Tag Archive: psihologie cognitivă



Aflăm zilnic despre câte o năzbâtie a „cercetătorilor britanici”, care ba au descoperit gena infidelităţii, ba ne vorbesc despre cum se curtează maimuţele, ba ne spun cum să ne educăm şefii.

O istorie a psihologieiPuţini ştiu însă că şi la începutul şi la mijlocul secolului XX se făceau experimente şi descoperiri cel puţin la fel de insolite. Ce spuneţi de ideea de a vă introduce un tub de cauciuc până în stomac, doar pentru a vă nota senzaţiile „introspective”? Sau cum v-aţi simţi într-un experiment în care, atunci când răspundeţi corect, vi se spune insistent că aţi greşit, doar pentru a vi se testa încrederea în propria persoană? Sau ce-aţi spune dacă psihanalistul v-ar zice într-o bună zi: „Du-te acasă şi tratează-te singur”?

Toate aceste anecdote şi multe altele dau viaţă acestei „Istorii a psihologiei moderne„, scrise de soţii Schultz, o referinţă arhicunoscută peste Ocean, unde volumul, ajuns la a noua ediţie, este recomandat chiar şi la orele de psihologie din liceu. Cărţile de istorie a psihologiei care existau până acum pe piaţă sau în bibliotecile de la noi păcătuiesc fie pentru că lungesc investigaţia până la Platon şi Aristotel, fie pentru că înşiruie date seci, fără a oferi fundalul de viaţă şi social pe care s-au profilat concepte precum cel de „condiţionare operantă”, „autoactualizare” sau „complexul Oedip”.

Volumul de faţă prezintă principalele şcoli de gândire psihologice (de la structuralism şi behaviorism la psihanaliză şi psihologia cognitivă), fără să uite neuroştiinţele de ultimă oră sau ineditele studii din psihologia animalelor. Oferă extrase din marile cărţi ale unor James, Skinner, Köhler sau Maslow şi, mai ales, reface filmul palpitant şi plin de culoare al ultimelor două secole care au revoluţionat ştiinţa minţii. Veţi avea multe de învăţat de la Albert, copilul care a fost constrâns să se teamă de Moş Crăciun, de la Hans, calul care făcea calcule matematice, de la isterica Anna O., pacienta odată cu care s-a născut psihanaliza, dar şi de la computerul care l-a bătut pe Kasparov.

Cronică preluată din Business Magazin

   


Pornind de la recenta traducere a cărții lui Richard S. Lazarus ”Emoție și adaptare” (Editura Trei), profesorul universitar clujean Daniel David, psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală, ne-a vorbit despre prejudecățile referitoare la abordarea cognitivă, despre capcanele psihologiei ”simțului comun”, precum și despre mecanismele psihice care stau la baza emoțiilor. Totul într-un interviu apărut pe site-ul psihoterapie.net, din care redăm mai jos două dintre răspunsuri:

***

Obișnuim să considerăm emoțiile  drept niște reacții spontane (râdem ”din nimic”, ne îndrăgostim ”dintr-o dată” etc.), pe când Lazarus, pare-mi-se, propune altceva: să vedem emoțiile ca niște efecte ale unor ”evaluări cognitive”. Adică mai întâi gândim și abia apoi iubim… Nu contravine asta psihologiei de ”bun simț”?

Ba da, contravine simţului comun! Dar simţul comun nu excelează în a genera cunoaştere; el excelează în a genera morală! În domeniul cunoaşterii, simţul comun a creat de-a lungul istoriei umanităţii multă pseudo-cunoaştere (falsă cunoaştere).

În exemplu dat de dvs., simţul comun ne spune că suntem trişti deoarece ne-a murit cineva apropiat, suntem furioşi deoarece nu ne ascultă copii etc.; aşadar, simţul comun ne spune că emoţiile noastre sunt generate de evenimente de viaţă. Ei bine, ştiinţa psihologică arată că acest lucru este fals. Nu suntem trişti deoarece ne-a murit cineva apropiat; suntem trişti deoarece interpretăm într-un anumit fel faptul că ne-a murit cineva apropiat. Nu suntem furioşi deoarece nu ne ascultă copiii; suntem furioşi deoarece interpretăm într-un anumit fel faptul că nu ne ascultă cei mici. Aşadar, nu evenimentele de viaţă ne influenţează, ci modul în care le interpretăm; în acelaşi eveniment de viaţă, oameni diferiţi, cu interpretări diferite, au reacţii emoţionale  diferite. Această maximă filosofică (vezi Epictet) – ”Nu evenimentele ne influenţează, ci modul în care le interpretăm” – a primit în psihologia cognitivă un suport experimental. Atenţie însă: când vorbim de interpretări, ele se referă atât la prelucrări informaţionale conştiente, cât şi la cele inconştiente. Când vorbesc de ”prelucrări inconştiente”, nu mă refer la ”inconştientul psihanalitic”, dinamic, umed şi pulsional, care din punct de vedere experimental are în psihologia modernă existenţa lui Moş Crăciun, ci la un ”inconştient cognitiv”, în termenii percepției, învăţării şi memoriei implicite, care au o bază experimentală.

În cartea sa, ”Emoție și adaptare”, Lazarus vorbește despre emoție ca parte din coping, din adaptarea la provocările mediului. Or, de obicei emoția e văzută ca o bruiere a încercării noastre de a ne adapta rațional la mediu. În ce fel emoția ajută (și nu încurcă) demersul individual de adaptare?

În ceea ce priveşte mecanismele cognitive implicate în emoţii, cele mai importante sunt: (1) evaluările (appraisals) primare şi secundare şi (2) mecanismele de coping urmate de  reevaluări (reappraisals / metaappraisals). Aşadar, veriga ultimă în generarea emoţiilor este reprezentată de evaluări (de prelucrările informaţionale). Emoţiile pot fi funcţionale sau disfuncţionale în funcţie de caracteristicile pe care le au (de ex.: intensitate, frecvenţă, durată) şi în funcţie de consecinţele lor cognitive, comportamentale şi psihofiziologice. Atenţie, însă: caracterul funcţional / disfuncţional nu se suprapune peste valenţa pozitivă / negativă. Emoţiile cu valenţă negativă pot să fie funcţionale (de ex.: îngrijorarea care te motivează într-o situaţie de examen) sau disfuncţionale (de ex.: panica ce te blochează într-o situaţie de examen). La rândul lor emoţiile cu valenţă pozitivă pot să fie funcţionale (de ex.: o stare de calm / relaxare după atingerea unui scop) sau disfuncţionale (de ex.: o stare de calm / relaxare înainte de atingerea unui scop, emoţiile pozitive din stările hipomaniacale etc.).

   


Care sunt unghiurile moarte care ne dau de furcă? Iată trei dintre cele zece despre care vă voi vorbi în această carte.

   

  

     

Ce nu știi îți poate face rău!

Mi s-a întâmplat odată să sun la un serviciu de catering și să discut cu un membru al personalului despre o petrecere pe care plănuiam s-o dau. După ce am discutat câteva variante de antreuri, femeia m-a anunțat veselă: „Știți, putem să aducem și Chateaubriand“. „Hm“, i-am răspuns imediat. „Mulțlumesc, nu. Ne ocupăm noi de băutură.“ Mi-am dat seama din tăcerea care a urmat că făcusem o gafă. Dar nu îmi dădeam seama ce greșisem. De-abia după ce i-am povestit conversația unui prieten am aflat că Chateaubriand nu e un vin, ci un mușchi de vită preparat special. M-am simțit ca ultimul om. Oare așa s-o fi simțind toată lumea când e în necunoștință de cauză? Este oare ignoranța un semn al prostiei? Și este oare faptul că nu am știut ce înseamnă Chateaubriand un test al inteligenței mele? Sau poate că ignoranța mea în acest caz nu a fost decât un indiciu cu privire la informațiile și experiențele pe care le dețin și cele la care nu am avut acces.

Adevărul este că nimic din cunoștințele mele nu mă pregătise să am o conversație profesionistă cu personalul serviciului de catering. Nici măcar nu știusem de ei până în momentul în care să formez acel număr. Lipsa noastră de experiență poate de multe ori să stea la baza a ceea ce alții numesc „prostie“.

Ignoranța mea a contribuit la sentimentul că sunt proastă. Însă la asta a contribuit și un unghi mort. Și anume nu faptul că nu am știut ce e un Chateaubriand, ci faptul că nu știam că nu știu asta. În definitiv „Chateaubriand“ sună ca un nume de vin, un vin făcut în podgoriile castelului familiei Briand, nu? Dacă aș fi știut faptul că nu știu ce e un Chateaubriand, poate că aș fi avut altfel de reacție la telefon.

 

Să nu vezi pădurea din cauza copacilor

E un episod din benzile desenate Dilbert în care șeful lui Dilbert se plânge că nu e în stare să mute cursorul unde trebuie pe ecranul computerului pentru că „mouse-ul a ajuns deja la capătul mouse pad-ului“. Specialistul în computere îi sugerează atunci să își cumpere un mouse pad mai mare. Șeful lui Dilbert e de acord și în următoarea parte vedem cum angajații lui îi bagă în cameră un birou uriaș pe care îi pun un mouse pad imens și apoi îi sugerează că poate i-ar trebui o încăpere mai mare ca să poată băga acolo mouse pad-uri din ce în ce mai uriașe. Povestea e foarte amuzantă pentru că demonstrează că șeful nu înțelege de fapt care este relația dintre mouse-ul de pe pad și cursorul de pe ecranul computerului. Că nu pricepe deloc conexiunea dintre ele. Nepricepând conexiunea dintre aceste elemente, șeful lui Dilbert nu are vedere de ansamblu. Nu vede pădurea din cauza copacilor. Când oamenii nu reușesc să prindă esența lucrurilor e ușor să pară proști, cum e cazul șefului lui Dilbert. Dar poate oare constitui dificultatea lor în a vedea conexiunile o dovadă că acești oameni sunt proști? Nu e oare posibil ca lipsa unei vederi de ansamblu să fie cauzată de faptul că sunt „prea aproape“ de respectivul cadru: prea interesați de un singur aspect, un singur unghi sau un interval limitat?

   

  

Pe tine nu te vezi?

O prietenă de-a mea mi s-a plâns cum șeful ei își critica mereu managerii pentru că își umilesc subalternii în loc să îi încurajeze. Mi-a povestit cum se lansa șeful ei în adevărate tirade și cum striga: „Nu vă dați seama că îi demoralizați pe toți când nu faceți decât să îi certați pentru greșelile lor?“ Culmea ironiei. Șeful cu pricina își trata angajații exact în modul pe care-l critica. Vedea exact ce fac ei greșit, dar nu reușea să recunoască aceeași practică în propriul caz.

Majoritatea oamenilor realizează că, uneori, suferim cu toții din cauza acestei lipse. „Pe tine nu te vezi?“ se lamentează unii în timp ce își privesc prietena îndepărtându-l exact pe acel coleg pe care își dorea să și-l apropie sau subminând încrederea propriului copil. Dacă se întâmplă ca respectiva să își dea totuși seama în cele din urmă, femeia se plesnește peste frunte și exclamă: „Cum de-am făcut așa ceva?“ Și se simte ultimul om pentru că n-a fost în stare să vadă ceva atât de clar.

Aceste exemple ilustrează trei dintre cele zece unghiuri moarte discutate în această carte. A nu vedea pădurea din cauza copacilor înseamnă altceva decât a nu fi în stare să vezi ce faci sau a nu fi în stare să identifici ce nu știi. Strategiile oferite pentru contracararea diverselor noastre unghiuri moarte diferă de la un capitol la altul, în funcție de ”unghiul mort” discutat.

 

Fragment din Introducerea la volumul

De ce oamenii deștepți fac greșeli prostești

de Madeleine L. Van Hecke este psiholog clinician și trainer american

   


Efectul Mozart pe dos sau cum muzica de fundal îți slăbește memoria.

   

Despre meloterapie, despre acordurile lui Mozart care îi deșteaptă pe cei mici, despre efectul tonifiant și antidepresiv al muzicii ați auzit fără îndoială.

Ei bine, un psiholog galez vine să ne strice puțin socotelile și spune că dacă începem o sarcină intelectuală, mai bine închidem radioul, ne dăm jos căștile sau ieșim de pe Youtube. Chiar dacă îți place la nebunia muzica ce răsună în background, asta nu ajută cu nimic. Ba, din contră!

 

  

   

Nick Perham, de la Universitatea din Cardiff, a comparat memoria de scurtă durată (reținerea a 8 consoane în ordinea prezentării lor) pe cinci tipuri de fundal sonor: liniștit, muzică preferată (Rihanna, Stranglers, Arcade Fire), muzică antipatizată (Death Angel), sunete schimbătoare sau sunete repetitive.

  

   

Mai e cazul să spun că cele mai bune performanțe au fost obținute pe fundalul tăcut sau pe cel cu sunete repetitive? Dar ce spuneți de faptul că memoria a fost afectată la fel de rău și de muzica preferată, și de cea antipatizată? Și acum explicația galezului:

”Performanța mai proastă pe fundalul muzical sau al sunetelor schimbătoare vine din variațiile acustice existente în acele medii. Ceea ce împiedică buna memorare, prin repetiție, a ordinii anumitor itemi”

Și calculele mintale sunt, de asemenea, afectate, pentru că presupun o memorie de scurtă durată a unor informații anume ordonate. Sfatul cognitivistului britanic pentru cei care nu vor să-și slăbească abilitățile cognitive când își fac temele, învață, fac calcule contabile etc.: lucrează în liniște și ascultă, eventual, ce-ți place înainte de-a te pune pe treabă.

  

Sursă: EurekAlert!

  

%d blogeri au apreciat: