Profesore Jung, ce credeți despre viața de după moarte?

Locotenent‑colonelul de aviaţie T.S. Rippon: Care este punctul dumneavoastră de vedere privitor la viaţa de după moarte?

Profesorul Jung: Încă n‑am fost acolo în mod conştient. Când voi muri, voi spune: „Acum o să vedem!“ Momentan am această formă şi spun: „Ce există pe‑aici? Să facem tot ce putem face aici.“ Dacă după moarte vom găsi o nouă viaţă, voi spune: „Aşadar, să mai trăim o dată — encore une fois!“ Nu ştiu nimic despre toate acestea, dar un lucru pot să vă spun: inconştientul nu cunoaşte timpul. O parte din psihicul nostru nu se găseşte în timp şi nu se găseşte în spaţiu. Ele, timpul şi spaţiul, sunt doar o iluzie; astfel că pentru o anumită parte a psihicului nostru timpul nu există.

Mr. Derek Kitchin: Aţi scris undeva, domnule profesor, că, pentru mulţi oameni credinţa într‑o viaţă viitoare este o necesitate pentru sănătatea lor psihologică.

Profesorul Jung: Da. Ne‑am pierde echilibrul dacă nu ne‑am confrunta cu nemurirea, când visele ne confruntă cu problema; atunci ar trebui să decidem. Dacă ele n‑o fac, putem să ne lăsăm păgubaşi. În cazul unei confruntări însă, ar fi bine să spunem: „Trebuie să descopăr ce simt în această privinţă. Să presupunem că nu există ceva ca nemurirea, că nu există o viaţă după moarte. Ce simt atunci? Cum se trăieşte cu o asemenea convingere?“ Poate că atunci veţi avea probleme cu stomacul, aşa că spuneţi‑vă: „Să presupunem că sunt nemuritor“, şi atunci veți fi poate în ordine. Prin urmare trebuie să vă spuneţi: „Este, evident, corect.“ Cum s‑o ştim? Cum ştie un animal că un anume tip de iarbă pe care l‑a mâncat nu este otrăvitor, şi cum ştiu animalele că ceva este otrăvitor? Se îmbolnăvesc. În acest mod cunoaştem adevărul: adevărul este ceea ce ne ajută să trăim — ne ajută să trăim corect.

Fragment din discuțiile din cadrul prelegerii ”Viața simbolică”, susținută de Jung pe 2 aprilie 1939 la Guild of Pastoral Psycholgy din Londra. Prelegerea este inclusă în recenta traducere a cărții VIAȚA SIMBOLICĂ vol. 18/1 din Operele complete jungiene

”Cu cât fugi de ea, cu atât mai mult te urmărește”

Verena Kast, doctor în psihologie analitică la Universitatea din Zurich se ocupă în cartea de faţă exclusiv de cele două concepte jungiene majore: umbra şi persona.

Un fel de ,,Soarele şi Luna’’ din baladele populare româneşti, cele două realităţi psihologice nu aveau un nume până la identificare lor de către Jung, cu toate acestea se regăseau metaforic formulate în câteva mari creaţii literare străvechi. În acest sens, Verena Kast analizează umbra şi persona în tragedia Antigona, în Epopeea lui Ghilgameş ş.a.m.d.

Într-o formulare simplă, didactică, aş numi umbră partea nevăzută a personalităţii individului, iar persona partea pe care alegem să o arătăm lumii, nu de puţine ori ea reprezentând latura noastră cosmetizată. Să nu uităm că termenul ,,persona’’ provine din teatrul antic, însemnând mască şi azi ea se recomandă inclusiv prin ceea ce posedăm: haine, bijuterii, maşini, atitudini etc.

Dacă persona este zona supusă extrem controlului nostru, până la artificializare câteodată, umbra semnifică iraţionalitatea ce ne poate invada fără să avem capacitatea să o stăvilim. Precum noaptea, necunoscutul, negrul, umbra semnifică dimensiunea noastră nocturnă care ne poate înfricoşa ori fascina. Vrem s-o ţinem la distanţă, de teamă să nu ne domine ea pe noi, să nu ne… facă de ruşine. Dacă este înţeleasă ca un concept al refulărilor şi al răului din adâncul fiinţei umane umbra s-ar cere înlăturată, suprimată, amputată. Ar fi însă o eroare şi o imposibilitate. Umbra nu poate fi controlată decât în parte, pe principiul că, cu cât fugi de ea, cu atât mai mult te urmăreşte.

  

Citiți întreaga recenzie semnată de Anca Giura pe Bookblog.ro. 

  

”Sfântul Graal al Inconștientului”: evenimentul editorial al ultimilor ani

Fără îndoială, Cartea roşie a lui C.G. Jung este evenimentul editorial major al ultimilor ani şi în România. Caligrafiată de Jung însuşi cu litere gotice şi însoţită de desene, mandale, picturi elaborate, Cartea roşie a fost pentru mult timp „cartea secretă“, „Sfîntul Graal al Inconştienului“ sau „reactorul nuclear al tuturor operelor sale“, cum a numit-o istoricul şi îngrijitorul ediţiei prime, profesorul Sonu Shamdasani. Începută în 1914, în plină confruntare a lui Jung cu propriul inconştient, Cartea roşie a fost întreruptă în 1930, reluată în 1953 şi lăsată neterminată în 1961, la moartea psihiatrului elveţian. Păstrată pînă de curînd într-un seif din Zürich, Cartea roşie a început să fie tradusă şi publicată abia după 2000. La începutul lui septembrie, va fi lansată şi traducerea românească ce urmează să apară la Editura Trei (datorată doamnelor Viorica Nişcov şi Simona Reghintovschi), o premieră editorială care sincronizează psihologia autohtonă cu cea europeană şi, cine ştie, poate va deschide, mai ales după publicarea operelor complete ale lui Jung, o nouă epocă în jungianismul românesc.

(Simona Sora, Dilema Veche)

  

     

Vezi aici mai multe fotografii cu CARTEA ROȘIE