Tag Archive: Psychologies



Cum sa-ti ajuti noroculExcentricul cercetator Richard Wiseman (tema de studiu a norocului in psihologie nu a fost privita tocmai cu seriozitate de altii de pana la el, desi ar fi meritat, fiindca – norocul ne ghideaza enorm in multe domenii ale vietii) a stipulat patru principii ale norocului.

 

Principiul 1. Utilizati la maximum sansele care vi se ofera. Daca vrei sa castigi o masina, un cuptor cu microunde, orice, participa la cat mai multe concursuri de acest tip. Deschide-te in fata ideii de concurs, de competitie. Nu intamplator, norocosii au scoruri mari la testele de extraversiune (sunt sociabili, construiesc o retea de contacte utile). Scrie Wiseman: „Fara sa-si dea seama, norocosii se poarta intr-un mod care creste sansa de aparitie a oportunitatilor in viata lor. Vorbesc cu multi oameni, petrec timp cu ei, atrag alti oameni, pastreaza legatura. Rezultatul e o retea a norocului impresionanta, un potential urias pentru aparitia oportunitatilor“. Adica mergi la petreceri organizate de mai multi insi din reteaua ta sociala si e imposibil sa nu intalnesti pe cineva la un moment dat care sa-ti schimbe viata.

Principiul 2. Ascultati-va intuitiile norocoase. Oamenii norocosi nu alearga intr-un suflet dupa ceva. Nu sunt nevrotici, nu se agita. Sunt, mai curand, calmi. Iar calmul favorizeaza o mai buna reperare a oportunitatilor. Psihologii au studiat personalitatile agentilor de bursa de succes, adica cei care fac bani. Multi. In mediul extrem de stresant al jocului la bursa, acolo unde poti pierde sume ametitoare, unde norocul e rege, cei care aveau succes, erau cei care verificau mai rar mersul bursei si nu se stresau.

Principiul 3. Asteapta-te sa ai noroc. Din nou, cercul virtuos al profetiei autoimplinite. Daca crezi ca ai sanse, te vei expune mai deschis la acel eveniment, concurs etc. Astfel, iti cresc sansele sa si castigi. Nimic mai simplu!

Principiul 4. Transforma ghinionul in noroc. Nu e simplu, dar nici imposibil. Resemnificarea unui nenoroc, adica. Ai fost dat afara? Bun, orice sut in fund e un pas inainte si, gata, treci la treaba, la construirea afacerii proprii la care visai. Asta e util si pentru sanatatea psihica. „Norocosii scad impactul emotional al oricarui ghinion care le iese in cale, imaginandu-si ca situatia ar putea fi si mai grava si comparandu-se cu oamenii care au trait nenorociri mai mari decat ei“, scrie Wisemann. Asta te ajuta sa te refaci mai repede si sa o iei de la capat sau sa perseverezi. Iar perseverenta (ca trasatura de personalitate) este indisolubil legata de sansele crescute de succes. Cine renunta usor, nu ajunge prea departe.

Fragment din articolul  

Putem fi mai norocosi?

apărut în revista PSYCHOLOGIES


In cartea Curios? Descopera ingredientul care iti lipseste pentru o viata implinita (Editura Trei, 2013), autorul, Todd Cashdan, spune:

 

„Atunci cand ne dam seama ca o viata implinita inseamna mai mult decat sa fii fericit, se ridica o intrebare importanta. Respectiv, care este ingredientul fundamental pentru construirea unei existente implinite? Raspunsul este: curiozitatea“.

Asa este! Ne spunem ca daca am avea o casa mare, o masina, iubit/iubita, copii etc., am fi mai fericiti. Dar adevarul este ca nu circumstantele ne dau sentimental suprem al implinirii (desi, sa recunoastem, e mai bine sa traiesti intr-o tara pasnica si civilizata decat intr-una cu razboi si saracie, deci conteaza mult si circumstantele).

CuriosDar adevarul este ca, daca traim in conditii decente, restul experientelor comune – despre care credem ca ne vor face fericiti – nu ne aduc asa de multa satisfactie pe termen lung si foarte lung. Psihologii care studiaza fericirea numesc acest fenomen „habituare hedonica“, mai pe limba noastra, „ne obisnuim cu orice“, cu binele mai ales.

Si nu mai sesizam nuantele, noutatea experientelor pe care le traim, fie ca este vorba de iubirea din cuplu, de prezenta copiilor in viata nostra, etc. Cheia? Curiozitatea. Sa cautam noi si noi experiente pentru a hrani creierul nostru avid de noutate. (…)

 

Curiozitatea este buna in dragoste

Nu, nu e vorba numai de explorarea unor noi pozitii sexuale. Pana la urma, inventarul acestora este, si el, limitat. Insa studiile arata ca partenerii care se implica impreuna in activitati noi (ba chiar riscante), se simt mai bine impreuna, au o satisfactie maritala crescuta si sanse mai mari sa imbatraneasca impreuna.

Cu alte cuvinte, doamnelor si domnilor, cultivati noutatea experientelor la care sa va supuneti. Fugiti de rutina activitatilor, de caracterul repetitiv al sarmalelor de sarbatori sau al locurilor obisnuite de concediu… Cand ati urcat ultima oara impreuna pe un munte? Sau cand ati luat macar masa impreuna intr-un restaurant nou?

Ca de picnic organizat pe un acoperis sau altceva excentric nu va intreb… Cashdan face o observatie buna. Lipsa de curiozitate este teren propice pentru o varietate de pacate: stereotipie si discriminare, care, duse la extrem, se transforma in ura si violenta, siguranta exagerata de sine, ignoranta, care se soldeaza cu decizii neinspirate, dogmatism si gandire rigida, opusul flexibilitatii psihice.

Iata de ce trebuie sa cautam activ lucruri si experiente noi, care, la randul lor, sa ne trezeasca curiozitatea, iar acest cerc virtuos sa ne faca mai evoluati.

Citește întregul articol în revista PSYCHOLOGIES

  

 


Silvia Kirasu si Byram Kirasu sunt terapeuti californieni specializati in probleme de cuplu. Sunt casatoriti de peste 30 de ani, deci expertiza lor profesionala si personala merita facuta publica intr-o carte. Lucrul s-a intamplat, si a aparut Arta mentinerii casniciei, tradusa in limba romana la Ed. Trei.

Iata cateva idei concrete extrase de Iuliana Alexa, redactor-sef la Psycholgies. Citeste aici intregul ei articol Idei bune pentru casnicii bune.

  

Arta mentinerii1. Exprimati-va emotiile, dar nu le descarcati asupra celuilalt.

2. Tineti sentimentele negative in asteptare in timpul mesei, somnului sau amorului.

3. Asigurati-va ca celalalt se simte bine sa se exprime pe sine, ca nu ii este frica sa o faca. Flirtati, radeti, glumiti.

4. Fiti amandoi capabili sa tolerati perioade lungi de liniste, de absenta a conversatiei.

6. Femei, pe termen lung, cea mai buna cale de a ajunge la inima unui barbat este prin creierul sau, nu prin stomac! Deci, doamnelor, e bine sa va adresati creierului, nu sentimentului!

7. Apropo de sex: cuplurile se pot astepta ca necesitatile lor sexuale sa se schimbe in decursul casniciei.

8. Intr-o casnicie buna exista mai multa iubire decat sex, la orice varsta siguranta emotionala este cea mai buna legatura de dragoste.

9. Este mai probabil sa apara probleme cand un sot este privat sexual. El sau ea va incepe sa caute in alta parte.

10. Despre adevar si sinceritate in casnicie: sinceritatea pura nu este recomandata. Dragostea, subiectivitatea si compasiunea trebuie sa fie luate in calcul. Adevarurile neplacute sunt stimuli negativi; sotii tind sa actioneze cu stari de depresie si furie daca aceste adevaruri nu au fost solicitate.

11. Despre copii: nu ar trebui sa aveti copii daca doar incercati sa va salvati casnicia.

… de asemenea, daca viata voastra conjugala nu este satisfacatoare, nu sunteti fericiti.

… daca unul dintre voi are o relatie extraconjugala.

… daca unul dintre voi este depresiv, bea sau ia medicamente care dau dependenta.

… daca sunteti in impas financiar.

… daca va cicaliti sau va certati constant.

12. Nu faceti copii ca sa va multumiti partenerul. Nu va asteptati la prea multe de la copii; a fi parinte nu inseamna reciprocitate.

13. Cand esti parinte, dragostea inseamna ajutor reciproc, sprijin si invatare. Ajutati-va unul pe celalalt, ca sa ramaneti oameni de nadejde si de incredere pentru copii.

14. Ai grija sa nu preferi copilul in locul partenerului.

15. Despre grija de sine: barbatii si femeile ar trebui sa se preocupe de aspectul lor fizic, sa incerce sa ramana atragatori unul pentru celalalt.

  

Ce semnificatie au superstitiile


Nu te intorci acasa daca ai uitat ceva, ca sa nu-ti mearga rau. Visezi copii mici si te astepti la vreo nenorocire. Te duci la ghicitoare sa vezi cu cine te vei casatori… Crezi in reincarnare si in vieti viitoare. Eviti tratamentele alopate si te tratezi cu ierburi sau slujbe. Cati se recunosc in aceste fapte? Superstitia e mai comuna decat credem si ea raspunde nevoii noastre fundamentale de sens, mai ales acolo unde nu exista niciunul.

Lovitura norocoasa

In cartea Psihologia superstitiei (Ed. Trei, 2011), antropologul Stuart A. Vyse descrie cateva cazuri edificatoare: „Cand vine vorba de lovirea mingii de baseball cu bata, Wade Boggs e expert.

Jucatorul echipei New York Yankees a castigat de cinci ori titlul Ligii Americane ca executant si este singurul jucator din secolul al XX-lea care a inregistrat doua sute de lovituri reusite in sapte sezoane consecutive. (…)

Ne-am putea astepta ca acest viitor membru al Hall of Fame sa emane un aer de incredere in sine, sa inteleaga ce forte controleaza miscarea mingii si sa fie un maestru cu gandire clara in ceea ce Ted Williams numeste «stiinta lovirii mingii».

In mod surprinzator, lucrurile nu stau asa. La fel ca in cazul multor altora din profesia lui, viata lui Wade Boggs e plina de superstitii. Crezand ca loveste mai bine dupa ce a mancat carne de pui, mananca pui in fiecare zi, de cel putin douazeci de ani.

Mai mult chiar, e atat de priceput la prepararea carnii de pui, incat si-a publicat retetele preferate intr-o carte de bucate. Dupa ce a mancat, Boggs incepe un ritual ante-meci, care dureaza cinci ore si include excentricitati, cum ar fi incheierea exercitiilor de incalzire prin pasirea pe a treia baza, pe a doua si pe prima, efectuarea a doi pasi in boxa de antrenament a bazei intai si sprintarea pana la adapostul jucatorilor din exact patru pasi.

Cand iese pe teren alergand, nu paseste niciodata pe linia loviturilor libere, dar la intoarcerea in adapost paseste de fiecare data pe ea. La ora 7:17 p.m. fix, face ture de alergare pe terenul exterior, iar cand ocupa in cele din urma pozitia de lovire, deseneaza pe pamant, cu bata, litera ebraica chai.

Boggs a explicat motivatia rutinei sale complexe afirmand: «Nu-mi plac surprizele. Ma confrunt destul cu lucruri neasteptate cand lovesc; n-am nevoie si de altele».“

Citeste intregul articol in revista Psychologies


Editura TREI si Institutul Cultural Roman va invita marti, 8 noiembrie, ora 18.00, la o dezbatere pornind de la Cartea Rosie de C.G. Jung, discutie la care vor participa Andrei Plesu, Mihaela Minulescu si Vasile Dem. Zamfirescu, moderati de Horia Roman Patapievici. (Evenimentul are loc la sediul ICR din Aleea Alexandru nr. 38, iar accesul publicului va fi liber.)

Pentru a intelege mizele acestei carti speciale, va propun un fragment dintr-un interviu recent acordat de editorul si psihanalistul V. Dem Zamfirescu pentru revista Psychologies in marginea ”Carții rosii”, acest ”Sfant Graal al Inconstientului”, cum l-a botezat ”The New York Times Magazine”:

      

  

  

Care sunt mijloacele de sondare a propriului Sine pe care Jung le foloseste in Liber Novus? Arunca aceasta carte o lumina noua asupra psihanalizei jungiene si a psihanalizei clasice in general? „Autoanaliza“ intreprinsa de Jung cu prilejul scrierii acestei carti este ea un model terapeutic?

V.D.Z.: La prima vedere, Jung, prin utilizarea masiva a analizei viselor, se situeaza in continuare in matca psihanalizei freudiene. Insa visele care-l preocupa si, trebuie s-o spunem, il inspaimanta pe Jung, sunt vise care vin din inconstientul colectiv si pe care intemeietorul psihologiei analitice le numeste „vise mari“. In mod evident, noua este analiza produselor spontane ale imaginatiei (viziuni), care va da continut metodei specific jungiene, numita „imaginatie activa“. Dificultatea metodei consta in a controla rezistentele care se opun fluxului produselor imaginatiei alimentate de inconstient, ceea ce Jung reuseste din plin, nu fara dificultate si emotii negative. Apelul la imaginatia activa a devenit o metoda curenta in psihanaliza jungiana.

Ce portret (inedit) al autorului se contureaza prin publicarea acestei lucrari? Vedem acum un „alt“ Jung?

V.D.Z.: Daca, pana la Jung, psihanaliza freudiana ne obisnuise cu sondarea inconstientului personal, a acelui inconstient care se formeaza in ontogeneza, inconstient de care este legata nevroza, psihologia analitica ne deschide poarta spre tenebrele inconstientului colectiv, acel inconstient care, dupa Jung, alimenteaza psihozele atunci cand coplesesc eul. Ca deschizator de noi drumuri de acces la inconstient, Jung isi ilustreaza forta psihica deosebita de a se lupta cu psihoza. „Confruntarea cu inconstientul“, despre care vorbeste Jung in Amintiri, vise, reflectii „este de fapt o confruntare titanica cu forte interioare de necontrolat pentru oamenii obisnuiti.“

Desenele, mitologia personala, mandalele lui Jung par, la prima vedere, niste manifestari dispersate ale personalitatii sale inconstiente. Se poate decela un Eu coerent, nou, superior, dincolo de toate aceste fragmente?

V.D.Z.: Fragmentele pe care Jung le „dezgroapa“ prin autoanaliza de mare profunzime sunt menite integrarii in Eu, intr-un proces care urmareste sa-l extinda si sa-l apropie de Sine (Selbst) — arhetipul totalitatii psihice integrate. Daca Eul pierde contactul cu Sinele, atunci apar sentimente de instrainare, de lipsa de sens, chiar depresii, ceea ce ar caracteriza, dupa Jung, viata omului contemporan. Cand Eul si Sinele au o relatie de comunicare optima, se realizeaza ceea ce Jung numeste „individuatie“, adica dobandirea realitatii si sentimentului unicitatii indivizibile in conexiune cu experienta mai larga a umanitatii. Tendinta autorealizarii in sensul de mai sus este inerenta psihicului uman, iar scopul ultim al analizei este tocmai de a facilita acest proces.
  

Citește întregul interviu în ediția online a revistei Psychologies

  


Unii cred ca prin hipnoza li se controleaza mintea. Sau ca sunt fortati sa spuna ce nu vor. Altii cred ca este o metoda ineficienta si depasita. Unde e adevarul? Cateva clarificari de la un specialist care a practicat-o – Irina Holdevici.

Psychologies: Ce este hipnoza?

I.H.: Hipnoza poate fi considerata o psihoterapie interdependenta, dar si o strategie in cadrul unor sisteme psihoterapeutice mai complexe, de regula de scurta durata.

Din punct de vedere al explicarii hipnozei, nu as da o definitie savanta, ci m-as exprima printr-o metafora: hipnoza este sora mai mare a relaxarii.

Imi bazez aceasta afirmatie pe faptul ca, atat in hipnoza, cat si in relaxare, avem unde cerebrale alfa – ceea ce inseamna un model de activitate cerebrala, de „veche relaxare“.

Cu alte cuvinte, contrar originii cuvantului (din grecescul hypnosis – a dormi), hipnoza nu inseamna somn.

In ce conditii se mai practica hipnoza astazi? In ce context terapeutic?

I.H.: In zilele noastre, hipnoza se practica destul de mult in Uniunea Europeana, poate chiar mai mult in SUA, cu preponderenta in Canada si spatiul anglo-saxon.

Exista, de asemenea, o Societate Europeana de Hipnoza, dar si una la nivel mondial.

Unde se studiaza, cine au fost initiatorii acestui domeniu si cine poate obtine drept de practica?

I.H.: In general, cei care pot practica hipnoza sunt medici, psihologi sau chiar stomatologi. Diploma de doctor nu le ofera dreptul de a practica hipnoza, ci niste ore suplimentare de pregatire.

In U.E., legea este mai permisiva, in sensul ca pot practica psihoterapie si persoane care au alte specialitati, cum ar fi filologie sau teologie.

In acest caz, numarul de ore de pregatire si formare este mult mai mare, incat poate echivala chiar cu o facultate sau un master urmat.

Ca in multe alte domenii, exista si in hipnoza persoane neavizate care ofera astfel de servicii. Cum le putem recunoaste?

I.H.: In domeniul paranormalului exista foarte multi indivizi care nu dispun de niciun fel de diploma sau drept de libera practica.

Ei pot afirma, de cele mai multe ori, ca fac hipnoza vietii anterioare sau vietii intrauterine, dar nu fac decat sa pacaleasca oamenii.

Din punct de vedere al legii, ei practica o forma de medicina sau psihologie ilegala, activitate care ar trebui sa se achite cu pedeapsa.

Ce se intampla cu pacientul care este supus hipnozei?

I.H.: In timpul hipnozei, pacientul intra intr-o „stare alfa“, moment in care se amplifica activitatea in emisfera dreapta a creierului.

Ca o paranteza, as putea spune ca persoanele care asimileaza mai mult cu aceasta parte a creierului sunt, in general, persoane empatice, intuitive, cu o personalitate artistica; persoanele ce proceseaza mai mult cu partea stanga sunt persoane carora le plac atat lucrurile exacte, precise, cat si rationamentul logic.

Persoanele hipnotizabile fac parte din prima categorie, cele care proceseaza mai mult cu emisfera dreapta a creierului, in timpul hipnozei aceasta activitate devenind mult mai intensa.

Exista persoane care sunt mai mult sau mai putin hipnotizabile?

I.H.: Da, sigur. Capacitatea de a te lasa hipnotizat, ca si inteligenta, este o particularitate general umana.

Astfel, unele persoane nu sunt deloc hipnotizabile, marea majoritate se afla intr-un procentaj mediu, iar un mic procentaj sunt „inalt-hipnotizabili“.

Citeste intreg interviul realizat de Iulia Alexa in revista PSYCHOLOGIES


Cand copiii descopera lumea, parintii intra in etapa raspunsurilor la „de ce“. Ei pun intrebari care ii pun pe cei mari „in sah “.

Pentru parintii care rosesc, si nu numai, o carte buna de educatie este Cum sa le vorbim copiilor despre sexualitate de Linda si Richard Eyre, aparuta la editura Trei. Redam cateva fragmente-cheie.

 

 

De ce este atat de greu sa le vorbim copiilor despre sex (atat de greu, incat un numar uimitor de mare de parinti nu face niciodata acest lucru)?
Exista trei motive pentru care este atat de dificil: jena pe care ne-o produce subiectul, precum si propriile noastre inhibitii, constiente si subconstiente, lipsa unui plan sau a unei agende sau lipsa unei idei clare despre ceea ce ar trebui sa spunem si despre cum ar trebui sa spunem, cand sa spunem, ambiguitatea cu privire la ceea ce credem noi insine despre sex si ceea ce dorim sa creada copiii nostri.

Conversatia cu copilul meu va fi in mod obligatoriu incomoda si stanjenitoare pentru amandoi?
Nu! Dimpotriva. Daca o purtati la momentul potrivit si intr-o maniera adecvata, ea poate fi chiar placuta si naturala – si poate crea o legatura emotionala puternica si profunda intre dumneavoastra si copil, care sa faciliteze si alte tipuri de comunicare si de incredere.

Este mai greu pentru parintele unic sa discute cu copiii despre sex?
Da si nu. Poate fi mai dificil in sensul ca sunteti singur, fara un sot sau o sotie care sa va sprijine, sau care sa va ajute sa va dumiriti cum trebuie sa abordati subiectul, dar obiectivul si principiile sunt aceleasi.

Intr-un fel, este si mai usor, pentru ca sunteti singura persoana care face acest lucru. Aveti controlul si consecventa asupra celor spuse, cand si cum le spuneti.

O multime de parinti, pentru ca sunt singuri, isi asuma aceasta responsabilitate cu mai mare seriozitate si fac, pana la urma, o treaba mai buna. (Desi in aceasta carte folosim deseori pluralul „parinti“, fiti siguri ca tot continutul este aplicabil la fel de bine si este, in egala masura, destinat parintilor unici.)

Pentru mine, ca parinte, este nefiresc sa sper ca copilul meu va trata sexul cu mai multa atentie si intr-un mod mai conservator decat am facut eu insumi acest lucru? Sunt ipocrit daca incerc sa-mi invat copilul sa se abtina, asa cum nu am facut eu?
Este foarte firesc pentru parinti sa doreasca pentru copiii lor sa astepte o relatie cu adevarat angajanta (pentru siguranta ei fizica, securitatea emotionala, convingerile morale si sperantele intr-o casatorie mai reusita – si dintr-o multime de alte motive).

Majoritatea parintilor are pareri surprinzator de conservatoare cand vine vorba despre ceea ce doresc ei pentru copiii lor si despre ceea ce cred ca este cel mai bine pentru ei. Nu este o ipocrizie sa-i invatati ceva ce voi, ca parinti, nu ati cunoscut in viata, mai ales daca simtiti ca asa este cel mai bine in ziua de azi.

Care este lucrul cel mai important atunci cand le vorbim copiilor despre sex?
Un singur lucru este foarte important, si anume sa facem subiectul pozitiv, interesant, vesel, sa-l legam clar si constructiv de casatorie, familie, iubire si devotament.

Este varsta de opt ani intr-adevar cea mai buna pentru „marea discutie“? Unii vor spune ca este prea devreme, altii – ca este prea tarziu.
Este important sa purtati discutia principala (la fel ca si discutiile preliminare si pe cele urmatoare) suficient de devreme, incat aceasta sa formeze atitudinile initiale ale copilului tau despre sex si sa serveasca drept paratrasnet pentru toate prostiile, murdariile si absurditatile pe care copiii le afla din anturaj sau din presa.

Dar a purta discutia prea devreme ridica o serie de probleme, pentru care copiii nu sunt pregatiti.

Citeste mai departe in revista Psychologies.


Spirit fascinant, scriitorul american a acordat editiei romanesti „Psychologies“ un interviu in exclusivitate.

Psychologies: Cine este Irvin Yalom? Schitati un autoportret pentru cititorii romani.
Irvin Yalom: Sunt scriitor si psihoterapeut. Literatura pe care o scriu se inspira foarte mult din filozofie, din anumite forme de gandire, din religie. Eu cred ca suntem singuri in univers si trebuie sa descoperim noi insine un sens in viata.

Va ajuta filozofia sa fiti tera­pe­ut? Gasiti raspunsuri pentru pa­cientii dvs. speriati de moarte?
Cred ca este foarte de ajutor pentru un terapeut existentialist sa posede cultura filozofica. Psihologia, ca domeniu, s-a nascut din filozofie. Intrebari foarte adanci si-au pus si marii scriitori si ganditori: Dostoievski, Balzac, Tolstoi. Acesta reprezinta fundalul psihologiei de-a lungul timpului.

Pentru ce fel de probleme sunteti consultat?
Unele persoane vin cu probleme foarte clar definite, asupra carora vor sa lucreze. Altii vin sa ma vada pentru ca au probleme in a construi un sens in viata lor. Am foarte multi pacienti care vin la mine pentru ca le este teama de moarte si vor sa lucreze asupra acestor ganduri. Sa nu mai aiba cosmaruri noaptea despre moarte.

Altii vin cu probleme ce tin de luarea deciziilor, de libertatea lor pierduta. Sunt pacienti veniti din cauza ca se pensioneaza, sunt ingrijorati ca imbatranesc. Mai am pacienti care-si schimba locul de munca sau fac o schimbare majora in viata, si-au pierdut partenerul de viata sau sunt in doliu dupa o persoana draga. Toata lumea se confrunta cu aceste probleme candva in timpul vietii.

La ce foloseste o terapie?
Cred ca este intelept pentru toata lumea sa incerce sa se cunoasca cat de bine poate. Dar pentru majoritatea oamenilor care sunt fericiti si nu au probleme, evident ca nu exista niciun motiv sa vina la terapie. A existat o miscare in SUA cu ceva timp in urma, prin anii ’60, care spunea ca toata lumea ar trebui sa isi depaseasca limitele, sa se cunoasca mai bine. Uneori vorbeau des­pre terapie ca despre ceva normal. Sa ne intelegem, terapia se recomanda celor bolnavi, dar nu numai lor. Oamenii vin la mine pur si simplu pentru ca sufera si au nevoie de ajutor. Majoritatea oamenilor care vin intr-o terapie vin pentru ca vor sa-si imbunatateasca relatiile, ceea ce chiar se intampla.

Ce le spuneti celor in varsta care va consulta pentru ca le e frica de sfarsitul vietii?
Din experienta mea de lucru, as spune ca a te gandi la moarte e ca si cum te-ai uita prea mult in soare… Eu lucrez foarte mult cu oameni ca­re vin la mine pentru ca le e teama de moarte. As putea vorbi o ora des­­pre asta, nici nu as sti de unde sa in­­cep…

Lucrez cu pacientii care au diagnostic de cancer si vor sa se con­­­­­frunte cu ideea de moarte, cu oa­meni care au pierdut o persoana draga, dar si cu persoane mai tine­re care vor sa integreze notiunea de moarte sau care au cosmaruri, frica de moarte – aceasta tema repre­­­zinta o mare parte din experi­en­ta mea.

In viata exista anumite eta­pe care accentueaza preocuparea in ceea ce priveste moartea. De exemplu, a­cum imi vin in minte copiii in­tre patru si cinci ani. Cred ca moartea fa­­ce par­te din preocuparile noas­­­­­tre pe tot parcursul vietii, dar sunt momen­­­te cand suntem mai con­­­­stienti de asta.

De exemplu, la patru-cinci ani este varsta la care descoperim prima oara ca moartea exista . Copiii la aceasta varsta vorbesc despre asta cu parintii lor, pun intrebari des­pre sensul acestui fapt. Pentru parinti este dificil cand sunt con­frun­tati cu aceste intrebari, pentru ca ei insisi nu au gasit raspunsuri la ele. Apoi, acest interes se diminueaza pentru cativa ani, dar re­­­­vine in adolescenta.

Adolescentii sunt foar­te preocupati de moarte, de cum sa-i faca fata. De aceea se anga­jeaza uneori in actiuni cu caracter sfidator la adresa mortii. Sunt in­draz­neti si necugetati, ca si cum si-ar dori sa intalneasca moartea, sa o cunoasca.

Apoi, pe masura ce trec anii, viata se umple cu doar doua lu­­­­cruri: cresterea unei familii si re­usita profesionala. Moartea trece in plan secund pentru o vreme, pana la criza varstei de mijloc. Atunci, oamenii isi reevalueaza existenta in­cer­cand sa gaseasca un sens in ea. Toti cautam un sens.

Ce ii sfatuiti pe toti acestia?
Unii oameni fac fata mortii folosind negarea. Orice om, orice animal vrea sa isi continue existenta si se….

Citeste continuarea interviului in editia electronica a revistei ”Psychologies”: http://www.psychologies.ro

***

Vom reveni în zilele următoare cu fragmente dintr-un nou volum aflat în pregătire la Editura Trei, tratatul lui Yalom de Psihoterapie existențială !!!

%d blogeri au apreciat asta: