Tag Archive: psihoterapia existentiala



Ce înseamnă şi cum este posibilă întâlnirea reală între două fiinţe?

Căutând un răspuns la astfel de întrebări Rollo May realizează în Descoperirea fiinţei. Fundamentele analizei existenţiale o delimitare a specificului analizei existenţiale în contextul altor orientări psihologice şi psihanalitice actuale. (…) De fapt, analiza existenţială descoperă câteva dintre rosturile uitate ale filosofiei dintotdeauna, între care cel terapeutic.

“Spre deosebire de orientările psihologice, bazate pe condiţionare, mecanisme comportamentale şi pulsiuni, opinia mea este că trebuie să căutăm dedesubtul acestor teorii şi să descoperim persoana, fiinţa căreia i se întâmplă toate aceste lucruri”.

Descoperirea fiinteiExistenţa persoanei, a unui sine care trăieşte dragostea, suferinţa, anxietatea, grija pare în cultura occidentală de ordinul evidenţei. Şi totuși, asistăm astăzi, într-o lume a tehnicii ajunse la apogeu, la ceea ce un filosof ca Heidegger numea “uitarea fiinţei”. Fără să insiste prea mult asupra unei definiţii foarte precise – de altfel imposibilă, Rollo May afimă minimal

“fiinţa poate fi înţeleasă ca o structură de potenţialităţi specifică individului”.

De aici, de la această înţelegere a fiinţei, derivă o serie de consecinţe care, fără să nege descoperirile lui Freud sau ale altor orientări psihologice le aşează pe alte fundamente. De exemplu, inconştientul descris de psihanaliza feudiană nu mai este văzut ca un rezervor de pulsiuni şi dorinţe refulate, ci precum “un set de potenţialităţi de cunoaştere pe care individul nu poate sau nu vrea să le actualizeze”. De ce? Nu din cauza vreunei cenzuri, ci pentru că, spune autorul american, confruntarea cu propriile, autenticele posibilităţi, generează ceea ce filosoful danez Kierkegaard numea “angoasă existenţială”. Acesta este preţul plătit pentru faptul de a fi liberi, adică a avea de optat întotdeauna între mai multe posiblităţi.

Maladiile psihice, nevroze, psihoze, depresii, pot fi înţelese ca blocaje ale procesului realizării posibilităţilor de a fi ale individului. Psihoterapia existenţială încearcă să contribuie la înlăturarea lor prin descoperirea de către omul aflat în criză a propriei fiinţe, obnubilate de obicei de conformism, de impersonalul “se”, das Man-ul lui Heidegger din Fiinţă şi timp.

Rolul analistului existenţial este de a-i oferi pacientului posibilitatea întâlnirii cu sine prin intermediul unei relaţii de tip Eu-Tu, precum cea descrisă de Martin Buber. Esenţial este ce se întâmplă în spaţiul întâlnirii dintre două persoane. Toate forţele, pulsiunile, mecanismele de transfer şi contratransfer descrise de psihanaliză au sens doar în măsura în care sunt susţinute de o persoană vie, concretă, aşadar doar într-un context ontologic (existenţial).  Originalitatea analizei existenţiale nu constă nici în concepte noi, nici în sinteza dintre diverse doctrine filosofice şi psihologice în general, ci în faptul că, pe urmele lui Nietzsche, resemnifică ontologic concepte psihologice precum: nevroza, anxietatea, culpabilitatea etc. Acestea nu sunt doar efecte pe care le simţim uneori, în funcţie de conjunctură, ci stări în care existăm, suntem. (…)

Citește continuarea cronicii lui Leonid Dragomir,

”Psihanaliză sau analiză existențială?”,

în revista ARGEȘ (ianuarie 2014), p. 26.

  


”Psihoterapia existenţială e stranie, dar ciudat de familiară”, spune Irvin Yalom. Fără să aibă pretenția de a înființa a nu știu câtea orientare terapeutică originală, traversând istoria filosofiei și psihoterapiei de la Nietzsche și Heidegger la Freud și Fromm, povestind cu talent cazuri de terapie și impresionând cu volumul de studii și experimente consultate, Yalom propune un bonus, un supliment, pentru toate orientările psihoterapeutice, pentru care ”sensul vieții”, ”libertatea”, ”responsablitatea” și ”alegerea” și, mai ales, ”moartea” sunt teme prea speculative sau prea abstracte pentru a fi puse pe tapet în cabinetul terapeutului. Iată un fragment din tratatul său de Psihoterapie existențială care susține tocmai importanța luării în serios a acestor probleme general umane.

 

O bună parte din observațiile mele privitoare la grijile fundamentale vor părea clinicianului stranii dar, de o manieră ciudată, familiare. Materialul va apărea straniu pentru că abordarea existenţială intersectează, de o manieră nouă, categorii şi familii de observaţii clinice comune. Mai mult, mare parte din vocabular este diferită. Chiar dacă voi evita jargonul filosofului profesionist şi voi folosii unii termeni din limbajul comun pentru a descrie conceptele existenţiale, clinicianul îmi va găsi limbajul străin din punctul de vedere al psihologiei. Care e lexiconul psihoterapeutic în care se găsesc termeni precum

  • „alegere”,
  • „responsabilitate”,
  • „libertate”,
  • „izolare existenţială”,
  • „moralitate”,
  • „scop în viaţă”,
  • „voință”?

Computerele bibliotecii medicale au chicotit atunci când le-am cerut să caute literatură de specialitate pe aceste subiecte.

Şi totuşi, clinicianul va găsi în ele multe aspecte familiare. Cred că un clinician cu experienţă operează adesea de o manieră implicită într-un cadru existenţial: „în fibra sa” el evaluează grijile pacientului şi le răspunde pe măsură. O sarcină importantă a cărţii va fi de a reorienta terapeutul astfel încât să bage în seamă aceste preocupări vitale şi tranzacţiile care au loc în marginea terapiei formale, pentru a le aşeza acolo unde le e locul – în centrul arenei terapeutice. (…)

Ideea că grijile existenţiale ultime nu îşi fac niciodată apariţia în cadrul terapiei decurge din omisiunea selectivă a terapeutului: un auditor aflat pe frecvenţa potrivită va găsi material explicit şi abundent. Terapeutul poate alege să nu se ocupe totuşi de grijile existenţiale ultime pur şi simplu din cauză că sunt experienţe universale, şi ca atare din explorarea lor nu poate rezulta ceva constructiv. Într-adevăr, cum am remarcat adesea în activitatea clinică, atunci când preocupările existenţiale sunt explorate în premieră, terapeutul şi pacientul sunt energizaţi puternic pentru o scurtă perioadă de timp; însă discuţia devine repede dezlânată, iar pacientul şi terapeutul par a susţine tacit, „Ei bine, asta e viaţa! Hai să trecem la simptomele nevrotice, la ceva ce poate fi rezolvat!”

Alţi terapeuţi se feresc să abordeze grijile existenţiale nu numai deoarece acestea sunt universale, ci şi pentru că sunt mult prea înfricoşătoare pentru a fi înfruntate. La urma urmei, pacienţii cu nevroză (şi terapeuţii, de asemenea) au destule motive să se îngrijoreze, fără să mai ţină seama şi de alte lucruri „vesele” precum moartea sau lipsa sensului. Aceşti terapeuţi sunt de părere că e mai bine să ignorăm problemele existenţiale, deoarece există doar două moduri în care putem gestiona brutalitatea datului existenţial al vieţii – adevărul angoasant şi negarea -, şi niciuna nu e uşor de digerat. Cervantes a exprimat această problemă atunci când nemuritorul său Don a spus „Ce ai alege: nebunia înţeleaptă sau normalitatea nebună?”

Poziţia terapeutică existenţială, după cum voi încerca să arăt în capitolele ce vor urma, respinge această dilemă. Înţelepciunea nu conduce la nebunie şi nici negarea la sănătate mentală: confruntarea cu datul existenţei e dureroasă, dar până la urmă vindecătoare. Un travaliu terapeutic de calitate este întotdeauna însoţit de sondarea realităţii şi căutarea autoclarificării personale; terapeutul care decide că anumite aspecte ale realităţii şi adevărului trebuie evitate se găseşte pe un teren minat. Comentariul lui Thomas Hardy după care „dacă e să fie o cale către mai bine, ea ne va cere să privim în faţă ce e mai rău” e un bun cadru pentru abordarea terapeutică pe care o voi descrie.

Fragment din tratatul

Psihotrapia existențială

de Irvin Yalom


Spirit fascinant, scriitorul american a acordat editiei romanesti „Psychologies“ un interviu in exclusivitate.

Psychologies: Cine este Irvin Yalom? Schitati un autoportret pentru cititorii romani.
Irvin Yalom: Sunt scriitor si psihoterapeut. Literatura pe care o scriu se inspira foarte mult din filozofie, din anumite forme de gandire, din religie. Eu cred ca suntem singuri in univers si trebuie sa descoperim noi insine un sens in viata.

Va ajuta filozofia sa fiti tera­pe­ut? Gasiti raspunsuri pentru pa­cientii dvs. speriati de moarte?
Cred ca este foarte de ajutor pentru un terapeut existentialist sa posede cultura filozofica. Psihologia, ca domeniu, s-a nascut din filozofie. Intrebari foarte adanci si-au pus si marii scriitori si ganditori: Dostoievski, Balzac, Tolstoi. Acesta reprezinta fundalul psihologiei de-a lungul timpului.

Pentru ce fel de probleme sunteti consultat?
Unele persoane vin cu probleme foarte clar definite, asupra carora vor sa lucreze. Altii vin sa ma vada pentru ca au probleme in a construi un sens in viata lor. Am foarte multi pacienti care vin la mine pentru ca le este teama de moarte si vor sa lucreze asupra acestor ganduri. Sa nu mai aiba cosmaruri noaptea despre moarte.

Altii vin cu probleme ce tin de luarea deciziilor, de libertatea lor pierduta. Sunt pacienti veniti din cauza ca se pensioneaza, sunt ingrijorati ca imbatranesc. Mai am pacienti care-si schimba locul de munca sau fac o schimbare majora in viata, si-au pierdut partenerul de viata sau sunt in doliu dupa o persoana draga. Toata lumea se confrunta cu aceste probleme candva in timpul vietii.

La ce foloseste o terapie?
Cred ca este intelept pentru toata lumea sa incerce sa se cunoasca cat de bine poate. Dar pentru majoritatea oamenilor care sunt fericiti si nu au probleme, evident ca nu exista niciun motiv sa vina la terapie. A existat o miscare in SUA cu ceva timp in urma, prin anii ’60, care spunea ca toata lumea ar trebui sa isi depaseasca limitele, sa se cunoasca mai bine. Uneori vorbeau des­pre terapie ca despre ceva normal. Sa ne intelegem, terapia se recomanda celor bolnavi, dar nu numai lor. Oamenii vin la mine pur si simplu pentru ca sufera si au nevoie de ajutor. Majoritatea oamenilor care vin intr-o terapie vin pentru ca vor sa-si imbunatateasca relatiile, ceea ce chiar se intampla.

Ce le spuneti celor in varsta care va consulta pentru ca le e frica de sfarsitul vietii?
Din experienta mea de lucru, as spune ca a te gandi la moarte e ca si cum te-ai uita prea mult in soare… Eu lucrez foarte mult cu oameni ca­re vin la mine pentru ca le e teama de moarte. As putea vorbi o ora des­­pre asta, nici nu as sti de unde sa in­­cep…

Lucrez cu pacientii care au diagnostic de cancer si vor sa se con­­­­­frunte cu ideea de moarte, cu oa­meni care au pierdut o persoana draga, dar si cu persoane mai tine­re care vor sa integreze notiunea de moarte sau care au cosmaruri, frica de moarte – aceasta tema repre­­­zinta o mare parte din experi­en­ta mea.

In viata exista anumite eta­pe care accentueaza preocuparea in ceea ce priveste moartea. De exemplu, a­cum imi vin in minte copiii in­tre patru si cinci ani. Cred ca moartea fa­­ce par­te din preocuparile noas­­­­­tre pe tot parcursul vietii, dar sunt momen­­­te cand suntem mai con­­­­stienti de asta.

De exemplu, la patru-cinci ani este varsta la care descoperim prima oara ca moartea exista . Copiii la aceasta varsta vorbesc despre asta cu parintii lor, pun intrebari des­pre sensul acestui fapt. Pentru parinti este dificil cand sunt con­frun­tati cu aceste intrebari, pentru ca ei insisi nu au gasit raspunsuri la ele. Apoi, acest interes se diminueaza pentru cativa ani, dar re­­­­vine in adolescenta.

Adolescentii sunt foar­te preocupati de moarte, de cum sa-i faca fata. De aceea se anga­jeaza uneori in actiuni cu caracter sfidator la adresa mortii. Sunt in­draz­neti si necugetati, ca si cum si-ar dori sa intalneasca moartea, sa o cunoasca.

Apoi, pe masura ce trec anii, viata se umple cu doar doua lu­­­­cruri: cresterea unei familii si re­usita profesionala. Moartea trece in plan secund pentru o vreme, pana la criza varstei de mijloc. Atunci, oamenii isi reevalueaza existenta in­cer­cand sa gaseasca un sens in ea. Toti cautam un sens.

Ce ii sfatuiti pe toti acestia?
Unii oameni fac fata mortii folosind negarea. Orice om, orice animal vrea sa isi continue existenta si se….

Citeste continuarea interviului in editia electronica a revistei ”Psychologies”: http://www.psychologies.ro

***

Vom reveni în zilele următoare cu fragmente dintr-un nou volum aflat în pregătire la Editura Trei, tratatul lui Yalom de Psihoterapie existențială !!!

%d blogeri au apreciat: