptă, sau cu dorinţa de a dovedi permanent fidelitatea. Oricum ar fi, acest proces este sau poate deveni epuizant, pînă la patologic. Persoana geloasă trăieşte o dramă reală în mintea sa, iar suferinţa este autentică, iar când celălalt partener se simte nedreptăţit şi atacă, la rândul său, reţeta pentru conflicte este completă. Poate că ar fi bine să vă străduiţi să înţelegeţi ce contribuţie aveţi în acest coşmar, care sunt ideile cu care se confruntă persoana geloasă şi în ce mod puteţi începe amândoi schimbarea, căci, de regulă, cel acuzat se aşteaptă ca cel gelos să înceapă schimbarea. Această aşteptare poate amâna evoluţia ambilor.

I.A.: Care sunt elementele care ne spun că trăim întro relaţie de cuplu bună?

R.C.: Veţi şti că relaţia este sănătoasă atunci când există respect mutual şi empatie, când timpul privat este respectat, când vă asumaţi responsabilităţi pentru tot ceea ce se întâmplă în relaţie, când visurile cu care veniţi în relaţie se împlinesc, pentru că celălalt nu se împotriveşte progresului vostru, când evitaţi să fiţi defensivi şi încercaţi să fiţi setaţi pe rezolvarea problemei, când vă uitaţi cu optimism la partener, când sunteţi prieteni, când relaţia de cuplu nu se diluează sau nu se contopeşte în relaţii de familie, când copilul nu trece pe primul loc în faţa relaţiei de cuplu, ci merge în paralel, ca două unităţi la fel de importante, când vă simţiţi conectaţi, când simţiţi că sunteţi semnificativi în ochii celuilalt, când simţiţi că sunteţi încurajaţi şi din asta „vă cresc aripi“ şi aveţi curajul de „a muta şi munţii din loc“ şi când vă lăsaţi influenţaţi unul de celălalt. Veţi şti când relaţia de cuplu este disfuncţională atunci când sunteţi în stilul defensiv, vă criticaţi unul pe celălalt, vă descurajaţi în mod constant, vă spuneţi cuvinte ofensatoare, există mai multă negativitate decât o atmosferă pozitivă sau optimistă, vă arătaţi dispreţul prin etichetare, eşuaţi în încercarea de a vă reconecta după o ceartă, distanţa dintre momentele de refacere este din ce în ce mai mare, puneţi des accentul pe problemele perpetue şi nu înţelegeţi de ce nu se rezolvă, neînţelegând că „perpetuu“ nu înseamnă „nerezolvabil“, ci „acceptabil“ sau, din contră, „inacceptabil“ şi, în consecinţă, atrage după sine părăsirea relaţiei, când acceptaţi violenţa de orice natură…

  

 


Conform propriei prezentări, Iuliana Alexa este literat prin educaţie, jurnalist din pasiune şi redactor-şef al revistei Psychologies – o revistă în care mereu găseşti lucruri inteligente de citit şi într-un limbaj accesibil.

Dovadă şi volumul ROMÂNII LA PSIHOLOG care adună nu mai puţin de 35 de interviuri, iniţial publicate în revistă, cu tot atîţia psihologi, psihiatri, psihoterapeuţi, psihanalişti şi sexologi (unii chiar colaboratori constanţi ai Dilemei vechi), deopotrivă români (din toată ţara) şi străini, unii dintre aceştia autori de studii de specialitate importante, dar şi de literatură (inclusiv un român: Ion Vianu), parte din cărţi traduse şi la noi, dacă e să mă refer la Jacques Salomé, George Kohlrieser, Nossrat Peseschkian, Franz Ruppert sau Marie Darrieussecq. (…)

Romanii la pishologDeşi subiectele discuţiilor sînt probleme de viaţă dintre cele mai concrete – creşterea copilului, inadaptarea adolescentului, infidelitatea şi pierderea pasiunii în cuplu, stresul de la serviciu, anxietatea şi depresia, diversele forme de dependenţă, crizele de la diferite vîrste, conflictele de familie, singurătatea bătrîneţii ş.a. – Iuliana Alexa subliniază faptul că interviurile nu oferă neapărat răspunsuri şi sfaturi, cît ajută la găsirea unui stil de a gîndi care să ajute adaptării noastre la propriile vieţi în contextul societăţii actuale:

„Adaptarea este renunţarea la idei primite, la drumuri trasate de alţii, la interogarea perpetuă a interiorului nostru cu privire la ce vrem noi. Adaptarea nu înseamnă nici măcar conformarea la o anumită morală; iată de ce veţi găsi în această carte şi idei care poate vă vor scandaliza.“ (…)

Cele 35 de interviuri, fiecare realizat în jurul unei teme sau a unor probleme din aceeaşi sferă, sînt grupate, la rîndul lor, în cinci mari secţiuni omogene. Prima dintre acestea este intitulată „Şcoală, divorţ, copii supradotaţi“ şi, deoarece nu sînt specialist pentru a comenta contribuţiile fiecărui intervievat în parte, spicuiesc din fiecare cîte ceva, pentru a avea imaginea discuţiilor din acest volum.

  • „Dragostea părintească este idealizată de cînd lumea, în pedagogie, religie sau artă, dar ea rămîne un sentiment profund uman, supus tuturor limitărilor umane: posesivitate, supunere, confuzia dintre tine şi celălalt, copilul privit ca un trofeu sau ca parte din tine etc. Toate acestea provoacă tensiune şi revoltă.“ (Vera Şandor)
  • „Certurile din familii sînt consumante şi obositoare. Decît într-o familie disfuncţională, cu o dinamică funcţională profund tulburată, este mai bine pentru copil să trăiască alături de fiecare părinte, separat, dar echilibrat.“ (Maria-Corina Bacalearos) (…)

A doua secţiune a volumului este intitulată „Seducţie, blocaje, infidelitate“:

  • „Dorinţa sexuală este mai curînd rezultatul comunicării şi interacţiunii în cuplu… Ajungem să nu mai dorim în cuplu atunci cînd am obosit să fi amestecat iubirea cu competiţia, puterea, răzbunarea, combinate cu dificultatea sau nepriceperea de a comunica cu partenerul. A te hotărî că nu mai doreşti pe cineva sexual nu are de-a face cu emoţiile, ci mai degrabă cu gîndurile, convingerile şi regulile tale de viaţă.“ (Mugur Ciumăgeanu)
  • „Femeia infidelă pare să fie mai înclinată să se îndrăgostească de bărbatul cu care înşală, în timp ce bărbatul infidel îşi poate face planuri pe termen scurt sau mediu… Femeile sînt înclinate să divorţeze după un episod de infidelitate, în timp ce bărbaţii preferă să nu se întîmple nici un seism.“ (Ramona Covrig) (…)

Din a treia secţiune, „Criză, singurătate, vis“:

  • „Criza vîrstei mijlocii e mai degrabă un mit cultural de inspiraţie vestică decît o problemă psihologică universal umană. Nu există în vîrsta mijlocie o singură criză, ci mai degrabă un şir de încercări şi tranziţii cărora omul le face faţă mai bine sau mai rău… Studiile actuale sugerează că doar un procent sub 25% din populaţie traversează ceva similar acestei crize şi doar sub 10% o experimentează cu dramatism şi o consideră a fi legată de vîrstă.“ (Bogdan Ion)

 

CITIȚI ÎNTREAGA CRONICĂ ÎN DILEMA VECHE

  

%d blogeri au apreciat asta: