Mumia de la masaEditura Trei și Institutul de Psihologie și Psihoterapie Adleriană vă invită vineri, 15 mai, ora 18.30, în librăria Cărturești-Verona la o întâlnire cu celebrul psihoterapeut american Jon Carlson, coautor al cărților: Mumia de la masa din sufragerie și Clientul care m-a schimbat.

În cadrul evenimentului se va discuta despre limitele și vulnerabilitățile terapeutului, despre cum acesta poate fi afectat de comportamentul unor pacienți și despre cum se poate redresa când face o greșeală. Alături de Jon Carlson vor vorbi psihoterapeuții adlerieni: Ramona Covrig, Elena Șerban și Anda Păcurar. Moderatorul întâlnirii va fi Victor Popescu, redactor la Editura Trei.

Jon Carlson este profesor emerit de psihologie și consiliere la Universitatea Governors State, Illinois. A scris peste 25 de cărți dedicate terapiei de familie și psihologiei adleriene.
Psihoterapeutul american va fi prezent în Bucuresti pentru a susține un workshop dedicat perfecționării psihoterapeuților. Detalii despre programul workshopului „Cum să devii un maestru psihoterapeut”, susținut de Jon Carlson în zilele de 16-17 mai 2015 în Bucuresti, găsiți aici.

 ***

 Despre ce e vorba în Mumia de la masa din sufragerie:

 Un pacient le cere doctorilor să-i taie nasul, pentru că este obsedat de mirosul de la fermă. O clientă povestește în terapie cum s-a culcat cu tatăl pe care-l cunoscuse abia la 40 de ani. Un soț își îmbălsămează soția și ia cina cu mumia șapte ani de-a rândul (cazul este chiar al lui Jon Carlson!). O fată mănâncă resturi de dulciuri găsite în gunoaie, pentru a-i face în ciudă mamei abuzive. Sunt doar o parte din ciudățeniile pe care le veți întâlni în volumul Mumia de la masa din sufragerie coordonat de psihologii Jeffrey A. Kottler și Jon Carlson.

Bestseller în lumea psihologilor, volumul cuprinde o serie de interviuri luate câtorva dintre notabilitățile psihoterapiei din SUA, Canada sau Australia. Cei doi coordonatori ne avertizează încă din introducere că ”nu intenționează să glorifice cele mai bizare aspecte ale comportamentului uman, ci este o colecție de povestiri despre relații psihoterapeutice care au produs transformări majore și semnificative atât în viața terapeuților, cât și a clienților lor”.

Straniile cazuri strânse în volumul ”Mumia de la masa din sufragerie” prezintă câte un impas clinic pentru care terapeutul nu era pregătit, trebuind să improvizeze, să treacă dincolo de principiile psihologice pe care le învățase. Printre numele pe care le veți găsi în volum, sunt:

  • Albert Ellis, arhicunoscut pentru terapia rațional-emotivă,
  • Arnold Lazarus, celebru promotor al terapiei comportamentale,
  • Michael Yapko, somitate în hipnoterapie
  • Jay Haley, pionier al terapiei de familie
  • și mulți alți psihoterapeuți deschizători de drumuri…

 

Reclame